5,247 matches
-
Dirhamul marocan (în arabă: درهم, la plural, în arabă: دراهم , pronunțat [darahim], are Codul ISO 4217 MAD) este moneda oficială a Marocului din 1958, dată la care a înlocuit francul marocan (a cărei valoare era fixată în raport cu francul francez). Este divizat în 100 centime ("santimat", în alfabetul arab: سنتيما sau سنتيمات), la singular "santim", în alfabetul arab: سنتيم). "Dirhamul marocan" a fost unitatea principală monetară a Marocului până în 1912, data începutului protectoratului francez asupra regatului, când francul marocan
Dirham marocan () [Corola-website/Science/328672_a_330001]
-
bancnote marocane, după obținerea independenței, au fost cele supratipărite pe bancnotele precedente exprimate în franci marocani: cele de 50 dirhami (pe bancnotele de 5.000 de franci marocani) și cele de 100 de dirhami (pe cele de 10.000 de franci marocani). În 1965, au fost emise bancnote cu valori nominale de 5, 10 și 50 de dirhami, iar în 1970, bancnote cu valoare nominală de 100 de dirhami. Au urmat bancnotele cu valori nominale de 200 de dirhami, emise în
Dirham marocan () [Corola-website/Science/328672_a_330001]
-
a făcut un împrumut de la Templieri). Regele a acceptat fără să ezite știind că regina Margareta care se afla la Damietta, putea să o plătească, fapt ce îl făcea pe Al Muazzam să exclame plin de admirație: pe legea mea, francul este generos, dacă nu se târguiește pentru o sumă atât de mare de bani, și, la rândul său, pentru a nu părea mai puțin mărinimos, îi dădea regelui 100 000 de livre ca despăgubire. Văzând noua dispoziție a sultanului, regele
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
dușmanul decât toți sultanii Ayubizi. În ziua de 6 mai 1250, seniorul Geoffroy de Sargine preda Damietta, pe zidurile cetății erau din nou așezate însemnele sultanului, iar regina Margareta, de curând ridicată din pat după nașterea unui fiu, celelalte doamne, francii din oraș, pisanii, genovezii, slujitorii primeau încuviințarea să se îmbarce, direcția aleasă fiind Acra, unde urma să-i ajungă regele cu oamenii lui după ce răscumpărarea avea să fie plătită. Grație lui Joinville, eliberarea regelui s-a făcut mai repede decât
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
sale în 1254. În toate aceste fapte, Ludovic al IX-lea a încercat să îndeplinească datoria Franței, văzută ca „"fiica cea mare a Bisericii"” ("la fille aînée de l'Église"), având o tradiție de protectori ai Bisericii care începea cu francii și Carol cel Mare, care fusese încoronat de către Papă la Roma în 800. Într-adevăr, titlul oficial în latină al regilor Franței era "Rex Francorum" (rege al francilor), și erau cunoscuți de asemenea ca "Rex Christianissimus" (cel mai creștin rege
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
l'Église"), având o tradiție de protectori ai Bisericii care începea cu francii și Carol cel Mare, care fusese încoronat de către Papă la Roma în 800. Într-adevăr, titlul oficial în latină al regilor Franței era "Rex Francorum" (rege al francilor), și erau cunoscuți de asemenea ca "Rex Christianissimus" (cel mai creștin rege). Relațiile dintre Franța și papalitate și-au atins apogeul în secolele XII și XIII, și majoritatea cruciadelor au fost invocate de papi de pe teritoriu francez. Până la urmă, în
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
aurul sau platina. De-a lungul istoriei sale, rubla a fost egală cel mai mult timp cu 18 grame de argint. Rubla de aur, introdusă în 1897, era egală cu 0,774235 grame de aur, sau era echivalentul a 2⅔ franci francezi. În timpul primului război mondial, rubla s-a devalorizat în trei etape în trei ani. Re-denominarea din 1922 a fost făcută la o rată de 1 rublă nouă=10.000 ruble vechi. Au fost emise numai bancnote, cu valori nominale
Rublă rusă () [Corola-website/Science/303411_a_304740]
-
tatăl la 10 septembrie 954 la vârsta de 13 ani și a fost încoronat la mănăstirea Saint-Remi de arhiepiscopul de Reims la 12 noiembrie în același an. Regina Gerberga a făcut un aranjament cu cumantul eiHugh cel Mare, Duce al francilor și Conte de Paris, care fusese un adversar al tatălui lui Lothar. În schimb, pentru a susține domnia lui Lothar, Hugh a primit conducerea Ducatului de Aquitania și mare parte din Burgundia. Lothar a moștenit un regat unde nobilii bogați
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
Hugh: Hugh Capet și Otto. Regele a acordat Parisul și titlul "dux francorum" lui Hugh Capet și lui Otto i-a acordat ducatul de Burgundia în 956. Tutela arhiepiscopului Bruno de Koln, care a durat până în 965, a orientat regatul francilor către o politică de supunere față de regatul Germaniei. În ciuda tinereții sale, Lothar a vrut să conducă singur și a întărit autoritatea sa asupra vasalilor. Această dorință de politică independentă a dus la o deteriorare a relațiilor dintre rege și rudele
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
II-lea a făcut greșeala de a reacorda comitatul de Hainaut lui Reginar al IV-lea și Lambert I și l-a numit pe Charles Duce de Lotharingia Inferioară. Recompensând pe cel care a pus la îndoială onoarea soției regelui francilor, era o jignire adusă regelui însuși. În august 978 Lothar a organizat o expediție în Lorena însoțit de Hugh Capet în care au preluat controlul asupra orașului Aachen însă nu l-au putut captura pe Otto al II-lea sau
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
represalii, Otto al II-lea, însoțit de Charles al Lotharingiei de Jos, a invadat Franța în octombrie 978 și a devastat Reims, Soissons și Laon. Lothar a reușit să scape de trupele imperiale însă Charles a fost proclamat rege al francilor la Laon de către episcopul Dietrich I de Metz, o rudă a împăratului Otto I. Armata imperială a avansat spre Paris, unde a înfruntat armata lui Hugh Capet. La 30 noiembrie 978, Otto al II-lea și Charles, neputând să cucerească
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
botezându-l în 601 pe primul rege anglo-saxon, Ethelbert de Kent, ultimul rege necreștin al anglo-saxonilor, Penda de Mercia, murind în 655. Misiunea anglo-saxonă a luat apoi amploare în secolul al VIII-lea, ducând practic la creștinarea întregului regat al francilor până în anul 800. În secolele al VII-lea și al VIII-lea centrul puterii a oscilat între regatele mai mari. Beda îl consideră pe Ethelbert de Kent ca fiind persoana dominantă la sfârșitul secolului al VI-lea, dar cu timpul
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
mongolii au capturat Damascul. Mongolii au încercat să formeze o alianță franco-mongolă (sau, cel puțin, să ceară supunerea) cu rămășițele Regatului Cruciat al Ierusalimului, centrat acum în Acra, dar Papa Alexandru al IV-lea a interzis acest lucru. Tensiunile dintre franci și mongoli au crescut când Iulian de Sidon a cauzat un incident ce a rezultat în moartea unuia dintre nepoții lui Kitbuqa. Furios, Kitbuqa a prădat Sidonul. Baronii de Acra și ultimele avanposturi cruciate au fost contactați și de mameluci
Bătălia de la Ain Jalut () [Corola-website/Science/335031_a_336360]
-
ce a rezultat în moartea unuia dintre nepoții lui Kitbuqa. Furios, Kitbuqa a prădat Sidonul. Baronii de Acra și ultimele avanposturi cruciate au fost contactați și de mameluci, care căutau ajutor militar împotriva mongolilor. Deși mamelucii erau inamicii tradiționali ai francilor, baronii de Acra i-au considerat pe mongoli drept amenințarea imediată și, ca urmare, Cruciații au optat pentru o poziție de neutralitate prudentă între cele două forțe. Într-o mișcare neobișnuită, au fost de acord ca mamelucii egipteni să mărșăluiască
Bătălia de la Ain Jalut () [Corola-website/Science/335031_a_336360]
-
capitala Romei Aquitaniene, cu o mare înflorire în perioada Dinastiei Severane (Secolul al III-lea). În 276 a fost devastată de către Vandali. Alte devastări au fost provocate de aceeași Vandali în anul 409, apoi de Vizigoți în 414 și de Franci în 498, condamnând orașul la o perioadă de obscuritate. La sfârșitul secolului al VI-lea, orașul revine la titlul de "Scaun al țării" și ca arhiepiscopie a Regatului Merovingian a Francilor, dar puterea regală a francilor nu a fost niciodată
Bordeaux () [Corola-website/Science/307911_a_309240]
-
anul 409, apoi de Vizigoți în 414 și de Franci în 498, condamnând orașul la o perioadă de obscuritate. La sfârșitul secolului al VI-lea, orașul revine la titlul de "Scaun al țării" și ca arhiepiscopie a Regatului Merovingian a Francilor, dar puterea regală a francilor nu a fost niciodată stăruitoare. Orașul a început să joace un rol de centru urban în zona regională a noului ducat franc format, Ducatul Vasconiei. Orașul a fost jefuit de către trupele lui Abd er-Rahman în
Bordeaux () [Corola-website/Science/307911_a_309240]
-
în 414 și de Franci în 498, condamnând orașul la o perioadă de obscuritate. La sfârșitul secolului al VI-lea, orașul revine la titlul de "Scaun al țării" și ca arhiepiscopie a Regatului Merovingian a Francilor, dar puterea regală a francilor nu a fost niciodată stăruitoare. Orașul a început să joace un rol de centru urban în zona regională a noului ducat franc format, Ducatul Vasconiei. Orașul a fost jefuit de către trupele lui Abd er-Rahman în 732, după atacarea Ducelui Eudes
Bordeaux () [Corola-website/Science/307911_a_309240]
-
refutatio" a tot ceea ce îl atingea mai puțin favorabil din actele conciliare; această refutatio a fost publicată și este cunoscută sub numele de „"Libri Carolini"”. Atunci papa Adrian I a luat pana întru apărarea conciliului și (să) a furnizat regelui franc toate explicațiile necesare - o face cu erudiție remarcabilă - (cf. PL. 98, coll. 1247 - 1292; cf. și Mansi, XIII, 759-810). Se pare însă că aceste explicații au ajuns prea târziu să împiedice Sinodul de la Frankfurt (794), în care a fost condamnat
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa "Germania", triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării ("Limes Germanicus"), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest-germanice: alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi germanice au trecut de limes și de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci, de romani. La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
la familia limbilor galo-romanice, adoptând limba locului, care în timp va fi cunoscută ca limba normandă. Normanzii au creat de asemenea o nouă identitate culturală separată atât de cea a înaintașilor lor scandinavi cât și de cea a vecinilor lor, francii. Cultura normandă, ca a tuturor comunităților migratoare era extrem de întreprinzătoare și adaptabilă, fapt care le-a permis pentru o bună perioadă de timp să ocupe teritorii aflate la mare distanță unele de altele.
Normanzi () [Corola-website/Science/307773_a_309102]
-
, formațiune statală medievală ce cuprindea aproximativ teritoriul provinciei istorice Aquitania, situată în sud-vestul Franței. Teritoriul Aquitaniei este organizat în regat semi-independent de Dagobert I, rege al francilor în 629, numindu-l pe fratele său Charibert al II-lea în fruntea acestuia. După moartea lui Charibert (631 sau 632) și a fiului său Chilperich, asasinat la ordinul unchiului său în 632, regatul este condus de mai mulți feudali
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
de fratele său Ludovic care alipește teritoriul Aquitaniei la domeniile regatului franc la urcarea sa pe tron ca Ludovic al II-lea. În 879, regatul este iarăși obiectul partajării între succesori, revenindu-i lui Carloman. După suirea acestuia pe tronul francilor în 882, regatul revine la statutul de stat inclus în domeniile regilor francilor, devenind, în timp, odată cu dezvoltarea ducatului Aquitaniei și fărâmițarea feudală specifică epocii carolingiene, doar un titlu. Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
urcarea sa pe tron ca Ludovic al II-lea. În 879, regatul este iarăși obiectul partajării între succesori, revenindu-i lui Carloman. După suirea acestuia pe tronul francilor în 882, regatul revine la statutul de stat inclus în domeniile regilor francilor, devenind, în timp, odată cu dezvoltarea ducatului Aquitaniei și fărâmițarea feudală specifică epocii carolingiene, doar un titlu. Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea cel Trândav de către fratele său Lothar, odată cu asocierea la domnie în 979, însă
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
persoane. Autoritatea responsabilă este Rennes-Métropole (Metropola Rennes), comunitatea aglomerației ce include 37 de comune. Lucrările au început la data de 7 ianuarie 1997, și au durat cinci ani, iar costul total al proiectului a fost de 2.942 miliarde de franci francezi (la valoarea din 1995), adică aproximativ 449 milioane de Euro. Proiectul a beneficiat de o subvenție din partea statului de 385 milioane de franci și de un împrumut de un miliard de franci din partea BEI (Banca Europeană de Investiții). Printre
Metroul din Rennes () [Corola-website/Science/300187_a_301516]
-
au durat cinci ani, iar costul total al proiectului a fost de 2.942 miliarde de franci francezi (la valoarea din 1995), adică aproximativ 449 milioane de Euro. Proiectul a beneficiat de o subvenție din partea statului de 385 milioane de franci și de un împrumut de un miliard de franci din partea BEI (Banca Europeană de Investiții). Printre principalele proiecte viitoare sunt în studiu două utilizări pentru sistemul VAL. Prima consistă în extinderea liniei pe direcția nord-est / sud-vest, prin intersectarea cu actuala
Metroul din Rennes () [Corola-website/Science/300187_a_301516]