1,540 matches
-
Hrușciov. Conținutul ei se modifică substanțial, pentru a se putea ține cont de transformările profunde ale naturii războiului* în epoca nucleară. Acum obiectivul este evitarea unui conflict generalizat cu Occidentul, care ar duce la distrugerea ambelor sisteme. Totuși, competiția pentru hegemonie trebuie să continue sub pragul nuclear până la victoria finală a socialismului. Astfel, Hrușciov poate justifica simultan destinderea cu Occidentul și politica ofensivă în lumea a treia aflată pe calea decolonizării. Dar această contradicție intrinsecă concepției sale despre coexistența pașnică nu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Jean Toussaint Desanti - se dezvoltă o „religie a istoriei” înțeleasă ca o „adeziune oarbă la faptul împlinit considerat ca «rational»” (Furet). în toată Europa Occidentală, anii 1945-1956 marchează apogeul influenței comunismului asupra intelectualilor și artiștilor. în Franța, PCF exercită o „hegemonie intelectuală”: el controlează Comitetul Național al Scriitorilor și stabilește lista colaboratorilor care urmează a fi supuși epurărilor. O comisie a Comitetului Central, condusă de Laurent Casanova, își exercită cu pedanterie maniacală autoritatea asupra publicațiilor: Les Lettres franșaises - conduse de P.
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în special în Proletkult - o organizație de masă apărută în 1917 și care vrea să promoveze doar arta creată de proletari - sau în Asociația Panrusă a Scriitorilor Proletari (RAPP), creată de către PCUS* în 1925 pentru a-și impune mai ușor hegemonia asupra vieții literare; RAPP îi critică violent pe scriitorii „antiproletari”, ca Pilniak - împușcat în 1938 - sau Zamiatin - autorizat de Stalin* să părăsească URSS* în 1931. Aceeași presiune se exercită și în alte domenii. începând din 1922 se impune puternica Asociație
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
oficial n-a suferit niciodată un eșec în alegeri. începând din 1948 și până în 1953, sovietizarea este impusă de URSS, de sus și cu o foarte mare violență, exceptând Iugoslavia care reușește, cu prețul stigmatizării cotidiene, să-și prezerveze autonomia. Hegemonia sovietică se impune atât pe căile instituționale - tratate de „prietenie și de asistență” bilaterale, crearea CAER* bazat pe plan economic, Kominform pentru controlul partidelor comuniste -, cât și pe căi oculte - omniprezența „consilierilor” sovietici, mai ales în armată și în polițiile
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lor, lansează începând din 1949, planuri cincinale* care dau prioritate industriei grele și colectivizării* agriculturii. Ei introduc învățarea obligatorie a limbii ruse în școli și rup cu tradițiile europene ale țării lor pentru a impune adularea URSS. Pentru Moscova, consolidarea hegemoniei sovietice implică nu numai lichidarea coalițiilor care au făcut inițial specificitatea democrațiilor populare, ci și a lupta împotriva deviațiilor naționaliste și titoiste în sânul fiecărui PC. La instigarea Moscovei și sub autoritatea guvernului KGB Bielkin, partidele comuniste își curăță rândurile
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-i drept, de către IC. Până în 1934, comuniștii consideră că acțiunea în favoarea unității europene nu urmărește decât constituirea unei coaliții antisovietice. Astfel, în 1930, IC denunță propunerile francezului Aristide Briand în favoarea unei uniuni federale europene, apreciată a fi un plan de hegemonie al imperialismului francez, respins atât de Italia musoliniană, cât și de Republica de la Weimar și de URSS. Victoria lui Hitler din 1933 modifică serios situația. Distrugerea rapidă a PC german de către naziștii înlătură orice speranță într-o revoluție germană și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
URSS, ca urmare a pactelor germano-sovietice* din august și septembrie 1939. Un război total Războiul contra URSS îmbracă un triplu caracter: este un război de cucerire clasic, Hitler căutând să lărgească „spațiul vital” al poporului german; este un război de hegemonie, Hitler voind să distrugă „iudeo-bolșevismul” și să impună supremația absolută a Germaniei și a nazismului într-o Europă care se întinde până în Urali; în sfârșit, este un război de exterminare vizând nimicirea popoarelor cărora ideologia razistă le refuză orice drept
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
RĂZBOIUL RECE COMUNISM șI CAPITALISM: DOUĂ SISTEME îN COMPETIȚIE „O pace care numai pace nu e”. Așa definea George Orwell, în 1945, Războiul Rece. Dar ce a fost el cu adevărat? O confruntare a două supraputeri aflate în competiție pentru hegemonia mondială? Un sistem eterogen care opune două moduri de organizare a societății - comunismul și capitalismul - total antagonice? Prelungirea războaielor europene din secolul al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX? O etapă a mondializării? Era el de neînlăturat
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
el reflectă la experiența bolșevică și recuză strategia leninistă, apoi marxist-leninistă de asediere a statului și a societății. Inventează noțiunea de „bloc istoric”, care desemnează raporturile complexe dintre infrastructură și super-structuri și asupra căruia clasa care îl conduse își impune „hegemonia” socială, dar și culturală și ideologică. Deși nu respinge violența revoluționară, Gramsci insistă asupra rolului intelectualilor în lumea modernă și asupra rolului partidului comunist ca „intelectual organic”. în anii 1960, gramscismul este în mare vogă printre marxiștii francezi și italieni
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
îl declanșează și care se va dezvolta în luptă armată*, disciplina militanților săi, curajul acestora în fața unei represiuni intense îl transformă încetul cu încetul în cea mai puternică forță a Rezistenței* interne peste care nu izbutește totuși să-și stabilească hegemonia. în ianuarie 1943, PCF trimite un reprezentant oficial pe lângă generalul de Gaulle, iar în iunie se află în Consiliul național al Rezistenței. După un eșec în octombrie, participă pentru prima oară, în martie 1944, la guvernarea „burgheză” condusă de Charles
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a generalului Badoglio care, în aprilie, acceptă doi miniștri și doi subsecretari comuniști. în 1945, PCI profită de impactul Rezistenței*, de eficacitatea și devotamentul de care dau dovadă militanții săi, de politica responsabilă și hotărâtă care vizează să-i impună hegemonia și, în fine, de prestigiul URSS: la sfârșitul anului, numără aproape 1800000 membri. PCI participă la toate guvernările până în 1947, fără ca totuși să poată promulga vreo reformă semnificativă, din cauza, mai ales, a reticențelor aliaților săi și a propriei prudențe. Cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
respective. Extinzând și mai mult politica de alianță a frontului popular*, comuniștii iau parte la ample coaliții cu vocația conducerii țării în momentul Eliberării*. Dar, pe acest plan, reușita rămâne inegală. în anumite țări, PC nu izbutesc să-și instaureze hegemonia și rămân minoritare, ca în Ungaria, în Cehoslovacia sau în Franța - în cadrul Consiliului național al Rezistenței. în altele, controlează instituțiile unitare - Consiliul național în Slovacia sau Frontul Patriei în Bulgaria -, ceea ce le va favoriza preluarea puterii. Prin alte locuri, orice
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
putere, scoaterea în afara legii a grupurilor revoluționare concurente, punerea la respect a naționalităților. Apoi, o operațiune de remodelare a societății, prin care PCUS* va controla toate rotițele statului și va recruta indivizii într-o multitudine de organizații de masă*, prelungind hegemonia grupului conducător* la nivelul întregii societăți, pentru a preveni reconstituirea unei vieți sociale și colective independente. în aceste condiții, „destalinizarea” URSS* și a democrațiilor populare* nu cumva a inițiat un proces care, fără a pune în mod fundamental în cauză
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reacționează însă viguros. El arestează și deportează pe Insula Goli Otok zeci de mii de comuniști prosovietici, lipsind URSS de orice mijloc de intervenție internă. Pe plan internațional, Tito va adera la Mișcarea de nealiniere*, pentru a se sustrage atât hegemoniei sovietice, cât și celei americane. Stalin reacționează violent, lansând în întreaga lume comunistă o campanie anti-titoistă. Pentru a-i teroriza pe ceilalți lideri ai democrațiilor populare, el pune KGB să organizeze procese* trucate în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, procese în decursul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și celor ale comunizării Vietnamului trebuie să li se adauge sutele de mii de refugiați - așa-numitul boat people - plecați în exil*, cu ambarcațiuni improvizate, și, mai ales, noile războaie dintre țările comuniste. Pe fondul conflictului chino-sovietic, de competiție pentru hegemonie în Asia de Sud-Est, de exacerbare a naționalismelor, Vietnamul invadează Cambodgia la sfârșitul anului 1978 și elimină regimul khmerilor roșii. Ca represalii, China lansează în februarie 1979 un „război pedagogic” împotriva Vietnamului, dar eșuează în această întreprindere, în timp ce trupele de la Hanoi se
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
căutarea originii și influenței sale asupra unei persoane a cărei existență fizică o presupunem. Complexitatea conflictului politic elimină acest tip de soluții simple. Catastrofele naturale nu vor fi împiedicate prin arderea vrăjitoarelor; amenințarea ca o Germanie puternică să-și stabilească hegemonia asupra Europei nu va fi evitată prin eliminarea unui șir de lideri germani. Dar, identificând problema cu anumite persoane pe care le putem controla sau credem că le putem controla, reducem amenințarea la proporții gestionabile. Odată identificați anumiți indivizi sau
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
1914 era caracterizat de un concert al marilor puteri compus din Austria, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia și Rusia. Triumful Aliaților și tratatele de pace care au urmat au creat un nou statu-quo, realizare a politicilor imperialiste ale Franței. Acesta consacra hegemonia Franței, exercitată în alianță cu majoritatea noilor state din estul și centrul Europei. Politica externă germană, din 1919 până în 1935, a operat aparent în cadrul statu-quoului, în timp ce se pregătea în secret pentru răsturnarea acestuia. A încercat să obțină concesii, dar a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
imperialismului Așa cum imperialismul își are originea în trei situații tipice, la fel imperialismul țintește trei scopuri. Obiectivul imperialismului poate fi dominația întregului glob pământesc politic organizat - adică un imperiu mondial. Sau poate consta în crearea unui imperiu sau a unei hegemonii de dimensiuni aproximativ continentale. Sau poate viza o preponderență strict locală a puterii. Cu alte cuvinte, politica imperialistă ar putea să nu aibă limite, cu excepția celor impuse de puterea de rezistență a potențialelor victime sau poate avea unele determinate geografic
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
III-lea și Wilhelm al II-lea sunt câteva exemple de acest gen. Regatul Piemontului în timpul lui Cavour, care voia să domine Peninsula Italică în anii 1850, diferiții participanți la Războaiele Balcanice din 1912 și 1913, care au aspirat la hegemonia regională, Mussolini încercând să transforme Mediterana într-un lac italian sunt cazuri de imperialism restrâns la mai puțin de o dimensiune continentală. Politica Statelor Unite din secolul al XIX-lea, de expansiune graduală pe continentul nord-american, este, în principal, dar nu
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
alte state, ca Argentina și Brazilia, și-a propus doar să-și mențină superioritatea, care a fost asemănătoare mai mult unui proces natural decât unei politici deliberate din partea SUA. Chiar dacă Statele Unite se puteau impune față de țările respective sub forma unei hegemonii reale, ele au ales să nu o facă. Aici găsim din nou un imperialism localizat în contextul general al unei politici limitate geografic. Preponderența locală Prototipul imperialismului restrâns se regăsește în cazul strategiilor monarhice din secolele al XVIII-lea și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
al XIX-lea, elementul opțional tipic politicii imperialismului limitat este predominant în politica externă a lui Bismarck. La început, acesta a trebuit să înfrângă opoziția conservatorilor prusaci, care preferau politica de statu-quo a Prusiei celei de imperialism localizat pentru obținerea hegemoniei în Germania. Cum războaiele victorioase făceau fezabilă politica imperialistă, a trebuit s-o apere împotriva celor care doreau acum să împingă hegemonia Prusiei și apoi a Germaniei dincolo de limitele stabilite de Bismarck. Înlocuirea sa de către Wilhelm al II-lea, în
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să înfrângă opoziția conservatorilor prusaci, care preferau politica de statu-quo a Prusiei celei de imperialism localizat pentru obținerea hegemoniei în Germania. Cum războaiele victorioase făceau fezabilă politica imperialistă, a trebuit s-o apere împotriva celor care doreau acum să împingă hegemonia Prusiei și apoi a Germaniei dincolo de limitele stabilite de Bismarck. Înlocuirea sa de către Wilhelm al II-lea, în 1890, a marcat sfârșitul imperialismului localizat și începutul, cel puțin, al unei tendințe spre cel continental în politica externă a Germaniei. Cele
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
faptul că, de regulă, noua relație de putere poate fi schimbată de învinși doar printr-un alt război, șansele fiind în mod normal împotriva lor. Napoleon I s-ar fi putut baza numai pe forța ideilor Revoluției Franceze pentru impunerea hegemoniei Franței în Europa și în lume; mai precis, ar fi putut alege imperialismul cultural în locul cuceririi militare. Pe de altă parte, dacă ar fi reușit să cucerească și să-și protejeze posesiunile, el și-ar fi atins scopurile imperialiste mult
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
relaxată de vechime și înțelepciune. Când acest dublu prestigiu a dispărut, iar resursele de menținere a imperiului prin forță brută au devenit inaccesibile, partea asiatică a imperiului nu a supraviețuit cu mult prestigiului Marii Britanii. În era politicii de bună vecinătate, hegemonia Statelor Unite în emisfera vestică s-a fundamentat, la fel, pe reputația unei puteri incontestabile, mai curând decât pe exercitarea sa propriu-zisă. Superioritatea acestei țări în regiune era atât de evidentă și de copleșitoare, încât prestigiul singur era suficient pentru a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
copleșitoare, încât prestigiul singur era suficient pentru a garanta poziția SUA între republicile continentului american, comparabilă cu puterea sa. Statele Unite își puteau chiar permite uneori să nu mai insiste asupra prestigiului care i se datora, deoarece reținerea aceasta îi făcea hegemonia mai tolerabilă pentru vecinii din sud. De la inaugurarea politicii respective, Statele Unite au insistat ca reuniunile panamericane să se desfășoare mai degrabă în țările din America Latină decât pe propriul teritoriu. Deoarece în emisfera vestică dețineau esența puterii de necontestat, era înțelept
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]