1,115 matches
-
au stabilit pe goții în Galia (412-418), de unde au funcționat ca aliați romani împotriva vandalilor, alanilor, suebilor și în Spania, și împotriva uzurpatorului Iovinus (413). Între timp, un alt uzurpator, Constantin (406-411), a debarcat din Britania cu trupele sale în Galia, în 407, lăsând populația romanizată în mâinilor invadatorilor, în primul rând de către picților și apoi de către saxoni, angli și iuți care au început să se stabilească definitiv în aprox. 440. Moartea lui Honorius în 423 a fost urmată de criză
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
magister militum". Aetius a fost capabil să stabilizeze oarecum situația militară din Imperiul de Apus, bazându-se în mare măsură pe aliații săi huni. Cu ajutorul lor, i-a învins pe burgunzi care, după 407, au ocupat o parte din sudul Galiei și s-au stabilit în Savoia ca aliați romani (433). Spre sfârșitul acelui secol, când puterea romană s-a slăbit drastic, burgunzii extinzându-și dominația pe valea Ronului. Între timp, din pricina presiunii vizigoților și rebeliunii lui Bonifaciu, guvernatorul din Africa
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
aliat, hunii devenind o amenințare a Imperiului. Attila a primit apoi un motiv pentru ajutor, inelul Honoriei, sora împăratului. Sub amenințarea războiului, el a pretins jumătate din teritoriul Imperiului de Apus ca zestre. Confruntându-se cu refuzul, el a invadat Galia, dar a fost oprit în bătălia de la Câmpiile Catalaunice de o armată combinată romano-germanică condusă de Aetius. În anul următor, Attila a invadat Italia și a început să mărșăluiască spre Roma, dar un focar de boală în armata sa, precum și
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
ele însăși uzurpatori. În următorii douăzeci de ani, mai mulți împărați apuseni au fost instalați de către Constantinopol, dar autoritatea lor era invocată de comandanți barbari (Ricimer (456-472), Gundobad (473-475)). Majorian a fost ultimul împărat care a organizat o campanie, în Galia și Spania în 458-460, înainte de a fi detronat și ucis de către Ricimer. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud, care au refuzat să accepte numirea lui Ricimer de către Libius Severus în
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
456-472), Gundobad (473-475)). Majorian a fost ultimul împărat care a organizat o campanie, în Galia și Spania în 458-460, înainte de a fi detronat și ucis de către Ricimer. Începând cu anii 460, controlul imperial a fost efectiv limitat la Italia și Galia de sud, care au refuzat să accepte numirea lui Ricimer de către Libius Severus în 461. În 475, Oreste, un fost secretar a lui Attila, l-a exilat pe împăratul Julius Nepos din Ravenna și l-a proclamat pe fiul său
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Atena. Cu acest titlu el a fost însărcinat cu misiuni arheologice în Epir, în Tesalia, la Muntele Athos și în Asia Mică. El, însă, cel s-a dedicat în special istoriei antice a Bisericii (mai ales la Roma și în Galia/Franța), temă pe care a argumentat-o și a susținut-o și în teza lui de doctorat, pe care l-a luat în 1877, la Paris cu cel mai mare succes. În ciuda refuzului său, în ianuarie 1877 a fost numit
Louis Duchesne () [Corola-website/Science/302568_a_303897]
-
cu cel mai mare succes. În ciuda refuzului său, în ianuarie 1877 a fost numit la catedra de istorie bisericească la Institutul Catolic, care tocmai fusese creat. Cursurile lui, foarte critice - mai ales cu privire la încreștinarea francilor și la originea Bisericii în Galia -, au provocat dispute aprinse și mari împotriviri, ceea ce l-a și făcut să părăsească catedra de la Facultatea de teologie în 1883 (chiar dacă și după această dată a continuat să țină un curs de istorie bisericească la L' École supérieuré des
Louis Duchesne () [Corola-website/Science/302568_a_303897]
-
mai sângeroase bătălii din Războiul Civil (și-a schimbat numele în Leonte Tismăneanu în 1948, la cererea unor înalți activiști de partid). Printre românii care au lucrat în spitalul Brigăzilor Internaționale au fost dr. Shuli Brill și infirmierele Sanda Sauvard, Galia Burcă, Elisabeta Luca și Hermina Marcusohn (mama mea)”. În aceeași ordine de idei, în extrasul din "Lista comuniștilor români răniți în Spania", document întocmit de Comitetul voluntarilor români de la Paris, la 20 martie 1939, se preciza: „[Leonid Tisminețki:] Muncitor tipograf
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
care o are înainte de a fi cules. O altă variantă susține faptul că a fost denumit dupa familia Pinot, al cărei arbore genealogic datează în urmă cu peste 2000 de ani. Legenda spune că Pinot-ul a sosit pe teritoriul Galiei încă de pe vremea romanilor, deși există istorici care susțin că romanii ar fi găsit aceasta varietate acolo când au cucerit teritoriul cunoscut astăzi sub numele de Bourgogne (secolul I î.Hr.). Cert este că prima documentare istorică datează din anul 1345
Pinot Noir () [Corola-website/Science/302636_a_303965]
-
a atras un număr mai mare de locuitori, fiind situate în locuri favorabile comerțului, în preajma castelelor seniorale, la intersecția drumurilor, în apropierea râurilor navigabile. Multe orașe din sec. X-XIV erau străvechile așezări romane din Italia, Germania nordică, Peninsula iberică sau Galia. Toate orașele aveau o piață centrală, loc polarizator economic și social, ce deținea două funcții-de spațiu comercial și de adunare a locuitorilor. Spațiul central era dominat de centrele urbane, de primărie-sediul instituțional ce supravegea și guverna orașul; și catedrala, simbol
Economie și societate medievală () [Corola-website/Science/302703_a_304032]
-
a fost un monarh expansiv. Și-a extins posesiunile prin mai multe războaie străine decât orice alt frate al său: luptând în Burgundia (de mai multe ori), în Spania (de mai multe ori), în Provence, precum și în alte părți ale Galiei. Grigore de la Tours, un contemporan, vorbind ca neustrian, a pus aceaste cuvinte în gura lui Childebert: "Velim unquam Arvernam Lemanem quae tantae jocunditatis gratia refulgere dicitur, oculis cernere". Childebert a fost de asemenea unul dintre cei mai religioși fii ai
Childebert I () [Corola-website/Science/303242_a_304571]
-
Reims, Remi, prin anul 500; tradiția fixează data de 25 decembrie 496. Acest lucru a fost de o mare importanță în istoria Franței și a Europei Occidentale în general, deoarece Clovis s-a extins peste aproape întreaga fostă provincie romană Galia (corespunzând Franței de astăzi) situată în centrul Europei. Este considerat fondatorul atât al Franței (cu care statul său semăna îndeaproape din punct de vedere geografic) cât și al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
său semăna îndeaproape din punct de vedere geografic) cât și al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole. În 486, cu ajutorul lui Ragnachar, Clovis l-a înfrânt pe Syagrius, ultimul oficial roman din nordul Galiei, care conducea zona de lângă Soissons din Picardia de astăzi. Această victorie a extins stăpânirea francă pe aproape întreg teritoriul la nord de Loara. După aceasta, Clovis a încheiat o alianță cu ostrogoții, prin căsătoria surorii sale Audofleda cu regele lor
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
ale Regatelor din Reims, Orléans, Paris și Soissons și a inaugurat o perioadă de dezbinări ce a continuat, cu scurte întreruperi, până în 751, la sfârșitul Dinastiei merovingiene. Moștenirea lui Clovis se bazează pe trei acțiuni importante: unificarea națiunii france, cucerirea Galiei și convertirea la religia romano-catolică. Prin prima acțiune, și-a asigurat influența asupra poporului său în probleme majore, lucru pe care un mic rege regional nu l-ar fi putut realiza. Prin a doua acțiune, a pus bazele unui stat
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
ei, precum și al poporului, în majoritate catolic. În afară de aceste acțiuni care aveau mai mult decât importanță națională, împărțirea statului, pe linii geografice sau naționale a asigurat venituri egale între frați dar la moartea sa, a provocat multe dezbinări interne în Galia și a contribuit pe termen lung la prăbușirea dinastiei sale. .
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
pentru 25 ianuarie în Calendarul roman universal. În această zi a anului 1554 misionarii iezuiți au înființat misiunea Sf. Paul pe coasta de est a Braziliei, misiune ce va deveni apoi orașul Săo Paulo. Sărbătoarea își are originea, probabil, în Galia, unde exista deja în secolul al VIII-lea. După cum îi arată numele, sărbătoarea celebrează convertirea la creștinism a lui Saul din Tars (Apostolul Pavel de mai târziu), care a avut loc, probabil în anul 36 d.Chr. (cf. Gal 2
Convertirea Sfântului Paul () [Corola-website/Science/303276_a_304605]
-
remarcat faptul că în timp ce generozitatea lui l-a ajutat să obțină o putere înaltă în stat, el a fost în același timp tras înapoi de greșelile lui nenumărate. În 54 î.Hr., Antoniu era membru în conducerea armatelor lui Cezar din Galia romană și Germania. Din nou el s-a dovedit a fi un lider militar competent în Războaiele galice, dar personalitatea lui provoca instabilitate oriunde mergea. Antoniu și Cezar s-au declarat a fi cei mai buni prieteni, devenind apropiați ca
Marc Antoniu () [Corola-website/Science/303302_a_304631]
-
poporul roman a atacat casele asasinilor, forțându-i să fugă pentru viața lor. Antoniu a ajuns Consul unic, el s-a înconjurat cu o gardă de corp formată din veteranii lui Cezar și a forțat Senatul să-i transfere provincia Galia Cisalpină, care era administrată de către Decimus Brutus, unul dintre conspiratori. Brutus a refuzat să predea provincia și Antoniu îl atacă în luna octombrie a anului 44 î.Hr., asediindu-l la Mutina. Încurajați de Cicero, senatorii dezaprobă acțiunile lui Antoniu astfel încât
Marc Antoniu () [Corola-website/Science/303302_a_304631]
-
era comandant militar împreună cu Hirtius și Pansa, consulii din 43 î.Hr. În aprilie 43 î.Hr., forțele lui Antonius au fost învinse în Bătălia de la Forum Gallorum și în Bătălia de la Mutina, forțându-l astfel pe Antoniu să se retragă în Galia Transalpină. Cu toate acestea, ambii consuli au fost uciși în lupte, lăsându-l pe Octavian comandant suprem. Când au aflat că Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius au alcătuit o armată cu scopul de a ocupa Roma, Antoniu, Octavian și
Marc Antoniu () [Corola-website/Science/303302_a_304631]
-
criza și căderea Imperiului Roman. După destrămarea Imperiului Roman de Apus în 476, vizigoții au jucat un rol important în situația europeană pentru alte două secole și jumătate. În a doua jumătate a secolului al V-lea posesiunile vizigoților cuprindeau Galia meridională (Aquitania și Provența) și partea nordică a Peninsulei Iberice, cu capitala la Tolosa. Au fost la rândul lor împinși de franci spre Spania la începutul secolului al VI-lea, pe care o cuceresc în dauna vandalilor. Aici au dat
Vizigoți () [Corola-website/Science/302423_a_303752]
-
La început doar "Usipiten, Tecteren, Sugamren și Bructeren" care au fost numiți și "cei curajoși" sau "franci". i sunt amintiți în sursele romane pentru prima oară prin anii 250 cu ocazia incursiunile de pradă pe care le făceau în "Provincia Galia". În timpul migrării popoarelor teritoriul socotit ca aparținând francilor erau Bavaria de nord, Württemberg de nord, sudul Thuringiei, Hessen, Nord-Baden, Renania-Palatinat, nordul Alsaciei, Lorena, Saarland, Luxemburg, regiunea Rinului partea Belgiei unde se vorbește germana, Limburg, Olanda, Zeelanda, Brabant și Flandra. Din
Franci () [Corola-website/Science/302424_a_303753]
-
de franci era Kölnul. În 420 (surse nesigure) traversează Rinul spre vest prințul Pharamond creînd despărțirea francilor în francii de est (francii de pe Rin) și în vest Salfrancii. Izvoarele arheologice atestă faptul că francii ar fi fost acceptați pașnic în "Galia romană" unde s-au așezat ca "laeti" (aliați fără "civitas" fără cetățenie romană). Migrarea francilor spre sud probabil a influențat migrarea saxonilor spre Anglia și coasta olandeză care a dus ulterior la conflictele dintre franci și sași (saxoni). Francii devin
Franci () [Corola-website/Science/302424_a_303753]
-
Migrarea francilor spre sud probabil a influențat migrarea saxonilor spre Anglia și coasta olandeză care a dus ulterior la conflictele dintre franci și sași (saxoni). Francii devin o putere militară în timpul "Merovingianului" Clovis I. (ca. 500 e.n.) care învinge în Galia de Nord pe alemani (popor germanic) și pe goții de vest, ajungând până la Munții Pirinei, Clovis și o parte a francilor trec la crestinism. Fiii lui Clovis I continuă politica de expansiune alipind regatului franc Burgundia, Turingia și regiuni ce
Franci () [Corola-website/Science/302424_a_303753]
-
alt mamifer. La naștere puii nu măsoară mai mult de 13 mm lungime, sunt orbi timp de 11 săptămâni și se hrănesc prin lingerea laptelui de pe abdomenul mamei. Nu este întâlnit pe tot cuprinsul Australiei, ci numai în Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria și în câteva zone din sudului continentului. Este prezent și în Tasmania în număr destul de mare. Astăzi este cunoscută o singură specie de ornitorinc, cea descrisă de către zoologii englezi Shaw și Nodder, "Ornithorhynchus anatinus". S-a constatat
Ornitorinc () [Corola-website/Science/302972_a_304301]
-
destul de mare. Astăzi este cunoscută o singură specie de ornitorinc, cea descrisă de către zoologii englezi Shaw și Nodder, "Ornithorhynchus anatinus". S-a constatat, în timp, existența a patru subspecii care se deosebeau de specia tip ("Ornithorhynchus anatinus anatinus") din Noua Galie de Sud și Victoria prin dimensiuni și locul unde trăiesc, dintre care: Înainte de sosirea coloniștilor europeni, acesta nu avea decât puțini dușmani naturali, iar supraviețuirea sa nu era în pericol. Însă acest lucru s-a schimbat după 1788 și 1851
Ornitorinc () [Corola-website/Science/302972_a_304301]