1,391 matches
-
îngrijită de Maria Marian, Editura Universal Dalsi, București, 2005, pp. 131-132). „Acuzatorii” - Camil Petrescu și Barbu Lăzăreanu - au incriminat modernismul strident al acestui tip de teatru („orori osifere, monosilabisme care creează impresia de lugubru și hipertranscendental”), în schimb Sandu Tudor, Ilarie Voronca și M.H. Maxy s-au ridicat în apărarea „considerabilului efort de sinteză și viziune” al lui Sternberg, influențînd decisiv decizia favorabilă a juriului... E de reținut, de asemenea, observația finală a autorului anonim: „Spre sfîrșitul celui de-al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
producător în serie de scenarii, regizează filmul românesc Televiziune, turnat la Paris cu actori români, iar în 1937 filmul Rapt (scenariu, decupaj și text), în regia lui Dimitri Kirsanov, după un roman al lui Charles Ferdinand Ramuz. În anii următori, Ilarie Voronca va lucra la o companie cinematografică, iar despre Tristan Tzara aflăm chiar din Integral că „lucrează la un scenariu de film”. O amplă prozopoemă suprarealistă a lui Geo Bogza publicată în revista Urmuz și intitulată „Nocturnă pentru Bébé. Scenariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
analogii”. Obsesii cinematografice apar și în fapul divers suprarealist „Cățeaua bragagiului”, o altă proză a sa din Urmuz (despre aventurile erotice și sfîrșitul sordid al unei cățele). Poetica imagismului „integralist” și „unist” - o poetică a eliberării miraculosului vizual, - ilustrată de Ilarie Voronca („miliardarul de imagini” și apologetul „imaginațiunii” nu este doar un adept al „pictopoeziei”, ci și al cinepoeziei), Stephane Roll, B. Fondane, Sașa Pană și ceilalți, datorează mult fascinației noii arte, ca și reportajele de mai tîrziu ale lui Bogza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Extravaganțele și rătăcirile extremiștilor sînt cea mai evidentă negațiune a pretențiilor de atitudine științifică”. Aceasta înseamnă ordine, disciplină, seriozitate, nu anarhie și frivolitate”. Printre poeții „anarhici” comentați este amintit și Ion Minulescu (cu poemul „blasfemiator” „Spovedanii”). În categoria „extremiștilor” intră Ilarie Voronca, B. Fundoianu, I. Vinea și Tristan Tzara. „Lirica minoră” este ilustrată de nume extrem de diferite, precum F. Aderca, Claudia Millian, Al. Philippide, Ion Luca Caragiale, Camil Baltazar și Ion Barbu, iar „lirica de virtuozitate” - de același Ion Barbu, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tzara. Interesant e faptul că - dincolo de ironiile ieftine și de umorile pamfletare - autorul încearcă să mențină o anumită „medie” între opiniile criticii lovinesciene și ale celei dragomiresciene. Altfel spus - el se înscrie, prudent, în sensul canonului critic al epocii... Lui Ilarie Voronca îi sînt recunoscute „curajul atitudinii” și „vehemența expresiunii”, bogăția creativă superioară „celorlalți tovarăși”, manifestată prin prezența în paginile „tuturor revistelor înaintate” („S’ar deduce că colaborarea d-lui Voronca e prețuită și căutată - ca a oricărui maestru de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rémy de Gourmont și Thibaudet - apar cu deosebire în situațiile în care Perpessicius simte nevoia să își justifice cu argumente de autoritate estetică aprecierile față de „poezia nouă”. Într-un preambul al comentariului despre volumele Invitație la bal și Incantații de Ilarie Voronca, Perpessicius face o serie de considerații despre poezia pură care, „fie că a practicat imaginea în mai mare măsură decît poezia tradițională, parnasiană sau romantică, fie că s’a adresat surselor melodice închise în cuvînt, se poate socoti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai acute sublinieri a caracterului expresionist: „Rimbaud, Horațiu, Francis Jammes și Baudelaire își dau întîlnire în versurile acestui poet, în care patriarhalitatea sufere și se voia violentată” (idem., p. 271). În finalul comentariului despre volumul Plante și animale al lui Ilarie Voronca, este apreciat primitivismul rafinat al celor doi ilustratori de avangardă: Constantin Brâncuși și Victor Brauner: „Desenele, cu hieratic caracter de inscripții rupestre ale dlui C. Brâncuși și primitivismul de avizată școală a dlui Brauner completează în același stil aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în parte, își proclamă dreptul la autonomie. Și mai ales cît de puține aceste imagini expresive. Căci iată atîtea altele (...) al căror efect este de anihilare, și nicidecum de potențare” (ibid.). Deschis printr-o fină ironie la adresa lui E. Lovinescu („Dl Ilarie Voronca este dintre poeții pe cari dl Lovinescu și-i poate cu succes revendica pentru contribuția modernistă a Sburătorului), comentariul rezervat despre Colomba este echilibrat „strategic” prin cuplajul cu cel despre Ulise, volum apărut în 1928 la aceeași editură pariziană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
compoziție” ale volumelor din această a doua etapă de creație, Perpessicius sesizează, în spatele aparentei dezordini imagiste, o „orchestrație savantă, în care desenul concepției stărue nîntrerupt și se ascute de-a lungul tuturor sonorităților în aparență divergente”: „În Brățara nopților dl Ilarie Voronca creează pe meditație, pe gînd, pe incursiune reflexivă. Însă în operațiunea aceasta dsa întrebuințează: imaginea în serie și-n libertate - un material, cu alte cuvinte, de natură centripetală. Acordarea acestor contrarii, așa cum o izbutește (...) este dovada unei reale virtuozități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru poezia nouă - efortul poetului contimporan de abstractizare a elementelor înconjurătoare, de surprindere în imagini - se obîrșește - ce admirabilă tradiție! - din seva eminesciană. E la mijloc mai mult semnul unei mari iubiri, al unui cult, și aceasta cinstește pe dl Ilarie Voronca și pe atîția dintre tinerii poeți moderniști”. Și: „Toată poezia de compoziție, din cea de-a doua etapă, a d-lui Ilarie Voronca amintește prin largile evoluții ale ritmului și versetelor de sborul vulturilor și de zeniturile de unde spectacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E la mijloc mai mult semnul unei mari iubiri, al unui cult, și aceasta cinstește pe dl Ilarie Voronca și pe atîția dintre tinerii poeți moderniști”. Și: „Toată poezia de compoziție, din cea de-a doua etapă, a d-lui Ilarie Voronca amintește prin largile evoluții ale ritmului și versetelor de sborul vulturilor și de zeniturile de unde spectacolul universal se întinde nesfîrșit, divers, contradictoriu” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 293). Comparația - din nou, contrastivă - între „abstractizarea” romantică (subiectivă, „laminată” expresiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între poezia tradițională și cea (ultra)modernă. Treptat, adeziunea criticului la poezia lui Voronca se transformă în critică de susținere. Comentariul despre Zodiac (v. Mențiuni critice IV, ed. cit. pp. 85-89) este o adevărată „apărare și ilustrare” a poeziei lui Ilarie Voronca: „autor a 6 volume de poezie și poet de nobilă formație sau ascensiune”, cu o „carieră luminoasă” și care „n-a practicat al cult decît al poemului, al versului și imaginii”. Prin considerații de genul „Omul l-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parizian”. Dialectica „fluxurilor” și „refluxurilor” lirice de amplă respirație cosmică, îmbinarea fericită dintre fluxul panteist, miraculosul spectacular și o „rară melancolie” justifică apologia (consolatoare) din finalul articolului: „Vers magistral în semnul căruia înaintează nu numai experiența de viață a poetului Ilarie Voronca, dar însăși lirica lui întreagă, cu toate artificiile și marile ei canoane de artă. Și atunci să recunoaștem: în contemplarea aceasta supraterestră, din vecinătatea aștrilor, ce rost mai au micile vanități omenești! Ecourile lor nu ajung pînă la dînsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintr-o inapetență structurală pentru teoretizare, autorul Mențiunilor critice refuză să privească „de sus” literatura. Perspectiva sa favorită este, prin excelență, una la „firul ierbii”, atentă la „notele diferențiale” și la imanența operei. Admirația constantă și progresivă față de poezia lui Ilarie Voronca, susținerea ei consecventă (dincolo de unele rezerve de parcurs), profunzimea comentariului despre Urmuz, observațiile fine despre Exerciții pentru mîna dreaptă... de Jacques G. Costin și Paradisul statistic de Ion Călugăru, disponibilitatea față de rafinamentul imagistic și umorul intelectual din volumele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
A. Maniu, V. Voiculescu, N. Crevedia, R. Boureanu, E. Gulian, I. Georgescu, S. Stolnicu, George Gregorian, Al. Philippide, Camil Baltazar, G.St. Cazacu, George Dumitrescu, Radu Gyr, Dragoș Vrânceanu, E. Jebeleanu, Horia Stamatu, V. Gheorghiu, Urmuz, B. Fundoianu, H. Bonciu, Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o desăvîrșită neînțelegere a mesagiului poetic al dlui Arghezi, care constă în anexarea tuturor domeniilor și instituirea pentru sensibilitatea noastră a unui platou de unde toată creațiunea, scîrnavă sau îngerească, să se poată vedea, ridicată și schimbată la față”. Poemele lui Ilarie Voronca sînt, pentru Lucian Boz, un fel de „traduceri vizuale ca în filmele suprarealiste. Căci la Voronca metamorfoza nu mai este haină, ci esență”. Remarcabilă este observația privind imanența poeziei acestuia, al cărei principiu constitutiv refuză interpretarea (în sensul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
indicator al asimilării avangardismului de către instituția critică autohtonă. O deplasare dinspre marginea spre centrul sistemului literar, dinspre critica de susținere practicată, în anii ’20, de către unii artiști și scriitori modernisto-avangardiști (George Ciprian, Ion Vinea, Tudor Arghezi, Sașa Pană, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll) spre criticii de plan secund (Lucian Boz) și, de la ei, spre critica estetică „de autoritate” și spre critica universitară, pe fundalul metamorfozei sensibilităților ideologice și artistice europene, al evoluției metodelor de analiză și al politicilor culturale. Lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lîngă reproduceri ale documentelor sinuciderii din presa anului 1923, numărul 9, ianuarie 1929, al revistei găzduiește cîteva evocări ditirambice: „Scurtcircuit Urmuz” de Stephan Roll și „Candelă-stea” de Geo Bogza; numărul 31 din noiembrie 1930 cuprinde, la rîndul său, panegirice de Ilarie Voronca („Ascuțiți-vă așadar foamea”), Sașa Pană și Stephan Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează dimensiunea poetului maudit, iar Voronca subliniază puritatea și singurătatea gestului său profetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
necesare unui cult: misterul existențial, „martorii” (prieteni, artiști apropiați, foști colegi de la liceul bucureștean „Gheorghe Lazăr”), „botezătorul” (Tudor Arghezi), apoi, în cercuri succesive (deși strîmte), „apostolii” avangardiști — Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, Geo Bogza, Lucian Boz, Sașa Pană, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Jonathan X. Uranus. Se adaugă faptele „exemplare” (relatate de G. Ciprian, V. Voiculescu sau M. Cruceanu) și coincidențe „revelatoare” (de ex.: cele relatate de T. Arghezi). Numai minunile mai lipsesc... Primii „convertiți” - critica modernistă interbelică Dincolo de fervoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
într-o limbă de circulație internațională în numărul pe august-septembrie 1931 al revistei expresioniste berlineze Der Sturm (XX, 8), consacrat mișcării de avangardă de la unu. Tălmăcirea în limba germană era semnată de Leopold Koskh, pe atunci socrul lui Victor Brauner. Ilarie Voronca îl va „populariza” pe autorul „Fuchsiadei” într-o conferință la Sorbona iar Mihail Cosma/Claude Sernet îi va traduce în limba franceză „fabula” „Cronicari”. În timpul unei călătorii la București (iunie 1933) a suprarealistului francez Léon Pierre Quint, autor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1976). În 1983, cu ocazia centenarului autorului, apare la Editura Minerva volumul omagial Urmuz. Pagini bizare, ediție, prefață și tabel cronologic de Constantin Crișan, cuprinzînd tălmăciri integrale și fragmentare în engleză, franceză, germană, italiană, rusă și spaniolă de Eugen Ionescu, Ilarie Voronca, Leopold Kosch, Andrei Bantaș, Marco Cugno și Marin Mincu, L. Dolgoșeva, Xenia Dumitru, Natașa Nicolau, Susana Vasquez Alvear și Victor Ivanovici. Iar în 1985 iese de sub tipar volumul bilingv (în română și engleză) Pagini bizare/Weird Pages, în traducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dedicate fenomenului și numerele tematice ale unor reviste de cultură, numeroasele contribuții (inclusiv internaționale) incluse, uneori, în cadrul unor demersuri eseistice sau monografice mai cuprinzătoare, capitolele de istorii literare, articolele de dicționar, exegezele dedicate autorilor avangardiști (Urmuz, Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Claude Sernet, Gellu Naum, Gherasim Luca, Jacques G. Costin, Sesto Pals, Jonathan X. Uranus, Grigore Cugler, Stephane Roll, Victor Valeriu Martinescu ș.a.m.d.) sînt doar vîrfurile icebergului. Interesul - tot mai accentuat în ultimii ani - pentru avangarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
promovare a imaginii României în străinătate. Faptul că anumite personalități de prim-plan ale modernității artistice europene (de la Constantin Brâncuși și Tristan Tzara la Victor Brauner și Eugéne Ionesco - fără a-i uita pe Benjamin Fondane, Claude Sernet, Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Isidore Isou) s-au impus în afara țării a stimulat nevoia internă a „exportului” de avangardă: acțiunea de promovare internațională a lui Urmuz din anii ’70 - prin eforturile lui Marin Mincu și Marco Cugno, după eforturile unor exilați precum Eugéne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
editase pentru prima oară în românește cu patru decenii în urmă. Legat în egală măsură de spiritul avangardist, Eugen Ionescu îl impusese deja atenției internaționale pe „precursorul” Urmuz (în Les Lettres Nouvelles, ian.-feb. 1964), după ce, la sfîrșitul anilor ’30, Ilarie Voronca - el însuși expatriat - prezentase, în fața auditoriului de la Sorbona, o conferință despre autorul „Fuchsiadei”, însoțită de lectura în traducere franceză a „Plecării în străinătate”, iar Ion Biberi îl comparase cu Kafka într-un volum apărut la Éditions Corymbe din Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și prefațat de Geo Șerban, Editura Hasefer, București, 2001, p. 36). Corespondența Jacques G. Costin/Tristan Tzara conține (și) o dramă a conștiinței periferice. La fel - expatrierea interbelică a unor B. Fundoianu, Victor Brauner, Henri Gad, Mihail Cosma-Claude Sernet sau Ilarie Voronca. Emigrările ceva mai tîrzii au, fără îndoială, explicații politice mult mai marcate. Marcel Iancu pleacă în Palestina la începutul anilor ’40, ca efect al recrudescenței persecuțiilor antisemite în anii dictaturii militare. Jacques G. Costin emigrează de două ori - prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]