1,409 matches
-
purtat de iele acoperă-mi rana din stele ce ard tăcere nescrisă poartă deschisă spre infinit de nourii pe înalt de ceruri vuiet de vânt destramă în fire iluzia optică aripi de înger planează deasupra în zbor de păsări gânduri fugare se răsfrâng în ploi de stele creionate în răsărituri senine ating durerea ce se sfărâmă în mii de fărâme pierdute în zare doar amintirea rămâne gravat pe colțul de suflet. Ileana POPESCU-BÂLDEA <biography> Absolventă a Facultății de Medicină București Debut
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
septembrie 2012 oceane de frunze, oceane de vemuri vie îmi e pădurea încă, sub toamna asta blestemată, căprioarele încă mai fug pe coline, aramă bătură-n amurg e glasul frunzei pe cărări fără șir, izvoare răzlețite din munți cu umbre fugare de cerbi, curg prin mine. doine de dor în fluiere de soc, iarba, pământul, cerul sunt sângele meu și mi-e dor de câte un plâns după vise ce-au trecut, și mi-e dor de umbra ta, de pașii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
la capătul orelor în care nu putem da răspuns lăsăm tăcerea să fie echilibru ultimile propoziții sunt ofrandă înțelesului se pierd lacrimi între ziduri reci pe care va crește iarba Fuga Cu privire la ape este o chestiune de ore să trec fugar puntea locuiesc în întrebarea cu răspuns închis sub strat de zăpadă mi se pregătește desfrunzirea pot duce pe umerii orele târzii ale nopții în cuptorul neîncăpător al somnului să transcriu fuga cu eleganță pot fi pradă vânătorului răbdător acum dorm
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
retorica banală! Iată spiritul în care trebuie să ne formăm Și din lunga-i adormire țara să o zdruncinăm! Relu COȚOFANĂ vieți paralele ne trăim singurătățile în vieți paralele de parcă am dormi la umbra iubirii ne trăim fericirea din scurt-circuituri fugare ca un foc de artificii pe ceruri reunite și poate la capăt de lumină timpurile noastre se vor curba într-o îmbrățișare... ultima iarnă iarna vine uneori pe furiș chiar în plină vară se strecoară ca un șarpe în frigul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sau la rude. Eu vecini cu copii nu am, rude nu am și nici acasă nu am stat să mă „sperie” Dylan deghizat în cowboy, deși mi-ar fi fost drag. Din tot Halloween-ul m-am ales cu câteva imagini fugare pe stradă, din viteza mașinii, cu copii deghizați în fel și chip. E greu să compar Halloween-ul lor cu omoloaga noastră Sâmbătă a morților, care este mâine. Pare chiar o împietate. La noi, într-o astfel de zi, oamenii merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-te snob, îmi spusei, așa cum nu te-am crezut capabil vreodată „- și-mi atârnai haina de cârligul aflat, în colț, sub plasa pentru bagaje. În mișcarea făcută, îmi dădui seama că toate locurile din compartiment erau ocupate. După o împrăștiere fugară, privirea îmi căzu asupra femeii din stânga mea, care se retrăsese cu câteva minute înainte, ca să-mi facă loc pe banchetă. Ar fi trebuit să-i fi mulțumit. Mintea îmi era învălmășită, din care cauză nu mă obosii să mă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
veneam ca din basme, el râdea cu bucurie de copil, avea acum cincizeci și unu de ani, vesel de revederea fostului judecător din tinerețe, o întreagă lume îi răsărea în ochi, eu pe banca din spatele lui, privind până la orbire sticlirea fugară a zăpezii în soarele de necrezut al dimineții sfâșiat de goana cailor iuți. Și Crăciunul acelui an începu spre seara zilei următoare în casa învățătorului - el încă nu îmbătrânise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Deodată încremeni locului. Cunoscuse pe Ștefan Bucșan care venea domol la vale, drept prin mijlocul uliții. Venea fluierând încet un cântec, și din când în când focul țigării pe care o ducea în răstimpuri la buze, îi arunca o lucire fugară pe obraji. Înainte de a ocoli colțul, în hudiță, azvârli țigara. Apoi se opri plecându-și capul cercetător. Haia făcuse doi pași spre el. —Cine-i? întrebă el cu glas înăbușit. — Domnule Ștefan... Domnule Bucșan... eu sunt... nu mă cunoști?... Haia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sfădit!... Atuncea de unde știi toate acestea?... Ștefan se opri și se întoarse spre fată. Se opri și ea. Erau singuri, într-un colț depărtat de toloacă, în capul mahalalei, împresurați de împletituri fantastice de spini și buruiene, sub pulberea nelămurită, fugară, schimbătoare, a lunii. Vântul fugea slobod împrejurul lor, îi împresura în vârtejuri călduțe. Ea îl privea deodată în față cu ochii arzători, țintuiți parcă cu două ace de argint. Și deodată prin pieptul lui Bucșan trecu o adiere, prin mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-o lase baltă. Totuși, cursul fusese mai interesant decât mă așteptasem și aflasem niște ponturi folositoare despre cum să te dezbraci. (Când îți scoți sutienul, ar trebui să-l răsucești deasupra capului de parcă ai vrea să prinzi un tăuraș fugar și, după ce ți-ai scos chiloții, trebuie să-ți atingi degetele de la picioare și să dai din fund drept în fața băiatului.) Așa că, teoretic, puteam să scot la iveală unul sau două trucuri legate de sex. Și totuși, când Aidan mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am culcat cu alte femei. În favoarea lui, a refuzat să dea vina pe nenumăratele ispite din NYC, pe doamnele apetisante, nerușinate, care luaseră lecții și învățaseră să-și învârtă sutienul deasupra capului de parcă ar fi vrut să prindă un tăuraș fugar. Nu e vina nimănui în afară de mine, a spus nefericit. Îmi doream să mă autoflagelez de rușine. Vechiul sentiment de vinovăție catolic, te ajunge de fiecare dată. Nu râde, dar am făcut ceva ce nu mai făcusem de secole: am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Am răspuns, fals jignit: — Nu e un dar. Cumpăr obiectul ăsta pentru că țin s-o fac! — Și de ce ai ține s-o faci? — Pentru că-i o amintire. — Dar e prima oară că-l vezi! — Uneori e de ajuns o vedere fugară pentru ca un obiect să devină de neînlocuit. A roșit. Privirile ni s-au întâlnit. Buzele ni s-au întredeschis. Eram deja prieteni. Slujnica, mai hlizită ca oricând, se fâțâia printre noi, grijulie să nu piardă vreo șoaptă. Întâlnirea a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi lăsați să plece. Când străzile erau goale, militarii spărgeau ușile caselor și, pretextând că-i caută pe mamelucii fugari, se dedau la jafuri și violuri. În cea de-a patra zi din acel an, sultanul Selim se afla în cartierul Bulak, unde oastea lui își așezase tabăra cea mai mare. Asistase la executarea câtorva ofițeri, apoi poruncise ca sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la bord pentru o ultimă inspecție, ceea ce nu avea în sine nimic neobișnuit. Omul nu manifesta, desigur, decât bănuielile impuse de funcție, însă avea un fel de a cerceta chipurile care îi dădea fiecăruia impresia că era vinovat, că era fugar și că fusese recunoscut. Deodată, fiul lui Nur se desprinse de Khadra, care-l ținea lângă, și fugi drept spre militar. — Bayazid! strigă dădaca. Auzind numele ăsta, otomanul se aplecă spre copil, îl ridică la înălțimea lui ținându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și Guicciardini, pe care l-am pierdut curând din vedere. Mi se părea că aud țipete, chemări, urlete. Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare dată, se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care m-am agățat, ghemuit și dârdâind de frig. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nimeni nu va lua în seamă doi bărbați călare care pleacă din oraș. — Și unde mergem? — La Julius Civilis. — Regele batavilor? - Titus clătină din cap, uimit. Mi-ai spus că ți-e prieten, dar va accepta să găzduiască un gladiator fugar? — Da. În ținutul lui vei fi în siguranță. Oamenii lui Julius nu-i iubesc pe romani, zâmbi Valerius. Să se ducă la Julius Civilis însemna să se întoarcă la Velunda. Își imagină clipa când avea să ajungă la capătul călătoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda, chiar dacă va ști că ești un gladiator fugar. Acolo unde vei putea trăi printre bărbați la fel de curajoși ca și tine. — Unde anume? — La Antonius Primus, fratele meu. — Glumești? Mă duci direct la soldați? De parcă soldații n-ar ști ce pedepse prevede legea pentru gladiatorii fugiți de la Ludi! — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
s-o primești și tu. — Eu? O să-l rog pe fratele meu să te înroleze. Titus îi aruncă o privire indignată. — Ce tot spui? Eu, să mă înrolez? Dar nu știi că legea romană îi pedepsește cu moartea pe gladiatorii fugari care încearcă să se înroleze în armată? Gladiatorul e un sclav. În armată se înrolează numai oamenii liberi - Titus își trase gluga pe ochi. Dacă asta e ideea ta genială... Fratele tău mă va judeca imediat. Iar eu îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vera Crăciun Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi, În rătăciri fugare ca picurii prin ploi... Și strigă întristarea, mai vie ca oricând: Unde-a plecat iubirea? O voi găsi curând? Iar jalea risipește tot ce-i mai bun din tine, Privirea-ți este goală, nu știi ce-ți aparține. Și greu
Gânduri…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_548]
-
să-i prinzi cununa S-o dăruiești iubirii, s-o simți întotdeauna... Dar ea dispare-n ceață, în ceață și în gând; O fi pe cerul nopții, pe astre lunecând? Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi, În rătăciri fugare ca picurii prin ploi... Și strigă întristarea, mai vie ca oricând: Unde-a plecat iubirea? O voi găsi curând?
Gânduri…. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_548]
-
ce ni se oferă. Magnific. Ecranul a prins viață cu o ușoară palpitație - și iat-o, Nunta Regală, aleea Mall potopită de lume, soarele, și caii care duc nuntașii la biserică la ora hotărâtă. Roșind și aruncând câte o privire fugară prin strălucirea acestei istorii, Lady Diana pășea maiestuoasă printre băncile din biserică, avându-l lângă ea pe șontâcăitul ei tată, în timp ce micuțele domnișoare de onoare chicoteau necontenit în preajmă. Iată-l și pe prințul Charles, de vârsta mea, în uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rataților, escrocilor și circarilor de duzină printre care a trebuit să-mi croiesc drumul. Eu sunt un artist - un artist al evadărilor. Atunci când am fost în Welcome-In lângă La Guardia, cu obscuritatea lui, cu femeile lui de închiriat, cu avioanele fugare, știi ce mi-a spus Selina? A spus: „Poate că e crud ce vreau să-ți zic, dar eu am știut că nu vei face niciodată bani. De la bun început. N-ai avut niciodată fler la bani.“... Acum e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Acoperit de neaua în albu-i de smarald./ Visarea este dulce și voalu-i de rubine,/ Mă poartă-n sărbătoare, mă cheamă iar la Tine!”) și în versurile ce redau stări interioare („Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
de clopoței, Și de fior... -Unde... Unde ?! * Nocturnă Fug rătăcind în noaptea cetății, În turn miezul nopții se bate rar; E ora când cade gândul amar- Tăcere... e ora lașității... Te pierzi în golul singurătății O, suflet, mereu de lume fugar; E ora când Petru plânge amar- Ascultă.. e ora lașității... Aiurea Blestemată mai fie și toamna, Și frunza ce pică pe noi- Blestemat să mai fie și târgul Ursuz, și cu veșnice ploi... Cetate,- azilul ftiziei- Nămeți de la pol te
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Vânt Toamna a țipat c-un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol, în poloboace, butnăria. Lângă ușă frunzele s-au strâns. De departe vin ecouri vechi de plâns, Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent. Ecou de serenadă Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]