6,255 matches
-
ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente, leșuri grămezile de scrum imitau formele, umpleau jertfelnicele, imitau mormintele, grămezile de scrum împrăștiau pe toată valea Bârgăului putoare. Până în vârful muntelui se ridicau nori groși de păcat. L-a bătut Dumnezeu. Și-a meritat moartea. Pe toți ne-a necinstit hodorogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente, leșuri grămezile de scrum imitau formele, umpleau jertfelnicele, imitau mormintele, grămezile de scrum împrăștiau pe toată valea Bârgăului putoare. Până în vârful muntelui se ridicau nori groși de păcat. L-a bătut Dumnezeu. Și-a meritat moartea. Pe toți ne-a necinstit hodorogul, pe toți ne-a vândut și ne-a cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
găsi În viață, un sfert din cîștig. În Sătmarul de atunci, cîrmuirea ungurească a ales un perimetru de case și străzi pe care l-a Împrejmuit cu sîrmă ghimpată și unde i-a vărsat pe toți evreii ridicați din Împrejurimi, grămadă peste alții strînși deja din oraș. Axa acelui ghetou era Strada numită astăzi a „Martirilor Deportați“. Printre spaimele și lacrimile celor Înghesuiți acolo În mai ’44, se auzea și glasul băiatului de treisprezece ani al lui Weisz, cel mai Înzestrat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a face! — Nu-i nici un bai, o grăit irișu’ cela de Bailey, pune-ți-i pe tăți În șorț și du-te la tine! Peste o jumătate de oră, a bătut și patronul la ușa ei. — Io plîngeam Înainte, cu grămada de dolari lîngă mine, pe pat, povestea Floare. — Iaca, o spus basu’, Îi fac două grămăjoare, jumătate ai tăi, jumătate ai mei! — D-apoi ie-i dumneata pe tăți, domnule dragă, că doară ți-am stricat moara! Dacă nu-i
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a adunat cele șase oi ale familiei și le-a scos la păscut pe deal. Iarba, fiind rară la vremea aceea, le-a mînat dintr-un loc Într-altul În căutarea firelor răzlețe. În perindarea asta, a ajuns lîngă o grămadă de pietre. Se găseau mai multe asemenea movile Înșirate În linie dreaptă Încă din timpul războiului, cînd nemții plănuiseră să construiască o cale ferată Între Brad și Deva, pesemne pentru transportul minereurilor de aur. LÎngă acele pietre, i-a sărit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de ardeleni, se as cunsese Într-un sat părăsit În care nu mai supraviețuiau decît cîinii, sălbăticiți și aceia. Împreună cu un alt soldat, stătuse ascuns În clăile de fîn, prin șuri, mîncînd din pesmeții uscați și din morcovii găsiți În grămezile de nisip de prin beciuri. Pomeanului nu-i umbla prin cap decît un plan: fuga spre România și spre Marea Neagră, iar de acolo, pe vapor, spre America. Își convinsese de asta și camaradul. Dar, cînd muscalii s-au apucat să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în 1981, declară câțiva martori oculari de încredere, codexul respectiv se afla într-o stare foarte bună de conservare, toate paginile fiind perfect lizibile. În 2001, când a ajuns la Fundația Maecenas din Basel, el se prezenta sub forma unei grămezi de petice, multe dintre ele cu dimensiunea de câțiva milimetri. Negustorul egiptean Hannah, de tristă reputație, care a pus mâna pe codex imediat după descoperirea lui, a cerut o sumă astronomică: trei milioane de dolari. Cum nici o universitate n-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înghesuită; fiecare are câte o poartă croită după aceleași dimensiuni. Dincolo de porți, pe un tron de aur, stă un uriaș „înspăimântător la chip, asemeni unui tiran”. Este „primul creat” (protoplastos) dintre oameni, Adam. Când sufletele mânate de către îngeri se bulucesc grămadă pe poarta largă, Adam începe să plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se luminează și el se reașază
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ne întoarcem tocmai bine la amiază... o să spunem acasă c-am fost în pădure, să nu mai râdă și cei mari de noi... Când s-a aplecat să se așeze, frate-miu văzu ceva pe pământ. Stătea acolo, într-o grămadă de pietre știți cum sunt pietrele de munte: rotunde, șlefuite de apă, albe-cenușii, unele roșcate... așa erau și astea. O grămăjoară de pietre și ceva strălucea acolo. Am spus c-o fi o bucată de mică (doar pietrele de la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
groază. Acolo nu mai era nimic de văzut. Pustiu. Cenușiu, cât vedeai cu ochii. Ici și colo, ruine, cenușii și ele, pe care soarele asfințitului lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un colț de zid, se mai ținea o bucată de sticlă colorată... atât rămăsese din acel vitraliu mândria întregului sat. Fusese așezat acolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am aflat-o este că șoseaua se găsește dincolo de drumeagul din fața noastră. Cu alte cuvinte, s-o luăm din loc, până nu se trezesc celovecii - mi-am permis eu să apreciez situația. „O luăm la picior, da’ nu toți la grămadă. Eu cu Păpădie Înainte și tu, Petrică, cu aista... cum Îi spune?” „Cu Undiță”... „La zece pași În urma noastră. Ochii să umble ca mărgica și Înainte și Înapoi. Nu slăbiți automatele din mână! S-a Înțeles? La drum!” - a ordonat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
loc. „Doctorașul” și-a rotit privirea În jur, căutând cel mai depărtat scaun pe care să se așeze, pentru a scăpa de ochii scrutători ai profesorului. ― Vino mai aproape, te rog. De ce fugi? Ca și cum s-ar fi așezat pe o grămadă de spini, a luat loc pe un scaun din fața profesorului. Și... Întrebarea a picat ca un proiectil de brand! ― Cu ce te ocupi dumneata de fapt, de nu ai timp să te pui la punct cu probleme ce privesc profesia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a fost după carte, infirmiera a Îmbiat-o: ― Acum, hai să mergem, să te vadă doamna soră șefă. Da’ Întâi să punem pe tine halatul aista mai gros, că altfel toți ochii bărbaților se Înfig În tine, ca lupii În grămada de oi... Au intrat la sora șefă, care le aștepta. ― Gata, fetelor? Cum a fost, Stăncuțo? Măi, da’ ce frumoasă ești! - le-a Întâmpinat sora șefă, cercetând-o cu mare admirație pe țigăncușă. ― Eu mă duc la treburile mele și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Graba, nerăbdarea, curiozitatea, toate acestea fac să ți se pară că a trecut veacul și tu Încă mai aștepți un răspuns, vecine. Ogoiește-i pe acești intruși și prefă-te Într un fachir, care stă cu tălpile goale pe ditai grămada de jăratec!” - l-a dădăcit din nou gândul de veghe. „Tare mă tem că profesorul se preface preocupat de cine știe ce treabă tocmai pentru a-mi pune răbdarea la Încercare, prietene” - a presupus Gruia. „Uite că la asta nu m-am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sfârșitul iernii parcă nu mai avusese răbdare să stea locului, umbla de colo până colo bălmăjind în legea lui, iar uneori se apuca să îndruge moși pe groși pe bulgărește, pomenindu-l mereu pe deadul Vasile, dar înșiruind și o grămadă de nume vechi și ciudate, pe care le purtaseră, poate, cine știe pe ce timpuri, rubedenii de-ale lor, care de mult erau oale și ulcele. Diminețile se trezea buimac, cu ochii tulburi, de parcă prin somn l-ar fi muncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
foamea, apuca găidulca și îngâna din ea crâmpeie de cântece. Cânta așa o vreme, apoi își băga găidulca înapoi în traistă și-o pornea mai departe, spre Argeș și spre casa bunicului său, de la care îi mai rămăseseră încă o grămadă de taine ale arcușului de învățat. O dată, mai demult, fusese împreună cu tatăl său la deadul Vasile acasă, dar nu mai ținea minte drumul lung și întortocheat. O dată cu apropierea serii, cerul începea sa se acopere de nori.. Culae se pomeni zgribulindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
paștele mă-sii să-i facem, dacă alde Ilie al lui Păstârnac și alții ca el..., că mai este și alții..., le bagă-n cap vărăștenilor că, după ce s-o face colectivă, mâncarea o să fie de la cazan și muierile la grămadă!... Casapu clipi mirat, apoi fața-i buhăită i se posomorî și mai tare. Ia scrie-mi-l acolo, pe listă, pe Ilie ăsta al lui Pătrunjel, 'tu-i mama lui, și p-ăia care-i cântă-n strună, ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să aducă la zi evidențele contabile ținute până atunci deficitar din toate punctele de vedere de către diverși amploiați ocazionali. Mai târziu, când activitatea de la birou se dovedi insuficientă, începu să verifice gestiunea fiecărui magazin al cooperativei în parte, descoperind o grămadă de nereguli și de lipsuri, pe care le aduse conștiincios la cunoștință șefilor de la sfat și de la raion. Ca urmare, un gestionar fu dat afară de la magazinul de fieroase și mutat la bodega comunei, iar gestionarul de la bodegă, prins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ia mâinile de pe scârboșeniile alea!... se răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din sobă. Uluit, copilul rămase câteva clipe cu gura căscată, privind la grămada de bancnote colorate, verzi, roșii, albastre și portocalii, care ardeau sfârâind în sobă, apoi începu să se bocească cu lacrimi amare. Surprinsă de ieșirea soțului ei, Mariana se înroși, rostind câteva cuvinte drept scuză, în timp ce Grigore, la fel de surprins și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
păr. Stelian îl privi liniștit și, clătinând din cap, continuă imperturbabil inventarul, luând la rând rafturile cu încălțăminte, pe care stăteau de-a valma teniși, gumari, botfori, galoși, sandale, iar mai jos, azvârlite pe dușumelele murdare, unse cu motorină, o grămadă de opinci confecționate din cauciuc, despre care gestionarul declară tam-nisam că nimeni din sat nu voia să le cumpere, deși costau o nimica toată. Chestiunea e foarte complicată, Ghiță, vezi tu, vorbi Stelian într-un târziu, socotind gumarii de pe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în loc să se facă proprietari de casă la București, nu le folosiseră la nimic, fiindcă un an și ceva mai târziu venise marea stabilizare și banca nu le schimbase decât o mică parte din frumușica lor avere; cu restul banilor, ținuți grămadă, ca sfintele moaște, într-o valiză verde de voiaj, nu le rămăsese decât să se spele pe cap și să se șteargă la cur, fluierând a pagubă. 2 De-abia în anul următor, în vară, reuși Virgil să obțină, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
căscați de mirare ai tuciuriilor. Mai târziu el începu să lălăiască în cor cu prietenii săi și cu tuciuriii și o ținură așa până după ora închiderii, când chelnerii îi luară pe toți de guler și îi dădură claie peste grămadă afară pe trotuar. * La începutul semestrului al doilea, Victor se cufundă din nou în studiu, de teamă parcă să nu înceapă să se gândească prea mult la Felicia. Amintirea despărțirii lor continuă totuși să-l urmărească, dar se strădui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
staționat nu departe, după colțul străzii. Autocamionul era deja plin cu studenții arestați în acea dimineață. ... Mai târziu, în seara aceleiași zile, într-o celulă supraaglomerată și imundă a unei pușcării bucureștene de tristă faimă, unde fuseseră azvârliți claie peste grămadă o mulțime de studenți stâlciți în bătăi, buimăciți și înspăimântați, Victor avu ocazia să se convingă că plănuita lor acțiune de protest eșuase complet și că nimeni nu avusese când să schițeze vreun gest de protest la adresa regimului. În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
prea bun nu mai are de când cu colhazu, de care să știi că nu scăpăm ca de moarte. Cică până la primăvară, vrem nu vrem, vom fi cu toții colectiviști; pământul, animalele cu Roibu matale în frunte, acareturile, toate vor fi la grămadă... și oamenii la fel ca dobitoacele... Nu degeaba s-au scumpit gamelele și au dispărut sufertașele de pe piață... Cantina ne așteaptă... și rândul ca-n armată, la cazan... și munca la hurtă... și câștigu la fel pentru toată lumea. De asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și-i vor mai tăia din cele pofte... Bine ar fi ca tu însuți să te asiguri că zvonurile aistea sînt adevăruri și nu scorneli răutăcioase. Nu-i nevoie, că Petrică-vecinul mi-a povestit cum zilele trecute i-a surprins grămadă la marginea prundului, sub o tufă de ariniș. Și când te gândești că el își făcea planuri mari cu coptila asta, Ionela noastră. Și și-o dorea noră, zicea... Omule bun! Da nu-i totuna să vezi cu să auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]