1,001 matches
-
practică postmodernă pune sub semnul întrebării noțiunile de consens sau de autoritate auctorială, cititorul este invitat să se implice în procesul scrierii propriului său text. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a discursivității actuale ce subevaluează referențialitatea limbajului, potențând spațiul intertextualității. Conștientizarea discursului ca discurs prin considerarea lui ca realitate primară a determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
preocuparea accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, a practicilor discursive. Pentru Lyotard, limbajul nu mai surprinde semnificația lumii, și, la fel ca în concepția lui Derrida, discursul se reflectă și se investighează pe sine ca discurs și doar intertextualitatea mai poate crea sensul, prin intermediul relațiilor dintre texte. Intertextul sau colajul sunt experimente care au deja vechime în teoria și practica discursivă, iar teoretizarea simulacrelor și simulării vine să se așeze în spațiul defectuos dintre lume și scriitură. Descoperirea "structurilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Problema scriiturii ca economie și producere axată mai degrabă pe rolul semnificantului, avatarurile barthesiene de surprindere a scriiturii între alte noțiuni ca text, discurs, scriere, sau ale diminuării instituției autorului, incursiunile semiotice ale Juliei Kristeva ce vor contura conceptul de intertextualitate ca "indice al modalității în care un text citește istoria și se inserează în ea", sunt doar câteva exemple ale unor teme care se regăsesc și în lucrările lui Jean Baudrillard. Mișcarea tel-quel-istă, prin asumarea psihanalizei, marxismului și a experiențelor-limită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semn: obiectul-semn este "apropriat, deținut și manipulat de către subiecții individuali drept semn, adică drept diferență codată. Acesta este obiectul de consum și el este întotdeauna obiect al relației sociale abolite, reificate, "semnificate" într-un cod"359. Ca și în cazul intertextualității, Baudrillard consideră că pentru obiectele-semn ale consumului, sensul și valoarea lor nu provin din relaționarea subiect subiect sau subiect obiect, ci din relaționarea diferențială cu alte semne; obiectul-semn sau marfa-semn sunt înscrise în relații sociale și în ierarhii valorice ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
opticii și ustensilelor discursive și retorice. Dacă schemele moderne binare, structurate și bine fundamentate aveau pretenția de a se referi la realitate și de a o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu este niciodată absolut prezent în afara unui sistem de diferențe"559. Inflația limbajului trimite la o ruptură între lucruri și cuvinte: nu există nici un înțeles dincolo de limbaj, discursul fiind despărțit de lume, astfel încât sensurile se creează reciproc în spațiul denumit intertextualitate. "Inflația limbajului" a fost sesizată și de Baudrillard, care a intenționat să aplice această caracteristică limbajului însuși exponențializarea inflației în chiar interiorul limbajului ia forma seducției care conduce la indiferențierea și chiar eliminarea sensurilor. Pentru Michel Foucault, de asemenea, sciziunea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și o anihilare a câmpului fertil al ideilor (în termeni baudrillardieni, este doar un "simulacru" de discurs filosofic) sau doar o radicalizare ce-i denotă, dimpotrivă, vitalitatea? La prima vedere, discursul postmodern pare a fi circular, iar inflația limbajului și intertextualitatea pot conduce la autoreflexivitate și, într-o anumită măsură, la autosuficiența textelor sale. Multe reacții în legătură cu postmodernismul au fost și continuă să fie foarte critice, considerându-se că ideile sale nu sunt suficient de productive pentru a rezista și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca un fir al Ariadnei, de motivul de meditație favorit al boierului moldovean, fortuna labilis 71. Unul dintre acestea, "cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije", ne sună nouă, lectorilor obsedați de intertextualitate, ca un refren bolovănos, dar expresiv la replica regelui din Partea a doua a piesei istorice Henry IV de Shakespeare: Neliniștit e capul care poartă coroana". Oricum, pasajul care urmează sublimează triumful criminal al gregarului, anticipând, după cum observă cu justețe Al.
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
deține un premiu Nobel pentru pace. Cu aceste exemple, ne permitem să susținem că, la întrebarea dacă modelul de personalitate modernă a fost îndeplinit integral de lideri ca cei amintiți, răspunsul în "da" sau "nu" rămâne irelevant. Mai potrivită este "intertextualitatea", cum ne-o dovedesc și personalitățile românești de dreapta, susținătoare o vreme a vechiului regim de stânga. Personalitatea modernă este un model cam greu de găsit în rândurile liderilor unor mișcări sau țări care au adoptat adesea direcții și sensuri
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
unei medievalități occidentale de personajele extrase din basmul românesc, purtând amprenta vestimentară a stilului bizantin din pictura murală a bisericilor din Nordul Moldovei, caz similar cu cel al lui Kimon Loghi ale cărui "citate" din Böcklin ne dau măsura unei "intertextualități" picturale pregnante în tablourile sale. Nu despre un fenomen de aculturație este vorba, acest mixaj, acest sincretism devine o caracteristică a simbolismului și decadentismului european în pictură. Moreau plasează sub semnul unui metisaj stilistic orientalizant elemente provenind din diverse culturi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
editorial. Parodia este o formă a transtextualității studiată de G. Genette (1982), transcendența textuală definindu-se ca "tot ceea ce pune textul în legătură directă sau secretă cu alte texte" (1982, p. 7). G. Genette distinge cinci tipuri de relații transtextuale: intertextualitatea: prezența unui text în altul (citate, plagiate, aluzii...); paratextualitatea: plasarea unui text lîngă un altul (titlu, prefață, supracopertă, ilustrație...); metatextualitatea: comentariul unui text printr-un altul (comentariu, explicație, critică...); arhitextualitatea: apartenența generică a unui text (considerat a fi poezie, roman
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
lucru înoată un pește. Pește al fricii pe care nu-l ridici, Am să-ți arunc mantia mea cu imagini. Lanza del Vasto Acest citat definește metaforic munca intertextuală a lui Tournier în Cocoșul de munte. Să ne amintim că intertextualitatea este un tip de relație dintre texte, sub forma unui text în alt text. Cartea lui Michel Tournier se construiește pe un asemenea joc care reunește aluziv o diversitate de povestiri, precum Robinson Crusoe, Le Petit Poucet sau texte biblice
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
nu dovedește nimic Lovinescu va aprecia instinctul artistic al lui Holban tocmai datorită finalului, în care nu făcea decât să regăsească o situație psihologică din propria sa literatură, exploatată mai întâi în nuvelă și preluată apoi în roman. Fenomenul de intertextualitate trebuie căutat nu în Viață dublă, ci în O moarte... Pornind de la însemnarea din 2 iulie 1931: "Holban, lungă discuție (moartea eroinei"), Gabriela Omăt trimite la o secvență din textul intitulat "Trei măști funerare (Cincinat Pavelescu, Petre Sturdza, Anton Holban
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
efect de apropiere ce creează simpatie pentru personajul al cărui flux al conștiinței este redat în acest mod. Bal își încheie capitolul cu discutarea unui anumit tip de înglobare textuală, cea a unui text cultural, fenomen cunoscut sub denumirea de intertextualitate, introdus de Julia Kristeva in 1969. Două analize a unui text literar (Pierre Menard, autor al lui Don Quixote de Jorge Luis Borges) și a unei picturi postmoderne (de Ken Aptekar intitulată Am șase ani și mă ascund după mîini
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mai importante aspecte și semnificații ale romanului. Analiza naratologică a filmului lui Spielberg după romanul The Color Purple de Alice Walker este o excelentă demonstrație a metodei, care respectă specificitatea semnului de comunicare și nu "fidelitatea" transpunerii cuvînt / imagine, discutarea intertextualității literare și cinematografice dovedind un spirit de observație pătrunzător și deosebită erudiție. Concluzia autoarei este că focalizarea reprezintă cel mai puternic și mai subtil mijloc de manipulare datorită efectului de identificare produs. Acest efect de identificare a fost relevat mai
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
dialog" este totuși perceput mai mult ca o metaforă care subliniază caracterul eterogen al discursului. De fapt, "heteroglosia", sau pur și simplu "multilingvismul", este un alt termen-cheie în opera lui Bahtin. Cel mai răspîndit termen în studiul lui Bahtin este "intertextualitatea", care se referă la citarea unui text într-un alt text. Astfel de citate nu sînt întotdeauna marcate ca atare; de altfel, conform filosofiei limbii pe care a fundamentat-o, Bahtin a insistat că orice discurs este, întotdeauna, deja un
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
decît romanul lui Cervantes, Don Quixote, cu un erou sau antierou care, din cauza cititului în exces, poate vorbi numai în citate. Aceste citate sînt pasaje iscusit dramatizate, pasaje inversate și persiflate din surse ușor de identificat. Voi rezerva termenul de "intertextualitate" pentru astfel de cazuri identificabile. Pe de altă parte, cum discursul este pentru Bahtin un amestec de mai multe discursuri, sînt multe cazuri cînd depistarea unor surse precise nu-și are deloc rostul. De exemplu, în Anamnesis rezidentul și femeia
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
1982). Despre Bahtin, o colecție excelentă de studii a fost editată de Hirschkop&Sheperd (1989). Un eșantion al gîndirii lui Bahtin, în Bahtin (1981). Introducerea lui Todorov la lucrarea lui Bahtin este de asemenea utilă (1984). Despre interesul actual privind intertextualitatea și interdiscursivitatea ca fenomene culturale mai generale, ca "reciclări", vezi Moser (1981). Comentariile la Beloved sînt un răspuns implicit la Shlomith Rimmon-Kenan (1996). Un exemplu de narațiune la persoana a doua este Michel Butor, La modification (1957). Cel mai important
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
sfîrșit. Sophia, cu puterea ce o caracterizează, cu simțul umorului care funcționează ca o armă, o întruchipează pe nesupusa Cassie, sclava mîndră care reușește să se salveze cu ajutorul lui Tom. Toate aceste elemente nu se referă la vizualitate, ci la intertextualitate. Dar aluziile la Tom și la tot ceea ce el reprezintă sînt mai subtile și mai complexe decît ar putea lăsa să se înțeleagă această paralelă între personaje. Limba, întîmplările și dialogurile sînt toate reacții la alegerile operate de Stowe și
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
copilăriei - numărătoare infantile, stâlciri școlărești ale poeziilor celebre, "oracole" stupide -, așa cum apare ea, de pildă, în "Antologia inocenței" a lui Iordan Chimet, de la "poemele" nebunilor descoperiți de suprarealiști, de la umorul negru al bancurilor sinistre, dar și dintr-o tradiție a intertextualității în poezia românească mai recentă, pe filieră optzecistă (Florin Iaru, Ion Stratan). Urmîndu-i pe aceștia din urmă și, prin ei, pe Brumaru, Dimov sau Foarță, tânărul poet este un rimator prin excelență, opus tradiției prozaice și biografiste a celor mai mulți poeți
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de azi sânt sensibili la acest gen de declicuri și conexiuni sofisticate (și, practic, toată literatura adevărată, indiferent de orientare, chiar și cea mai realistă în aparență, este așa). Mă-ntreb câți au cultura necesară ca să surprindă aluziile, trimiterile și intertextualitatea oricărei bucăți de literatură bună. Pentru că Nabokov, orice s-ar spune, e încă accesibil față de nebunia supraetajată a unui Pynchon și-a multor alți autori de azi. Nu-i vorba numai de cultura literară, ci și de cea științifică, filozofică
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel global, coerența acestuia este dată de o dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la pratique sociologique (cap. 2, "Object sociologique et problème social", pp. 53-101), Dunod, Paris, 1989. 392 Este necesară cunoașterea și stăpânirea tuturor teoriilor sociologice, deci și a teoriei etichetării, a interacționismului simbolic, a etnometodologiei, a analizei discursului, a pragmaticii, a intertextualității și indexicalității etc. 393 G. King ș.a., Fundamentele cercetării sociale, Polirom, Iași, 2000. 394 Idem, p. 53. 395 Respectul demnității umane și considerarea oamenilor ca membri competenți, convingerea că societatea poate și trebuie să ofere fiecăruia un loc de "membru
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit", "Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii pe ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgelele de sticlă" al intertextualității" etc. În structura de profunzime, studiul Un veac de caragialism argumentează perenitatea creației lui Caragiale și infirmă, adiacent, opinia negativă, exprimată de E. Lovinescu în eseul Caragiale "considerabil prin lungime și sinteză" cum însuși îl caracteriza -, publicat în "Convorbiri literare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unei largi zone de răspândire a comicului atât în dramaturgia, cât și în proza noastră din secolul trecut, poate constitui punctul de plecare al unei astfel de lucrări sintetice. De asemenea, nu sunt lipsite de interes și importanță nici intertextualitățile care pot fi reperate în cadrul literaturii românești asociate absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]