826 matches
-
Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), carpen ("Carpinus betulus"), cărpiniță ("Carpinus orientalis"), frasin ("Fraxinus"), ulm ("Ulmus carpinifolia"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus"), gârniță ("Quercus frainetto"), cer ("Quercus cerris"), mojdrean ("Fraxinus ornus"); bârcoace ("Cotoneaster integerrimus"), liliac sălbatic ("Syringa vulgaris"), scumpie ("Cotinus coggigria"), ghimpe ("Ruscus aculeatus"), tulichină ("Daphne mezereum"), soc roșu ("Sambucum racemosa"), caprifoi ("Lonicera xylosteum"), rubus ("Rubus hirtus"). La nivelul ierburilor diversitatea floristică este reprezentată de mai specii și subspecii de plante, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru această zonă
Parcul Național Semenic - Cheile Carașului () [Corola-website/Science/313454_a_314783]
-
ul (Rubus fruticosus L.), sau rug-de-munte, este un arbust peren din familia Rosaceae. Lăstarii sunt înalți de , cu tulpina arcuită, rareori târâtoare, acoperită de ghimpi drepți sau recurbați. Frunzele sunt palmat-compuse, cu marginile neregulate, cu nervuri păroase și proeminente pe fața interioară. Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, și se deschid în lunile iunie-august. Fructele sunt cărnoase, compuse, roșii și acrișoare la început, negre
Mur () [Corola-website/Science/313791_a_315120]
-
al Treilea Ev, Eregion a fost un plăcut dar nepopulat meleag, și conținea multe din ruinele civilizaților elfe care odata trăiau acolo. Era faimos pentru stejarii săi, de unde și numele (tradus) în westron și sindarină (ereg 'stejar', din rădăcina ERÉK- 'ghimpe', deasemenea înseamnă în Quenyană erka, 'spin, ghimpe', potrivit etimologiilor în "The Lost Road and Other Writings").
Eregion () [Corola-website/Science/320015_a_321344]
-
plăcut dar nepopulat meleag, și conținea multe din ruinele civilizaților elfe care odata trăiau acolo. Era faimos pentru stejarii săi, de unde și numele (tradus) în westron și sindarină (ereg 'stejar', din rădăcina ERÉK- 'ghimpe', deasemenea înseamnă în Quenyană erka, 'spin, ghimpe', potrivit etimologiilor în "The Lost Road and Other Writings").
Eregion () [Corola-website/Science/320015_a_321344]
-
nu depășească 0,15 ha. Pe plan internațional, România a fost membru fondator al CAER (1949) și al Tratatului de la Varșovia (1955). Bătrân și bolnav, a fost silit să accepte, la 7 februarie 1953, dizolvarea Frontului Plugarilor, un concurent și ghimpe în ochii comuniștilor. Cu toate acestea, Groza nu s-a înscris în PMR, astfel că a reușit performanța politică de a se situa în poziții de frunte în cadrul regimului, fără să fi fost vreodată membru de partid. O explicație poate
Petru Groza () [Corola-website/Science/297343_a_298672]
-
de Béranger, Hector de Charlieu și Alphonse de Lamartine, scurte povestiri și primele impresii de călătorie. La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru "Gemenii". La 23 iunie 1874, Ion Luca Caragiale îl ridiculizează în revista "Ghimpele", în urma unor afirmații ale lui Macedonski că ar avea origini lituaniene, și-l transformă în personajul "A.a.msky", a cărui moarte survine în urma extenuării cauzate de contribuția majoră la dezvoltarea politicii naționale. Acesta este primul episod din șirul lung
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
sufleor și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la "Familia", era sufleor și copist în trupa lui Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la "Ghimpele" cu versuri și proză, semnând cu inițialele "Car" și "Policar" ("", fabulă antidinastică). La 7-8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul "Telegraful", din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată "Curiozități". Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista "Ghimpele", unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: "Car" și "Policar", în care sunt vizibile vioiciunea și verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului "" în "Revista contemporană". În numărul
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, dar a primit drept compensație Dobrogea (articolul 19). Totuși, Rusia, deranjată de reacțiile românești privind pierderea Basarabiei, a impus că orașul Silistra să-i fie acordat Bulgariei, România considerând că este „un ghimpe în inima” Una ditre cele mai mari pierderi politice a fost pierderea căilor ferate și primirea de refugiați din Ucraina și Galitia. Pe langă pierderile din Balcani, Imperiul Otoman a cedat Rusiei o serie de teritorii georgiene și armenești: Ardahan
Tratatul de la San Stefano () [Corola-website/Science/317041_a_318370]
-
când amintea că atunci când îl apucau dorințele sexuale, sfanțul Ieronim se bătea cu cărămida-n piept, desi bietul nu reușea să-și scoată doar cu-atât fetele din inimă. Alți asceți precum Benedict (care se culcă pe-un pat cu ghimpi) și Francisc (care se muncea făcând bulgari de zăpadă) se chinuiau și ei, fiecare cum găsea bun, ca să-și potolească natură din ei. La unii bărbați asceza sexuală poate fi sursa de comportamente aberante, gen pedofilie în mănăstiri, așa cum descria
Asceză () [Corola-website/Science/317139_a_318468]
-
apărut în tandem cu Marele Îngheț (10.800-9.500 î.Hr.). În Levant existau mai mult de 100 tipuri de cereale, fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, iar flora Levantului de atunci nu era secetoasă, stearpă, nici plină de ghimpi ca azi, ci împădurită și înfloritoare. Poporul Natufian s-a dezvoltat în aceeași regiune cu a Kebaranului timpuriu și este văzută în general ca un succesor care s-a dezvoltat din puținele elemente ale acelei culturi timpurii. De asemenea existau
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
28 mai 1866 - 8 aprilie 1879. Proprietarul acesteia era T. I. Stoenescu, care și publica articole sub pseudonime ciudate, precum "Ioga, Eu, Hai-hui, Tipeliga, Grivei". În ziar, acesta scria: "Toți știți, amici lectori că "" nici nu sfâșie, nici nu rănește. Ghimpele înțeapă, deșteaptă spiritul și îndreaptă moravurile. Este adevărat că pe ici pe colo, cei înghimpați essală câte un of". Dintre colaboratorii revistei au ieșit în evidență folcloristul Gheorghe Dem Theodorescu, care a fost redactor al revistei între 1869 și 1875
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
scriitorul I. L. Caragiale. Gheorghe Dem Teodorescu a debutat în revistă, sub pseudonimul "Ghedem", publicând în numărul din 17 mai 1870 pamfletul "“Animale politice - Maimuța”", care se înscria în linia atacurilor antimonarhice ale revistei. I. L. Caragiale și-a început colaborarea la „Ghimpele” în numărul din 16 decembrie 1873, cu povestea satirică în versuri "“Șarla și ciobanii”". Începând cu numărul din 26 mai 1874, Caragiale publica "„cronica literară”", "„cronica fantastică”" și " „cronica sentimentală”", semnând Car. și Palicar. În numărul din 20 iunie 1871
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
din 16 decembrie 1873, cu povestea satirică în versuri "“Șarla și ciobanii”". Începând cu numărul din 26 mai 1874, Caragiale publica "„cronica literară”", "„cronica fantastică”" și " „cronica sentimentală”", semnând Car. și Palicar. În numărul din 20 iunie 1871 al revistei Ghimpele a fost publicată și poezia de debut a lui Alexandru Macedonski, "Dorința poetului", publicată inițial în „Telegraful român“, din Sibiu. Ghimpele a devenit o rețea de publicații săptămânale locale din România. A fost lansată în noiembrie 2007 de trustul media
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
cronica literară”", "„cronica fantastică”" și " „cronica sentimentală”", semnând Car. și Palicar. În numărul din 20 iunie 1871 al revistei Ghimpele a fost publicată și poezia de debut a lui Alexandru Macedonski, "Dorința poetului", publicată inițial în „Telegraful român“, din Sibiu. Ghimpele a devenit o rețea de publicații săptămânale locale din România. A fost lansată în noiembrie 2007 de trustul media Intact Media Group, în județele Cluj, Brașov, Iași, Constanța și Caraș Severin, cu un tiraj total de 200.000 exemplare pe
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
România. A fost lansată în noiembrie 2007 de trustul media Intact Media Group, în județele Cluj, Brașov, Iași, Constanța și Caraș Severin, cu un tiraj total de 200.000 exemplare pe număr. În octombrie 2011, compania All News, titulara brandului “Ghimpele”, a fost preluată de o nouă echipă managerială și redacțională, avându-l director general pe Ovidiu Raețchi (până în 2012) și redactor-șef pe Răzvan Zamfir. Cotidianul Ghimpele, care apare într-o nouă formulă editorială, a încercat să genereze un gen
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
200.000 exemplare pe număr. În octombrie 2011, compania All News, titulara brandului “Ghimpele”, a fost preluată de o nouă echipă managerială și redacțională, avându-l director general pe Ovidiu Raețchi (până în 2012) și redactor-șef pe Răzvan Zamfir. Cotidianul Ghimpele, care apare într-o nouă formulă editorială, a încercat să genereze un gen specific de paparazzi politic. Targetul publicațiilor Ghimpele este publicul activ, capabil, cu spirit incisiv, cu atitudine (critică), cu vârsta între 30 - 70 de ani, cu studii medii
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
echipă managerială și redacțională, avându-l director general pe Ovidiu Raețchi (până în 2012) și redactor-șef pe Răzvan Zamfir. Cotidianul Ghimpele, care apare într-o nouă formulă editorială, a încercat să genereze un gen specific de paparazzi politic. Targetul publicațiilor Ghimpele este publicul activ, capabil, cu spirit incisiv, cu atitudine (critică), cu vârsta între 30 - 70 de ani, cu studii medii și superioare. <br>
Ghimpele () [Corola-website/Science/320793_a_322122]
-
om cu un picior de lemn (pe care-l bănuiește a fi Jonathan Small, singurul alb din cei patru care se semnaseră pe hartă) și încă una care pare să fie a unui copil. Bartholomew Sholto fusese ucis cu un ghimpe otrăvit trimis printr-un tub, probabil de însoțitorul cu picior mic care intrase în cameră printr-o trapă aflată în tavan. Acesta aruncase jos o sfoară pe care urcase apoi cel cu piciorul de lemn. În cameră rămăsese colacul de
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
un tub, probabil de însoțitorul cu picior mic care intrase în cameră printr-o trapă aflată în tavan. Acesta aruncase jos o sfoară pe care urcase apoi cel cu piciorul de lemn. În cameră rămăsese colacul de afoară și șase ghimpi otrăviți cu un alcaloid. Deoarece însoțitorul cu piciorul mic din urmă călcase într-un recipient cu creozot, pe care-l spărsese întâmplător, Holmes și Watson apelează la un câine pe nume Toby pentru a lua urma celor doi intruși. Între
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
alibi indestructibil. Holmes îi cere inspectorului Athelney Jones să facă rost de o șalupă rapidă pentru a prinde din urmă șalupa "Aurora". Ei observă șalupa lui Smith ieșind din șantier și pornesc în urmărirea sa. Complicele lui Small trage un ghimpe asupra lui Holmes și Watson, aflați în șalupa poliției, dar cei doi trag în același timp cu revolverul. Băștinașul este împușcat și cade din ambarcațiune. În cele din urmă, șalupa este capturată, iar Small este prins. Lada este recuperată, iar
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
cele mai recente evaluări ale taxonului, "Kentrosaurus aethiopicus" e considerată singura specie. Când Hennig a numit noul său stegosaurid, el a ales să sublinieze vasta armură dermică în numele generic al speciei. Din greacă kentron / κέντρον, care înseamnă "vârf ascuțit" sau "ghimpe", și sauros / σαῦρος care înseamnă "șopârlă", Hennig a creat Kentrosaurus (/ ˌkɛntrɵsɔrəs / Ken-Tro-sawr-əs), adăugând aethiopicus la numele ștințific, pentru a indica proveniența din Africa. Kentrosaurus a fost descris de către Edwin Hennig în 1915, dar la scurt timp, o controversă a apărut
Kentrosaurus () [Corola-website/Science/324999_a_326328]
-
speciile: "Epipactis atrorubens" și "Epipactis helleborine"), lalea pestriță ("Fritillaria orientalis"), stânjenel sălbatic ("Iris sibirica"), flocoșele ("Lychnis coronaria"), garbiță ("Limodorum abortivum"), buhai ("Listera ovata"), nufăr galben ("Nuphar lutea"), untul-vacii ("Orchis morio"), poroinic ("Orchis tridentata"), peștișoară ("Salvinia natans"), viorele ("Scilla autumnalis") sau ghimpe ("Ruscus aculeatus"). Printre speciile faunistice enumerate în acceași anexă a "Directivei Europene" se află două mamifere: popândăul ("Spermophilus citellus") și liliacul comun ("Myotis myotis"); o reptilă și doi amfibieni: țestoasa de baltă ("Emys orbicularis"), buhaiul de baltă cu burtă roșie
Parcul Natural Comana () [Corola-website/Science/324326_a_325655]
-
este constituită în cea mai mare parte din specii de fag ("Fagus sylvatica"); în amestec cu brad ("Abies") și molid ("Picea abies L."), stejar ("Quercus robur"), gorun ("Quercus petrea"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite specii floristice de cornișor ("Ruscus hypoglosum"), ghimpe ("Ruscus aculeatus"), sau floarea-semenicului ("Antennaria dioica"), brândușa galbenă ("Crocus moesicus"), brândușa de toamnă ("Colchicum autumnale"), o specie de garofiță ("Dianthus trifasciculatus"), șofran ("Crocus banaticus"), linum ("Linum pubescens"), crucișor ("Pulmonaria rubra"), vinariță ("Asperula odorata"), brei ("Mercurialis perenis"), năpraznică ("Geranium robertianum"), cimbrișor
Bârzavița () [Corola-website/Science/325758_a_327087]
-
de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice aflate în sud-vestul țării, în Munții Banatului. Flora rezervației este constituită din arboret de fag ("Fagus sylvatica"), molid ("Picea abies"), carpen ("Carpinus betulus"), tei ("Tilia"), frasin ("Fraxinus"); arbusti de scumpie ("Cotinus coggygria"), ghimpe ("Ruscus aculeatus"), mojdrean ("Fraxinus ornus"), cărpiniță ("Carpinus orientalis"), tulichină ("Daphne mezereum"), soc roșu ("Sambucum racemosa"), caprifoi ("Linocera xylosteum"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice; printre care:rubus ("Rubus hirtus"), mierea ursului cunoscută și sub denumirea de crucișor
Izvoarele Carașului () [Corola-website/Science/325857_a_327186]