1,212 matches
-
-l ierte! Pădurea întreagă a luat foc de la lumina aceea, știam eu că așa are să se întâmple, dar călugării grăbiți aleargă care încotro, Nu acolo, îmi vine să le strig, veniți să ducem apă, a luat foc pădurea! arde prin frunziș soarele, apunând în mii de culori, Theo! dar el trece pe lângă mine grăbit, Da! Părintele Ioan a murit! Și poate lumina aceea n-a fost decât așa venită de departe să poarte sufletul părintelui Ioan dincolo, s-a risipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
soare la Roma, la Coloseum, la terme, castelul Sant’Angelo, același soare după cupola bazilicei Sf. Petru, peste Santa Maria Maggiore, oglindit în apele Tibrului, la villa Farnesina, strălucind în apa șopotitoare a Fântânii cellor Patru Fluvii, strecurându-se prin frunzișul stejarului lui Tasso, în Piazza di Espagna culcat pe trepte, oprindu-se în umbrelele colorate de la mesele de pe terasă, scăldându-se în Fontana della Barca, trecând peste Tinita dei Monti, mărșăluind prin Piazza del Popolo, zăbovind leneș pe Via Sacra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a pădurarului pe drumeagul încărcat încă de umbrele nopții, roua nu s-a desprins de pe frunze, dimineață frumoasă, proaspătă ca un început de lume, gângăniile mici trezindu-se la viață, razele soarelui filtrate în aerul răcoros răzbat cu greu prin frunzișul des al pădurii, coborând pe alocuri prin răritură de frunze în fante drepte de lumină împrăștiind întunericul, merg pe drum fără nici un gând, atent doar cu ochiul la schimbul de ziuă tăcut ce se face în natura din jurul meu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu cu mine, eu n-am nimic împotrivă, țin la tine ca la propriii mei copii, doar eu te-am botezat și i-am promis părintelui Ioan să am grijă de tine, Știu că din vârful dealului se vede deja frunzișul strălucitor al lăstarilor de mesteceni și abia după aceea începe pădurea bătrână, dar mă uit tot în urmă la oglinda, Tu o știi pe Diana, vrea cu orice preț să fie actriță, nu cred că deocamdată se gândește la măritiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Păi, nu, te rog. L-a privit cum traversează camera și cum atinge clanța care nu mai fusese deranjată de ultima dată când fusese el acolo. O briză înmiresmată își făcu loc în bucătărie, aducând cu ea aroma puternică a frunzișului și ciripitul păsărilor care se retrăgeau la căderea serii. Frumos. Dacă îți plac asemenea lucruri. —Ai stat în grădină până acum? Nu. — Da. —E atâta liniște acolo, abia dacă se simte că ești în oraș, dădu el din cap din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ridicată la numai câțiva pași de capătul scripetelui. În momentul în care litera „A“ se prăbuși la pământ, scoase un „Trăiască Hollywoodul!“ — Pe-aici, mă îndrumă Harry. Am cotit-o pe o cărăruie plină de praf, ce făcea înconjurul muntelui. Frunzișul des ne îngreuna urcușul, izbindu-ne în ambele părți. Harry o luă înainte, pășind în lateral pe o potecă ce ducea drept spre vârf. L-am urmat printre tufișurile care-mi agățau hainele și-mi zgâriau fața. După vreo cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
În când cu ochiul, Într-o dulce familiaritate, prefăcându-ne concilianți și răbdători, așa cum ne stă bine, mai ales la Începutul unei atât de dificile Întreprinderi. Acest gest retoric al mâinii se lovește În mișcarea lui de o plantă cu frunziș ornamental, ce crește din ramurile simetrice ale unui trunchi tăiat (imaginea trunchiului tăiat este cu totul emblematică În acest text), aflat chiar În spatele cavalerului: În fața lui (a cavalerului de pe fundul scrumierii de Limoges, care, este inutil să mai amintesc, poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
te aștept de o oră“, „a, tu ești?“, „rătăcisem calea“, „vino pe aici“; intrarea e chiar În spatele ei, o ușă de lemn ascunsă În zid, o deschide direct din stradă; intră, o urmez, când trec pragul, aud același fâșâit În frunziș, nu mă preocup, lângă ușă, umbrela colorată, dar parcă nu este aceeași: are un vârf ascuțit ca o lance, văd o haină bărbătească de vânătoare, niște bocanci de o măsură foarte neobișnuită, „sunt ai soțului, nu te speria, este În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
neverosimil al brazilor, are loc o reducere nefirească a debitului meu verbal; parcă nu mă mai pot servi de cuvinte, le simt serbede și observ cum orice vocabulă mă Îndepărtează de realitatea vitală. Atunci tac, să nu falsific existența, scrutez frunzișurile secrete, spionez scorburile Întunecoase pline de umezeală, ating mușchiul crescut pe trunchiuri și mă simt tras În sus de ramuri cu putere; nu știu de ce apetitul sexual se diminuează treptat și orice atingere de corpul femeii mă cutremură visceral ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
era un port cu ambarcațiuni, au trecut peste un pod, apoi au intrat pe un drum șerpuit prin pădure. Drumul spre casa lui Jesse era lung de o jumătate de milă, nu era asfaltat, iar razele soarelui ce pătrundeau prin frunzișul copacilor creau un peisaj eteric. Mergând puțin mai departe, Leigh zări ceea ce părea o casă de oaspeți la marginea drumului. Era o căsuță albă cu obloane albastre și o mică vernadă încântătoare cu un balansoar unde să stai să citești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
din alamă. Jim ascultă liniștea din interiorul casei, apoi Își ascunsese bicicleta În frunzele nemăturate de lîngă trepte. La a treia Încercare, se cățără pe zidul garajului În stil Tudor și luă cu asalt acoperișul ascuțit. Se lăsă jos În frunzișul des al grădinii, care se agăța de casă ca un vis Întunecat care nu voia să se risipească. Ținînd În mînă o țiglă desprinsă de pe acoperișul garajului, Jim porni prin iarba Înaltă spre terasă. Așteptă pînă cînd un avion zbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la cartofi, pentru că toamnă de toamnă sunt din ce În ce mai mulți cartofi, iar studenții secției de operatorie sunt cei mai harnici În anotimpul recoltelor bogate, acest minunat anotimp al culesului, dar sunt și cei mai mari mâncători de cartofi. Ah, toamna, anotimpul frunzișului de aur, toamna, anotimpul ploilor care nu se mai opresc, aceste umbre de toamnă, peisaje de toamnă, imagini de toamnă... Obosit, privești la televizor emisiunea „Steaua fără nume”, prezentată de Dan Deșliu. E octombrie, anii au trecut, mâine e duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Avea un chip trudit în fiecare centimetru de piele. Dar în deschizături fesuri, în ochi și nări, în tăietura buzelor, acolo unde ieșea la suprafață suflul ei interior, foșnea o chemare ascunsă, inefabilă, ca o adiere de vânt prinsă în frunzișul pădurii. — Cum te cheamă? — Italia. Am acceptat numele acela nefiresc cu un zâmbet. — Ascultă, Italia am spus, îmi pare rău pentru ... am vârât mâna în buzunar. Vroiam să-ți cer scuze, eram beat. — Mă duc, altfel se dezgheață alimentele congelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sub picioarele ei. Fii atentă, am spart un pahar. Și am fugit de pe ringul dansatorilor. Grădina, suspendată pe o amplă terasă, era plină de plante exotice cu un aspect înfricoșător: unele, foarte înalte, aveau pe tulpină enorme excrescențe și un frunziș ascuțit și rigid, altele erau pline de ace culminând într-o inflorescență prăfuită. Luna decolora anemicul lor pigment cu încă o spoială albicioasă. Traversam grădina și mi se părea că mă plimb într-o colonie de fantasme. M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ierbii îi dă un aer vesel, de grădiniță pentru copii. Pe coridor, deasupra ușilor închise, sunt atârnate cocarde din voal și funde roz sau albastre. Camera are un pat electric din metal aurit și o fereastră prin care se vede frunzișul grădinii. Elsa se sprijină de pat respirând cu greu. Ies în timp ce intră Kentu, o moașă de culoare, cu forme robuste și vesele, urmată de Bianca, care trebuie s-o consulte pe Elsa. Când intru din nou, Elsa privește cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
importanți poeți romantici englezi. Versul citat în traducere de Unamuno („The Child is father of the Man“) se găsește într-un scurt poem din 1802: „My Heart Leaps Up When I Behold“. „«S-a împlinit», oftă, și aplecându-și / fruntea - frunziș nazarinean - / în mâinile lui Dumnezeu își dădu duhul; / și-l dădu în lumină, / căci astfel Crist născutu-s-a pe cruce; / la naștere se și visa în retrotimp / când într-o iesle / în Betleem muri / dincolo de-orice rău și de-orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și măsurători, n-am fi putut ajunge niciodată la comoară. Și totuși, în toamnă, am văzut într-o după-amiază însorită, înainte de plecarea noastră, când tândăleam de unul singur, căscând gura pe stradă - prietenii mei erau la școală -, ceva alunecând prin frunzișul rărit al plopului. Sticla era atârnată de o sfoară și sigilată cu lac roșu. Nu mai încăpea nici o îndoială că în ea se afla planul pe care îl căutam de luni de zile. Am alergat la școală, am așteptat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din Sils, după ce a orbit, se întâlnise cu oameni care se ocupau cu știința, cu pictura, cu problemele politice. El însuși cântase la orgă în mica biserică a satului și privea prin perdeaua ferestrei biroului, privirile îi alunecau direct în frunzișul nucului, era uimit să descopere în spațiul aerian încărcat de crengi o porție de natură, la fel de la îndemână cum fusese priveliștea maritimă din Engadin. N-ar fi trebuit să se întoarcă de acolo, n-ar fi avut voie să părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
planurilor tatălui său? W. simți vântul din coroana copacului cuprinzându-l și crengile erau parcă înnodate într-un ghem de fire menite să-l zăpăcească. Se vedea scăpat din prinsoare, liber, ca și când ar fi putut să se miște în acest frunziș la fel de ușor ca păsările, până când vocea fratelui din biroul de alături, care se răstea la cineva că aici se lucrează, nu se arde gazul, îl aduse înapoi la masa lui de scris, își îndreptă spatele, își înclină capul și citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Ha“, cu una, două instalații de mașini pentru etichetat pe an m-am asigurat... Și peisajul era cam la fel cu peisajul din cărțile de citire, respirând un trecut rural, dar potecile munților Jura, cu pământul ruginiu printre pietre, cu frunzișul uscat și fărâmicios al fagilor din văioage, mă purtau înapoi, tot mai adânc înapoi spre drumurile de care ce duceau de la taberele legiunilor până la Rin. Aceste șiruri de coline, îmi ziceam, fuseseră încă de pe atunci la fel ca și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
timp pe cel stâng și ne aplecam capul să putem răscoli cu privirea cât mai de aproape pământul. Ce aveam să descoperim, ce fel de vestigii rătăcite printre frunze și rădăcini, scoase la iveală de ploi, pe jumătate ascunse-n frunziș? Avea să fie un ciob de argilă, a cărui suprafață netezită ar fi amintit de o coajă de copac, o simplă bucată de perete sau parte a unei toarte de vas, îndoită, cu ornamente, situată undeva, după importanța prezentată, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Hans Saner spunea că s-ar fi decis să construiască și singur. Hans Saner îl punea, ca de obicei, pe tata în față. Drumul de care ducea printre câmpurile unde se terminase culesul, de-a lungul merilor în al căror frunziș rărit și pătat mai atârnau câteva fructe. Spunea că ar fi cumpărat o falcă de teren în afara orașului, pe o colină de unde se vedeau lacul și munții. După război, „Ha!“, pe atunci un metru pătrat să tot fi costat doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și de un cordon de trestie, unde se deschidea apa. La punctul de demarcație se afla limba țărmului, în parte spălată, în parte acoperită de apă până la genunchi. Mirosea a alge, prin sălcii sufla vântul și trestia foșnea, în timp ce pe sub frunziș, în oglinda apei, apărea o lume de frunze, ramuri, pietre. Trebuia să cercetezi oglindirea propriului chip în acest contur tremurător, oscilant ca să poți recunoaște posibilele cioburi, pietre arse, oase, coarne, toporișca de piatră, pentru că acolo nimic nu avea tăiș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
caut coline și țărmuri, chiar dacă ceea ce îmi fusese luat prin rapoarte și vorbărie simțeam numai în mine, fără să fi putut numi: momentele unei nemijlocite trăiri a pământului, a buruienișului, a copacilor, a apei, a razelor de soare care străbăteau frunzișul aruncând pete pe solul argilos, peste care treceau privirile noastre în căutarea dovezilor unui trecut. Nu atât vestigii arheologice căutam eu, cât, mai cu seamă, momentele alea în care se ciucea o tăcere venită din vremuri îndepărtate și mute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lumina ferestrei în spate, ședea la patul soțului ei care zăcea acolo îngrozit și disperat, dar refăcut în bună măsură după atacul cerebral: fără urmă de paralizie și afazie. Iar ea îi vorbea bărbatului care privea pe fereastră în desimea frunzișului, printre crengi, cu ochii strălucind în reculul luminii. Nu, spuse ea, tu nu ești unul care capitulează, o s-o scoatem noi la capăt, doar ai relații, ai fost cel mai bun vânzător înainte ca Hackler să te ducă cu vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]