KorAP: Find »[drukola/base=foi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...62 >

1,549 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

acuma nu prea le aveai cu babardeala și monta. Credea lumea că ai rămas de dilie, de când cu... Mantinela nu-i răspunse. Privi doar lung spre Goncea, ușor întrebătoare, nedumerită, ca și cum nu l-ar mai fi văzut până atunci. Își foi țanțoșă șorțul. Chicoti mândră. - Da, bre, mi-am găsit. Și e băiat de treabă, așezat, la meseria lui. De la comperativa de la cizmăria de pă Străduinții, de la Poștă. Miai îi zice. Miai Gentimir, bre! Barosan, că pune pingele la toată ștăbimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
maestre care e schepsisul ideii cu care am venit să discutăm? Că sunteți cel mai istoric dintre câți au mai rămas la noi în județ. Și noi vă știm de caracter, de promisiune și de colaborare. Ce ziceți? Afinoghiu se foi speriat. Nu înțelegea ce vrea Goncea de la el. Îi întindea o nouă capcană, după ce atâția ani îl lăsaseră în pace? - Nu pricep ce vreți să spuneți, dom’ Goncea. Nu înțeleg ce intenționați... Ce doriți de la mine... Eu, mă știți, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cu inima. Eu credeam că faceți Revoluția asta de la Județeană așa, ca o plenară populară, mai lărgită, cu invitați de la sindicate, de la pensionari, dar așa cum a ieșit... De ce nu vă orientați spre tineret? Goncea îl asculta abia stăpândinu-și râsul. Se foia nerăbdător, așteptând ca Băcănel să-și termine pledoaria. Cum bătrânul continua să peroreze, îi făcu, nervos, semn să se oprească: - Maestre, zâmbi colcăit Goncea, nu vă preocupați de problema tinerilor. Avem tineret căcălău. Toți adjuncții dumneavoastră or să fie numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ziceai că-i unul din ăia din Baltă. Cine știe cu cine l-o fi făcut mă-sa, că neamul nostru arată altfel... Mai spălat, mai cu ilustrație. Suntem un neam frumos, totuși! Popa își făcu automat trei cruci. Se foi neliniștit. - Lasă-l în plata lui! Ce-mi pasă mie de secăturile astea... Dar tu-mi vorbești de caracter? Tocmai tu?! Preotul dădu să plece. Țongu îl trase de poalele anteriului. - Matale îți place cum atacă acuma Țonți al nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-i dădură liber. Popa Băncilă își porni obișnuita rugăciune a începutului de drum. Se ridicase de la locul lui și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete alburii, aproape rotude, nu mai mari decât ștampila parohială. Se vedea clar că locurile acelea fuseseră de curând pilite, date cu hârtie de șmirghel și apoi văcsuite cu un lac transparent. Se foi neliniștit. Dădu să-și facă cruce cu limba în cerul gurii, dar în aceeași clipă acela se răsuci și-l scuipă drept în ochi: - Ptiu, popă nesimțit! În zi de joi te-ndopi cu mâncare de frupt. Îl mai stuchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
un nume, al patrulea, deasupra celui al profesorului Ilarion Tomnea, fugitul. Își trecu degetul înmănușat pe hârtie și Păsculescu urmărea curios cum numele subliniat de degetul aceluia dintr-o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
pristol, dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de la freonii ăia. Vergilică izbucni în râs. - Îl vedeți pe ăla de umblă la cabine? Are și un aparat de măsoară freonii. Vă dați seama unde am ajuns? Europa ne-a impus și chestii de-astea la ecologie. Aulius surâse, foindu-se nemulțumit. Puricii aceia tot țopăiau undeva în interiorul lui. - Trece dom’ Aulius, ai să vezi cum trece. Nici n-ai să știi p-ormă prin ce-ai trecut. Norocul ăl mare a fost că le-am luat-o înainte de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
gândești la lustrația asta care o prelucrează ăia din București. Pă cine să mai lustrezi?! Ai? Biluță terminase sendviciul. Își pusese din nou botnița. Cu bidineaua, cu aceleași largi gesturi sacerdotale, stropea acum cea de-a patra cabină. Vergilică se foi nemulțumit pe bancă. - Dom’ Aulius, nu le mai puneți dom’le la inimă pe toate. Ce vă gândiți la viața ăluia, când concentrarea tre’ să fie acu pe răbdare și seninătate. Cum semnează Wintris chestia aia și comisia o ștmpilează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?!“ Se avântase în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu...“ „Adică mai spălat - râse Goncea. Că vine talentați ca tine de-l freacă și-l clătește în disperare, până se albește. Dar nu zici că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. „Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet și lumină, care ai inovație la măscărădeli și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că știi adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

de ciorbă moartă, cu bucăți încremenite de cartofi și morcovi, pe care am dat-o pe gât fără să-i simt gustul. Am strigat să-mi aducă felul doi. Felul doi nu era gata. Am așteptat câteva minute, m-am foit pe fotoliu, m-am ridicat, am început să străbat veranda însorită fluierând și gândindu-mă la diverse lucruri. Mă gândeam de ce-mi place mai mult să mănânc în oraș decât aici și de ce nu mă bărbierisem. Aveam o barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
asta nu-mi plac reporterii. Un revolver ieși din umbra hainei lui Frank și sclipi în soarele amiezii. Printre straturile de mușcate de pe balcon, soldații continuau să ochească. Toată lumea era determinată să acționeze în următoarele secunde, în afară de Mitch, care se foia de colo-colo, neînțelegând cum ciuruirea unui reporter poate fi trecută drept accident. Poate că și Frank se gândi la același lucru când ceru ca nimeni să nu deschidă focul. Spunând acestea, trase cocoșul revolverului, ridică brațul, făcu trei pași în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

lase pe nimeni să se apropie de cadavru. Câte dovezi erau oare distruse chiar În timp ce vorbeau ei, țigări aruncate pe jos, urme de pantofi târșâiți pe caldarâm? Fără a mai spune altceva, Închise telefonul. Lângă el, În pat, Paola se foi și se uită În sus cu un singur ochi, celălalt fiind acoperit de-un braț gol pentru a-l feri de intruziunea luminii. Scoase un sunet despre care, lunga sa experiență, Îi spunea că era unul Întrebător. — Un cadavru. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
măsuța de lângă pat, se strecură din nou sub cuverturi și se luptă cu perna sa până ce-o făcu să stea Într-o poziție care să-i permită să stea În capul oaselor ca să-și bea cafeaua. Sorbi o dată lung, se foi Într-o poziție mai comodă și spuse Încet: — Paola. Dinspre umflătura lungă de lângă el, consoarta lui bălaie nu oferi nici un răspuns. — Paola, repetă el pe-o voce puțin mai puternică. Tăcere. — Mmm, ce cafea bună! Cred că mai iau o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

Fergus lucrează în publicitate, la Londra, a sărit Laura. Dezgustat, Jake și-a dat peste cap ochii înfundați în orbite. Ușa s-a deschis și în cameră a intrat o femeie blondă. Toți cei din încăpere au început să se foiască atunci când au realizat că aceasta trebuia să fie soția lui Jake. Cea care se presupunea că fusese în tot acest timp la toaletă. Hugo a observat că tipa era mai puțin atrăgătoare decât partenerul ei. În ciuda sarcinii, blonda era subțire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
care știa că era servită în clipele alea la clasa întâi. Și-a aruncat privirea către monitorul încastrat în spătarul fotoliului din față. Avionul micuț și verde care indica distanța parcursă abia ajunsese deasupra insulei Terra Nova. Amanda s-a foit în scaun. Să mergi la clasa economic era o tortură. Cum suportau oamenii condițiile alea? A închis ochii, retrăind, împotriva voinței, evenimentele ultimelor zile. Niciodată nu crezuse că era posibil să fie concediată de la Intercorp. Ce poziție confortabilă avusese acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
De exemplu, secțiunea pentru băieți includea orori precum Merlin, Vercingetorix și Ezekiel. Nume pe care Amanda le adora. Numele care-i plăceau lui, nume simple, specific englezești, precum James și John, nu erau de găsit. Copilul a început să se foiască. În ciuda așteptărilor, nu a izbucnit într-un urlet. A fornăit puțin, după care a adormit la loc. —Slavă Domnului, a mormăit Amanda din pat. Mi-a ronțăit sfârcurile de mi le-a făcut praf. Amanda ajunsese deja să deteste alăptatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
supărat. De fapt, ce e cu toată treaba asta? Credeam că ești un agent imobiliar de top, dotat cu un șarm letal, nu un bărbat de casă, cu puloverul plin de cereale integrale. S-a uitat la Theo care se foia pe costumul în dungi al lui Hugo. — Nu mi-am dat seama că ești un tip atât de corect politic, a adăugat el dezaprobator. Hugo a oftat, prinzând copilul de mijloc în încercarea de a-l opri să se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Atras de strălucire, copilul se întindea acum în direcția prespapierului lui Neil. Juca la noroc. Neil i-a aruncat o privire. Urechile lui Hugo au început să țiuie din cauza tensiunii. Și-a dat seama că Theo încetase să se mai foiască. Fața îi era acum de un roșu aprins și întreaga lui făptură era concentrată într-un efort uriaș și epuizant. Vai, Doamne, s-a gândit Hugo. Nu aici. Nu acum. Dar deja începuse să-i urce în nări mirosul familiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
făcea ca lumea să pară, dintr-odată, un loc mai bun și mai luminos. Ce problemă ai exact? l-a întrebat ea. —Îmmm, păi, e dificil să fiu pre... —Vrei să spui că totul e o problemă? Hugo s-a foit pe canapea. Nu-i plăcea să-și mărturisească măsura reală a incompetenței. Mai ales în fața unui om care-i era, în fond, străin și care părea a fi întruchiparea părintelui perfect. Dar acum, că amândoi plânseseră în librăria Waterstone’s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
ceva mai multă energie. Îmi place slujba mea - mă rog, în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să se foiască și să se agite. Barbara l-a ciupit de sub bărbie. Ei, mulțumesc pentru înțelegere, i-a spus ea lui Hugo. —N-ai pentru ce. Ba da, am. Ceea ce te face să mergi înainte e tocmai gândul că nu ești singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
mobilul. Posibilitatea ca persoana care-l căuta să fie Alice i-a răsărit imediat în minte, numai pentru a fi îndepărtată rapid și cu cruzime de descoperirea că apelantul era Neil. Care părea foarte supărat. Ducându-și copilul care se foia de zor către salonul de așteptare, Hugo a simțit că buna dispoziție i se risipește. A, hambarul care trebuia transformat. Da. — Ce s-a întâmplat? a vrut să știe Neil. Nu te-ai mai întors la birou. L-au cumpărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Amanda. Și e foarte stresant. Dar tu nu jonglezi cu serviciul și responsabilitățile domestice, i-a atras atenția Hugo, hotărât să nu-și iasă din pepeni. A încercat să n-o bage în seamă pe Shauna care continua să se foiască în jurul măsuței. — Ba jonglez. Așa o să scrie și-n articol: „Amanda Hardwick: Cum îmbin cariera și creșterea copilului“. E vorba de modul în care am reușit să depășesc provocările legate de creșterea copilului, ca să dau un exemplu mamelor care vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]