1,395 matches
-
determina întreprinderile să fie interesate de capacitatea de cercetare și producție a studenților, pentru a face ca reprezentanții studenților în senate să participe cu adevărat la actul de decizie. D. T.: Da, erau problemele cu care mă confruntam atunci. Gabi Ilarie, actual Marinescu, a vorbit pe cultural. S. B.: S-au aplicat măsurile propuse atunci? Cum au fost ele primite? De exemplu, Cristi Popescu a propus "introducerea unor concursuri cu tematică sanitară, transferarea în cămine a unor activități ale ASC"; Lambrino
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
s-au pronunțat pentru Arghezi: E. Lovinescu, Paul Zarifopol, Perpessicius, Șerban Cioculescu, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Mihai Ralea, Tudor Vianu, G. Ibrăileanu (în două articole publicate postumă, B. Fundoianu, Felix Aderca, Ion Pillat, Al. A. Philippide, F. Brunea-Fox, Ilarie Voronca, Mihail Sebastian, Camil Petrescu. De cealaltă parte a baricadei s-au aflat Mihail Dragomirescu, N. Iorga, G. Bogdan-Duică, Ion Barbu, N. Crainic, Const. D. Ionescu, Agatha Grigorescu-Bacovia, M. R. Paraschivescu. D. Caracostea, Octav Șuluțiu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, ultimii
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
e dublă: ca medic militar avansează în grad, spre dezgustul suprarealiștilor, care vedeau trădat principiul neintegrării sociale proclamat de André Breton, iar ca literat, cu ajutorul lui Moldov, Geo Bogza, Victor Brauner, M. H. Maxy, F. Brunea-Fox, B. Fundoianu, Ștefan Roll, Ilarie Voronca și Claude Sernet (Mihail Cosma), scoate în aprilie 1928 revista „unu”, asumându-și responsabilitățile redacționale și financiare pentru a face ca publicația să apară regulat până în 1932. Debutase cu placheta Răbojul unui muritor (1925), ce conține poezie cu precădere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
-i imaginea / Domnița e virgină, fecundeaz-o”- Mărturisiri IV din Cuvântul talisman (1933). Poate mai echilibrat și mai sentimental, oricum mai puțin inventiv decât comilitonii săi, P. scrie versuri din care răzbat pe alocuri vocea lui André Breton, cele ale lui Ilarie Voronca, Ion Vinea, Ștefan Roll ori maniera poemelor lui Guillaume Apollinaire. E departe de destrucția suprarealistă, chiar dacă uneori ironia avangardistă sau un vag ecou dadaist își fac simțite prezența. Imaginea poetică încearcă, și la el, sinteza vis-realitate, dar reveria e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
în vers, proză sau teatru) a tezelor proletcultiste, la a căror propagare contribuie de voie sau de nevoie. Importante rămân însă legăturile sale cu avangarda, P. tipărind de-a lungul timpului texte inedite de Urmuz, Tristan Tzara, Ion Călugăru și Ilarie Voronca, iar în 1969 - Antologia literaturii române de avangardă. O carte memorialistică, Născut în ’02, apărută în 1973, cuprinde informații prețioase, fără de care înțelegerea manifestărilor avangardei românești ar fi incompletă. P. evocă laconic chipuri ale familiei sale ori câțiva profesori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
Maxy. Sunt surprinse esența etică și „geniul” fiecăruia, se încearcă adesea un diagnostic și un scurt comentariu critic, dar nucleul semnificativ al acestor schițe e vibratil, emoțional, născut din cultul prieteniei. Astfel sunt portretele consacrate lui B. Fundoianu, Ștefan Roll, Ilarie Voronca ș.a. Chiar figurile socotite minore, ca Dan Faur, Moldov ș.a., sunt fixate în formule memorabile. O pagină relatează despre apariția volumului Jurnal de sex al lui Geo Bogza, refăcând atmosfera acelui moment tensionat, în care autorul stârnește concomitent o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
București, 1977. Ediții: [Urmuz], Urmuz, București, 1930, Pagini bizare, București, 1970; Tristan Tzara, Primele poeme, urmate de Insurecția de la Zürich, București, 1934; ed. București, 1971, Suprarealismul și epoca de după război, tr. edit., București, 1947; Ion Călugăru, Casa șoarecilor, București, 1958; Ilarie Voronca, Poeme, tr. edit., pref. Eugen Simion, București, 1961, Poeme alese, I-II, tr. și pref. edit., București, 1972, Mic manual de fericire perfectă - Petit manuel du parfait bonheur, ed. bilingvă, tr. și pref. edit., București, 1973; M. Blecher, Vizuina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
I, 2003) prezintă amănunțit cele două mari reviste conduse de filosoful culturii („Noua revistă română” și „Ideea europeană”), relațiile lui cu Junimea și în special cu Maiorescu, dar și cu I. L. Caragiale, polemicile cu Mihail Dragomirescu, A. C. Cuza, N. Iorga, Ilarie Chendi, E. Lovinescu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga - inclusiv cele pe teme literare, relațiile cu G. Coșbuc, F. Aderca, Ovid Densusianu, N. Cartojan, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu. Sunt luate în discuție creația literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289553_a_290882]
-
dar și străini (Charles Baudelaire, Lev Tolstoi), cât și numeroase cronici și recenzii cernând ultimele apariții. În sfârșit, în articole, dar în special în notele incluse la „Miscellanea” și la „Revista revistelor”, Ibrăileanu dă riposte nimicitoare adversarilor din presa vremii: Ilarie Chendi („criticul volintir” de la „Viața literară”), Marin Simionescu-Râmniceanu („Luceafărul”), N. Iorga („Sămănătorul” și „Neamul românesc literar”), Simion Mehedinți („Convorbiri literare”), Ovid Densusianu („Vieața nouă”), Mihail Dragomirescu („Convorbiri critice”), E. Lovinescu, C. Rădulescu-Motru („Noua revistă română”), N. D. Cocea („Facla” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
cu renume sau pe cale de a se impune. În paginile ei sunt găzduiți ocazional, până în 1940, poeții Lucian Blaga, Ion Barbu, Luca Ion Caragiale, Ștefan Nenițescu, Radu Boureanu, Alice Soare, D. Ciurezu, Virgil Carianopol, Mihai Moșandrei, Mihail Celarianu, Zaharia Stancu, Ilarie Voronca, George Dumitrescu, Mihai Beniuc, Dumitru Corbea, Eusebiu Camilar, Ion Frunzetti, Ștefan Aug. Doinaș și mulți alții, precum și prozatorii Cezar Petrescu (Unchiul din America, fragmente din romanul Întunecare), F. Aderca, Mateiu I. Caragiale (Remember), Cora Irineu, Henriette Yvonne Stahl (romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
A SCRIE ȘI A FI (Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei) Ediția a doua, adăugită ILARIE VORONCA ȘI „STAREA DE SPIRIT” AVANGARDISTĂ Sugestiva schiță de portret trasată de E. Lovinescu în volumul al doilea al Memoriilor propune despre Ilarie Voronca o imagine ce pare a contrazice radical
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
A SCRIE ȘI A FI (Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei) Ediția a doua, adăugită ILARIE VORONCA ȘI „STAREA DE SPIRIT” AVANGARDISTĂ Sugestiva schiță de portret trasată de E. Lovinescu în volumul al doilea al Memoriilor propune despre Ilarie Voronca o imagine ce pare a contrazice radical spiritul avangardist sub semnul căruia realitatea acțiunii sale de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
A SCRIE ȘI A FI (Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei) Ediția a doua, adăugită ILARIE VORONCA ȘI „STAREA DE SPIRIT” AVANGARDISTĂ Sugestiva schiță de portret trasată de E. Lovinescu în volumul al doilea al Memoriilor propune despre Ilarie Voronca o imagine ce pare a contrazice radical spiritul avangardist sub semnul căruia realitatea acțiunii sale de militant pe baricadele modernității, ca și al poeziei lui, ne obligă, astăzi, săl situăm. „Substanța adevărată a psihologiei poetului - scrie criticul - se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
fervoare și dăruire unice în epocă, oficiindu-l ca un autentic spirit romantic. Interpretarea pe care el o dă „religiei poemului” e foarte departe însă, cum vom vedea, de perspectiva tradițională asupra poeziei. * Lectura textelor cu caracter programatic publicate de Ilarie Voronca timp de un deceniu, începând cu articolele-manifest din revistele 75 H.P. și Punct, până la cele din Integral și unu, descoperă în el pe unul dintre cei mai tipici promotori ai „stării de spirit” a avangardei. Toate temele importante care
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
fapt pe toate acestea într-un trecut, ca evenimente precursoare în raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea mai nouă. „Negarea avangardelor anterioare” ca „vocație a avangardei” - despre care vorbește Adrian Marino - e confirmată și prin glasul lui Ilarie Voronca, din perspectiva obsedantei simultaneități cu „pulsului epocei”. Trecând în revistă principalele mișcări de avangardă anterioară (expresionismul, cubismul, futurismul), constructivismul îi apare drept „a patra dimensiune”, „stilul epocei, expresia secolului”. Semnificativă sub acest unghi este și categorica respingere a suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
dinamicii absolute a spiritului creator, dar și pentru că a se lăsa recunoscut, oficializat, de un public burghez prin definiție limitat spiritualicește, prizonier al „codurilor de maniere”, ar însemna o gravă abdicare de la însăși etica scrisului. Imaginea despre receptor, conturată de Ilarie Voronca, va apărea, de aceea, oarecum schematizată, prin reducția la câteva trăsături considerate tipice pentru conformismul și filistinismul burgheze, extrapolate la întreaga masă a „publicului”. De aici, sfidarea, violențele de limbaj, care colorează deja primele articole-manifest ale poetului. Numai dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
scriitorii marginalizați, neconsacrați, aflați, la vremea lor, în răspăr cu „orânduirea literară”; o tradiție a revoltei și nonconformismului prevestind radicala insubordonare față de „formulă”, propovăduită de avangardă. Exemplele oferite până aici sunt doar câteva dintre cele apte să-l situeze pe Ilarie Voronca în centrul problematicii avangardiste, considerată în dimensiunile sale cele mai general-definitorii. Fiecare text programatic semnat de poet conduce de fapt spre acest nucleu ideatic în funcție de care se cristalizează și perspectiva sa particulară asupra poeziei. S-a putut observa de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
încremenirea în „formula” oficializată, definirea poetului ca „explorator” pornit în căutarea unui „pământ virgin”, modelarea - în funcție de aceste date - a procesului receptării operei și conturarea unei specifice atitudini sociale, de frondă și revoltă antipozitivistă și antiburgheză etc., se înscriu și la Ilarie Voronca într-un flux unitar și coerent, urmând unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat în sensul individualizării atitudinii lui Voronca în contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs care merge de la o anumită impersonalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
explicabil prin momentul apariției și datele ambianței socio-culturale specifice în care se manifestă avangarda românească, în calitatea sa de fenomen de „sinteză modernă”3, cum se definește ea în reprezentativa etapă „integralistă”. „Elogiul bătrâneții” (e titlul unui articol publicat de Ilarie Voronca în ziarul Adevărul în 1935), al „artei simplicității”, recunoașterea faptului că arta are „o misiune a orei sale”, că „poezia nu mai e ș...ț o plantă cu rădăcinile în aer”, ci poartă „amprenta digitală a tragediei omului de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai târziu, la majoritatea poeților de avangardă. Tovarășii de idei ai lui Voronca - un Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza - nu vor face excepție de la regulă. Între asemenea repere, definitorii pentru „starea de spirit” avangardistă, s-a cristalizat și la Ilarie Voronca o viziune specifică asupra poeziei, a noii „gramatici” a poemului; acel poem în a cărui „singură morală și religie” afirmase că se încrede, găsind în el autentica sa „tărie” și „singurul (său) îndemn”. PENTRU O NOUĂ „GRAMATICĂ A POEZIEI
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a cărui „singură morală și religie” afirmase că se încrede, găsind în el autentica sa „tărie” și „singurul (său) îndemn”. PENTRU O NOUĂ „GRAMATICĂ A POEZIEI” La întrebarea ce este și, mai ales, cum trebuie să fie poezia, răspunsurile lui Ilarie Voronca au variat în funcție de momentul programatic avangardist față de care și-a manifestat adeziunea, pe un itinerariu marcat, în punctele sale extreme, de colaborarea la revista 75 H.P. (octombrie 1924) și articolele publicate în unu (1928-1931) sau - după ruptura cu aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
dintre „ceea ce se petrece în noi și ecoul fragmentar al cuvintelor”. Iar emblema ideală a unui atare spațiu al libertății va fi poemul: „În poem toate legile, toate hotărârile anterioare dintre oameni sunt lăsate deoparte”. Privit de sus, drumul lui Ilarie Voronca spre o definiție a poeziei descoperă câteva momente relativ individualizate, prin raportarea la istoria însăși a mișcării românești de avangardă. La 75 H.P., foarte tânărul poet aflat în faza primelor, entuziasmante revelații ale ideilor înnoitoare, se aliniază, încă impersonal
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Or, ele transpar cu destulă pregnanță dacă le privim între coordonatele relativ stabile, urmărite în analiza „stării de spirit” avangardiste, așa cum se traduce ea la diversele nivele ale reflecției lui Voronca. Liniile unei „definiții” specifice a poeziei se conturează, la Ilarie Voronca, încă de la primele luări de poziție, pe fundalul proiectului general al desprinderii artei de formele convenționalizate ale trecutului cultural și de radicală înnoire a mijloacelor de expresie. Când, în Aviograma tipărită în 75 H.P. poetul expediază ironic „gramatica, logica
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de a împrumuta spectatorului o reprezentare cu corespondențe în afară. Fraza nu mai e o ficțiune amintind discursul electoral sau declarație de dragoste sub lună a plăcintarului devenit brusc poet” (s.n.). Avem aici un repertoriu cvasi-complet al reperelor în funcție de care Ilarie Voronca înțelege radicala schimbare a interpretării poeziei. Căci în ochii săi o astfel de schimbare nu ține doar de înnoirea superficială a universului imaginar, la nivelul înregistrării unor obiecte sau evenimente inedite, din ambianța noii civilizații industriale, ci de o
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sticlă, leagănul care să fie și respirație și havuz”. Numai că la Voronca acest proiect capătă - ca și altele - dimensiuni hiperbolice, paroxistice, prin asocierea tensiunii spiritului creator „inspirat” cu sentimentul morții. Cum a observat cu justețe Nicolae Balotă, există la Ilarie Voronca „o complacere în reveria thanatică”, „termenii în care este tratată tema implică o voluptate extatică a morții asociată cu revelația poetică”. O asemenea atitudine poate fi interpretată, desigur, și în sensul unei „inițieri orfice”, dar ea trebuie pusă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]