75,302 matches
-
dar nici de către orchestră, care cântă un fel de Alleluia, într-un tempo de înmormântare. Totuși Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române păstrează o înregistrare Electrecord din anii 50 cu o durată de de 27:30 a acestei lucrări, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio cu Constantin Silveștri la pupitru. Urmează alte două puncte de intersecție importante a celor două traiectorii profesionale: Oratoriul Patimile Domnului dirijat de Silveștri la cea de-a doua și a treia reprezentație din anul 1946. Reamintim aici
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
coarde, lucrare scrisă inițial în anul 1948 sub titlul Concert pentru cvartet de coarde și refăcuta de Paul Constantinescu în anul 1955. La 1 noiembrie 1956, la Ateneu, Silveștri dirijează Balada Haiduceasca pentru violoncel și orchestră de Paul Constantinescu în interpretarea lui Radu Aldulescu. Concertul mai prevedea Trei nocturne de Cl. Debussy, scena finală din opera Amurgul zeilor de R. Wagner și Poemul extazului de A. Skriabin. Simfonia scrisă de Paul Constantinescu în anul 1944 a fost refăcuta, mai ales în privința
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
de mult timp pe Liszt, acesta nu a luat o hotărâre decât În urma unor discuții despre locul lui Goethe În literatura germană purtate cu scriitoarea George Eliott. Simfonia nu s-a bucurat de o soartă prea favorabilă, după primele două interpretări intrând Întrun con de umbră pentru mai mult de jumătate de secol, fiind redescoperită de Felix Weingartner și apoi propulsată În repertoriul cunoscut de concert de către Thomas Beecham și Leonard Bernstein. Înrudită cu Faust ca gen, dar și ca sorginte
ALECART, nr. 11 by Iuliana Alecu () [Corola-journal/Science/91729_a_92892]
-
În 1857. Liszt Începuse să lucreze la Dante Încă de prin 1840, schițând anumite teme pe care apoi i le-a cântat la pian amantei sale poloneze, prințesa Caroline de SaynWittgenstein. În această etapă componistică timpurie, intenția lui era ca interpretările lucrării să fie secondate de un vernisaj cu picturi ilustrând scene din Divina Comedie, realizate de artistul Bunovaentura Genelli. De asemenea, Liszt avea În plan să utilizeze un dispozitiv care producea vânt, recreând astfel atmosfera din Infern la sfârșitul primei
ALECART, nr. 11 by Iuliana Alecu () [Corola-journal/Science/91729_a_92892]
-
în text prin autoreflectare. De aici și sinonimia pe care au edificat-o criticii literari între metaficțiune și telquelism, între chestionarea raportului realitate-ficțiune prin punerea la vedere a strategiilor narative și simultaneitatea dintre produsul și munca transformatoare telquelistă. Valabilitatea acestor interpretări limitative nu este probată de vreme ce romanele metaficționale nu se rezumă doar la o funcție structurală, care este mult mai evidentă decât cea semantică. Dacă ne raportăm doar la procesul autoreflectării textului din perspectiva structurii, fără a considera implicațiile la nivelul
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
Dionisie Areopagitul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama etc. care au scris despre vederile fățișe ale lui Dumnezeu în lumină, nor, întuneric, extaz etc. Cu toate acestea, Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului au trasat câteva linii de interpretare în ce privește tema îndumnezeirii, de care vor profita Părinții secolelor următoare, care vor adânci, aprofunda și organiza tema din ce în ce mai sistematic. Personal, aș putea sublinia, fără a dori să fiu bănuit de carențe în ceea ce privește modestia, că această încercare a mea este una
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
textului rezidă în interesul sporit al creștinilor secolului al IIlea în sursele testimoniale ale mesianismului evreiesc. Mărturiile Noului Testament se concentraseră pe ce era nou, în pretențiile creștinilor la mesianismul lui Iisus, și anume, suferința Lui, moartea și învierea Sa. Interpretarea oferită de el psalmului 81, 6 a furnizat decorul pentru kerygma creștină: eșecul lui Adam și al Evei a fost reversat prin succesul lui Hristos. Destinul pentru Adam și Eva poate fi realizat de către creștini, pentru că au devenit copíi ai
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
în fața poruncilor lui Hristos. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a transformat obediența iudaismului față de Tora în obediență față de poruncile lui Hristos. O astfel de ascultare este posibilă prin faptul că noi suntem „creați” de Hristos Dumnezeu. Dar implicațiile baptismale ale interpretării iustiniene a Psalmului 81, 6 nu ne sunt relevate de Sfântul Iustin. Identificarea „dumnezeilor” cu acei care au fost încorporați în Hristos prin botez va fi explicitată doar câteva decenii mai târziu, de către Sfântul Irineu<footnote Norman Russell, The Doctrine
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
și părinților bisericești imediat posteriori, căci umanismul și mai ales controversele religioase ieșite din reformă vor pune din nou numele și opera sa la loc de cinste. footnote>. În polemica sa împotriva gnosticilor, Sfântul Irineu elaborează implicațiile baptismale conținute în interpretarea Psalmului 81, 6 avansată de Sfântul Iustin și Teofil. În cazul Sfântului Irineu, scopul său nu este de a supralicita pretențiile evreilor, ci de a demonstra posibilitatea obținerii nemuririi de către toți creștinii, nu doar de către o elită spirituală. Dacă eșaloanele
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
Irineu este primul care s-a aplecat asupra implicațiilor baptismale pe care Sfântul Iustin le indică, dar nu le dezvoltă. În timp ce Sfântul Iustin asociase textul cu „copiii lui Dumnezeu” (în mod ioaneic), Sfântul Irineu îl asociază cu „înfierea” paulină. Această interpretare urma să devină foarte influentă. Oamenii devin „Dumnezei” prin botez, care îi transformă în copíi ai lui Dumnezeu în sens paulin. A doua discuție a Psalmului 81, 6 se observă într-un pasaj în care Sfântul Irineu contracarează erezia hristologică
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
din căpetenii cădeți”. Cel de-al doilea verset a fost adăugat pentru că „nu puteam purta puterea divinității”. El ne exprimă slăbiciunea în fața darului lui Dumnezeu și libertatea de a-l accepta sau respinge. În acest context, Sfântul Irineu își dezvoltă interpretarea personală a Psalmului 81, 6 ca răspuns la creștinii care doreau să avanseze prea repede. Acoperirea diferenței dintre creat și necreat a fost realizată, din perspectivă istorică, prin Întrupare și, potențial, de către creștinul individual prin botez, dar realitatea experienței umane
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
cu seamă În antichitate. Exegeza biblică se afla la baza predicării, a catehezei, a elaborării doctrinei, a eticii, a instituțiilor și a liturgiei și chiar și a controverselor. Era izvor de unitate, dar și măr al discordiei, date fiind diferitele interpretări posibile potrivit diferitelor teologii. Pentru aceasta confruntarea și comunicarea, iar nu impunerea celuilalt, era ceea ce crea cu adevărat comuniunea bisericilor.
DIVERSITATEA ŞI UNITATEA CREŞTINILOR ÎN PRIMELE TREI VEACURI. In: STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]
-
DAT MUZICAL - fenomen, fapt, obiect, valoare ◦ Tabloul reperabilității Pe acest eșafodaj teoretic ne propunem să contribuim cu câteva noi concepte, sau cu unele perspective inedite asupra unor concepte cunoscute, utile, credem noi, practicii muzicologice și/sau componistice, în perspectiva unei interpretări teoretice a datului muzical (DMz). DMz este un concept generic, descriptibil printr-un complex de repere și coordonate. Obiectual, DMz este configurabil printr-un limbaj tehnic-compozițional, pe coordonatele de: spațiu - ca intensitate, timbru, înălțime (în aspectele de sunet și acord
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
durate; orchestrația - pe coordonata conformațiilor timbrale/instrumentale; armonizarea (acordarea) - pe coordonata cadrului de rezonanță (structurilor verticale de înălțimi); modalizarea caracterului (major/minor) și/sau modulația - pe coordonata unui sistem de selecție și organizare a înălțimilor (modal/tonal/cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării) DMz, Vf poate fi și ea aspectată prin diferite registre ale unor coordonate specifice. O atare coordonată o constituie
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
întrebări se pot formula cu privire la încadrarea unor nuanțe sintaxice particulare, derivate prin combinările celor generice, în raport cu registrele cantitative ale Vf. Bunăoară: cărui registru cantitativ al Vf îi referim nuanța sintaxică de „monodie acompaniată”? Pentru a răspunde conform sistemului nostru de interpretare teoretică, trebuie să subliniem mai întâi că o Vf poate să se deruleze simultan în diferite moduri de aspectare (în registrul plurivocal). Așa cum admitem surprinderea secvențială, prin care prezentăm Vf ca șir, acceptăm și pluriaspectarea simultană, Vf prezentând mai
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
o dublă sintaxă - a cântecului (ca referent) și a nuanței sale extensive, respectiv a acompaniamentului (relativ referentului). N.B. De fapt, armonizarea melodiei prin acorduri, pulsarea ritmului prin valori (durate/proporții) simetrice și orchestrarea cântecului prin distribuție timbrală sunt moduri de interpretare componistică, la nivel de suprastructură (cântecul fiind structura de referință). Ulterior, conduitele dinamic-agogice de intensitate și tempo se adaugă ca moduri de interpretare instrumentală, la nivelul expresivității muzicale. Dubla sintaxă a cântecului acompaniat prezintă o aceeași Vf, ale cărei laturi
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
acorduri, pulsarea ritmului prin valori (durate/proporții) simetrice și orchestrarea cântecului prin distribuție timbrală sunt moduri de interpretare componistică, la nivel de suprastructură (cântecul fiind structura de referință). Ulterior, conduitele dinamic-agogice de intensitate și tempo se adaugă ca moduri de interpretare instrumentală, la nivelul expresivității muzicale. Dubla sintaxă a cântecului acompaniat prezintă o aceeași Vf, ale cărei laturi - de adâncime și de suprafață - au fiecare, propria concretitudine sonoră. Din această perspectivă, acompaniamentul reprezintă latura de fond, în vreme ce cântecul se desfășoară pe
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
se procedează și la o ajustare (reglare, nivelare), în vederea cuprinderii OS ca întreg (rațional, fără resturi)1. 3. Timp animat (variabil) = corespunde OS aflate într-un mediu temporal ce-i conferă elasticitate. Devine posibil astfel un al doilea nivel de interpretare a OS, abordată printr-un atribut fundamental al viului: mișcarea. Astfel, OS este mișcată (la suprafață), grație mediumității unui TA a cărui latură metrică variază în bidimensionalitate, însă în mod irațional. În starea de oricând-în-mișcare, OS poate fi reperată empatic
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
este inculcată și funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie. Este stadiul corespondent unui al treilea nivel de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-o melosonie sunt deja însușite/cuprinse atât referințele metric-instrumentale cât și cele ale mișcărilor sufletești, contopit-sublimate prin adăugirea a ceea ce ține de imaginația/intuiția artistică, într-o expresie de cantabilitate (intonabilitate vocală). Melosonia
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sculptorul Constantin Brâncuși, care spunea: “Priviți lucrările mele până ce le vedeți”, autorul operelor sonore ar putea zice: Tăceți-le până ce le veți putea auzi! Ascultarea OS ca mod de finalitate sau cadențialitate, reprezintă și stadiul unui al patrulea nivel de interpretare, prin care conștiința călăuzitor-moderatoare reperează OS într-un mod deprivativ<footnote Claustrarea în întuneric, odată cu totala izolare de orice fel de stimuli, ținea odinioară de practica misteriilor unor religii antice, aparținând cultului unor zeități și/sau personalități modelatoare, precum cele
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
utilitate, pentru care limbajele semnalizatoare sunt optime). Astfel, trecerea OS prin verbalizare ține de un proces inițiatic, al recuperării din tăcere în rostirea cu sens, calificând percepția conștiinței ca auzire înțelegătoare sau înțelegere. Atingem aici stadiul maxim (al cincilea) al interpretării, căci nu opera se prezintă nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu scop denotativ, orice verbalizare ulterioară
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
în mod autentic). footnote> Se instituie astfel un proces de textualizare a OS, descriptibil pe fiecare dintre laturile temporalității relației TA-OS: În adâncime, leagănul temporal al OS este de natură mitică, originară, de unde și intangibilitatea ei, altfel decât printr-o interpretare verbală. Căci, desigur, verbalizarea, chiar dacă implică sunetul rostirii, este exterioară atât naturii artistic-muzicale cât și celei cadențiale (de acordaj adus până la pragul de tăcere/neauzire), ale OS. Restrâns perspectivei autorului, OS este desemnată să semnifice propriul lui act, pe sub care
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
temporal sau universalitate, prin care OS se sintetizează în simbolul unui arhetip ascensional. ● Formal, durabilitatea comportă expresia unei necontenite deschideri, prin care OS este aprehendabilă la nesfârșit, ca multitudine interogativă de posibile și mereu altfel exprimabile simboluri, în siajul unei interpretări plurisemantice. ● Pe plan estetic, întrucât sensul OS se edifică prin verbalizare, orice limbaj sonor devine posibil. Invariantul (ca referent stabil) este textul însuși. Cum acesta se păstrează în ascuns, nu poate fi destăinuit altfel decât printr-un simbol-metaforă cu funcție
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
a lungul mai multor secole. Revenind la studiul fenomenului muzical arabo-andaluz, acesta oferă cercetătorului de formație muzicală clasică occidentală posibilitatea și privilegiul de a se confrunta și a analiza o muzică în care tradiția existenței și a contopirii creației și interpretării în cadrul actului artistic este o practică curentă. În vreme ce în muzica de factură clasică europeană tradiția improvizatorică nescrisă cunoaște un declin începând cu sec. XVIII, urmând a fi reluată sub o formă sau alta în cea de-a doua jumătate a
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
neschimbate, întocmai ca și digitația utilizată de către luth-iști. Așa se explică faptul că sunetele folosite - și deci denumite - în muzica orientală nu depășeau două octave. Acest ambitus - la care se adăuga variația înălțimii sunetelor - era suficient pentru a permite interpretarea majorității cântecelor. Deși treptele scării modale orientale sunt prezentate sub forma unei succesiuni cromatice, în realitate, în muzica de factură orientală nu există aceste succesiuni de sunete de tip cromatic. Melodiile nu comportă înșiruiri de sferturi de ton, așa cum sunt
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]