3,627 matches
-
al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat-o înainte povestitori mult mai înzestrați, în nepieritoare pagini peste care nu se poate trece. De aceea, căutătura noastră se va opri o clipă asupra colțului rezervat lui Covaliov și nevestei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prea uitase la copil fiind ocupat să asculte veștile ce veneau dinspre Țara Românească, unde Mihai Vodă îi bătuse de-i snopise pe turci la apa Neajlovului, iar aceștia, în buimăceala generală, zăpăciți și înfricoșați de înfrângere, o luară la goană greșit, spre nord, invadând țara, așa că oricând te puteai trezi cu ei și-n Moldova, pentru că turcii și când fug, apăi fug, nu se opresc. Nici cucoana Ilisafta nu-l observase prea bine pe dolofan, căci îl alăpta o doică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vai de ea. în plus, la anii lui, peste șaizeci, știa că va fi ultima plecare și trebuia să-l învețe pe Petka, fiul și urmașul lui, cum se dă unui sat foc din trei părți, cum se săgetează din goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui, peste șaizeci, știa că va fi ultima plecare și trebuia să-l învețe pe Petka, fiul și urmașul lui, cum se dă unui sat foc din trei părți, cum se săgetează din goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
surugiul. — Să-ți fie gura aurită, bre - răspunse Iani și fugi după vin. Vestea se lăți. Peste vreun ceas, la poarta casei vel-comisului Agache Natriul bătu cu înfrigurare sărdariul Basile Neaoșul. Recunoscându-l, sluga îi deschise și sărdariul sui în goană scările, năvălind în odăile din spate ale gazdei. — Scoală, vel-comise - strigă sărdariul de cum dădu cu ochii de Agache - c-a venit și vremea noastră! A fugit Sima-Vodă! — Ce vorbești?! - făcu năucit vel-comisul. Unde-a fugit? Nu știu - răspunse sărdariul - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Adică...? Două ore mai târziu, când soarele începu să se lase și primele umbre se alungeau peste câmpie prevestind sfârșitul zădufului de nesuportat, o cămilă iute, călărită de un călăreț priceput ieși pe neașteptate de după stânci și se îndreptă în goană spre răsărit. Cei șapte oameni, care de câtva timp își reluaseră marșul lent spre sud, îl văzură abia după câteva minute; și trecură alte câteva minute până se puseră de acord dacă era sau nu un fugar îngrozit care încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de asediu. Doar când observară cum călărețul își schimbă dintr-o dată direcția îndreptându-se spre dunele dinspre sud-est pricepură care-i era adevărata intenție. — Apa! urlă disperat Julio Mendoza. Ticălosul ăsta vrea să pună mâna pe apă! Imediat începură o goană nebună, încercând să-i taie calea, dar Gacel Sayah se îndepărtase destul de mult ca să poată face un ocol mare, căutând să se apropie de țintă dinspre nord-est. Unii alergau, alții trăgeau ca nebunii, dar toți și-au dat seama imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele. Atunci Gacel Sayah sări de pe cămilă, se rostogoli în nisip, se răsuci ca o pisică și, la rândul său, o luă la goană, străbătând cam două sute și ceva de metri cu arma în mână, pentru ca apoi să se întindă cât era de lung pe o movilă de nisip. Stătu câteva clipe să respire și să-și liniștească bătăile inimii, își duse pușca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
văzuse până atunci. Și așa cum oamenii reușiseră să neliniștească și să zăpăcească animalele, animalele reușiră să zăpăcească și să-i neliniștească pe acei oameni, care nici pe departe nu-și puteau închipui că acțiunea lor avea să dezlănțuie o asemenea goană nebună. Minutele ce urmară fură mai mult comice decât tragice. Insuportabila putoare a cadavrelor era dovada că moartea înstăpânise pe acel loc în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
departe nu-și puteau închipui că acțiunea lor avea să dezlănțuie o asemenea goană nebună. Minutele ce urmară fură mai mult comice decât tragice. Insuportabila putoare a cadavrelor era dovada că moartea înstăpânise pe acel loc în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să strănuți de frică să nu pulverizezi totul Într-un nor de praf. Mă uit la salcîmii chirciți ca jnepenii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de concret - să ia cunoștință de prezența lor. Hibrid deci, amalgam imperfect de intuiție și rațiune, om deci, trăiesc marea bucurie cînd intuiția și rațiunea conlucrînd creează un tablou, Îmi materializează visul. Frumoasa noastră existență nu este altceva decît o goană continuă, o dorință continuă după aceste materializări de himere. Pare stupid, dar uneori ne sinucidem pentru că nu mai avem răbdare să așteptăm materializarea normală a visului morții; tot ceea ce superba noastră rațiune concretizează doar pînă la un punct, neputînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să cânte, din corzi răzbat bule de aer, mașinăria e mută. Iar de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți. Dau fuga la mal. Pe malul lacului apar o mie de miei morți. Da, așa e bine. I-a alungat afară un mediocru timid. Când Engelhard m-a strigat, am tresărit. M-a surprins în timp ce mânam mieii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
minute să formulezi totul într-o singură propoziție și să mi-o spui în față sau să nu te mai văd pe aici. Am izbucnit în plâns. — Mi-e scârbă de căruciorul acesta! am țipat și am luat-o la goană spre casă. Dimineață la șapte eram din nou la el. — N-am vrut să te supăr - i-am spus eu. Dar el era de părere că asta ținea de domeniul trecutului și că existau lucruri mai importante. În viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
I-am șoptit lui Zaharel de pe lobul urechii: - Dragă, viața e mult mai mult decât mâncare și dragostea femeilor! Nu te mai întrista pentru ce ai să pui în gură, nici pentru ce țol o să te acopere. Toate astea sunt goană după vânt. În zadar. Zaharel își freca lobii urechilor enervat. Atunci l-am amenințat cu furia lui Yahve, la urma urmei era un evreu circumcis. Dar n-a ajutat nici asta. I se părea că nu mai avea nici o iluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
venea și nici nu se putea sinucide în văzul lor. Deși ar fi făcut-o fericit dacă ar fi avut ocazia. Ceva mai târziu, la câteva zeci de minute după ce penibilul eveniment din fața liceului se consumase, Mircea Cârpenișteanu înainta în goana unei ambulanțe spre spital. Desigur, nu el era cel care conducea, ci el era cel întins pe targă, învelit în nenumărate straturi de bandaje și pregătit pentru a fi operat. Deosebit de supărat din pricina incidentului de mai devreme, scriitorul, sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai degrabă deja fostul scriitor, căuta din priviri diverse modalități de a-și lua viața. Văzu un cablu agățat undeva de unul dintre pereți. Prea scurt, i se păru lui. Ar fi suferit nepermis de mult. Să se arunce din goana ambulanței direct în stradă, sperând că vreo mașină va avea bunăvoința de a-i lua viața, fie și întâmplător? N-ar fi ajuns la ușă, la cât de slăbit era. Să spargă geamul, apoi să aleagă cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Drept dovadă, Clossettino începu să alerge absolut nebunește prin încăperea nu mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de șah ce se afla încrustată în pardoseala încăperii. Din când în când, în toată această goană absurdă, Clossettino holba ochii spre cer, după care scotea limba, bolborosind absolut întâmplător câteva incantații adresate soarelui. Reuși astfel să-și deranjeze costumul maro, elegant. Își smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay Shan, Tian Shan, zidul pământului, munții Gilgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sunt gata să plâng, l-am dat brutal pe Burkeviț la o parte, i-am scuturat fața care, cu ochii închiși, cu paloarea și cu nasul scurt, semăna cu masca în ghips a lui Beethoven și am luat-o la goană pe scări. Mă grăbeam, așa cum te grăbești să chemi doctorul când un prieten e pe moarte. Știi că doctorul nu poate să-l scape, dar simți că, mișcându-te și gonind, alungi de la tine imaginea suferinței care te umple de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să-i tremure. Era conștient că panica amenința să-l copleșească. Dacă n-ar fi fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să mai stea pe gânduri. Ce Dumnezeu îi spusese Ileana? Gândul îi rămăsese la această întrebare deși era conștient că mai important ar fi fost să afle de unde venea primejdia. În sfârșit, în minte i se făcu lumină. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pe cîmpurile de luptă europene, bidonul din mînuțele băiețelului, masca de gaze cu vizorul spart, de la marginea drumului. Și din nou nume, biografii. Întîlnirea văduvului Marko cu viitoarea lui nevastă, Sofia Rebrać originară din Komogovina, alaiul nunții, În chiuituri, În goana cailor, cu fîlfîit de steaguri și cocarde colorate, ceremonialul schimbării verighetelor, hora și cîntul În bătătura bisericii, băiețelul e acum În costum de sărbătoare, cu cămașă albă și cu o crenguță de rozmarin la rever. Aici, În carnetul meu, scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înclină capul, mijește ochiul stîng, ochind cucul care tocmai iese din ceasul din perete, ca apoi, de cum l-a ochit, să zică „pac-pac“, apoi o dezdoaie, se uită pe țeavă, privește Încrustația de pe patul puștii (un cerb oprit brusc din goană), o cîntărește-n palmă, În vreme ce cucul dispare pe după perechea de ușițe pictate cu trandafiri roșii și frunze verzi, de parcă l-a și făcut țăndări cu alicele minuscule care au țîșnit deodată din ambele țevi (pac-pac), pentru că vînătorul l-a ochit Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș-iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sîngerii ale soarelui. Conurile cădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]