KorAP: Find »[drukola/base=gladiator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...39 >

965 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Am pus să se scoată fântânile și plantele din grădină și am făcut arena asta. Restul vilei l-am transformat în locuințe pentru doctores, infirmerie, săli de arme... Doar băile și bucătăriile au rămas neschimbate. Pivnițele au devenit celule pentru gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus, mănânc sănătos, spuse Manteus iritat, arătând spre cerealele și legumele fierte din fața lui. Proculus nu-i răspunse. Trecu încet prin fața statuilor de lemn ce purtau armele gladiatorilor. Se opri îndelung în fața celei care avea armele lui Titus, apoi se așeză lângă Manteus. Privi în jur. Ochii i se opriră la ceasul acvatic pus pe o coloană scundă, lângă masă. Se uită la Manteus zâmbind. — Văd că ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să fi costat mulți sesterți. Eu încă mai folosesc clepsidra. Să spunem că faptul că i l-am vândut pe Skorpius lui Vitellius mi-a adus nu doar bani, ci și alte avantaje. La Augusta nu exista o școală de gladiatori, dar, cu ocazia recentelor jocuri oferite de Vitellius, am avut grijă să se înființeze. — Și cine e nefericitul proprietar căruia Vitellius i-a luat vila, ca să ți-o dea ție? Sau, poate, negustorul iubitor de teatru a fost ucis fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui, oftând. — Hai să terminăm. Nu pot s-o fac pe istețul cu tine. Mi-e teamă de tine, pentru că știi să citești în astre și vezi ceea ce eu nu pot să văd. Spune-mi de ce ai venit. După cum știi, gladiatorul pe care ai fost obligat să-l cumperi de la Vitellius e fratele lui Antonius Primus. Dacă moare în arenă, așa cum vrea Vitellius, Antonius Primus îți taie gâtul. Manteus lăsă capul în jos. — Blestem ziua în care m-am vârât într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dar Proculus era un chirurg priceput și îi salvase viața. — N-aș trăi azi, dacă n-ai fi fost tu... Dar eu... — Am venit să-l antrenez pe Valerius. Încredințează-mi-l mie, și la Cremona va lupta ca un gladiator, nu ca un prost. Vitellius vrea să moară în arenă ca să nu poarte el vina... Dar trebuie să aibă parte de o moarte demnă. Antonius Primus vrea ca Valerius să trăiască și știe că m-am oferit să-l antrenez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
reuși să-ți ascuțim la maximum capacitățile... Și nu mă refer doar la cele fizice. 30 Când intrară în cantina aglomerată, toate glasurile amuțiră. Proculus schiță un gest de salut, privind chipurile acelor sclavi obligați să poarte veșminte de eroi. Gladiatorii îl priveau tăcuți. Toți auziseră vorbindu-se despre el, iar unii îl cunoșteau. Cu toții știau că Valerius, cel care atentase la viața lui Vitellius, în scurtă vreme avea să lupte în arenă la Cremona. Proculus era singura lui speranță. Numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
faci să se apropie de tine. — Să înfig lama pumnalului? Valerius clătină din cap, privindu-și mâinile. Proculus nu-i dădu atenție. — O să-ți arăt lupta de aproape, îi zise și îl îndemnă să-l urmeze. Se apropiară de doi gladiatori, un trac și un mirmilon, care se antrenau în apropiere. — Vezi? Mirmilonul are un scut dreptunghiular și concav, mare, în spatele căruia se poate ascunde cu totul. Tracul este obligat să se învârtă în jurul lui și să încerce să treacă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu un coif special. Bagă de seamă că viziera și borurile de metal sunt întoarse în afară. Coiful acela devine un soi de capac drept, care îl sigilează ermetic pe gladiator înăuntrul scutului. — Un țipar ascuns între pietre... — Acum uită-te la trac. Are un scut mic, pătrat și concav, pentru că trebuie să îndoaie mult genunchii ca să se învârtă în jurul adversarului. Vezi că se apleacă atât de tare, încât jambierele, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
adversarului ritma lupta. — Tracul are nevoie ca mirmilonul să se apropie cât mai mult. Numai așa îl poate nimeri. Dacă nu așteaptă până în ultima clipă, atacul e ratat. Proculus îl luă pe Valerius de braț; se îndepărtară de cei doi gladiatori. Acum te vei antrena ca ei... Știi ce-i un pinnirapus? Valerius clătină din cap. — Înseamnă „cel care fură penele“. O să ți se pară ușor, dar... Proculus nu-și termină fraza. Ceru un asistent mirmilon, îi dădu scutul mare, dreptunghiular

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori aveau coapsa stângă bandajată cu lână și piele în întregime, de la șold până la genunchi. Aceia sunt provocatores, explică Proculus. Luptă întotdeauna cu adversari care au aceleași arme ca și ei. Privește scutul, e dreptunghiular, dar mult mai mic și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aveau coifuri cu creastă. Calota era perfect netedă, cu excepția celor două pene de păun din dreptul tâmplelor. În schimb, coifurile tracilor și ale mirmilonilor, ca și acelea ale secutor-ilor aveau o creastă metalică. — Proculus, la ce servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți din cauza foamei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se poată îmbuiba în continuare. Listarius îl servea. Împăratul voia să-l aibă mereu alături și-i încredințase, pe lângă funcția de bucătar, pe aceea de paharnic și servitor personal. După cină, îl chemă pe Manteus, care sosise la Cremona împreună cu gladiatorii săi în ziua precedentă. Manteus îl asigură că Valerius, medicul, fusese bine antrenat și avea să le ofere cremonezilor spectacolul emoționant al propriei sale morți. De asemenea, îl informă că avusese mare grijă de Skorpius, pe care Vitellius îl trimisese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
De asemenea, îl informă că avusese mare grijă de Skorpius, pe care Vitellius îl trimisese la Cremona chiar în ziua aceea. În Ludi, pe care soldații Legiunii a treisprezecea le construiseră în apropiere de Cremona, lângă amfiteatru, se aflau destui gladiatori, astfel încât împăratul le putea oferi supușilor săi cremonezi munera de neuitat. Îi expuse împăratului ordinea luptelor. Îi sugeră să-l pună pe Skorpius să lupte cu un secutor formidabil, care se ridica la înălțimea campionului lui Vitellius. Secutor-ul venea dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aveau să se încheie cu moartea lui Valerius. În valul de pământ înalt și abrupt care juca rolul de zid de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci lungi. — Te las aici, zise Proculus. Valerius privi în jur. Sala se umplea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci lungi. — Te las aici, zise Proculus. Valerius privi în jur. Sala se umplea de oameni; pe mulți îi cunoștea, pentru că îi fuseseră tovarăși la Augusta Rauricorum. Căută să citească pe chipurile lor teama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
omor. Dar va trebui să fii în stare să lovești acolo unde vrei să lovești, replică Proculus, ridicând sever din sprâncene. — Maestre, râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată, funcționarul care-i supraveghea pe gladiatori ridică privirea de pe pergamentul ce conținea numele luptătorilor, arma cu care luptau și adversarul. Începu să strige numele, unul după altul. Gladiatorii se îngrămădiră în jurul lui, ca să-și primească echipamentul. Nu li se dădură însă armele. În clipa aceea intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată, funcționarul care-i supraveghea pe gladiatori ridică privirea de pe pergamentul ce conținea numele luptătorilor, arma cu care luptau și adversarul. Începu să strige numele, unul după altul. Gladiatorii se îngrămădiră în jurul lui, ca să-și primească echipamentul. Nu li se dădură însă armele. În clipa aceea intră Skorpius, și Valerius simți un fior rece pe șira spinării. Skorpius înainta fără să privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se dădură însă armele. În clipa aceea intră Skorpius, și Valerius simți un fior rece pe șira spinării. Skorpius înainta fără să privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului strâns în coadă și chipul inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care și-l legă încet în jurul șoldurilor. Valerius își șterse sudoarea de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
căuta acolo? Ce legătură avea el cu luptele acelea sângeroase? De ce nu era cu calul său într-o pădure, departe de toată suferința? Privi în jur, încercând să-și domine dorința de a fugi. Încăperea se golea. Unul după altul, gladiatorii intrau în arenă. Se auzeau strigătele mulțimii îngrămădite pe trepte, aceleași strigăte pe care Valerius le auzise atunci când luptase Salix. Numai că acum el era cel care trebuia să lupte. Marcus se ridică. — Mă duc, zise calm. E rândul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
e bună, dar când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre. Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre. Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar punctul tău slab care e? îl întrebă pe Marcus. Celălalt ridică din umeri, râzând. — Eu n-am nici un punct slab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ficatul. Flamma termină înaintea lui Valerius, pentru că nu avea nici coif, nici jambiere. Se aplecă deasupra plasei, verificând cele două sute de noduri ale acesteia. Valerius luă coiful greu, din fier și bronz, mult mai gros decât la alte categorii de gladiatori, ca să poată rezista loviturilor violente ale tridentului. Depărtă cele două jumătăți atât cât să poată vârî capul, apoi le închise și strânse șireturile de piele. Își scoase coiful și așeză în interiorul lui bucățile de lână și de pânză cu care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă ce ducea sub pământ. — E drumul fără întoarcere, se auzi glasul batjocoritor al lui Flamma. Pe aici intră gladiatorii, dar nici unul nu urcă treptele acelea la întoarcerea din arenă. Cei morți ies pe porta libitinaria, iar cei vii - pe poarta principală. Pe poarta aceea voi ieși după ce voi vărsa sângele tău în arenă. Îl împinse la o parte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îngustă de lemn, apoi îi spuse lui Valerius să urce pe cealaltă. — Țineți-vă de frânghii! strigă. Scripeții se puseră în mișcare, scârțâind, și platformele începură să urce. Chepengurile se deschiseră și o lumină orbitoare îi învălui pe cei doi gladiatori care ieșeau din pământ, în aclamațiile mulțimii. Amfiteatrul apăru deodată în fața ochilor lui Valerius - un spațiu imens, amenințător, cu trepte unde se îngrămădea mulțimea, care i se păru un animal cu mii de capete întinse spre el, gata să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și mațe revărsate în arenă. Ca să se distreze, vrea să vadă sânge, doar sânge. Într-adevăr, țipetele entuziasmate de până atunci se transformau într-un cor de proteste. Oamenii se ridicaseră în picioare și îi îndemnau furioși pe cei doi gladiatori să lupte, neadmițând nici o pauză în spectacolul care trebuia să fie tot timpul excitant. Pentru cei ce sfidau moartea în arenă, strigătele de nemulțumire reprezentau un pericol mai mare decât adversarul, iar gladiatorii știau asta. Flamma privi mulțimea și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]