1,078 matches
-
descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a comicului. Un moment important al acesteia a fost, cu siguranță, proza lui Urmuz, asupra căreia vom insista în cea de a doua parte a lucrării. Mult mai bine ilustrat decât grotescul va fi, așa cum va reieși din capitolul următor, modul umoristic. Ceea ce, dacă parafrazăm spusele lui Mallarmé "Un scriitor desăvârșit ajunge în cele din urmă un umorist"poate indica, fără prezumție, o anumită maturitate artistică la nivel național. 3.12. Modul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau însuflețire va duce către melancolie; nimicul sublim și tragic, nimicul prin alcătuirea lui vremelnică și ordinară, insignifiantă și derizorie. Astfel toate devin egale în valoare și nonvaloare"199. Apropierea de tragic nu deformează râsul în grimasă, ca în cazul grotescului, ci îl edulcorează, îi atenuează izbucnirile de veselie zgomotoasă în formele reținute ale surâsului, ale zâmbetului înțelegător, tolerant. Perspectivele metafizice pe care le deschide, conștiința nimicniciei și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de protest, de apărare împotriva anormalității care amenința prin aneantizare și anihilare totală a umanului, cât și în momentele de acalmie, ca revers al monotoniei, umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și neverosimilitatea ostentativă, dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
suport ilustrativ pentru diversele forme de umor pot fi menționate și scrierile lui Ion Băieșu. Ipostazele umorului sunt aici diverse, de la cel vesel, iscat din banale incidente cotidiene surprinse în nenumărate schițe, scenete și nuvele, până la cel negru, covârșitor, alături de grotesc și absurd în romanul Balanța. La Ion Băieșu însă, omniprezența modelului caragialian nu pare să complexeze, ci dimpotrivă, să confere un plus de valoare, să gireze buna calitate a comicului. Aglomerarea de întâmplări macabre evidențiind în principal bestialitatea masculină și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceasta. Însă printr-o astfel de complinire analitică, de împletire a firului Ariadnei din țesătura comicului și a caragialismului, va rezulta mai vizibil instaurarea unei tradiții deloc de neglijat în literatura română. Mai concret, dacă în privința satirei, a parodiei, a grotescului și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simboliști. Studii de prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din clasificarea stabilită în Comicologia lui Marian Popa. Cu alte cuvinte, preferăm sintagma "comicul absurdului" pentru a ne referi mai exact la relația dintre cele două concepte care antrenează nu doar subspecia umorului, ci și ironia, parodia, satira și îndeosebi grotescul. Definiția dată absurdului de J. P. Sartre în Situationes "tendința de a judeca un fenomen uman sau istoric excluzând cauzalitatea, relația dintre fapte, întregul"10îl plasează de la început sub semnul comicului care, așa cum s-a constatat, impune izolarea faptelor, evitarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
urmă acest teatru, mergând dincolo de naturalism, să devină absurd-fantastic."50 Epitetul se aplică mult mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
anihilează ființa umană (Amedeu sau Cum să te debarasezi, Noul locatar), a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai ales, a morții (Ucigaș fără simbrie, Regele moare, Setea și foamea, Jocul de-a măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci, dimpotrivă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg, de fapt, spre imaginea absurdului prevalent, imagine derivată, în principal, din anarhizarea structurilor consacrate ale discursului ficțional și din lanțul nesfârșit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subminată în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a absurdului în textele lui Urmuz este susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a unor calități până la distrugerea lor prin deformare"129. La Urmuz însă, hiperbolizarea, excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a unor calități până la distrugerea lor prin deformare"129. La Urmuz însă, hiperbolizarea, excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și modelul originar este anihilat de furia retușurilor, care devin o creație independentă dar opacă, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
această descendență trebuie căutată în primul rând în teritoriul guvernat de comic, întrucât acesta este marca cea mai pregnantă a operei lui Caragiale. Am decupat așadar secțiunile corespunzătoare modurilor, pentru a observa densitatea de ipostaze literare ale satirei, parodiei, ironiei, grotescului și umorului și pentru a pune în discuție, în cadrul fiecărei secțiuni, măsura în care opera caragialiană constituie un moment de referință. În acest scop a fost nevoie să ancorăm argumentația în zona conceptualizărilor, sistematizând informația teoretică pentru a conferi demersului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității românești a fost adesea dus la extrem, perechile de opoziții fiind, de regulă în defavoarea caragialismului. Dan C. Mihăilescu inventaria o serie de astfel de dihotomii în aparență juste: "introvertire/ extravertire, sublimul utopiei/ grotescul ei, hamletismul/molierismul, idealismul luptător/realismul placid, melancolia cu accente violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul și exaltarea/ caricaturalul etc."4 În privința existenței unui manifest literar care să ateste o astfel de direcție, acesta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu cea a absurdului. Este vorba de Matei Vișniec, dar și de L. M. Arcade, autor al unor piese precum Ultima cauză a marelui Just (La Crypte et la Chèvre) scrisă în 1971, Scrisorile lui Condurică, Revoluția oarbă în care grotescul și absurdul devin instrumente de încriminare a marxismului. 1 O sinteză a presupozițiilor legate de influența acestor scriitori asupra creației urmuziene sau a similitudinilor dintre aceștia și obscurul scriitor român poate fi desprinsă din paginile studiului Urmuziana, inclus de Nicolae
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Delsol, Michel Maslowski, Joana Nowicki, Mituri și simboluri politice în Europa Centrală, p. 15. 334 Maslowski, în ibidem, pp. 22-27. Autorul identifică două stiluri estetice adoptate și ca modele de existență în această regiune: patosul discursului eroic sau martirizator, și grotescul, adică deriziunea unei vieți fără repere sub o Lege străină și nerecunoscută, cu reguli fantastice ori absurde din punct de vedre cultural, al cărui expresie tip este umorul negru, "al spânzuratului" (Kafka, Hašek, Kundera). Ibid., p. 26. 335 În Ibid.
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
totul. Cineva spunea ceva, ceilalți râdeau, strigau, aplaudau, eu priveam ființa aceea, masca aceea, viermele acela dintre aripile de treizeci și patru de ani anvergură ale vieții mele. Nici n-am priceput de îndată cine era în spatele fațadei aceleia înnebunitoare, idolului aceluia grotesc, dar am simțit brusc, la prima răbufnire a lui în privire, o alarmă a minții mele până în cele mai adânci și mai tăcute straturi, o țâșnire a sudoarei ca o aură galbenă explodată-n jurul corpului, o trezire atât de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
La Celestina (1499, 1502), compoziție dramatică ce a cunoscut un succes universal, mai ales datorită figurii Celestinei, codoașa vulgară și diabolică. Or, Calisto, tânărul care va pica în ghearele mijlocitoarei, pătrunde în grădina Melibeei urmând zborul șoimului său: parodia și grotescul își spun astfel, și nu singura dată, cuvântul în Ceață. Mai există un personaj colectiv mut în romanul lui Unamuno: micul parc de oraș provincial ai cărui copaci, desțărați, ordonați geometric și udați la ore fixe prin rigolele municipalității, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mucalit, din aceeași perspectivă. Don Miguel e preocupat de tragicul buf și nu doar o dată mi-a spus că n-ar vrea să moară înainte de a fi scris o bufonadă tragică sau o tragedie bufă, dar în care bufoneria sau grotescul și tragicul să fie nu doar amestecate sau juxtapuse, ci topite și contopite. Și după ce i-am atras atenția că așa ceva nu înseamnă decât cel mai dezlănțuit romantism, el mi-a răspuns: „Nu zic ba, dar nu rezolvi nimic dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
găsit astfel de evocări ale actului amoros, păstrând parcă în cuvinte flăcările mitului. Sunt câteva femei în Bagaj, și toate trăiesc altfel, cu altă tensiune, în alt vârtej senzorial, prezența masculului. Dar e în scrisul domnului Bonciu o înclinare spre grotesc ce adaugă acestor pagini un depărtat rânjet tragic. ...Cartea are lucruri de înaltă calitate, iar d. H. Bonciu e un scriitor cu posibilități mari. Mihail Sebastian Rampa, 1 martie 1935 FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\bagaj.doc PAGE 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de gîndul morții În bucătărie, rugăciunea spusă disperat printre oale, cu fața ascunsă de castroane, Îngenuncherea care nu poate fi nici ea decît falsă, de suprafață, doar pînă trece durerea de burtă luată drept otrăvire; și-ar mai fi și grotescul tipic Daneliuc, Îmblînzit acum, grotescul tîmpiților care caută melci pentru-un senator, un termen curios, senator, cu totul nepotrivit pentru aceste plaiuri cu fluiere, spre deosebire de personajul purtător de funcție, infectat și Înconjurat de prostie, o prostie primitivă și abisală, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
rugăciunea spusă disperat printre oale, cu fața ascunsă de castroane, Îngenuncherea care nu poate fi nici ea decît falsă, de suprafață, doar pînă trece durerea de burtă luată drept otrăvire; și-ar mai fi și grotescul tipic Daneliuc, Îmblînzit acum, grotescul tîmpiților care caută melci pentru-un senator, un termen curios, senator, cu totul nepotrivit pentru aceste plaiuri cu fluiere, spre deosebire de personajul purtător de funcție, infectat și Înconjurat de prostie, o prostie primitivă și abisală, de datul din coate și fălci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]