KorAP: Find »[drukola/base=ghemui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...67 >

1,669 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634

am bèut nimic astèzi, Când a nèvèlit la mine în compartiment, deși o așteptăm, a reușit totuși sè mè ia prin surprindere, probabil e nebunè! îmi spun, spionând-o cu coada ochiului, ea întinzându-se lasciv pe bancheta din fața mea, ghemuindu-se că un animal bolnav la soare, Stau cu tine! mè anunțè ca si cum ne-am cunoaște demult, familiaritatea din vocea ei fècându-mè sè tresar, Ce vrea oare de la mine? În privirea cu care mè fixeazè plutește ceva că o prevestire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
Știai! Știai! Tu esti bèrbatul! Știai! rostește cu atâta duritate știai, repetându-l obsedant, încât am impresia cè în fiecare sunet, rostit rar, ea toarnè o tonè de plumb topit, cuvintele cèzând ca niște ghiulele în sufletul meu încât mè ghemuiesc lèuntric de durere, Știai cè vei muri! Știai! Vom muri! cântând, Eu te iubesc așa de mult, sè știi! I love you șo! Nici o femeie nu te iubește așa de mult ca mine! Știai! Inima bètându-mi cu putere la auzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
din care emanè efluvii dulcege de coapse încinse, Matei respingând-o, Nu! sèrind în picioare, Nu! împingând-o cu un gest al mâinii fèrè s-o ating, ea rènitè, cèutându-și adèpost, se retrage în colțul cel mai îndepèrtat al compartimentului, ghemuindu-se pe banchetè că o vietate lovitè de un agresor puternic și începe, apoi, încetișor, sè plângè, Nu conteazè! Mè iubești, dar ți-e fricè de mine! Mè dorești! Ha! Ha! Haaa! rostind printre sughițuri, mișcându-se în straturile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

ascuns În acest marfar, Îți cureți ostentativ pipa, ca și când te-ai pregăti să ieși pe culoar, dar de ce tăcerea asta dezaprobatoare? A, da! E un compartiment de nefumători, e interzis să fumezi În tren, te-ai vârât sub banchetă, te ghemuiești, te faci mic, tot mai mic, tot mai mic, printre roțile care se Învârt. Stai În patru labe și-ți ții respirația, de-acolo, din plasa de bagaje unde te-ai cățărat, vezi umbra care Întunecă geamul: — Good morning, bitte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
așezate ordonat alături? La vremea aceea Încă mai părea o adolescentă anorexică, sora mai mare a Helgăi, dar ce incredibil de elastic, parcă fără oase era trupul ei! Rușinat că uitase de Întâlnire, a dat s-o ridice, dar se ghemuise toată, Încolăcită ca o pisică, și a purtat-o așa În brațe, desculță și cu părul desfăcut, până la pat. Unde altundeva s-o fi pus când masa, scaunele, parchetul erau acoperite de cărți deschise, hârtii dactilografiate, probe de laborator, pahare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
se uita la ea când exersa la pian, În casa Dobrotă, Încetase de mult să se mai gândească, era ca moartă. Și totuși, poate că, În timp ce o purta pe Christa spre pat și-și strecura mâna spre sexul pufos, fierbinte, ghemuit Între pulpele ei subțiri, s-a văzut pe el, cel de altădată, meditatorul lui Anton Dobrotă la greacă și latină, stând țeapăn pe sofaua acoperită cu un covor scorțos, cu un album despre Roma deschis pe genunchi. Foița subțire fâșâia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
nu aș avea cum! Dar simt că e de datoria mea să te avertizez că este un gest pe care Îl vei regreta... Nu Îi place s-o vadă nervoasă la volan, de aceea Încearcă să-i descrețească fruntea Încruntată. Ghemuit În scaun, recită: — Așadar, vrei acum să pleci acasă, În țara ta? Mergi cu bine! De-ai ști tu Însă cât ai să mai suferi/ ’Nainte de-a sosi la tine-n țară/ Ai sta cu mine - aici, În casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
le-au acoperit cântecele soldaților și ai un nod În gât, aici, În fața trenului plin de soldați, tu nici măcar nu ai dreptul să plângi, tu nu ești logodnica celui care pleacă, ești doar micuța, slăbănoaga cumnată, nu poți decât să ghemuiești În palma transpirată batistuța pe care ai s-o fluturi atunci când trenul o să Înceapă să se miște, poate că, atunci când peronul o să-i alunece sub ochi, Hermann o să te zărească În sfârșit și pe tine și o să Înțeleagă ce ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

N-ai zis că numai eu? Îmi aduc aminte de rochia Ilenei: binemirositoare, Însă nu de numai-a-Dudei. De la Ileana nu doream rochie, ceream aici. De care Duda n-are - nu-i destul de mare. Îi și spun. Ea nu pricepe. Se ghemuiește lângă mine, dar numaidecât zice că varvarii de țânțarii intră pe-peste tot, și prin față și pe dedesubt; zice că suntem prea mulți, doi, pentru o singură Învelitoare, așa că să fim numai unul - din pricina țânțarilor-varvarilor. Zice că, mai Întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

trebuie să fi fost luna - dacă, spre nenorocirea mea, Alah n-ar fi vrut ca acea noapte să fie fără lună -, când mă trezi un țipăt atât de neomenesc, că-mi îngheță sângele în vine și mă făcu să mă ghemuiesc, cuprins de panică. Așa stăteam când se auzi din nou țipătul acela înspăimântător, după care urmară atâtea bocete și vaiete, că mi-am zis că e un suflet chinuit în iad, ce reușise să străbată pământul cu urletele lui. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
recunoscu. Când voi fi făcut dreptate. — Ce însemnau bărbații aceia pentru tine? — Nimic, mărturisi. Nimic, până ieri. Dar nu e vorba de ei. E vorba de mine. Tu nu înțelegi asta. Laila înțelegea, dar nu protestă. Se mulțumi să se ghemuiască și mai mult lângă el, căutând parcă forța sau căldura lui, și întinse mâinile într-o ultimă încercare de a-l reține când el se ridică în picioare și se îndreptă spre ieșire. Afară, vântul continua să plângă molcom. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în urmă, cu două zile în urmă doar, le-ar fi umplut de bucurie inima lui și alor săi. Când se lăsă noaptea, căută o dună mică și săpă o groapă, dând la o parte nisipul umed, pentru a se ghemui să doarmă aproape acoperit de nisipul uscat, căci știa că, după ploaie, zorii vor aduce frigul în pustiu, iar vântul va transforma în chiciură stropii de apă ce mai rămăseseră pe pietre și tufele de scaieți. în deșert, diferența dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și apoi străpunse pântecele dușmanului, dintr-o parte în alta. Mubarrak rămase în picioare câteva momente, sprijinit mai mult de spada și brațele lui Gacel decât pe propriile-i picioare, și când celălalt își scoase spada, sfârtecându-i pântecele, rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
obligă mehari-ul să îngenuncheze într-o mică zănoagă pe care apoi o înconjură cu pietre, înfipse în pământ spada și pușca, întinse pătura ce îi slujea drept acoperiș, oferindu-i umbra atât de necesară la acel ceas, și se ghemui dedesubtul ei. După un minut dormea și nimeni n-ar fi putut să-l descopere de la o distanță mai mare de două sute de metri. L-a trezit soarele, izbindu-l în față pieziș, aproape culcat la orizont, și, iscodind printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri de vulturi și morți. Mâncă și bău, pregăti o supă cu biscuiți, apă și miere, reuși să-l facă pe Abdul-el-Kebir s-o înghită și, odată cu căderea nopții, se ghemui cu genunchii strânși pe o pătură pusă pe nisip și adormi îndată. De data asta nu vulturii l-au trezit în zorii zilei, ci schelălăitul hienelor și șacalilor ce-și disputau stârvurile, și timp de câteva minute ascultă hărțuiala, zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Minciună... Acum am vorbit cu transmisionistul... Dumneavoastră ați ordonat să nu se folosească stația... De aceea mi-a fost imposibil să vă comunic că sosesc... Dintr-o dată se întrerupse, căci privirea îi căzu pe silueta Lailei, complet goală, care se ghemuia speriată în cel mai îndepărtat colț al încăperii, în locul unde dormise pe o pătură veche. își plimbă privirea de mai multe ori de la fată la Malik-el-Haideri și, în cele din urmă, ca și cum s-ar fi temut s-o facă, întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Lailei sau imagini repetate la infinit din viața lui în tabără, când totul era singurătate și tihnă la poalele marilor dune și anii treceau fără ca vreun om să tulbure liniștea unei vieți monotone și simple. Zorii reci când Laila se ghemuia în brațele lui, căutând căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409

mai simțise atât de bine și de fericită fără vreun motiv anume, pe care să-l fi bănuit cât de cât. Vroia să rămână singură, poate fiindcă n-ar fi vrut să împartă cu el starea aia de bine. Se ghemuise sub plapumă într-un capot larg, și Velicu, pe scaun, măsurând-o circumspect și speriat parcă. N-ar fi vrut să-l sperie și mai tare, s-o vadă cine știe cum că se cam umflase și să-și dea seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
urmărindu-l cum ține lesa cu amândouă mâinile și trage de câinele întărâtat, care nu se mai oprește din lătrat, gata să-l trântească și să fugă cu el târâș ca să dea iama prin lume. — Care dracu’ dai? îngăimă Milică. Ghemuit după tarabă, Rafael striga vesel, ca și cum i-ar fi dat o veste bună: Băi, jigodie! Javră ordinară! Nu mai conta cui i se adresa. Câinelui sau lui Milică, fiindcă acesta nu-i recunoscu glasul. Ba poate nici nu-l auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
o mai încasă. De la sobolul bătrân de astă dată - un jab lansat cu gestul unui aruncător de disc de undeva de sub coapsă, pe lângă care ce-i dăduse blondul fusese o mângâiere. Mărgărit se cutremură ca electrocutat, se îndoi și se ghemui cu capul între brațe. Îi curgea sânge din nas, dar în pofida durerii și a umilinței, rămăsese țeapăn în loc. Încăpățânat ca un catâr ca să-și apere dreptatea, poate și unde-l simțea pe Rafael în coastă, gata să-l susțină, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
prăbuși și ar dispărea pentru totdeauna dacă i s-ar da bani în schimbul... N-avea decât să aștepte, uitându-se iarăși pe fereastră și iar îndepărtându-se, înstrăinându-se... Și doamna avocată părea să aștepte. Își strânsese picioarele și se ghemuise peste geanta diplomat pe care o ținea pe genunchi în chip de masă, pe care lucra în timp ce aștepta. Să nu piardă timpul, timpul costă... Răsfoia agenda pe măsuța ei improvizată, cu țigara înfiptă-n țigaret între degetele mâinii stângi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
cenușiu arată, ros de toate supărările din lume ai care se mai dă și mare înțelept, ce să mă fac, gata să-i învețe pe alții cum să-și tragă chiloții pe ei. Care greutăți? Copiii ăștia doi care dorm ghemuiți pe canapea, unul de treișpe și celălalt de un an jumate... Astea nu-s greutăți pentru o femeie, mai cu seamă dacă are lângă ea un bărbat care ce păzește? Ai bărbat, surioară, face Vlăduț, și că nu-i mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

țin de el chiar și mai tare. Nu părea să-l deranjeze. Era foarte puternic, foarte priceput și foarte inventiv. Cu toate lucrurile care se petreceau, n-am prea reușit să Închid un ochi până În zori, când m-a lăsat ghemuită sub pături și a coborât de pe platforma unde era patul În Încăperea principală. Se mișcase atât de ușor Încât, coborând scara, nici măcar nu-și agățase părul În sculptura uriașă, atârnată de tavan cu un lanț gros, ce se legăna ostentativ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
poate duce. — Ei bine, dacă pe el Îl caută, are ghinion, zise Lou de după birou. Derek a plecat acum o jumătate de oră. * * * Am găsit-o pe Lesley În vestiarul femeilor, care era gol acum, după vânzoleala de la prânz. Era ghemuită pe o bancă și se vedea că plânsese. Combinația dintre galbenul costumului de gimnastică și verdele colanților, care era extraordinară atunci când era veselă, Îi făcea acum fața să pară mai palidă. Chiar și ochii ei albaștri arătau mai deschiși decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
era ceva ce nu părea tocmai În regulă cu piciorul acela, cu felul În care era răsucit din gleză... În plus, de ce nu auzisem măcar un zgomot al eforturilor ei de a voma? Și cât timp poate sta cineva așa, ghemuit peste toaletă, Într-o poziție atât de chinuită? Încuietoarea era pusă pe roșu și pe ea mai scria și „Ocupat“, În caz că aveai vreo Îndoială. Am bătut politicos la ușă. Nici un răspuns. Întrebându-mă dacă nu va trebui să forțez Încuietoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]