3,664 matches
-
1953, 1956, 1968 și în anii 1980, democrațiile populare și-au redobândit independența în toamna 1989 și cele mai multe dintre ele sunt în prezent membre ale Uniuni Europene. Elaborat în toamna anului 1936, după Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste* (IC) și în cadrul războiului din Spania* de către liderii IC - G. Dimitrov* și P. Togliatti -, conceptul de „democrație de tip nou” era destinat să fondeze în teorie o tactică* politică care afirma posibilitatea concilierii democrației parlamentare cu trecerea pe cale pașnică spre socialism
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
populare și-au redobândit independența în toamna 1989 și cele mai multe dintre ele sunt în prezent membre ale Uniuni Europene. Elaborat în toamna anului 1936, după Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste* (IC) și în cadrul războiului din Spania* de către liderii IC - G. Dimitrov* și P. Togliatti -, conceptul de „democrație de tip nou” era destinat să fondeze în teorie o tactică* politică care afirma posibilitatea concilierii democrației parlamentare cu trecerea pe cale pașnică spre socialism; această politică era bazată pe antifascism*, pe apărarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Marea sa Alianță cu anglo-saxonii să dureze cât mai mult, el continuând să pregătească supunerea regiunilor ocupate de armata sa, prin înapoierea în țările lor - și în furgoanele sovietice - a grupurilor conducătoare* formate cu multă vreme în urmă în sânul IC și refugiate la Moscova în timpul războiului. Astfel, bulgarul Dimitrov, cehul Gottwald și germanul Piek - toți trei secretari ai IC până în 1943 - vor ajunge la conducerea țărilor lor după 1945, în timp ce Iugoslavia, România și Ungaria vor avea în fruntea lor niște
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sa, prin înapoierea în țările lor - și în furgoanele sovietice - a grupurilor conducătoare* formate cu multă vreme în urmă în sânul IC și refugiate la Moscova în timpul războiului. Astfel, bulgarul Dimitrov, cehul Gottwald și germanul Piek - toți trei secretari ai IC până în 1943 - vor ajunge la conducerea țărilor lor după 1945, în timp ce Iugoslavia, România și Ungaria vor avea în fruntea lor niște kominterniști siguri, respectiv pe Tito, pe Ana Pauker și pe Matyas Rakosi. Așadar, comuniștii europeni se vor strădui să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la conducerea țărilor lor după 1945, în timp ce Iugoslavia, România și Ungaria vor avea în fruntea lor niște kominterniști siguri, respectiv pe Tito, pe Ana Pauker și pe Matyas Rakosi. Așadar, comuniștii europeni se vor strădui să acrediteze ideea că dizolvarea IC în 1943 implica abandonarea centrului și a unui model unic de socialism care va adopta de-acum înainte niște „căi naționale”. Cuvântul „socialism” abia dacă este pronunțat, iar „democrația populară” trebuie să fie o nouă formă de tranziție care ar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în mai 1919, ia parte activă la transformarea stângii social-democrate în partid comunist, devenind, în 1920, unul din cei 50 de deputați ai acestuia. După întâlnirea cu Lenin, el participă la cel de-al III-lea Congres al Internaționalei Comuniste* (IC) și, în 1922, la cel de-al II-lea Congres al Internaționalei Sindicale Roșii (ISR). Dimitrov își însușește ideea unui front unic muncitoresc-țărănesc contra loviturii de stat militare din iunie 1923, dar PC bulgar răspunde chiar printr-o insurecție, pe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de stat militare din iunie 1923, dar PC bulgar răspunde chiar printr-o insurecție, pe 22 septembrie. Eșecul acesteia îl obligă pe Dimitrov să fugă, fiind condamnat la moarte în contumacie. Din octombrie 1923 până în februarie 1933, el activează în cadrul IC apoi, cu începere din 1925, ca lider al IC și al ISR la Moscova, continuând să dețină conducerea PC bulgar. în aprilie 1929, el este numit în fruntea Biroului pentru Europa Occidentală (WEB), organ de coordonare al PC occidentale, cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
răspunde chiar printr-o insurecție, pe 22 septembrie. Eșecul acesteia îl obligă pe Dimitrov să fugă, fiind condamnat la moarte în contumacie. Din octombrie 1923 până în februarie 1933, el activează în cadrul IC apoi, cu începere din 1925, ca lider al IC și al ISR la Moscova, continuând să dețină conducerea PC bulgar. în aprilie 1929, el este numit în fruntea Biroului pentru Europa Occidentală (WEB), organ de coordonare al PC occidentale, cu sediul la Berlin, unde asistă la ascensiunea și apoi
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
acord între URSS* și Germania, el este transferat cu avionul la Moscova, pe 27 februarie 1934. Imediat după sosire, Stalin* se gândește la el, devenit acum simbolul mondial al antifascismului*, ca la omul cel mai potrivit pentru a prelua conducerea IC. întrevederea celor doi, pe 7 aprilie 1934, și scrisoarea adresată de Dimitrov lui Stalin, pe 1 iulie 1934, semnalează acordul lor asupra necesității unei schimbări a direcției politice, chiar dacă Dimitrov propune o revizie a strategiei de front* unic, lărgită acum
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de ponderea democrației reprezentative în mentalul muncitoresc occidental, rămâne ferm în caracterizarea dată de el social-democraților („niște trădători”) și ar prefera un front unic la bază. Dimitrov nu este numit oficial secretar general decât la Congresul al VII-lea al IC, întrunit în august 1935; el este și cel care prezintă raportul principal, definind o politică de front popular menit să se opună ascensiunii fascismului. Reunificarea cu partidele socialiste și cu sindicatele reformiste constituie un obiectiv complementar. în timpul războiului din Spania
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
timp, la excluderea forțelor favorabile fascismului. El supervizează, în august-septembrie 1936, organizarea Brigăzilor Internaționale, avertizând în același timp asupra imaginii PC spaniol ca „partid al războiului”. Simultan, el aistă fără nicio reacție la epurările cărora le cad victimă cadre ale IC în timpul Marii Terori*: „Voi, toți ăștia din Komintern, sunteți în slujba dușmanului”, îi va spune Stalin lui Dimitrov pe 11 februarie 1937. După conferința de la München din septembrie 1938, politica Frontului Popular este considerabil slăbită; ea se prăbușește odată cu pactele
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prăbușește odată cu pactele germano-sovietice* din august-septembrie 1939, înainte de a reapărea sub forma Frontului Național după atacul german contra URSS. Considerând că un centru conducător al partidelor comuniste nu mai este necesar, și tot la ordinul lui Stalin, Dimitrov proclamă autodizolvarea IC, pe 15 mai 1943. Acum, el se concentrează asupra Bulgariei, unde se întoarce triumfător pe 4 noiembrie 1944, în ajunul alegerilor care dau câștig de cauză partidului său, Frontul patriotic, dominat de PC bulgar. în 1946, Dimitrov inaugurează noțiunea de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al Armatei Roșii*, condus de vechiul bolșevic Ian Berzin și devenit în 1919 GRU. Dar acesta primește în curând sprijinul a două noi structuri: INO - organ de spionaj al poliției politice -, și OMS - organ pentru legături clandestine al Internaționalei Comuniste* (IC). Informațiile căutate sunt clasice: istorice, biografice, politice, militare, economice și tehnologice. Bineînțeles, toate rapoartele urcă înspre Biroul Politic. în anii 1920, aceste servicii recrutează numeroși comuniști străini - în numele apărării URSS și a revoluției mondiale - ceea ce provoacă scandaluri răsunătoare, ca cele
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
rețea de militanți ai PCF din uzinele de armament. Puțin câte puțin, PC încep să fie ținute la distanță de aceste activități, dar rămân excelente rezervoare pentru recrutare. Astfel, Henri Robinson, membru fondator al ICJ, responsabil cu organele clandestine ale IC, devine șeful rețelei de informații a GRU în Franța în anii 1930; anumite partide, ca PC american, de exemplu, sunt adevărate relee ale serviciilor sovietice. în sânul fiecărui PC, oameni de încredere ai Moscovei dispun, încă din anii 1930, de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
încheiat primul război mondial, și un val revoluționar străbate Europa. Tensiunile generate de război, „marea lumină venită de la Răsărit” (Romain Rolland) și voința lui Lenin de extindere a revoluției bolșevice se află la originea creării, în 1919-1920, a Internaționalei comuniste* (IC) și a diferitelor PC. De altfel, Lenin nu consideră ca durabil succesul revoluției din Rusia fără o basculare revoluționară a Germaniei industrializate, pe care speră s-o provoace trimițând, Armata Roșie*, în vara anului 1920, împotriva Poloniei. Numai că operațiunea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Bulgaria, în 1925. Internaționala comunistă și Europa Dacă, după moartea lui Lenin, Troțki* continuă să vizeze la „Statele Unite Socialiste ale Europei” care ar fi „forma politică a dictaturii proletariatului din Europa”, Stalin* optează pentru „construcția socialismului într-o singură țară”. IC se mulțumește, așadar, să asigure bolșevizarea și apoi stalinizarea PC europene, astfel încât URSS* să dispună de instrumente disciplinate. în toată Europa Centrală și de Răsărit, aceste PC sunt slabe, dat fiind că sunt interzise și clandestine. în EUropa Occidentală, după
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în EUropa Occidentală, după niște începuturi promițătoare, politica sectară și antisocialistă a lui Stalin, între 1928 și 1933, face ca PC să scadă la nivelul lor electoral cel mai de jos, cu excepția PC german, puternic susținut, ce-i drept, de către IC. Până în 1934, comuniștii consideră că acțiunea în favoarea unității europene nu urmărește decât constituirea unei coaliții antisovietice. Astfel, în 1930, IC denunță propunerile francezului Aristide Briand în favoarea unei uniuni federale europene, apreciată a fi un plan de hegemonie al imperialismului francez
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
PC să scadă la nivelul lor electoral cel mai de jos, cu excepția PC german, puternic susținut, ce-i drept, de către IC. Până în 1934, comuniștii consideră că acțiunea în favoarea unității europene nu urmărește decât constituirea unei coaliții antisovietice. Astfel, în 1930, IC denunță propunerile francezului Aristide Briand în favoarea unei uniuni federale europene, apreciată a fi un plan de hegemonie al imperialismului francez, respins atât de Italia musoliniană, cât și de Republica de la Weimar și de URSS. Victoria lui Hitler din 1933 modifică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
situația. Distrugerea rapidă a PC german de către naziștii înlătură orice speranță într-o revoluție germană și-l obligă pe Stalin să se aproprie de Franța și de Marea Britanie. El își însoțește această evoluție diplomatică cu o schimbare completă a strategiei IC, care abandonează linia „clasă contra clasă” în beneficiul unei politici de front* popular. Această strategie de alianță se concretizează printr-o creștere considerabilă a influenței IC europene, bazată pe temele antifascismului*, a luptei pentru pace* și a unității mișcării muncitorești
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de Marea Britanie. El își însoțește această evoluție diplomatică cu o schimbare completă a strategiei IC, care abandonează linia „clasă contra clasă” în beneficiul unei politici de front* popular. Această strategie de alianță se concretizează printr-o creștere considerabilă a influenței IC europene, bazată pe temele antifascismului*, a luptei pentru pace* și a unității mișcării muncitorești. Unele PC interzise reintră în legalitate, ca în Grecia, în Iugoslavia, în România. Altele devin partide de masă, ca în Franța sau în Spania. Creșterea puternică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unității mișcării muncitorești. Unele PC interzise reintră în legalitate, ca în Grecia, în Iugoslavia, în România. Altele devin partide de masă, ca în Franța sau în Spania. Creșterea puternică a PC spaniol (PCE) în timpul războiului din Spania* îi permite chiar IC să experimenteze o formulă politică inedită, „democrația de tip nou”; dar înfrângerea republicanilor provoacă prăbușirea PCE, multă vreme unul dintre cele mai puternice, alături de PCF*. Europa, o țintă decisivă pentru Stalin Pactele germane-sovietice* din septembrie 1939 demonstrează convingător că privirile
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
disciplinați supuși voinței „centrului” și trebuind să se comporte în totală conformitate cu ideologia și cu linia politică definite de acesta. Odată ajuns la putere, Partidul Bolșevic devine un partid-stat* puternic, care oferă recompense și servește ca model pentru secțiile IC. Acum, conducerea partidului îi alege pe aderenți și-i respinge atunci când nu mai corespund obiectivelor sale. Deja sub Lenin, dar și mai multe sub Stalin*, PCUS trece în mai multe rânduri prin epurări și campanii de excluderi, expulzând din sânul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
însuși, până și în Gulagul în care acesta i-a trimis. Alții reușesc să reintre în partid; în sfârșit, o a treia categorie de „foști” rup definitiv cu partidul și alunecă în disidență*. Dezamăgiți, excluși, „trădători” și „renegați” Din 1920, IC* își impune ortodoxia* tuturor partidelor care doresc să devină una din secțiile sale naționale, cu obligația de a aproba 21 de condiții de aderare. și curând, prin bolșevizare, iar apoi prin stalinizare, respectarea strictă a directivelor devine mijlocul de a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fiecărei secții și a fiecărui aderent la inima sistemului - PCUS și șeful său, Stalin -: „spiritul de partid” este acum decisiv. Abaterile de la acest spirit permit reperarea oricărei deviații de la ortodoxia ideologică și politică. Cum cea mai mare parte a secțiilor IC provin din niște grupuri preexistente - socialiști, anarhiști, sindicaliști - care au cunoscut cultura politică a liberului arbitru personal, impunerea ortodoxiei provoacă inevitabile tensiuni care duc încă de la începuturi la numeroase despărțiri. Unele dintre acestea nu sunt voluntare și corespund procesului de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
plină de astfel de „afaceri” în cursul cărora figuri cunoscute sunt excluse și defăimate - uneori asasinate chiar - pentru a se asigura conformitatea ideologică și disciplina politică. Astfel, încă din mai 1924, Boris Souvarine, co-fondator al PCF* și unul din liderii IC, este exclus pentru a fi cerut o dezbatere liberă a tezelor lui Troțki. Vor urma nenumărate „afaceri”: Barbî-Celor în 1931, grupul Ce-i de făcut? în 1936, Nizan în 1939, Gitton în 1939-1941, Marty și Tillon în 1952, Guingouin în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]