4,125 matches
-
că acest lucru este. ș...ț Chiar și smintitul trebuie să se convingă că este În intelect, măcar, ceva despre care nu se poate gândi altceva ca fiind mai mare, pentru că atunci când aude așa ceva Înțelege, iar ceea ce Înțelege este În intelect. Este, deci, sigur că ceea ce este gândit ca fiind cel mai mare nu poate fi numai În intelect. Dacă n-ar fi decât În intelectul Însuși, ar putea fi gândit că este și În realitate ceva ce este mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ceva despre care nu se poate gândi altceva ca fiind mai mare, pentru că atunci când aude așa ceva Înțelege, iar ceea ce Înțelege este În intelect. Este, deci, sigur că ceea ce este gândit ca fiind cel mai mare nu poate fi numai În intelect. Dacă n-ar fi decât În intelectul Însuși, ar putea fi gândit că este și În realitate ceva ce este mai mare. Așadar, dacă ceva față de care altceva mai mare nu poate fi conceput este unul față de care care altul
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
altceva ca fiind mai mare, pentru că atunci când aude așa ceva Înțelege, iar ceea ce Înțelege este În intelect. Este, deci, sigur că ceea ce este gândit ca fiind cel mai mare nu poate fi numai În intelect. Dacă n-ar fi decât În intelectul Însuși, ar putea fi gândit că este și În realitate ceva ce este mai mare. Așadar, dacă ceva față de care altceva mai mare nu poate fi conceput este unul față de care care altul mai mare poate fi gândit; ceea ce neîndoielnic
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
față de care altceva mai mare nu poate fi conceput este unul față de care care altul mai mare poate fi gândit; ceea ce neîndoielnic, nu poate fi. În urmare, nici un dubiu că există ceva față de care nimic nu este mai presus, În intelect și În realitate”. Pentru a face mai evident raționamentul, propun să notăm enunțurile argumentului astfel: 1. p = „Există ceva decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.” 2. I = „Ceea ce există În intelect este o idee.” 3. I(p
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nimic nu este mai presus, În intelect și În realitate”. Pentru a face mai evident raționamentul, propun să notăm enunțurile argumentului astfel: 1. p = „Există ceva decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.” 2. I = „Ceea ce există În intelect este o idee.” 3. I(p) = „p este o idee. 4. C = „Ceea ce există În intelect este comprehensibil.” 5. C(p) = „p este comprehensibil.” 6. O = „Ceea ce există În afara intelectului este un obiect.” 7. ÎO(p) = „p nu este un
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
propun să notăm enunțurile argumentului astfel: 1. p = „Există ceva decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.” 2. I = „Ceea ce există În intelect este o idee.” 3. I(p) = „p este o idee. 4. C = „Ceea ce există În intelect este comprehensibil.” 5. C(p) = „p este comprehensibil.” 6. O = „Ceea ce există În afara intelectului este un obiect.” 7. ÎO(p) = „p nu este un obiect.” 8. q = „Există În afara intelectului un obiect mai mare decât p.” 9. (p → q) → Îp
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mare nu poate fi conceput.” 2. I = „Ceea ce există În intelect este o idee.” 3. I(p) = „p este o idee. 4. C = „Ceea ce există În intelect este comprehensibil.” 5. C(p) = „p este comprehensibil.” 6. O = „Ceea ce există În afara intelectului este un obiect.” 7. ÎO(p) = „p nu este un obiect.” 8. q = „Există În afara intelectului un obiect mai mare decât p.” 9. (p → q) → Îp = fals! Așadar rămâne că singura afirmație adevărată este: 10. (p → q) → p = q.e
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
p) = „p este o idee. 4. C = „Ceea ce există În intelect este comprehensibil.” 5. C(p) = „p este comprehensibil.” 6. O = „Ceea ce există În afara intelectului este un obiect.” 7. ÎO(p) = „p nu este un obiect.” 8. q = „Există În afara intelectului un obiect mai mare decât p.” 9. (p → q) → Îp = fals! Așadar rămâne că singura afirmație adevărată este: 10. (p → q) → p = q.e.d.! Cum numele lui p, dacă se consideră p o descripție, este Dumnezeu, urmează că: 11
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
p). Falsitatea enunțului 9 este evidentă În mod direct din consecințele sale, și anume, dacă enunțul 8 este adevărat, În același timp trebuie să fie și comprehensibil, iar dacă e comprehensibil urmează că este o idee, deci se află În intelect. Așadar singura situație care ar Înlătura orice contradicție Între enunțuri este aceea de la 11, tocmai pentru că Anselm face de la Început distincția dintre I și O. Până aici, la o primă vedere argumentul pare a fi fără cusur. Mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
gândi o sumedenie de idei false, de ce n-ar fi și ideea despre Dumnezeu una dintre acestea?” Obiecția lui Gaunilon viza, nici nu trebuie să ne Îndoim de acesta, validitatea operației logice prin care un concept trece de la existența În intelect la existența În lumea exterioară, și nicidecum la faptul că ideea de Dumnezeu ar fi o idee falsă, și că Dumnezeu n-ar exista. Prin această Întrebare nu chestiunea existenței lui Dumnezeu era pusă În discuție. Pentru dovedirea existenței lui
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
efecte spre cauze nu este unul univoc. Sfântului Thoma Îi reproșa faptul că argumentele pe care le prezintă nu sunt decât manifestări ale credinței și tocmai argumentele de tipul contingentia mundi ne indică faptul că, plecând de la o asemenea constatare, intelectul nostru construiește ideea unei ființe necesare, iar această idee nu este una Înnăscută spiritului nostru, deci nu este necesară, ci exprimă doar statutul nostru de ființe finite. Punerea În centrul conceptului despre Dumnezeu a ideii de perfecțiune, exprimată prin conotațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să cunoaștem că există o ființă a cărei putere și voință, cunoaștere și bunătate, depășesc orice calități asemănătoare ce ar putea fi cunoscute, de unde trebuie să tragem concluzia că această ființă există și că tocmai ei i se datorează impregnarea intelectul nostru cu ideea ce o avem despre ea, prin aceea că este chiar marca celui care l-a creat. „După ce șgândireaț a cercetat diversele idei sau noțiuni pe care le are În sine și după ce o găsește pe cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și distincte, nu implică În nici un fel existență lor În afara spiritului. Calitatea lor de idei clare și distincte nu implică decât faptul că, dacă aceste lucruri ar exista efectiv, ele nu ar putea fi altfel decât conforme ideii pe care intelectul o are despre ele. Aceeași regulă se aplică și În cazul ideii despre Dumnezeu, Însă existența lui Dumnezeu exprimă o necesitate independentă de experiență noastră. Existența lui nu este problematică, ea este necesară, ca la Anselm. Ideea de Dumnezeu devine
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a spiritului omenesc, prin aceea că Descartes susține că existența lui Dumnezeu se cunoaște fără dovezi, Întrucât e același lucru a concepe ideea lui Dumnezeu și a ști că el există. Dumnezeu nu este arătat de nici o iluminare subită a intelectului, dar nici nu este consecință a unei cunoașteri provenite prin simțuri. Și nici chiar prin intuiția nemijlocită a eu-lui ca res cogitans. Acțiunea de surprinderea a cogito-ului nu este posibilă decât pentru spiritul care se Întoarce asupra lui Însuși, care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acest lucru, atunci Însă nimic nu ar opri-o să-și confere atributele infinității: atotputernicia, atotcunoașterea etc., atribute care, Însă, nu-i sunt specifice. În această situație, evident că Îndoiala nu și-ar mai avea rostul, conflictul dintre voință și intelect nu ar mai exista. Dar cum aceste caracteristici sunt ineluctabile, urmează că premisa propusă, potrivit căreia „eu” nu depind de o altă ființă infinită, este falsă. Încă un motiv de a mă convinge de existența necesară a lui Dumnezeu. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de marmură Încă neconturat. Apoi, În ceea ce privește analiza celor vechi și algebra modernilor, dincolo de faptul că se referă la materii foarte abstracte și care nu par a fi de vreun folos, prima se restrânge la studiul figurilor și nu poate face intelectul să lucreze fără a obosi foarte mult imaginația; și atât de mult ne-am lăsat dominați de regulile și cifrele celei din urmă, Încât s-a ajuns la o artă confuză și obscură care mai mult Încurcă spiritul, În locul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
doar imaginându-și-l, mod de gândire specific lucrurilor materiale, că ceea ce nu poate fi imaginat le apare ca neinteligibil. Aceasta apare destul de manifest În faptul că până și filosofii susțin ca maximă În școli că nu există nimic În intelect, care să nu fi fost mai Întâi În simțuri, unde este sigur totuși că ideile de Dumnezeu și de suflet n-au ajuns niciodată, și-mi pare că cei care vor să-și folosească imaginația pentru a Înțelege aceste idei
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că simțul vederii nu ne asigură mai puțin de adevărul obiectelor sale decât o fac simțul mirosului sau al auzului, În timp ce nici imaginația și nici simțurile noastre nu ne-ar putea oferi certitudini asupra unui lucru dacă n-ar interveni intelectul. Dacă, În sfârșit, mai există oameni care nu sunt Încă destul de convinși de existența lui Dumnezeu și a sufletului lor pe baza argumentelor pe care le-am adus, vreau ca ei să știe că toate celelalte lucruri de care ei
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mă opresc de la a gândi, să Încetez de Îndată să fiu sau să exist. Iar acum nu admit nimic care să nu fie cu necesitate adevărat; prin urmare, la drept vorbind, sunt doar un lucru cugetător, adică un spirit, un intelect, o judecată, cuvinte al căror Înțeles mi-era până acum necunoscut. Sunt un lucru adevărat și existând cu adevărat; dar ce lucru anume? Am mai spus-o, unul care gândește. Și mai mult de atât? Îmi voi folosi iarăși imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
băga de seamă că, din punctul de vedere al Întinderii, este capabilă de o varietate pe care nu o pot imagina niciodată. Așadar, trebuie să admit că nici măcar nu pot Închipui ce este această bucată de ceară și că numai intelectul meu e cel care o concepe: și vorbesc despre această bucată de ceară anume, deoarece cu privire la ceară În general, lucrul e Încă mai limpede. Or, ce este această ceară care nu poate fi cunoscută decât prin intelect sau prin spirit
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și că numai intelectul meu e cel care o concepe: și vorbesc despre această bucată de ceară anume, deoarece cu privire la ceară În general, lucrul e Încă mai limpede. Or, ce este această ceară care nu poate fi cunoscută decât prin intelect sau prin spirit? Desigur, e aceeași cu cea pe care o văd, o pipăi, o imaginez și aceeași pe care o cunoșteam de la Început. Însă ceea ce e de luat În seamă , e că perceperea ei, sau mai bine zis acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
opresc aici, pentru ca, prin prelungirea meditației mele să-mi imprim mai adânc această nouă cunoaștere. Răspunsuri la cele dintâi Întâmpinări Am scris Într-un loc că ideea este lucrul Însuși conceput sau gândit În măsura În care se află În mod obiectiv În intelect, cuvinte care fac să se Înțeleagă cu totul altceva decât am zis, Înainte de a-mi dat ocazia să le explic mai pe Înțeles. A fi, spune el, În mod obiectiv În intelect, Înseamnă a Încheia ca un obiect actul intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
gândit În măsura În care se află În mod obiectiv În intelect, cuvinte care fac să se Înțeleagă cu totul altceva decât am zis, Înainte de a-mi dat ocazia să le explic mai pe Înțeles. A fi, spune el, În mod obiectiv În intelect, Înseamnă a Încheia ca un obiect actul intelectului, ceea ce nu e decât o denumire exterioară și care nu adaugă nimic real lucrului etc. Trebuie remarcat că există o distanță față de lucrul Însuși, ca ceva care se află În afara intelectului, față de
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
intelect, cuvinte care fac să se Înțeleagă cu totul altceva decât am zis, Înainte de a-mi dat ocazia să le explic mai pe Înțeles. A fi, spune el, În mod obiectiv În intelect, Înseamnă a Încheia ca un obiect actul intelectului, ceea ce nu e decât o denumire exterioară și care nu adaugă nimic real lucrului etc. Trebuie remarcat că există o distanță față de lucrul Însuși, ca ceva care se află În afara intelectului, față de care este Într-adevăr o denumire exterioară, care
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În intelect, Înseamnă a Încheia ca un obiect actul intelectului, ceea ce nu e decât o denumire exterioară și care nu adaugă nimic real lucrului etc. Trebuie remarcat că există o distanță față de lucrul Însuși, ca ceva care se află În afara intelectului, față de care este Într-adevăr o denumire exterioară, care să fie În mod obiectiv În intelect; dar eu vorbesc despre o idee, care nu e niciodată În afara intelectului, și În raport cu care a fi În mod obiectiv nu semnifică altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]