1,501 matches
-
Zât, de-aici, scârbelor! Nici să nu vă gândiți! se căznește Dan să alunge dihăniile lihnite, atrăgându-și pe loc un cor de miorlăieli dezaprobatoare. Mă, Castravete, n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge dopul cu un bobârnac și-i toarnă cu forța alcool, lui Nae, printre dinții încleștați în spasm, cinstindu-se și el îndemânatic, cu o dușcă memorabilă (și neputându-se opri
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
1 ― Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărîndu-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, parcă pornită mereu numai spre bucurii. Se uită la tovarășii de compartiment, văzu că nu i-a convins și continuă să gâfâie mai tare. Atunci Simion Modreanu, director în Ministerul de Interne, îmbrăcat cu multă cochetărie, tuși ușor, să-și dreagă glasul, și rosti sentențios: ― Domnul meu... domnule Rogojinaru, un lucru rămâne indiscutabil: că noi toți, dar absolut toți, trăim de pe urma trudei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văd că ne-am oprit, și să ne mai întîlnim sănătoși!... (Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal!... Aici, băiete!... N-auzi, bre? Ce, ești surd?... Unde te uiți, zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau, ici-colo, izbucniri de râsete, cîte-o vorbă veselă, cîte-o pupătură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-i instruiască. Voia să lucreze în cancelaria comunală, pentru că aici era, în fund, o odaie bună de arest pentru mai mulți, pe când la sediul postului n-avea decât o cămăruță în care nu încăpeau nici trei oameni. Primarul veni roșu, gâfâind și înmuiat. Trecând prin fața cârciumii, a intrat și a înghițit o jumătate de țuică, să se încălzească puțin. Boiangiu îi declară că el nu va răbda să fie notat prost din pricina unor țopârlani netrebnici și nu vru să-și schimbe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și apoi bodogănind: ― Fire-ați ai dracului să fiți! 5 Tribuna presei era aproape goală. Doar vreo trei redactori care dezbăteau, împreună cu Titu Herdelea, probabilitatea căderii guvernului, și bătrânul reporter parlamentar de la Universul, Bididiu, care, în colțul său rezervat, dormita gâfâind în așteptarea deschiderii ședinței. Trecuse de cinci și jos, în incintă, numai câțiva deputați obscuri și plictisiți căscau cu gravitate de mameluci. Tribunele însă gemeau de lume. Un redactor tinerel, plimbîndu-și privirea peste fețele înroșite de curiozitate și enervare, remarcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
destulă, Petrică, și nu ne gonește nimeni! făcu Toader. Până mi-am așezat copilașii, că i-am lăsat singuri... Nicolae Dragoș puse capăt vorbăriei. Erau vreo douăzeci cei ce fuseseră în cârciumă și se aleseseră să pornească. Tocmai atunci sosi gâfâind de alergătură și Chirilă Păun, cu un băț noduros în mână. ― Stați, băieți, să nu plecați fără mine! strigă dânsul de-abia răsuflând. C-ar fi mai mare rușinea să lipsesc eu, când știți doar bine ce-am pățit cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
după Paști. I se părea străină, și necunoscută, și indiferentă. Numai glasul ei îi zbârnâia în urechi urât ca niciodată. Fără altă vorbă își curmă lucrul și porni grăbit, aproape fugind. Marioara îl urma ca un cățel și-i povestea gâfâind întîmplările de la curte. Petre o auzea din urmă și cuvintele ei parcă-l împingeau înainte. Își zicea, totuși, în același timp, că se duce degeaba, căci el singur n-are să se poată lupta cu tot satul și nici să oprească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
izbi cu toată puterea. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu ochii însîngerați de mânie. Parcă de mult și numai atâta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
caute armata în satul nostru!... Nu ne trebuie aici armata!... Să stea la orașe, să păzească pe boieri, că noi ne păzim și singuri! Strigând, se înflăcăra și se înfuria, ca și când s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. Țăranii, împrejur, gâfâind încă de ostenelile din cârciumă, răcneau când și când, ca să-și dovedească puterile și curajul. Cei care nimeriseră la băuturi nu se mai urneau din cârciumă și horeau cu foc un cântec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. ― Toată lumea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și scofâlcită. Baloleanu întoarse privirea, bîlbîind: ― O, bestiile, bestiile!... Sărmana femeie! Ieși repede afară. În nări îi stăruia un miros necăcios și atât de răscolitor, de parcă-i întorcea stomacul pe dos. Își umplu plămânii de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu cu ochii de tânărul preot care rămăsese înlemnit lângă intrarea bisericii. ― Bine, părinte, cum ați putut îngădui asemenea nelegiuire?... Bietul Grigoriță! Are să fie zdrobit când... Preotul se scuză plângător. Toate s-au petrecut așa de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Petre striga cât îl ținea gura, precum a strigat de la primul moment, dar era târât și el în goana mulțimii, neputincios, ca o frunză pe un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună două vorbe. Dar mulțimea îngrozită îi cuprindea pe toți, irezistibil, în aceeași fugă dezmățată, spre un adăpost împotriva morții care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o clătinase puțin. Voi cum ați îndrăznit să ridicați labele asupra jandarmilor?... Țăranii porniră să se jure și să se vaiete că ei nu sunt vinovați, că nici n-au fost acolo când s-a întîmplat fapta aceea... Maiorul Tănăsescu gâfâia. Începuse să se îngrașe în vremea din urmă, avea puțină burtă, iar un doctor îi spusese de curând că are grăsime și la inimă. În orice caz obosea repede. Ca să nu-și pericliteze sănătatea cu bandiții, ordonă să se aplice
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pământul i-a cules pe toți! își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în cele din urmă, toate străduințele noastre tot aici sunt sortite să sfîrșească!" Vreo zece țărani asudau cu lopețile, muți, gâfâind. Primarul Pravilă îi zorea mereu, speriat, parcă palmele primite de la maior I-ar fi zăpăcit cu desăvârșire. ― Câți au fost, primarule? întrebă Titu când văzu că pământul i-a înghițit pe toți. ― Patruzeci și șase, domnule, împreună cu Trifon și cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al sistemului de ventilație al lui Nostromo. Schema pe care o studiase în popotă devenea neclară, se încețoșa în capul său. Ieșirile erau printre cele mai delicate sisteme ale astronavei. Fie ce-o fi! Înainte erau alte coturi. Se opri gâfâind și ridică vârful lansatorului. Nu era nici un semn al existenței vietății dincolo de aceste coturi, dar era mai bine să-și încerce norocul. Rezervorul armei era practic plin, iar creatura va da înapoi de frică, fiindcă făcuse deja cunoștință cu focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ia în seamă loviturile pricinuite de izbiturile în pereți. Zbura de-a dreptul prin cursive. Alergă până când plămânii începură să o doară. Își aduse aminte de sărmanul Kane și de bestia care creștea în el aproape de plămâni. O cuprinse greața. Gâfâind, se opri să se localizeze. Traversase nava dintr-o parte în cealaltă. Era exact în mijlocul sălii de propulsie. Auzi un zgomot ușor și-și opri respirația. Se repetă. Dădu drumul aerului din plămâni. Sunetul era omenesc, familiar. Gemete. Strângând aruncătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mi-am adus aminte că Ruletistul probabil că fusese abandonat acolo, în hala subterană, și m-am întors să văd dacă mai trăia. L-am găsit întins pe podea, îngrijit de câțiva inși. Avea un picior luxat din șold și gâfâia de durere. Lângă el se mai afla încă revolverul, mirosind a praf de pușcă și având în butoiaș numai cinci cartușe. Al șaselea lăsase o gaură negricioasă într-un perete al sălii, aproape de tavan. Am oprit o mașină de pe stradă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Dar niciodată ca acum. Poate că am încercat să rezist prea mult cu capul scufundat, cu părul fluturând, în apele groase ca gelatina ale acelei veri, iar acum mă ustură ochii de atâta aur și atâtea reflexe. Dar cred că gâfâi și din alt, mult mai adânc, motiv. Cred, vreau să spun, că nu mai sânt atât de sigur că vreau să citesc textul ăsta în cenaclu. E prea puțin literatură și devine prea mult altceva. Scriu de peste două săptămâni și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
i se vedeau chiloțeii cache-sexe, tot de mătase neagră. Ținuta asta senzuală contrasta cu fața inocentă, bună, copilărească a Ginei. Am luat-o în brațe și am întins-o pe covor. Ne mângâiam cuprinși de-un soi de furie deznădăjduită. Gâfâind, strîngîndu-mă după umeri cu toată forța ei, ea îmi suspina la ureche: "Andrei, acum nu se poate, dar îți jur, Andrei, îți jur că am să fiu a ta..." Eu îmi pierdusem capul cu totul, numai că mie îmi era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ciudat, aproape senzual, și apoi începu să suspine. Sora detașă repede acul de seringă, tocmai când din capătul umflat al acestuia începu să țâșnească, în stropi aurii, lichidul cefalorahidian, pe care îl colectară într-o eprubetă scânteietor de curată. Fata gâfâia și gemea din ce în ce mai tare, până când, la scoaterea, tot cu efort, a acului, țipă răgușit. O mai ținură arcuită câteva minute, cu un tampon de vată udă apăsat pe locul înțepăturii, apoi o întinseră încet pe spate, trăgând pijamaua pe ea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încă amețite, dar își reveneau văzând cu ochii. Ca niște inimi leneșe, meduzele pulsau în spirt, iar peștii grei, de poate zece kilograme, se zbătuseră până răsturnaseră cilindrii și acum izbeau cu cozile ude dalele podelei, căscând din fălcile dințate. Gâfâind, am ajuns în fine în sala mineralelor, care aruncau umbre colorate pe pereți. Am găsit maneta de unde aprinseserăm lumina, dar nici urmă de ușă! Și fusese acolo, ușa stacojie care dădea spre coridorul subteran. Am pipăit toți pereții, aproape plângând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se înnodau la ceafă cu o fundă bogată. Pe braț îi zăngăneau brățări cu strasuri și emailuri, iar pe degetele cu unghii sidefii ardeau inele cu boabe verzi ca gușterul, transparente ca apa de mare, ca apa din mările Chinei. Gâfâind în spatele ei, cu turban și evantai, Balena își căra colacii de osânză cu demnitatea unei Mamie. I-am rupt eu însămi Puiei o superbă floare-de-piatră de culoare carmin dintre cele de pe marginea aleii din curtea noastră. Am vrut să i-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tovarășe. Pantelimon păli și încercă zadarnic să zâmbească. - Eu? începu. De ce să vă cred cum spuneți d-stră?... Eu... Dar se întrerupse, văzând apropiindu-se foarte grăbit, aproape în fugă, pe tânărul cu șapca trasă pe frunte. - Plecase de-acasă, șopti gâfâind. Plecase cu cinci minute înainte. - De la n-rul 13? - Nu, de la 13 bis. - Atunci te-a păcălit din nou. Ți-am spus că la 13 bis... Dar, în sfârșit, deocamdată n-are importanță. Apoi, întorcîndu-se brusc spre Pantelimon. - De unde știai de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
speriat" își spuse, și începu să tremure. E din cauza apei, înțelese câteva clipe în urmă, dîndu-și seama că zace întins în băltoaca din marginea trotuarului. "M-a luat cu frig..." - Am văzut când l-a lovit trăsnetul, auzi aceeași voce gâfâită de bărbat speriat. Nu știu dacă mai trăiește. Mă uitam într-acolo, că era chiar sub semafor, și l-am văzut cum s-a aprins de sus până jos, cum i s-au aprins, în aceeași clipă, umbrela, și pălăria
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îi puse câteva întrebări, dar nu așteptă răspunsul. Porni repede pe una din poteci, privind drept înainte, repetând benedicțiunile ei favorite, pe care le rostise de atâtea ori în clinică. După vreo douăzeci de minute de urcuș, începu să alerge, gâfâind. Arăta cu brațul întins muchea unei stânci, rezemată leneș de peretele muntelui. - Asta e! strigă. Apoi, lipindu-și amândouă brațele de piatră, începu să se cațere cu o nebănuită agilitate. Când ajunse sus, smulse cu putere un arbust pipernicit, curăță
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]