2,209 matches
-
relatează ceea ce a trăit sau a observat el într-un punct anterior al vieții sau ceea ce a auzit el în acest sens. Ficțiunea epică a narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, e caracterizată printr-o prezentare mimetică, impersonală produsă de funcția narativă menționată anterior. În mod corespunzător, diferența esențială dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia se găsește într-o opoziție care poate fi exprimată prin următoarele perechi terminologice: mimesis-diegesis, narațiune impersonală-personală, ficțiune-iluzie a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din motivul foarte însemnat că un narator personalizat apare de asemenea în narațiunea la persoana a treia, și anume naratorul auctorial. Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann adoptă parțial rezultatele teoriei lui Hamburger, însă încearcă o linie de gîndire diferită în anumite puncte 213. Astfel, acesta se referă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ar putea deveni foarte vizibilă pentru cititor. Aici se găsește diferența decisivă dintre referința la persoana întîi și cea la persoana a treia într-o narațiune. Decisive nu sînt, așa cum crede Hamburger, natura personală (naratorul la persoana întîi) și natura impersonală (funcția narativă), ci, mai degrabă, gradul de întrupare, de prezență fizică a naratorului care spune "eu". În romanul la persoana întîi cvasiautobiografic, această corporalitate caracterizează atît eul care trăiește, cît și pe cel narator. Pe măsură ce descrierea eului narator este redusă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
găsită în operele lui Hemingway, Dos Passos, Christine Brooke-Rose și, desigur, în Nouveau Roman. Este deosebit de pronunțată în romanul Gelozia al lui Robbe-Grillet. Atunci cînd o situație narativă personală predomină, perspectivizarea relativ strictă nu are loc printr-un camera eye impersonal, ci mai degrabă prin conștiința unui personaj-reflector cum e Stephen din Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce. În citatul următor, Stephen e convocat de directorul școlii iezuite pe care o urmează pentru a discuta o problemă foarte delicată
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru stilul narativ perspectival, evidentă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, sînt atît literare, cît și non-literare. Cele dintîi se găsesc în eforturile lui Flaubert, Spielhagen, James și ale altor cîțiva scriitori cu direcție asemănătoare de a face romanul obiectiv, impersonal, scenic 286. Perspectivismul se potrivește cu această intenție pentru că încurajează iluzia cititorului că i se prezintă o realitate ficțională în mod direct și viu. Cauzele non-literare ar trebui probabil căutate în impresionismul care s-a dezvoltat la sfîrșitul secolului al
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate de dialog, acompaniată de verbe introductive, "indicații regizorale" auctoriale și cel puțin cîteva relatări ale acțiunii, chiar dacă acestea sînt foarte condensate. Astfel de exprimări narative reduse la formule impersonale nu distrug de obicei iluzia cititorului că el trăiește întîmplarea narată direct, in actu, așa cum s-a petrecut aceasta. Iluzia nemedierii care apare aici din cauză că naratorul nu își face apariția ne-a condus la folosirea termenului de prezentare scenică pentru
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acțiunea este prezentată așa cum se reflectă ea în conștiința unui personaj ficțional. Prin urmare trebuie să reținem că prezentarea scenică include două fenomene diferite capabile de a evoca iluzia nemedierii, și anume scena cu dialog de mari proporții și aluzii impersonale scurte la context și la acțiunea adiacentă, precum și reflectarea evenimentelor fictive în conștiința unui personaj ficțional. În sensul dintîi, prezentarea scenică poate apărea în situația narativă la persoana întîi și la fel de bine în situația narativă auctorială, cînd autorul se retrage
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau pentru a evoca scena acțiunii cît mai fidel posibil. În comparație cu cel din opera lui James, personajul-reflector din textele lui Hemingway nu poate fi întotdeauna distins. Nu este neobișnuit la Hemingway ca un "ei" sau "toți" sau ca un element impersonal precum "cineva" să apară în locul unor "el" sau "ea" individualizate în poziția pronumelui fără referent de la începutul narațiunii: L-au adus pe la miezul nopții și apoi toți cei de pe coridor l-au auzit pe rus381. Un început al povestirii de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cînd această graniță este traversată. Diferența este marcată de opoziția dintre identitatea și non-identitatea universului de existență al naratorului și al personajelor. Această schimbare la nivelul bazei ontologice a "eului" narator are consecințe importante. Spre deosebire de "eul" auctorial acorporal (dar nu impersonal), persoana întîi a naratorului dobîndește o formă sporită de corporalitate, devine un "eu cu trup" în sensul definiției mele din capitolele 4 și 6, în măsura în care poziția unei astfel de narațiuni la persoana întîi în cercul tipologic se apropie de tipul
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Două dintre nivelurile cele mai importante sînt marcate de tranziția temporală de la trecut la prezent și de înlocuirea referinței pronominale uniforme la persoana întîi de o variație de la referința persoanei întîi la a treia, sau de la "eu", "el" și formele impersonale conducînd în ultimul rînd la absența completă a unei referințe clare la categoria persoanei. Înlocuirea referinței pronominale la persoana întîi facilitează tranziția de la spațiul situației narative personale la persoana întîi către cel al situației narative personale în care domină referința
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alternează între "eu" și "el". Această schimbare indică faptul că opoziția persoană a devenit nemarcată în zona tranziției dintre situația narativă la persoana întîi și situația narativă personală de pe cercul tipologic. Această schimbare este vizibilă, de asemenea, în frecvența formei impersonale, care este non-distinctivă în relație cu opoziția persoană, și în predominanța construcțiilor infinitivale și participiale și a fragmentelor de propoziții care nu au un verb cu formă finită. Astfel de practici nu permit nici o concluzie despre categoria persoanei. Dorrit Cohn
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Referința la persoana întîi Referința la persoana întîi/persoana a treia nu se distinge Timpul prezentării Prezent Prezent Timpul memoriei Trecut Non-existent Perspectiva Perspectiva internă Perspectiva internă Lumea interioară Lumea exterioară Viziune internă Nicio viziune internă Modul Personaj-reflector (personal) Personaj-reflector (impersonal) Prezentare completă a conștiinței Prezentare redusă a conștiinței Structura conținutului Prin percepție, asociație, memorie (predominant metaforică) Doar prin percepție (predominant metonimică) Această juxtapunere atrage atenția asupra unui număr de aspecte relevante pentru cele două tehnici. Primul punct se ocupă de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate aspira la senzația prezentă detașată de cogniție, reflecție mentală, evaluare, emoții în cadrul limitelor limbajului"530. Totuși, adevăratul motiv al frecvenței tehnicii de tip "camera eye" în ficțiunea modernă se găsește în abilitatea ei de a crea iluzia unei percepții impersonale sau dezumanizate 531. În orice caz, trebuie distinse diverse funcții ale acestei tehnici. Tehnica de tip "camera eye" poate fi privită ca ultima consecință a acelor programe ale realismului și ale obiectivității care au fost atît de importante pentru roman
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de dragoste dintre Salvatore Di Giacomo 2 și Elisa Avigliano, viitoarea lui soție. Enzo Siciliano 3, ajuns în posesia acestui manuscris voluminos, l-a publicat - precedându-l de o introducere meticulos alcătuită, în care dezacordul dintre teza filologică (un pic impersonală) și un real interes, deloc nepersonalizat, față de erotismul lui Di Giacomo produce poticniri aproape stridente, în ciuda eleganței rafinate. Cantitatea de lucruri pe care nu le știm este imensă, practic nelimitată. Din ea obișnuim să decupăm o cantitate redusă de cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
abandonat omul, chiar dacă, altădată "un intreg", în prezent n-a mai rămas din el decât, "o patetica grămadă de membre sfâșiate". El mărturisește că "vorbește despre literatura așa cum vorbește țăranul de caii lui"43. Nici pentru Cioran literatura nu este impersonala: Când scriu o carte, ideea mea e să trezesc pe cineva, să-l biciuiesc. Deoarece cărțile pe care le-am scris s-au ivit din indispozițiile mele, ca să nu zic din suferințele mele, trebuie neapărat să-i transmită același lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în filosofie. Tot ce nu avea legătură cu ea mi se părea păcat sau abjecție", mărturisește Cioran în Tratat de descompunere, scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se așternea vederii, se abandonează filosofiei, cu toate ca o considera impersonala, ca neexprimând nici autenticitatea filosofului, a gânditorului, nici ritmul ființei umane. Filosofia că neliniște impersonala este soluția tuturor celor care fug și se ascund de exuberanta vieții, viața nu se poate evita prin explicații, prin filosofări; viață trebuie trăită, indurată
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mărturisește Cioran în Tratat de descompunere, scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se așternea vederii, se abandonează filosofiei, cu toate ca o considera impersonala, ca neexprimând nici autenticitatea filosofului, a gânditorului, nici ritmul ființei umane. Filosofia că neliniște impersonala este soluția tuturor celor care fug și se ascund de exuberanta vieții, viața nu se poate evita prin explicații, prin filosofări; viață trebuie trăită, indurată, iubita sau urâtă, adorata sau temută, într-un amestec alternant de fericire sau oroare dat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale cărnii, în ritualuri ale jertfei. Perspectiva nu e una feminin-înduioșată, ci mai degrabă masculină, rece, s-ar putea vorbi chiar de un realism al percepției, de o despuiere a emoției de afect, atipice pentru poezia anilor ‘60. Emoția neutră, impersonală, provine din zona unei cerebralități viscerale sau poate invers, a unei visceralități cerebrale. De aici și lipsa patetismului, a retoricii suferinței; eul vede, și văzând nu compătimește pur și simplu, ci trupul însuși se transformă, printr-o empatie neagră, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
intre în transă cu bună știință sau poate în mod involuntar să se trezească "posedat" de un spirit superior ancestral sau totemic. (c) în vremurile noastre, inspirației i se atribuie însușirea esențială de a fi subită (ca și conversiunea) și impersonală : opera pare scrisă prin intermediul cuiva. *11 Oare inspirația nu poate fi provocată ? Există, desigur, deprinderi de creație, precum și stimulente și ritualuri. Alcoolul, opiul și alte droguri adorm conștiința, "cenzorul" supercritic, și descătușează activitatea subconștientului. 123 Coleridge și De Quincey au
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
conștiente și tehnicile, pentru care ar putea revendica un merit, decât să se ocupe de "datul" lor, experiența fortuită oare constituie substanța, sau oglinda, sau prisma lor. Este ușor de înțeles de ce artiști conștienți vorbesc ca și cum arta lor ar fi impersonală, ca și cum ei nu și-ar alege temele decât fie sub presiunea editorului, fie ca o problemă estetică lipsită de interes practic. Cel mai vestit document privind această problemă, Philosophy of Composition (Filozofia compoziției) a lui E. A. Poe, pretinde să explice
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
de a accepta această poziție sintactică. În limba română, există câteva verbe sau forme din paradigma unor verbe care nu acceptă subiect. Este vorba de verbe din sfera fenomenelor meteorologice, verbe cu experimentator în dativ și verbe intranzitive la diateza impersonală: (12) a. Plouă. vs. *El / Dumnezeu / Cerul / ploaia plouă. b. Ninge. vs. *El / Dumnezeu / Cerul / ninsoarea ninge. c. Tună și fulgeră afară de zici că e sfârșitul lumii.43 (13) a. Îmi pare rău. b. Mi-e bine. c. Lui Andrei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a. *Merele îmi ajunge. b. *Cafelele e cam mult. c. *Kilometrii alergați e foarte bine. d. *Exemplarele acestea e suficient. 4. Acordul unor tipuri de verbe-predicat 4.1. Acordul verbelor la diateza reflexiv-pasivă Conform normelor limbii române, reflexivul cu valoare impersonală (rezultat al nelexicalizării agentului) trebuie să se acorde cu subiectul când acesta este realizat prin nominal: (124) a. Se spune că vor crește impozitele. - reflexiv impersonal, urmat de o propoziție subiectivă b. Se spun multe. - reflexiv pasiv, cu nuanță impersonală
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
4.1. Acordul verbelor la diateza reflexiv-pasivă Conform normelor limbii române, reflexivul cu valoare impersonală (rezultat al nelexicalizării agentului) trebuie să se acorde cu subiectul când acesta este realizat prin nominal: (124) a. Se spune că vor crește impozitele. - reflexiv impersonal, urmat de o propoziție subiectivă b. Se spun multe. - reflexiv pasiv, cu nuanță impersonală c. *Se spune multe. - reflexiv impersonal, neacordat cu nominalul subiect Exemple în care verbul la forma reflexivă (cu valoare pasivă) nu se acordă cu nominalul subiect
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]