1,269 matches
-
relații. 3. introducerea copilului într-o situație de explorare și manipulare, pentru a descoperi proprietățile dinamice și relaționale ale obiectelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare. A doua funcție este susținută de strategii de modelare structurală, cum ar fi, folosirea unei intonații exagerate, reducerea lungimii și complexutății mesajului verbal adresat copilului, reducerea complexității conceptuale sau semantice a conținutului lexical adresat copilului și, parafrazarea și repetarea frecventă a mesajului verbal destinat copilului. În cazul predării limbajului, educatorul trebuie să-și adapteze comportamentul nonverbal
Specificul activit??ii instructiv-educative ?n ?nv???m?ntul special pentru deficien?ii de auz by Ioana Cherciu, Mioara Sandu [Corola-publishinghouse/Science/84004_a_85329]
-
mesajele transmise de la o persoană la alta prin alte căi decât cele lingvistice. Acestea includ mesaje corporale ( poziția corpului, gesturi, mimica, contact vizual și contact fizic), comunicare spațială ( distanța dintre două persoane care conversează), și paralimbajul ( cum ar fi tonul, intonația sau accentul folosite). Stiluri de comunicare: Comunicare asertivă Comunicare agresivă Comunicare pasivă Asertivitatea, agresivitatea și pasivitatea reprezintă trei modalități calitativ diferite, de abordare a relațiilor interpersonale. Fiecare dintre acestea deține un set corespunzător de comportamente verbale și non-verbale. Aspecte verbale
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
profesorul transmite limbajul său didactic, folosind procesul de predare - învățare - evaluare, în scopul realizării obiectivelor-cadru și a obiectivelor de referință, din programele școlare. Codurile folosite de profesor în comunicarea didactică sunt: cuvântul, gestul, imaginea, sunetul, mișcarea, pauzele logice și psihologice, intonația, stările afective etc. Canalele de comunicare sunt analizatorii: vizual-auditiv, olfactiv, gustativ. În situațiile școlare de instruire, sursele comunicării pot fi: mesajul didactic și educațional al profesorului, manualul școlar, reviste, cărți, atlase, hărți, materiale didactice, filme și diafilme didactice, imagini proiectabile
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
a l i z a d i s c u r s u l u i din retorică, noțiunea de "antifrază" vizează modalitatea de a expune o idee pentru a transmite de fapt sensul ei contrar, de obicei, cu o intonație ironică: Bună afacere! înseamnă "o afacere păguboasă". În decriptarea antifrazei, contextul și situația de comunicare devin factorii esențiali pentru o receptare optimă. Expresie a ironiei, antifraza se individualizează însă prin proprietatea de veridicitate a sensului transmis, în vreme ce ironia presupune o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
iar opinia un punct de vedere bazat pe o judecată a subiectului, care îl determină să exprime o atitudine în legătură cu ceva. În ceea ce privește existența unor mărci ale aprecierii, există dificultăți în a stabili mijloacele ce țin de latura lingvistică a discursului (intonație, elemente lexicale, particularități morfosintactice: "ce frig este!"; "din păcate nu a ajuns"; "mă îndoiesc că va crede") și cadrul general discursiv, care uneori poate atenua, anula sau inversa sensul aprecierii. V. analiza discursului, discurs, enunț, modalitate, subiectivitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
uneori denumită gestualitate discursivă. Însușirea coverbal se aplică deopotrivă fenomenelor cognitive legate de producerea vorbirii (precum mișcarea ochilor) și fenomenelor de interacțiune (schimburi de priviri, potriviri proxemice), dar nu se aplică fenomenelor ce țin de materialitatea vocii (accent, timbru, debit, intonație), cărora li se rezervă trăsătura paraverbal, și nici fenomenelor care însoțesc situația de comunicare, dar în mod clar disociabile de producerea enunțului (de exemplu, ostilitatea interlocutorului care stă cu brațele încrucișate), pentru care se preferă trăsătura de nonverbal. Studiul fenomenelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare sau hiperbat. Emfaza poate constitui și o trăsătură a oralității, întrucît în comunicarea orală se manifestă printr-o exagerare în ton, în voce, în semnificație. Un enunț de tipul Vacanța
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fiziologică și atitudinală (variații în mimica facială, tonusul muscular sau reacțiile electrodermice, de exemplu, oferă date importante despre starea emoțională a individului), dar și elementele de natură verbală și paraverbală (modificări asupra organizării discursului; variații ale vocii: debit, volum, timbru, intonație; gestionarea indiciilor mimo-posturo-gesturale); 2) comunicarea empatică a emoției: empatia de gîndire, de acțiune și de afecte reprezintă împărtășirea sincronă a stărilor psiho-corporale, adică partenerii actului comunicațional au o stare asemănătoare, iar empatia devine, astfel, un fenomen complex care are rolul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbaj impropriu care să dea socoteală de toate ideile și de toate sentimentele. Noțiunea "figură" se leagă strîns de cea a "sensului figurat" pe care îl produce, acel sens fiind generat în funcție de împrejurările în care apare și se manifestă, de intonația vocii sau de legătura care se stabilește între ideile exprimate și cele neexprimate. Cînd cuvîntul se îndepărtează de sensul propriu (sensul inițial, direct sau "normal") și dobîndește un altul, se realizează una din figurile discursului pe care marii retoricieni le-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în vreme ce intervenția este o unitate funcțională, luarea de cuvînt este o unitate coextensivă intervenției unui singur vorbitor. V. act de vorbire, luare de cuvînt, schimb, interacțiune verbală. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTONAȚIE. Prin intonație se înțeleg variațiile de intensitate cu care se rostesc unele cuvinte sau grupuri de cuvinte din interiorul unui enunț. Ea dă o anumită curbă melodică frazei și transmite informații în legătură cu tipul de enunț (declarativ, interogativ sau exclamativ) ori
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este o unitate funcțională, luarea de cuvînt este o unitate coextensivă intervenției unui singur vorbitor. V. act de vorbire, luare de cuvînt, schimb, interacțiune verbală. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTONAȚIE. Prin intonație se înțeleg variațiile de intensitate cu care se rostesc unele cuvinte sau grupuri de cuvinte din interiorul unui enunț. Ea dă o anumită curbă melodică frazei și transmite informații în legătură cu tipul de enunț (declarativ, interogativ sau exclamativ) ori în legătură cu starea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau grupuri de cuvinte din interiorul unui enunț. Ea dă o anumită curbă melodică frazei și transmite informații în legătură cu tipul de enunț (declarativ, interogativ sau exclamativ) ori în legătură cu starea afectivă, cu atitudinea și intențiile vorbitorului. Constituind unul dintre aspectele prozodiei, intonația este asimilată, într-o manieră imprecisă, melodiei sau modulației enunțului oral, fiind apreciată chiar ca un element fondator al acestuia, dar de nivel suprasegmental, căci îl vizează în întregime. Intonația are o funcție distinctivă și este specifică fiecărei limbi. Astfel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu atitudinea și intențiile vorbitorului. Constituind unul dintre aspectele prozodiei, intonația este asimilată, într-o manieră imprecisă, melodiei sau modulației enunțului oral, fiind apreciată chiar ca un element fondator al acestuia, dar de nivel suprasegmental, căci îl vizează în întregime. Intonația are o funcție distinctivă și este specifică fiecărei limbi. Astfel, în română, intonația enunțiativă este marcată printr-un ton descendent spre sfîrșitul enunțului (Mă duc din nou.), cea interogativă are de obicei un ton ascendent (Mă duc din nou?), iar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-o manieră imprecisă, melodiei sau modulației enunțului oral, fiind apreciată chiar ca un element fondator al acestuia, dar de nivel suprasegmental, căci îl vizează în întregime. Intonația are o funcție distinctivă și este specifică fiecărei limbi. Astfel, în română, intonația enunțiativă este marcată printr-un ton descendent spre sfîrșitul enunțului (Mă duc din nou.), cea interogativă are de obicei un ton ascendent (Mă duc din nou?), iar cea exclamativă are o curbă descendentă pronunțată (Mă duc din nou!). Problema intonației
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
intonația enunțiativă este marcată printr-un ton descendent spre sfîrșitul enunțului (Mă duc din nou.), cea interogativă are de obicei un ton ascendent (Mă duc din nou?), iar cea exclamativă are o curbă descendentă pronunțată (Mă duc din nou!). Problema intonației se pune în cazul a n a l i z e i d i s c u r s u l u i conversațional și, uneori, a celui narativ, fiind remarcată fonic în cazul redării orale și prin semne de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care indică o atitudine enunțiativă și mai puțin de caracterizare a referentului, încît devine un aspect al antifrazei. Acest lucru nu este posibil decît dacă enunțarea furnizează indici de ironizare, prin conținutul ei sau prin alte mijloace (în vorbire prin intonație sau prin mimică, iar în scris prin puncte de suspensie ori redare în italice). Cuvîntul grecesc de la baza termenului ironie semnifica "întrebare", căci faptul de a întreba, simulînd ignoranța, face parte din maieutica socratică. Această perspectivă a întrebării rămîne însă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
marcheze enunțul cu indici care să permită dezvăluirea implicitului. Ironia nu se poate însă identifica decît prin procedeele retorice anexe care-i sînt asociate (antifrază, eufemism, litotă, hiperbolă, parodie etc.) sau prin indici tipografici în cazul textului scris și prin intonație în cazul redării orale. Asemenea procedee și indici sînt componente ale discursului și, de aceea, intră în atenția a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, care stabilește tipul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
RN ÎNTREBARE. Actul de vorbire performat de locutor pentru a obține un răspuns din partea alocutorului este o realitate pragmatică, numită întrebare, noțiune ce trebuie distinsă de cea de "enunț interogativ", care constituie o realitate sintactică, avînd o organizare specifică, o intonație corespunzătoare sau alte mărci distinctive (pronume și adverbe interogative). În cercetarea procesului de comunicare, dar și în a n a l i z a d i s c u r s u l u i interesează mai ales raportul dintre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Această situație reflectă diversitatea perspectivelor posibile în studiul marcatorilor conversaționali, "mici cuvinte" care, dacă țin de mărcile verbale, sînt adesea monosilabice. Fiecare dintre aceste denumiri vizează una dintre trăsăturile următoare ale marcatorilor: 1) toate fac obiectul unui contur prozodic particular (intonație și ritm), 2) ele sînt, din punct de vedere morfologic, invariabile și aparțin la diferite categorii morfologice (interjecții, adverbe, conectori, adjective, verbe de percepție la diferite moduri etc.), 3) nu au o poziție fixă aplicabilă la toate, unele pot fi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
verbale, deoarece, de obicei, nu numai alegerea cuvintelor și îmbinarea lor sînt semnificative, ci și expresia vocală cu care sînt asociate. De altfel, se pare că fiecare comunitate influențează cu modulații previzibile și cunoscute de fiecare dintre membrii ei. Dacă intonația, accentuarea și pauzele, de exemplu, participă la realizarea enunțului, în mod normal, ele trebuie să intre în atenția analizei, pentru a stabili cînd corespund practicilor conversaționale și cînd reprezintă fenomene particulare. De fapt, indicii suprasegmentali, precum înălțimea, intensitatea și durata
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înlănțuie, se succedă și se ordonează pe axa temporală constituind o latură caracteristică și fundamentală a vorbirii, nivelul segmental, dar ele se organizează pentru a forma morfeme și se integrează într-un nivel superior, suprasegmental. O lungă perioadă de timp, intonația a fost singurul fenomen de prozodie studiat, deși a fost diferit definită, datorită constatării că pot exista enunțuri bine alcătuite ce pot fi neînțelese sau înțelese greșit, dacă nu sînt intonate sau sînt prost intonate. Situația se observă atunci cînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și interacționale care sînt studiate de mai multe discipline. În lingvistică, prozodia se remarcă în cadrul sistemului formal al limbii, astfel încît fonosintaxa a fost de mult timp studiată prin implicarea în structurarea morfosintactică a limbii, caracterizată prin dominantele tipice ale intonației. În unele lucrări au fost studiate funcțiile semantice ale prozodiei în structurarea ierarhică a discursului, astfel că diferiți parametri prozodici (variația înălțimii diferitelor segmente, centrul intonației, înălțări și coborîri melodice, recurențe melodice, debit, pauze, alungiri) intră în această zonă de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timp studiată prin implicarea în structurarea morfosintactică a limbii, caracterizată prin dominantele tipice ale intonației. În unele lucrări au fost studiate funcțiile semantice ale prozodiei în structurarea ierarhică a discursului, astfel că diferiți parametri prozodici (variația înălțimii diferitelor segmente, centrul intonației, înălțări și coborîri melodice, recurențe melodice, debit, pauze, alungiri) intră în această zonă de interes. În psiholingvistică, la frontiera dintre lingvistică și psihologie, o literatură bogată a fost consacrată caracteristicilor prozodice ale atitudinilor și emoțiilor, precum și calităților vocale legate de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
SCAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN PUNCTUAȚIE. Prin punctuație se înțelege un sistem de semne grafice folosite pentru a indica limitele între constituenții unui enunț sau între enunțurile unui discurs, pentru a marca intonația sau unele raporturi sintactice manifestate la nivelul propoziției sau frazei (coordonare, subordonare, apozitiv etc.). Unele semne de punctuație au aceeași formă și aceleași funcții în mai multe limbi, dar altele variază de la o limbă la alta. Fiind un sistem de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fonologia îi atribuie înțelesul de "sumă a trăsăturilor vocale ale unui fonem sau ale unei silabe", încît, o vocală palatală, de exemplu, se înscrie în registrul acut, în raport cu vocalele velare, ce se situează în registrul grav. În prozodie, registrul este intonația sau nivelul melodic (mijlociu) cu care se rostește un enunț (sau o frază). În lingvistică, termenul registru este uneori considerat un sinonim al lui nivel, cu acestă valoare avînd însă adesea conotații sociale ce țin de sistemul semiotic, căci vizează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]