1,200 matches
-
ci exprimă, prin scriitură, suprafața lumii. Exercițiul lingvistic, proiectat asupra lucrurilor în ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin descrie, s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său ideal (după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea căzută a barocului, irelevante. Scriitura care reflectă materialitatea închisă a lucrului este cea care vorbește mai mult despre esența limbii decât natura „hermeneutică“, „anagogică“ a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
complex estetizant ca în poemul Christinei Rossetti, Cine mă va izbăvi? (1866), pe care Khnopff a ales să-l ilustreze selectând un vers edificator, I lock the door upon myself (1891). Cel care alege recluziunea adesea printr-un rapel la interioritate asimilat refugiului în arta care dobândește o funcție soteriologică curând constată presiunea acestei condiții carcerale a eului devenit insuportabil. Explicația dată de Freud este utilă pentru configurarea acestei stări definitorii pentru simbolism și mai ales pentru decadentism în absența vitalismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
condensează diverse impresii pe care le primește spiritul artistului pentru a crea o lume nouă și diferită, dirijată de propria sensibilitate. În cazul acestui tablou, starea interioară este amprentată de un sentiment de recluziune, de refuz al realității"73. Amprenta interiorității și invitația la un memento mori combinate cu o delectatio morosa conferă tabloului și o notă decadentă, amplificată și de stranietatea peisajului cu valențe claustrale și litificate într-o rigor mortis care afectează tot ceea ce se află în jur, de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se refuză unei demers pedagogic, unei moralități, pictorul preferând chipurile litificate, aproape inexpresive, sau a căror expresivitate este redusă la minim. Toate aceste chipuri au în comun o enigmatică tristețe colorată de reflexivitate, de meditație, de un rapel către propria interioritate, refuzând orice contingență. Pictorul afirma tranșant: "Din momentul în care le dai ceea ce oamenii numesc expresie, distrugi caracterul tipic și le transformi în portrete degradate, care nu-s bune de nimic"93. Prima paralelă o ocazionează pe cea de-a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a schimbat cu această "divinitate" reflex alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
atitudine meditativă, cu o carte în față și cu o vioară alături. Cele trei elemente configurează un spațiu al sugestiei în care artele (muzica, literatura) deschid către o expresie a emoției artistice, a reflecției melancolice, generând un rapel către propria interioritate. Muzicalitatea invocată simbolic reprezintă liantul simbolist al unui larg spectru al unor états d'âme difuze care se reflectă la Petrașcu în pierderea conturilor și încețoșarea imaginilor. În schița de panou intitulată Iarna, nota simbolistă transpare din sugestia onirică pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
portretul era achiziționat de Regina Maria -, fără a modifica ceva în expresia chipului, ci, în vederea orientalizării personajului, adăugând pieptarului de culoare bleumarin închis un desen decorativ cu arabescuri. Privirea ei nu se îndreptată spre spectator, ci este reținută într-o interioritate stranie, care-i conferă o anume fixitate. Are ceva statuar, care contribuie la impresia de nemișcare, de reținere și retractilitate. Nu mai avem nimic tranzitiv în acest portret, afectele pe care le putem bănui, tristețe, decepție, insolitare pot fi în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
știm cărui episod îi suntem martori în ciuda speculațiilor pe tema acestui tablou. Asistăm poate la o epifanie, la o unio mistica, sensul secret al acestei întâlniri nu se epuizează, dimpotrivă totul este menit să-l potențeze prin această repliere către interioritate, recomandând discreția, misterul și o atitudine contemplativă. Toate aceste trei trăsături conferă caracterul simbolist acestei picturi. În unele interpretări, Samariteanca trece drept Magdalena, așa cum tabloul poartă uneori un titlu fără nicio specificație suplimentară: În codru. În Ilustrațiunea română, un critic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
temperată de spiritul cartezian, clasicizant al lui Titu Maiorescu interesat de caracterul pedagogic, socializant, tranzitiv al imagologiei eminesciene, de îmblânzirea unui High Romanticism în care devenea sesizabilă individualizarea radicală a expresiei poetice cu un rapel vertiginos și primejdios către propria interioritate incandescentă. În Visul Chimeric, pe filiera durandiană a antropologiei imaginarului, coroborată cu analiza figurilor imaginarului la Bachelard și cu arhetipologia jungiană, Mircea Cărtărescu sesiza dualitatea ca pe un clivaj insuportabil, o schizoidie dureroasă încifrată în imaginarul eminescian printr-o narcisică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
despre ei înșiși subliniază o amplificare a dispoziției romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui metamorfoze simboliste le analizează Annette Dorgerloh într-un articol care se referă numai la spațiul de cultură germană. "Ideea artistului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în blocul de piatră, par extrase unui vis. Transa în care se află topește deopotrivă suferința, visarea, pasiunea, sentimentul disoluției într-un melanj de sensibilitate decadentă. Aceste chipuri cu pleoapele pe jumătate închise, fapt corespunzător unui rapel către abisul propriei interiorități, semicecitate a unei somnolențe magnetice, stau sub semnul agoniei și al declinului. Cu titlul Suferința (1928), sculptorul va realiza și un monument funerar aflat la cimitirul Bellu din București, monument dedicat Sofiei Alexandrescu, decedată prematur. Bustul de bronz înfățișează o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unora dintre himerele care apar acum fără chip, simple virtualități, vor înscrie în aceeași logică a tensiunii dintre creat și increat doar un fin contur fiziognomic la limita dispariției. Himera își ține ochii închiși, cu totul repliată în propria sa interioritate și această atitudine se poate vedea în Bust de femeie (Cl 144457L fl6r) sau în Siluetă (f.r) și Schiță pentru o sculptură (f.10r). Capul aproape a dispărut, are, mai degrabă, ceva dintr-un embrion, un pseudopod, o extensie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feminine ale himerelor paciuriene abstrase într-o reverie amniotică cu chipurile aproape extatice ale sfincșilor feminini ai lui Fernand Khnopff. La fel ca sfincșii lui Khnopff, himerele lui Paciurea țin ochii închiși, părând astfel să se închidă în propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor figuri evocă, mai degrabă, o plăcută recluziune într-un spațiu care nu conține nicio amenințare apropiată și nu anunță nicio intruziune. Sfinxul lui Khnopff este pictat după chipul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mic unghi de înclinație care o scoate din sfera contingentului, focalizându-se asupra a ceva ce iese din sfera vizibilului. Această privire este oarbă pentru ceea ce se află în jur, Sfinxul lui Paciurea este un simbol al replierii spre propria interioritate, chestionată în tăcere și solitudine. Această privire nu mai este ambiguizată sexual, ci deschide o cale inițiatică către un univers ideatic vast. Privirea sfinxului "înăuntru se deșteaptă", expresie a unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un simbol al replierii spre propria interioritate, chestionată în tăcere și solitudine. Această privire nu mai este ambiguizată sexual, ci deschide o cale inițiatică către un univers ideatic vast. Privirea sfinxului "înăuntru se deșteaptă", expresie a unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat de forțele instinctului, atras de o forță ipsatorie. Petre Oprea sugera destul de riscat chiar o apropiere de David al lui Michelangelo, sesizând la rândul său semnificația simbolică a mâinii transformată în ghiară. Este evidentă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeia care întruchipează tristețea își ascunde chipul lipindu-l de postamentul de marmură sau de un bloc de piatră. Efectul stă tocmai în această ascundere a chipului, asociată ascunderii plânsului sau a tristeții, dar și a unui rapel către propria interioritate. Ascunsă vederii și descifrării, melancolia se reflectă la nivelul posturii care preia întregul potențial de expresivitate pe care-l avea chipul. Absența chipului transferă posturii capacitatea de evocare a celor dispăruți, tensiunea afectului în cazul Proiectului de monument funerar (amintiri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
veșmântul alb al unei rochii accentuează disoluția, aerul evanescent, dobândește o aură melancolic-spiritualizată. Privirea fetei, fixată într-un punct imaginar, reflectă caracterul ei introspectiv, întors spre sine, revendicând pentru personajul feminin un moment de abstragere, de captivitate în spațiul propriei interiorități. Putem sesiza că unui decupaj pictural propriu-zis, pictorul realizează un portret din profil, atent la contraste și la efigierea acestui chip -, îi corespunde un altul, care conferă, de fapt, caracterul simbolist acestei picturi, cel al interiorității. Acest chip ne trimite
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
captivitate în spațiul propriei interiorități. Putem sesiza că unui decupaj pictural propriu-zis, pictorul realizează un portret din profil, atent la contraste și la efigierea acestui chip -, îi corespunde un altul, care conferă, de fapt, caracterul simbolist acestei picturi, cel al interiorității. Acest chip ne trimite prin sugestie către altundeva, o proiecție incertă, o vibrație emotivă, o evanescență. Tablouri precum Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă sau Pe gânduri asociază reveriei și o gesticulație afină. Visarea vine și din așteptare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
insolitarea melancolică de factură böckliniană din Peisaj cu personaj siguratic sau la vibrația sensibilă a feminității din La malul lacului. Ipolit Strâmbu atinge tema reveriei în Visare și Pe gânduri tot în registrul unei feminități transportate reflexiv în cuprinsul propriei interiorități. În Visare, femeia își acoperă fața cu mâna, gest care reflectă interiorizarea ca o separare, ca o retragere din contingent. Cu totul remarcabil este tabloul lui Ion Theodorescu Sion, intitulat Visare, tablou de reflex secesionist -, Klimt dar și Schiele pot
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cuțescu-Storck trei modalități de a se sustrage anecdoticului și planului realității. Prima constă în hieratismul figurilor, reluat de-a lungul unor variațiuni, hieratism care extrage aceste personaje din planul real, situându-le într-un timp indeterminat, cel al propriei lor interiorități, bogat în sugestii, sau în cel al unei culturi îndepărtate, o cultură orientală, unde umanitatea dobândește noi valențe simbolice. În acest sens, pictura lui Gauguin din perioada tahitiană devine relevantă prin faptul că întrebările cu caracter ontologic corespunzătoare formulei grecești
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
adevăr, "contemplativii", precum Înțeleptul hindus, apar așezați pe o mică platformă, în posturi extatice, extrași din ordinea contigentului. Cecilia Cuțescu-Storck le conferă un aer meditativ-sacerdotal, îi insularizează, ei execută uneori o serie de misterioase mișcări euritmice în acord cu propria interioritate și cu tot ceea ce se află în jur, așa cum vedem la statuile khmere ale lui Budha, sau la divinitățile hinduse. Acestă mică platformă poate simboliza și pământul, Geea, Terra Matter. Atitudinea lor respiră spiritualitate, iar Serrafina Brukner vede aici și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei terifiante vagina dentata, este cea care supune virilitatea ca simbol al puterii masculine unui examen nu numai moral, ci și mortal. Capitolul XII XII.1. Locuința artistului: mizanscene simboliste Există o relație de corespondență directă între interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și mortal. Capitolul XII XII.1. Locuința artistului: mizanscene simboliste Există o relație de corespondență directă între interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate, și replierea către propria interioritate ca spațiu privilegiat. Absorbția exteriorului în interior unde este reinvestit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate, și replierea către propria interioritate ca spațiu privilegiat. Absorbția exteriorului în interior unde este reinvestit estetic pe baza unui metabolism artificial, specific decadent conduce la ceea ce Séverine Jouve numește "case introvertite". "Decadența propune case introvertite, locuințe unde singură amenajarea interioară pare a se impune. Nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imolat în propria locuință. Sensul decadent al acestei imolări poate fi regăsit deformat macabru-fantast în povestirile lui Allan Edgar Poe și, în special, în Prăbușirea Casei Usher. Apropierea derivată prin stări tranziente de disoluție și rapt melancolic conduce la substituția interiorității cu interiorul, a casei Usher, în sensul de cuprindere genealogică a familiei, cu recipientul secular al locuinței Usherilor. Locuința a dobândit prin transferul mediumic al unei senzitivități maladive, funeste, propria sa corporalitate, astfel încât sfârșitul ultimului vlăstar conduce la prăbușirea ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]