34,387 matches
-
invitați de pe alte meleaguri, cunoscători, unii, ai multor realizări majore ale teatrului românesc. Nu pot să nu mă gîndesc la ediții în care Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Toma Gabor, Vlad Mugur, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Cătălina Buzoianu, Victor Frunză își aruncau în competiție idei tulburătoare, vii, provocatoare, cu care puteai sau nu să fii de acord, cu scenografii atît de moderne, care te obsedau vreme îndelungată, evoluții actoricești impecabile, care atingeau perfecțiunea și consensul aprecierilor. Că trăiam zile și
Caragiale și teatrul contemporan (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15698_a_17023]
-
felii egale salamul fatal, bun pentru stârpirea șoarecilor, în care nu mai aveau decât să pună ceva șoricioaică... Era pe la Pașcani. Loc important... Scena cu paparuda în satul din Ialomița; vin mai multe țigănci dintre care unele tinere îmbrăcate în frunze, foi de porumb, de floarea soarelui și dansează țipând și dansând, fiicele Indiei; toți aruncă în ele căldări de apă, orice sursă de apă, să se termine cu seceta; ...în timp ce eroul privește scena, ca și când ar fi împrejurările unui destin ce
Fiicele Indiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15697_a_17022]
-
Privirea lui rămase fixată pe fesele mari, orbitor de albe, și-n clipa cînd, la o răsucire a ei, mai zări, într-o mică străfulgerare întunecată, triunghiul echilateral, cîrlionțat, de sub pîntec, simți cum, deși nu mișcase, sub el ceva mișca frunzele, ca și cum s-ar fi așezat pe un șoarece adormit." O poveste asemănătoare, dar fragmentată în mici semnale disimulate, se petrece și între Ancuța, verișoara tîmpită și sclifosită și Feri, țigănușul repetent și fumător. Protagonistul din pasajul citat se transformă aici
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
podoabă de dentist e respingătoare. Astfel îmbumbată, jiletca prăzulie e încinsă cu o uluitoare centură care dezvăluie pasiunea pentru avuții palpabile și sunătoare a noului Heliogabal. Căci centura e de aur, de aur veritabil și alcătuită dintr-o succesiune de frunze de stejar din aur fin, cizelat. Din Rheingold, aurul Rinului. Așadar, șoldurile lui Göring sînt încinse cu aurul Rinului. Frunza de stejar, simbol al forței, înconjurînd șoldurile lui Hermann Göring. Ce simbol, o Loreley! De această uimitoare centură aurită, însoțită
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
palpabile și sunătoare a noului Heliogabal. Căci centura e de aur, de aur veritabil și alcătuită dintr-o succesiune de frunze de stejar din aur fin, cizelat. Din Rheingold, aurul Rinului. Așadar, șoldurile lui Göring sînt încinse cu aurul Rinului. Frunza de stejar, simbol al forței, înconjurînd șoldurile lui Hermann Göring. Ce simbol, o Loreley! De această uimitoare centură aurită, însoțită de buna-i faimă, atîrnă un pumnal de aur cu mînerul de asemeni cizelat. Croit pentru a servi la mistreți
Martha Bibescu în 1938 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15748_a_17073]
-
însă, conflictul între giri (obligațiile sociale) și ninjo (sentimentele omenești) îi conduce pe îndrăgostiți la sinucidere. Fiind împiedicați să-și împlinească iubirea în această viață, ei speră să o facă în cealaltă viață unde se vor întîlni pe o singură frunză de lotus. Chikamatsu scrie sewamono (lucruri de fiecare zi) inspirîndu-se din evenimentele realității imediate, dramaturgia lui avînd subiecte plecate din fapte bine cunoscute de contemporanii săi. Sinuciderea din dragoste, în doi, de la Sonezaki (Sonezaki Shinjii, 1703) a fost scrisă la
Răsărit de soare deasupra pădurii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15771_a_17096]
-
harul: "ursuz, încîlcit, maniac/ Cum un vrej de dovleac./ Rău la vorbă, nevrotic, poluat./ (...) Oricum s-a ramolit". Lumea e degradată iremediabil și toate lucrurile au căzut în cotidianul strict, sufocant: "în mucegaiul ocru-auriu/ se tînguie mugurele/ izbind cu mieii frunzelor/ perna înghețată a anotimpului". Fără tonul cuceritor din prima parte, aceste din urmă poeme sînt reflexul imediat și negru-caustic al celor mai diverse probleme ale lumii de azi, de la poluare și era electronică, la globalizare, barbarii mileniului trei și Războaiele
Fire și noduri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15781_a_17106]
-
băut de mult/ o rochie de fată. N-am mai sărutat de mult/ - pe gură și pe pulpe - o floare căzută pe jos dintre tei!" (Dați-mi o scurtă vacanță). Ca și: Se scutură salcia. Se scutură plopii./ Se scutură frunza:/ este ca și cum ne-ar fi răzuite sufletele/ de solzii lor de mrene sărite pe uscat" (Începe tangoul. Începe valsul). Ca și: "Acest manuscris ce se preschimbă mereu într-o apă, asemenea lungilor/ cosițe ale fetelor în ramuri subțiri de răchită
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
ghiarele și cu dinții", timpul nu poate fi trișat. Mă întreb deseori cu ce ochi privea Blaga mărimile din anii cînd nu avea voie să publice sau cînd era ignorat cu bună știință. Și unde sînt astăzi Al. Toma, Eugen Frunză, Dumitru Corbea, Novicov, Vitner și mulți alții? Dar acestea sînt simple nuanțe ale unui subiect mult mai grav care mi se pare semnificativ pentru mentalitatea de azi: Mateiu Caragiale în fruntea topurilor. Nu cei care au creat romanul românesc și
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
reclame/ De șuncă presată și vinuri de Rhin./ Mozaicul va scînci ca un cățel./ Scaunele, îmbufnate, vor cere să li se facă/ Dreptate la suprema instanță./ Tu însă îți vei pieptăna părul de salamandră-amăruie/ Și ai să-ți spui că frunzele de salcîm/ Sînt ca niște răni pe umerii copiilor./ Acum, cînd marele oraș e îmbrăcat în kaki" (Scenă de gen IV). Baudelairismul actualizat al autorului Cîntecelor negre e reluat cu vervă proprie: ""Am oroare, i-am spus,/ De această mașină
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
niște răni pe umerii copiilor./ Acum, cînd marele oraș e îmbrăcat în kaki" (Scenă de gen IV). Baudelairismul actualizat al autorului Cîntecelor negre e reluat cu vervă proprie: ""Am oroare, i-am spus,/ De această mașină de întins diminețile,/ De frunzele aurii, de tutun, pe care le recoltăm/ Din tarlalele epuizate ale nervilor,/ Am oroare de fecioarele gelatinoase ale marelui oraș".// Apoi au adus prînzuri bogate,/ Chelneri cu fețe de înecați ne-au așternut înainte/ Cadavrele florei și faunei naționale/ Preparate
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
în lume. Notificările ei reprezintă un abandon pur liric, visător, în existența fixată prin alfabetul rebarbativ, prin metaforizarea naturalist-reportericească: "Toate părțile trupului meu miroseau a femeie" (ibidem). Sau: " Sîntem buni și frumoși, sîntem buni și frumoși, ficțiunea mea blondă,/ Ca frunzele strălucitoare ce urcă/ Treptele oamenilor de azi, în cărțile poștale" (Chist de lumină, taxă inversă). Visul se deschide imens asupra unei copilării vizionare, în melanjul de imaginar și senzorial, de întristată puritate și artificiu grațios, ce ne reamintește cantilena eseniniană
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
pori,/ Ce respira, neliniștită?" (În stație). Deseori descripția, - ea însăși o cale de obiectivare, de sustragere de la spovedania lirică, abordată cu aplomb de optzeciști -, cu toate că se dorește rece, amestecă proza cu mirabilul, epuizarea cu prospețimea eternă a unui suflet incorigibil: Frunzele cădeau ca niște adolescente/ Prin parcuri cu iarba încercănată,/ Tu așteptai să se audă de undeva/ Sunetul vag al mașinilor de salvare./ Un înger murise în ochi, celălalt agoniza/ În patul curat al trupului. Desigur, e toamnă/ Ai spus, încercînd
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
încordat o săgeată,/ Ca de propria sa etimologie, un cuvînt" (Suficientă mie). Între sine și mulțime, între prezent și trecut, între muțenie și strigăt, autoarea se obiectivează în dezechilibru: "Mi-e greu cu mine,/ Cu ceilalți amar,/ Se scorojesc pe frunze/ Culorile mai noi/ Și de sub straturi rîncede de var/ Ies rînjete de dinainte de război.// Mai răul lasă-n dinți nisip,/ Mai binele dospește acru rime,/ Singur mi-e greu,/ Dar și mai greu mulțime,/ Mi-e greu să tac,/ Dar
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
ale mierlelor,/ Asemenea stucaturilor repetate/ De-a lungul unor încăperi fără număr/ În care nimeni nu poate fi fericit;/ Și nici smochinii născîndu-și cu greu/ Nisipul semințelor/ În dosul gratiilor inventate să-i apere;/ Nici elefanții cu crengi și cu frunze,/ Nici coridoarele de stamine,/ Nimic nu reușea să spună mai mult/ Decît vraja de-a nu trebui să spun NU/ Pentru că nimic nu depinde de mine" (Nu). Dar această conștiință nu rămîne blocată. Ea are la îndemînă facultatea unei fantazări
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
Iată o probă de ars poetica și de identificare: "Dar să-mi ierte copilăreasca pornire/ de a mă însoți cu scaiul războinic. Vameș/ al singurătății/ de a fi de partea/ bucuriei fastuoase a oțetarului tânăr/ împovărat cu muguri din care frunzele/ își scot cozile de păun/ sau de a rămâne/ schimbător/ statornic/ precum țărmul/ și prin asta cu-adevărat al ei". Un ceremonial al adorației scrie Nicolae Motoc, explorator al nuanțelor și al misterului pe termen lung, spre deosebire de pansexismul brutal al
Un neoromantic by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16332_a_17657]
-
clar. De altfel, nici inamicul public nu are identitate: "Nu știe nimeni nici măcar cum arată, dacă e mic sau mare, scund sau înalt, slab sau gras, rotund sau filiform, ca o bilă sau ca un băț, cu brațe, crengi sau frunze sau neted ca o foaie de hârtie, cu ochi sau fără ochi, cu limbă sau fără limbă, cu voce sau fără voce, alb sau negru, colorat sau străveziu, plin sau gol, urât sau frumos, luminos sau întunecat, tânăr sau bătrân
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
în posesia adevărului despre tine însuți. Dusă pînă la ultimele consecințe, această onestă recunoaștere poate însemna refuzul de a-ți structura evocativ amintirile, de a le aranja într-o ordine a importanței. E mai important accidentul avionului canadian decît culoarea frunzelor din acea dimineață de noiembrie? Refuzînd să ierarhizeze, povestitorul refuză și să acorde judecăți de valoare, chiar și atunci cînd poate părea scandalos că nu o face. Dacă nici măcar autobiograful nu poate comunica adevărul unei vieți, așa cum a fost ea
O autobiografie reticentă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16363_a_17688]
-
întrezăresc silueta uscățivă a lui Macedonski și poate pe cea a lui Iuliu Cezar Săvescu. Din timp în timp, el consimte să ne trimită un mesaj că nu ne-a uitat, un vers din Rumi sau Hafez zgîriat pe o frunză de eucalipt; de ce nu ne-a uitat, nu înțeleg. Djalal ud-Din Rumi, Trei parabole din "poemul spiritual", traducere din limba persană, prefață și note de Otto Starck.
Scrisori persane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16390_a_17715]
-
Caritas, SAFI sau F.N.I. și unde nimic, dar absolut nimic nu avea de-a face cu vreo sordidă poftă de câștig, simptom al infecției cu proprietatea. Nicicând nu l-a încercat pe păunașul codrilor pofta de altă proprietate decât a frunzei smulsă cu aceeași mână cu care o ducea la buză, ca să cânte, pe când industrioasa ginte feminină ce-l înconjura trecea în sus și în jos pe poteci, cu ulcioare, către și de la izvor. Cu a cărui apă vie își spălau
În fine, o prognoză optimistă! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16425_a_17750]
-
etică. Asta ar fi soluția în aprecierea operei vreunui complice cu talent. Vezi, Doamne, esteticul face muzică. Numai el este de judecat. Invenție pentru salvarea javrelor culturale, foste culturnice, care mișuna printre noi, de la facerea lumii comuniste, pînă astăzi" (Victor Frunză). * Făcînd transfuzii, îmi amintesc o sintagma din N. Bălcescu: "oamenii sîngiurilor". * G. Călinescu a crescut nemăsurat în ochii mei, grație dragostei sale de animale. Omul care s-a închis trei zile într-o odaie pentru a-l plînge pe cîinele
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
-și găsește astrele. * După Aristotel, e fericit cel suficient sieși, deci egoistul disciplinat. * Iubirea și ura nu au, practic, dimensiuni. * Autenticul damnat nu poate fi decît un zeu căzut. * Te restrângi, te ofilești, te pierzi tot mai mult, aidoma unei frunze ce se usucă. Dușmanii tăi s-ar putea bucura, dar nu-ți pasă de ei. * A fi credincios înseamnă și a spune tot ce crezi de cuviință a fi spus, indiferent de riscuri. * Din pricina unei greșite direcționări analitice (eroare de
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
a Celor din Olimp, cam nătîngi, însă atît de toleranți... Ei care,... vasăzică,... oricît de jucăuși ar fi fost, știau să aprecieze o teoremă și să facă nemuritor, ca și ei, vreun cărturar de pe pămînt, punîndu-i pe frunte coroana cu frunze de laur. Era și a rămas viziunea sfîntului, - dacă vreți - Cioran. Ucenicul, urmașul opticianului de geniu din Amsterdam care spunea DEUS SIVE NATURA. Putem, așadar, să ne înfățișăm liniștiți la judecata ORDINATORULUI SUPREM, încă nepus la punct în raport cu ecuația stelară
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
literale de proverbe specifice - "Caput plecatus non taiatur sabia. Manus qui non potes mușcare debes lingere" (nr. 18, 1861) - sau (că la Chiriță lui Alecsandri), transpunerile în franceză ale unor expresii și construcții idiomatice: "coupe des feuilles aux chiens" (taie frunză cîinilor), "du bois de chien" (lemn cîinesc) etc. în primii ani de apariție a revistei, stîlcirea francezei e totuși aproape absența - dovedindu-se și în acest fel semnificația politică a alegerilor operate de umorul lingvistic.
Gheliruri, chilipiruri și locmale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16557_a_17882]
-
se risipește instantaneu. Totul se petrece după cum bate vîntul. Iar în istoria muzicii savante vîntul a bătut preponderent din spate, ducînd focul tot înainte, din ce în ce mai în forță, împingîndu-l infatigabil spre pîrjol, spre sinistru, spre neant... La început s-au aprins frunzele, iarba, vlăstarele tinere, care au ars rapid, în trombă, ca niște artificii cum, de altfel, și sunt, căci ce altceva pot fi frunzele, iarba, vlăstarele pădurilor ce acoperă munții de creație muzicală savantă dacă nu arsenalul de tehnici și mijloace
Tentația vinovatului incurabil by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11868_a_13193]