2,057 matches
-
să fie cuminți. Apoi, în secunda următoare, își pierde cumpătul. Îi înjură. Zice „la dracu“ și cuvintele cu „f“. Îi face în toate felurile. Asta m-a îngrijorat serios. Directorul e destul de îngăduitor cu înjurăturile. Dar strict vorbind, să pronunți insulte în fața copiilor e o ofensă gravă. Nu e ceva neobișnuit printre profesori - mai ales printre cei fără experineță - să înceapă să negocieze cu elevii nedisciplinați, iar apoi, când încercarea eșuează, să recurgă brusc la furie. Dar, în cele mai multe cazuri, aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
căsătorie i-o adresase lui sau făcuse doar o cerere în căsătorie ? Încântată de felul în care suna vocea ei în tonalitate romantică ? Cuvintele care ar fi trebuit să-l farmece au ajuns, în felul ăsta, să-i pară o insultă. Jina ar fi trebuit să aibă o expresie mai temătoare în priviri. Mike s-a dus în biroul comun și-a dat drumul la calculator. Câteva secunde mai târziu, pe monitor a apărut unul dintre desenele Jinei. Alt râu; unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
te simți tânăr. Acum dispari! A făcut o piruetă pe tocurile ei cui și, cu un zâmbet strălucitor, m-a strâns în brațe. —Anna, cum te simți, iubito? Epuizată, de fapt. Claire abia ajunsese de câteva clipe și deja țipetele, insultele și schimbările bruște de dispoziție mă proiectaseră înapoi în copilărie. Arăți mult mai bine, a zis, apoi a început să studieze holul, căutând-o pe Rachel. Unde e? — Se ascunde. — LA NAIBA, nu mă ascund! Meditez, LA NAIBA! Vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de entuziasmată de scufundare și poți să-mi povestești totul când te întorci. Dat fiind că Aidan nu putea să vină, a trebuit să mi se dea un alt „amic“ - deși detest cuvântul „amic“. Mai puțin când e folosit ca insultă. (De exemplu, „Care-i problema, amice?“) Mi-au dat ca amic pe un tip care citise Adio Codependenței pe plajă. Venise singur în vacanță și fusese în echipă cu instructorul la toate celelalte scufundări. Ni s-au spus ultimele instrucțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Dedesubt era un număr de telefon și deodată m-a cuprins o agitație vecină cu nebunia. Primește răspunsuri de dincolo. Am rămas țintuită locului în mijlocul trotuarului, declanșând o miniambuscadă. —O cretină, a zis cineva. —O turistă, a zis altcineva. (O insultă mult mai gravă.) —Scuze, am zis. Îmi pare rău. M-am adăpostit de valul de oameni în pragul unei clădiri, mi-am scos mobilul din geantă și, cu degetele tremurând de speranță, am sunat la acel număr. A răspuns o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bată sau să cadă la pace, mai curând decât să prelungească la nesfârșit o situație în care viața nu mai avea nici o bucurie, iar moartea era lipsită de glorie. Or, de parcă am fi venit să-i aducem direct la cunoștință insultele pe care cu siguranță iscoadele lui i le transmiseseră deja, iată că ne înfățișam acum, soli nepieptănați și scandalagii, să-l sfidăm în propriul său palat, în fața șambelanului, a vizirului și a ofițerilor din gardă. Iar eu, slujbaș la biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceeași neliniște pe care șeicul o întărâta fără milă. — Plecați, porniți în pribegie, lăsați-L pe Dumnezeu să vă îndrume pașii, căci dacă veți accepta să trăiți într-o țară în care sunt batjocorite învățăturile Credinței, în care sunt aduse insulte în fiecare zi Cărții Sfinte și Profetului - rugăciunea și mântuirea să fie cu El! - veți arăta un chip degradant al islamului, despre care Cel-de-Sus vă va cere socoteală în ziua Judecății. Stă scris în Carte că în ziua aceea îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și chiar mai rău decât atât. Altele glăsuiau despre mândria romanilor: „Nicicând un neitalian nu va veni să se așeze pe tronul lui Petru!“ Oprisem orice învățătură, orice studiu, consacrându-mi timpul acestei lupte. E adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să apuce o armă și să-și apere viața. — Valerius nu e laș, legatule, răspunse Titus, privindu-l încruntat. E curajos, dar curajul lui este diferit de al nostru. Pentru el, viața e sacră. Pentru el, orice armă e o insultă adusă vieții. — Îmi cunosc fratele. Întotdeauna s-a temut... — Dar nu s-a temut de moarte, dacă a reușit de atâtea ori să-i țină piept și s-o înfrângă, ca medic. Se teme de cruzimea oamenilor. Știu că ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față și mâna dreaptă întinsă, strângând cu atâta furie sica, încât tot brațul i se contractă dureros. Mârâi o insultă și începu să-și urmărească adversarul. Deodată se simți invadat de o forță fantastică; plămânii păreau să găsească în sfârșit tot aerul de care aveau nevoie pentru a face față efortului. Se simți, de asemenea, calm cum nu mai fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din Ludus. Tu îl vei căuta pe împărat... Listarius tăcu o clipă. — Împăratul va purta o mantie neagră... să nu uiți asta. O mantie neagră. O luă la fugă. 36 Ieși în goană din Ludus, lăsând în urmă zarva, râsetele, insultele și lamentațiile. Alergă printre casele cu trei sau mai multe niveluri, pe străduțele marelui oraș, atât de înguste, încât vântul nu reușea să risipească mirosul de oameni îngrămădiți - oameni de toate rasele, vorbind o mulțime de limbi, care nu tăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atât de înguste, încât vântul nu reușea să risipească mirosul de oameni îngrămădiți - oameni de toate rasele, vorbind o mulțime de limbi, care nu tăceau niciodată. Alergă, ferindu-se de carele pentru mărfuri, printre chemările prostituatelor, strigătele copiilor, certurile bețivilor, insultele soldaților aroganți care se plimbau, ciorovăielile negustorilor ambulanți care își disputau un loc unde să-și vândă gogoșile sau apa și oțetul. Trecu în goană prin locurile unde se vindeau torțe și lămpi, suluri de papirus și pergament, prin fața depozitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
punea miere. — Roma e plină de soldați care, pentru că sunt vitellieni, își permit orice, de la violuri până la jafuri. Când ies în oraș, văd nenumărate scene violente. Mișună o grămadă de soldați beți care nu fac nimic... Doar fură, se ceartă, insultă și lovesc oamenii... Cât despre femei... Dar ce spuneți de poporul nostru? E gata să asiste la moartea unui împărat și să-l aclame pe următorul, ca să se bucure apoi când acesta din urmă este ucis... În mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umezească buzele uscate cu apă și vin. Cu un gest obosit, Antonius împinse cupa. — Opriți atacul!... Se predau. Văzu porțile Cremonei deschizându-se. Ofițerii vitellieni ieșiră ducând însemnele, gata să le predea. Soldații îi urmau cu privirile în pământ, în insultele învingătorilor. Apăru și Caecina; lanțurile de la mâini și de la picioare străluceau în lumina soarelui. Mândru și disprețuitor, striga în gura mare că era consul. Fu adus în fața lui Antonius. Acesta nu se dădu jos de pe cal; cu mâna stângă își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul De-Două-Ori. Numele îi rămăsese nu neapărat din cauza insultei indirecte pe care o sugera, ci datorită legământului des repetat al Vânătorului de a „încerca totul de două ori“. Omul ca un urs, cu aplecarea lui infailibilă către lucrurile clare, întrebase, De ce de două ori?, la care domnul Vânător replicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dar era o iluzie: Aleksandr Cerkasov era un nebun nevolnic, plicticos de moarte, pustiu și îngust la minte, iar frumoasa lui soție era perfect conștientă de asta. De aceea îi și purta tot timpul pică, luând-o ca pe o insultă și ca pe o umilință. El nu ripostase niciodată - nu avea cum. Atunci când intrară cei patru, contele stătea lângă șemineul nefolosit, afișând poza imemorială a aristocrației indolente și sprijinindu-se cu cotul de zid. Lângă el se afla o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dracului. Acum cel puțin nu va mai trebui s-o fac. Vultur-în-Zbor s-a căznit să-și scoată din gând această nebunie. Prepelicarul dispăruse din nou, dar - fapt mult mai important - apăruse din nou. De unde venea? Era vreun fel de insultă? Era ca și cum ea - sau altcineva - nu prea voia să-l lase să se stabilească în K. Simți cum îl cuprinde un val de rebeliune. Dacă era așa, poate că ar trebui s-o facă. Vânătorul dispăruse, de data aceasta dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Peckenpaw stătea aplecat gigantesc deasupra mormântului lui De-Două-Ori Vânătorul, ca un goliat tragic jelind pierderea davidului său. N-ar fi fost în stare să găsească cuvintele care să exprime ceea ce simțea, dar devenise conștient de faptul că, dincolo de glumele și insultele pe care și le aruncaseră de obicei ei doi unul altuia, între ei existase o legătură importantă: nevoia reciprocă a contrariilor. A spus: — Puștiul De-Două-Ori a fost un om dintre cei mai aleși. Irina Cerkasova avea două cuvântări de rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nevoie de atâta efort doar pentru a o construi! De atâta trudă... Știi, nu e tocmai un lucru ușor. N-a fost. N-am crezut că o s-o mute. — N-ai crezut, spuse Vultur-în-Zbor, timp în care adrenalina îi împingea insulta pe buze. Virgil îl privi, iar ochii lui erau cei ai unui om înfrânt. — O vom găsi, spuse el pe un ton sec. Nu poate fi departe. Nu cred că e chiar atât de priceput. Trebuie doar să mai scotocim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Liv. Am fost obligat să privesc spectacolul degradant oferit de soția mea, care cerșea, îl implora pe Grimus s-o ia cu el. Misogin cum este, el a refuzat. M-am trezit că sunt mânios pe el pentru aceastăă această insultă adusă soției mele! închipuiește-și, prietene! Cât de jos am ajuns! Atunci închipuiește-ți și furia lui Liv când a luat-o, în locul ei pe femeia numită Prepelicarul. O alegere explicabilă. El voia o servitoare, nu o amantă. Axona cea îndrăgostită nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i-aș fi povestit tot, dar acum că era o neînțelegere între noi, lucrurile erau mai complicate. Mă întreb dacă trebuia să îmi cer scuze pentru că am făcut-o pe noua lui prietenă blondă spălăcită sau dacă asta era o insultă adusă zoaielor de la spălatul vaselor. Personal, cred că fusesem destul de reținută; erau o grămadă de lucruri mai grave pe care puteam să le spun. Oricum, după cum comentase și Tom, mă complăceam într-o cloacă de cinism. Tânjeam să îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu, îți încrucișezi ochii acum, pentru Dumnezeu... așa... În sfârșit, s-a terminat. Nu mi-a plăcut niciodată să pozez, și mă mai și deranja privirea asta profesională și rece care era neplăcută într-un mod care te paraliza, pe lângă insulte. M-am furișat în prima baie ca să îmi privesc nasul, într-un coridor chiar lângă lifturi. În afară de atrium, parterul clădirii era în mare parte format din camerele mari de recepție, cu birourile administrative ferite din calea privirii; nu trecea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
foc. Ne-am pierdut pe șosea și am străbătut o bună bucată de drum fără să ne desferecăm buzele. — Vreau să știi că-mi pare tare rău de doamna Monfort. În gura lui, cuvintele acelea Îmi părură o obscenitate, o insultă. — Eu vă mulțumesc că mi-ați salvat viața deunăzi, Însă trebuie să vă spun că nu-mi pasă nici pe dracu’ cît de rău vă pare, domnule Enrique Palacios. — Nu sînt ceea ce crezi tu, Daniel. Aș vrea să te ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zic că un doctor înțelept, atunci când nu știe ce să spună, cri!cri!cri!, mai bine să tacă. Cât despre dumnealui, prichindelul acesta este o cunoștință mai veche, cri! cri! cri! Este un împielițat cu diplomă! Pinocchio: (sare la fiecare insultă, la ultima se acoperă cu un cearșaf) Doctorul-greiere: Este un derbedeu ... un nesuferit ... o haimana ... E un copil neascultător care o să-l facă pe bietul taică-său să moară de inimă rea. Pinocchio: (plânge sub cearșaf) Doctorul-corb: Când mortul plânge
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
om sau zeitate a acestor păduri, iartă-mi, te rog, greșeala ce fără de știința mea am făptuit. Dacă mi-aș fi închipuit că această scoarță tare acoperă o făptură simțitoare, aș ami fi expus eu un suflet atât de frumos insultelor acestui animal ! Facă zeii ca dulcea înrâurire a cerului și a văzduhului să tămăduiască repede răul ce ți-am pricinuit. Iar din parte-mi îți jur, pe doamna stăpâna a inimii mele, că voi face tot ce vei voi pentru
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]