1,213 matches
-
celor trei prieteni - înainte de tăcerea lor finală - adună, de fapt, în registru minor, minuscul, temele mari și general-umane: vârstele succesive (copilăria, maturizarea, moartea) și melancolia trecerii timpului, singurătatea, contemplația, raportarea livrescă la lume („tot mergând dintr-o carte în alta”), interioritatea. Lor le-aș adăuga acea așteptare, acel „stat pe loc” în limbaj - un fel de oprire a timpului - care mă duce cu gândul la scriitura lui Ștefan Agopian. Închei cu vorbele lui Dede, care - la rândul ei - încheie o buclă
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
niciun relief al acestor voci în acord cu emoția pe care doresc s-o transmită. Acești actori debitează un text, dar felul în care o fac este detașat de situația în care este inserat personajul, fără niciun rapel la propria interioritate, nu reflectă o emoție, o état d’âme, ceva, ci păstrează un fel de măsură egală de bășică desumflânduse monoton. În momentul în care actorul încearcă acutele emotive, vocea devine cu adevărat paralelă cu scena și creează fără voie un
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
comun îl face să perceapă legătura dintre macro și microcosm, nu neapărat în favoarea celui dintîi. Aparenta emfază a asocierilor scientizante nu reprezintă decît o trapă spre a atrage atenția asupra a ceea ce e ascuns, neluat în seamă, bogat prin însăși interioritatea sa inaparentă. Poetul preferă plenitudinea lăuntrică a universului celei exterioare: "cine ar mai putea spune că tu adîncită acolo/ de sute de mii de ori mai adînc/ în flora intestinală a mortului/ trăiești în ignoranță și în întuneric/ înafara vuietului
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
critici aplicați, Pierre Restany, pentru „Domus”, Enrico Crispolti, organizatori norocoși de retrospective, artiști trăind emulația incitantă între plastică și scenografie, Josef Szájna, Emilio Vedova. Ceea ce au observat lucid cîțiva oaspeți italieni, scriitori de artă bine cunoscuți, era, dincolo de dura pregnanță, interioritatea subtilă din sculptura lui Spătaru: umanitatea inerentă a arheologicului, paradoxala blîndețe a muzeului, explica Lorenza Trucchi, care-l frecventase ca exegetă pe un artist de cruzimea lui Bacon. Iar Marcello Venturoli, care găsise în Pavilionul românesc expresia de cea mai
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
fapt semnificativ pentru situarea ontologică a scriitorului în raport cu lumea narată. Singurul punct de vedere creditabil din acest roman aparține naratorului-personaj (Desiderius Candid), celelalte personaje având doar rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar eul-narant are acces la propria interioritate, discursurile tuturor personajelor sunt raportate la macrodiscursul auctorial, ceea ce face ca monologurile naratorului să poată fi omologate drept transcrieri factuale ale gândurilor autorului însuși. Opțiunea retorică a lui Ion D. Sîrbu e cu atât mai revelatorie, fiindcă în Adio, Europa
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
alta, șirului deschis de Țiganiada și, încheiat, probabil, cu Emil Cioran. Ajunși aici, e momentul să observăm că literatura lui Rebreanu încearcă, nu fără un efort vizibil, să descopere un înlăuntru. E paradoxal cum aceastră literatură, prin definiție obiectivă, caută interioritatea - încearcă să reconstruiască acel înlăuntru abandonat. Investiția de iubire a lui Rebreanu pentru Adam și Eva a apărut unora suspectă: nimic însă mai conform cu pasiunea scriitorului de a descoperi viața interioară - de a sesiza devenirea sinelui. În fond, Ciuleandra și
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
la Caransebeș putem trasa o linie care unește nu doar zone grănicerești, ci și autori încadrabili aceleiași tipologii. Afirmarea liberă a românescului dă individualitate unor opțiuni reale. Voința totalizatoare a lui Rebreanu se naște într-un spațiu în care revelația interiorității, a adîncimii e legată de necesitatea de a-l descoperi pe om ca întreg. Cornel Ungureanu (Din Istoria secretă a literaturii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită)
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
în scenă e o condiție a sa sine qua non. „Textul ce se scrie pe sine“, luciditatea globalizantă, impresia de sterilitate n-au suspendat creația în calitatea sa de reflectare a ființării, ci au condus-o către peisaje noi ale interiorității omului, fie și bizar încifrate, labirintice, absurde. Emoția estetică, ghioc în care răsună marea ființei, e o inevitabilă, decisivă instanță de control în materie de artă. Iată opinia lui Merleau Ponty: „Legătura cuvîntului cu sensul său viu nu este o
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
spală rana proaspătă cusută pe viu. Regizorul a reușit să creeze impresia de dinamism cu o intrigă aproape convențională, cu o serie restrînsă de evenimente petrecute într-un spațiu limitativ, claustral prin deplasarea "acțiunii" de pe scena exterioară a întîmplărilor către interioritatea personajelor printr-o continuă provocare a lor. Această provocare coincide programatic cu provocarea "bunului-simț", a cutumei, al rostului, fapt care face parte din educația monahală, filocalică și ceea ce mi s-a părut excepțional în filmul lui Lungin, acesta nu rezolvă
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
omenirii, ci doar simptomatica. A iubi este, după acest Andre, o artă. Dar nu în sensul de pricepere, ci mai degrabă de vocație. Nu poți iubi decît dacă ai timp, daca te plictisești sau dai pe dinafara de prea multa interioritate neconsumata. Ca atare, iubirea e un privilegiu al nobilimii, al celor bogați și plictisiți. Al celor care au timp, care nu muncesc, pentru care însuși trupul e un obiect de artă, nu un instrument. Cu toate acestea, tratatul lui André
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
treacă prin concept, trece prin suflet -, atunci potretul lui Gabriel Liiceanu e conturat. Împrejurarea că nu i se iartă că a reînviat un stil de filozofie care părea să se fi stins odată cu perioada interbelică - filozofia lirică, reflexia subiectivă, folosirea interiorității ca punct de plecare în desfășurarea unor meditații personale -, ține de tresăririle unei psihologii colective ale cărei ingrediente formează un pestriț amestec de invidie, ură și admirație. Scrisori către fiul meu e o mostră tipică de filozofie lirică. Înclinația imediată
Vastele încăperi ale inimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7677_a_9002]
-
deși mai subtilă, nu a ajuns să asimileze critic, fie și numai pentru epoca noastră, opera aceasta." (425). Critica de identificare, ca metodă și exercițiu, îi este afină, Balotă mărturisind o "cvasimistică năzuință de a te uni cu opera în interioritatea presupusă, după o imersiune în care treci prin imposibila încercare a lepădării de tine însuți..." (436). În consens cu Proust, el practică lectura ca autolectură. Reflexia cititorului cu adevărat identificat cu opera - tot atât de însușită pe cât de apropiată - este confesivă: "Nu
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
Europei. Sofia tresare văzând cum scheletul luat drept Agamemnon fusese așezat cu capul spre răsărit, așa cum fusese înmormântat și tatăl ei. Idolii de fildeș găsiți la Troia sunt descriși prin asociere cu cei din Orient. Lumina grecească e comparată cu interioritatea individului, în timp ce soarele egiptean rămâne exterior („egiptenii se închinaseră soarelui ; grecii îl purtau în ei”). Când Heinrich Schliemann recită, transportat, pe plaja din Aulida, din Ifigenia, sătenii care se adună să-l asculte par aceiași din vremea lui Euripide: „Cu toții
„Căutând Grecia cu sufletul“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2417_a_3742]
-
împinse spre cititor cu o masivă încărcătură metaforică și prin asociații verbale complet neobișnuite. Unde mai pui că totul, în aceste minunate piruete literare, este situat de partea bună a lucrurilor. Un autor care îți arată cum a distrus comunismul interioritatea umană și spațiul dintre oameni, cum a făcut terci viețile și istoria noastră nu e, în zilele noastre, puțin lucru. De aici și capitalul de simpatie față de ea, de care vorbeați. r ' / Exact:. Dar apoi, pe scena Ateneului, s-a
Pornind de la Herta Müller despre tăcere, cărți, frică și „opoziție deschisă“ în comunism - Dialog cu Gabriel Liiceanu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6000_a_7325]
-
respirația suverană. A ști să-i veghem perenitatea, în ciuda veleitarismelor care se agită inept, rămâne o valență pururea activă a sufletului românesc. Printre imaginile care ne însoțeau, în sala unde dialogam, la Putna, semnate de pictorul Constantin Flondor, una atingea interioritatea sumbră a devenirii noastre, pe treapta caricatural jalnică unde aniversarea poetului fusese împinsă de către dictatură, în ianuarie 1989. Și inscripția de pe tablou, în chiar ziua vicleimului oficial, rememora un întreg cutremur lăuntric, - o nebuloasă de întuneric, pe care citeai, dur
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
și cuvinte care au o singură menire, aceea de a se înfățișa ochiului și auzului ca fapte în sine, demne să devină literatură prin propria lor existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și de exasperare. Absurdul îi ia agresiv locul. Naratorul lui Răzvan Petrescu e un personaj solitar, cu identitate seacă, indiferent față de tot ce-l înconjoară. Citez începutul din Jazz
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
formația sa, de dascălii pe care i-a întîlnit, de aerul intelectual pe care l-a respirat. Becoming What One Is nu e deloc obișnuita carte de memorii, și prin "obișnuită" vreau să spun narcisistă, auto-justificatorie, angajată în patosul propriei interiorități. Warren nu e încîntat de spectacolul propriului sine, ci mai curînd intimidat de misiunea pe care și-a asumat-o: aceea de a reconstitui un traseu personal în cea mai rațională manieră posibilă, omițînd tocmai momentele de suspense, răspîntiile, dilemele
Memoriile unui profesor de literatură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16380_a_17705]
-
fiecare zi, timp de zeci de ani. Acum nu mai pot face asta. Merg zilnic 2-3 km, ca un exercițiu de respirație... Spuneți-mi, D-le Bresson, ce anume v-a oferit fotografia, imaginea, acțiunea de a surprinde oamenii în interioritatea lor profundă? Nu știu ce mi-a oferit. Mi-a permis să mă debarasez deschizând micul aparat. Te debarasezi scriind... ...să te debarasezi de afecte?! Da, să le dai o formă, ca o mărturie a ceea ce ai văzut... ...sau unui gând? ...da
Henri Cartier-Bresson - "Pentru mine intuiția e capitală" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17167_a_18492]
-
de imagini puternic vizualizatoare (dar și de senzații auditive sau olfactive, sinestezia e un procedeu curent în romanul lui Șișkin) descriu acest univers ideal, care pare mai degrabă încremenit într-o atemporalitate ce ține exclusiv de teritoriile unei geografii a interiorității: „Și mirosurile din grădină! Așa de dense, de compacte, plutind în aer exact ca o suspensie. Tocmai bune să le torni în ceașca de ceai, în loc de esență. (...) Iazul nostru tulbure pe fund, cu o zeamă înfloritoare plină de ouă de
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
a lui O. Nimigean, lucrată pe urmele unei priviri amănunțite și picturale. Conceptivă și introceptivă, în egală măsură, explorează detalii reale, descrise în minuscule monografii, cu speranța că la capătul drumului se va revela un adevăr al celei mai stricte interiorități. O extrem conotativă forfotă a fragmentelor în mișcare browniană/breugheliană sugerând în fundal marele design, dar și singurătatea incurabilă a omului în căutare de sine. Intră aici, parțial și pe spații înguste, și magia semi-treziei din prozele naratomimice ale lui
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
în toată grozăvia lor și au puterea de a-l devora pe cel care le posedă. Cei cinci se află prinși într-o capcană mortală, iar regizorul se folosește de orice pretext pentru a lăsa reflecției celor cinci doar propria interioritate chestionată fără milă. Una din cheile filmului se află într-o poveste neterminată pe care o istorisește Semenski. Este vorba despre un arhitect care, în loc de aur, îi propune împăratului care i-a ordonat construcția unui palat un alt material, noroiul
Întâlnirea din mlaștini by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7111_a_8436]
-
observație a formei și de pe abilitatea de ordonare a limbajului în sine, pe tipul de lectură, pe natura atitudinii și pe încărcătura morală a mesajului. Prins, ca și El Greco, la intersecția unor realități divergente, aceea a exteriorității imaginii și a interiorității spiritului, sedus, în egală măsură, de spectacolul privirii și de fervoarea ideii ori, altfel spus, de voluptățile materiei și de imperativele unei credințe implicite, pictorul identifică - și, în parte, construiește - o lume intermediară, o a treia realitate, perfect îndreptățită și
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]
-
istoriei și valorilor sale. Depinde de tine să îl apreciezi după cum dorești. E libertatea fiecăruia. Dacă asta te stânjenește, nu e pentru că îl bănuiești pe celălalt de rea-credință sau de artificiu. E pentru că mărturisirea celuilalt te trimite la propria ta interioritate, la propria ta istorie: ce-ai putea spune dacă ai lăsa garda jos, dacă te-ai pune în aceeași postură încrezătoare? Citim viața altora pentru a ne lărgi experiența proprie, ceea ce nu se poate realiza în absența unei comparații. În
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
nu se va întâmpla, nimic meschin, nimic vulgar, până și fermoarul inoportun stricat al pantalonilor lui Palet aduce o undă de tandră ironie. Avem ca naratori pe Georges Palet și Marguerite Muir, necesar pentru a urmări cumva rapelul la propria interioritate, dar și o posibilă explicație a unor gesturi, a unor emoții, a unor acțiuni fără ca personajele să devină deodată comprehensibile. Acest stream of consciousness reprezintă și vocea lor interioară și „poezia" gândurilor lor. Este ca și cum toate aceste personaje ar exclude
Parfumul uitat al ierburilor sălbatice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6188_a_7513]
-
ontologice, reasamblează fragmente de cosmos, într-un haosmos (sic! - n.n ) anticipator de alte și alte esențe / aparențe ale cunoașerii / interpretării/ valorizării; corpul omenesc creează preajma, ca să se reflecte în ea; își însușește exterioritatea ca să-și habitalizeze și recontextualizeze propria interioritate (spre infinitul / transfinitul ei)." După așa grindină, simți nevoia să te scuturi la propriu, iar gîndul că articolul se întinde pe alte 20 de paragrafe te umple de exasperare. Și în același timp de invidie pentru seninătatea cu care autorul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7444_a_8769]