1,407 matches
-
în vânzare a imobilului ipotecat, ceea ce tribunalul a și făcut, fixând termenul de vânzare la 25 mai 1890. Conform procesului-verbal din 17 februarie 1890, încheiat la fața locului de Tribunalul din Botoșani în vederea publicării vânzării, situația moșiei era următoarea: moșia Ipotești, situată în comuna Cucoreni, plasa Târgu-Miletin, județul Botoșani, în întindere de aproximativ 150 de fălci de pământ, din care 100 fălci arabil, iar restul fânaț și imaș; pe moșie se află o curte pentru locuință, compusă din 9 odăi, păreții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ei și Tribunalul din Botoșani a procedat în consecință, hotărând vinderea moșiei Ipotești-Eminovici la mezat, astfel încât copărtașii să poată ieși din indiviziune. Încă din 1889, pe 16 iunie, experții întocmiseră hârții privind situația acestui teren, care se prezenta astfel: moșia Ipotești situată în comuna Cucoreni, plasa Târgu-Miletin, jud. Botoșani cumpărată de la Gheorghe Eminovici, compusă din 2 trupuri, având aproximativ ca la 300 fălci pământ în care intră tot cu aproximație 23 fălci pădure, 200 fălci pământ arabil, ear restul fânaț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
loc sterp în întindere de 10 prăjini pământ. Această moșie se megieșește despre răsărit cu moșia Cucorenii lui Baștă, în fund cu moșia Vlădeni Balș, la o parte cu moșia Cătămărăști proprietatea domnului Gheorghiță Ciolac, și de cealaltă parte cu Ipoteștii cumpărați de def. Marinovici H. [Hristea, grafiat și Cristea, n.n.] de la d-na Eliza Moritz. Se specifică că această moșie se disparte în mijloc prin 2 trupuri de răzășie numite tot Ipoteștii, una a fraților Isăcescu și a Statului; la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
domnului Gheorghiță Ciolac, și de cealaltă parte cu Ipoteștii cumpărați de def. Marinovici H. [Hristea, grafiat și Cristea, n.n.] de la d-na Eliza Moritz. Se specifică că această moșie se disparte în mijloc prin 2 trupuri de răzășie numite tot Ipoteștii, una a fraților Isăcescu și a Statului; la această moșie urmează a se începe licitația de la prețul de 105.000 lei [...].46 După aproape patru ani de tărăgănări din diferite motive, a fost ținută și licitația care s-a soldat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a se începe licitația de la prețul de 105.000 lei [...].46 După aproape patru ani de tărăgănări din diferite motive, a fost ținută și licitația care s-a soldat cu ordonanța de adjudecare nr. 209 din 4 iunie 1893: moșia Ipotești (fostă Eminovici) a succesorilor lui Cristea Marinovici a fost adjudecată de Alexandru Isăcescu, pentru suma de 150.000 lei. Ordonanța de adjudecare a fost învestită cu formula executorie nr.158 din 20 mai 189547. S-a văzut că, pe vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost adjudecată de Alexandru Isăcescu, pentru suma de 150.000 lei. Ordonanța de adjudecare a fost învestită cu formula executorie nr.158 din 20 mai 189547. S-a văzut că, pe vremea când Gheorghe Eminovici a cumpărat jumătate din Ipotești, o pătrime din această moșie era stăpânită de frații Isăcești, anume de călugărul Alexandru și fratele său Nicolae. S-a arătat apoi că Alexandru Isăcescu lăsase prin testament schitului Gorovei partea sa din Ipotești, parte care în 1864 a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Gheorghe Eminovici a cumpărat jumătate din Ipotești, o pătrime din această moșie era stăpânită de frații Isăcești, anume de călugărul Alexandru și fratele său Nicolae. S-a arătat apoi că Alexandru Isăcescu lăsase prin testament schitului Gorovei partea sa din Ipotești, parte care în 1864 a fost secularizată, devenind proprietate a statului. Cât privește cealaltă parte, rămasă lui Nicolae Isăcescu, ea a fost lăsată moștenire nepoților săi, Iordache și Alecu (Alexandru) Isăcescu. Iordache Isăcescu a avut doi copii legitimi, Vasile Isăcescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
exceptând, desigur, pătrimea donată schitului Gorovei de către călugărul Isăcescu (devenită proprietatea statului). Prin actul de donație, autentificat de Tribunalul Botoșani sub nr. 8691 din 9 septembrie 1920 și transcris cu nr. 2162 din aceeași dată, Gheorghe Isăcescu a donat moșia Ipotești, care i-a rămas după exproprierea făcută potrivit decretului de lege din 1918, fiicei sale, Maria Isăcescu. La 11 iunie 1921 Maria Isăcescu contractează căsătoria cu medicul Constantin V. Papadopol și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Isăcescu a donat moșia Ipotești, care i-a rămas după exproprierea făcută potrivit decretului de lege din 1918, fiicei sale, Maria Isăcescu. La 11 iunie 1921 Maria Isăcescu contractează căsătoria cu medicul Constantin V. Papadopol și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la tatăl său, Gheorghe Isăcescu 51. La numai cinci zile după ce s-a constituit dota, adică la 16 iunie 1921, Maria Constantin V. Papadopol încheie un contract prin care arendează moșia Ipotești, proprietate dotală de la Gheorghe Isăcescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la tatăl său, Gheorghe Isăcescu 51. La numai cinci zile după ce s-a constituit dota, adică la 16 iunie 1921, Maria Constantin V. Papadopol încheie un contract prin care arendează moșia Ipotești, proprietate dotală de la Gheorghe Isăcescu, din hotar în hotar, cum se găsește în urma exproprierii, în suprafață de 180 fălci (sau 257,40 ha), cu toate atenansele ei, pe termen de 5 ani, începând de la 23 aprilie 1922, cu prețul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe an. Arendașul se numea Gheorghe Ungureanu 52. Și această moșie (fostă Ipotești-Eminovici și Ipotești-Isăcescu) a fost expropriată în 1945, rămânând proprietarilor suprafața de 50 ha, conform legii, iar în 1949, a fost expropriată în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
expropriată în 1945, rămânând proprietarilor suprafața de 50 ha, conform legii, iar în 1949, a fost expropriată în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două biserici, faptele s-au prezentat după acte autentice în marea lor majoritate inedite, păstrate și azi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două biserici, faptele s-au prezentat după acte autentice în marea lor majoritate inedite, păstrate și azi în arhive. Multe alte documente s-au pierdut odată cu vinderea la kilogram a hârtiei de la Arhivele Naționale din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că Nicolae Iorga a fost indignat de acest act și a luat atitudine atunci când a văzut în piața orașului băcani ambalând pește sărat în documente din arhiva Eminoviceștilor. Poate că în felul acesta se explică și tăcerea cercetătorilor în relația Ipotești Eminovici, după vânzarea moșiei. S-a vorbit și mai mult, însă, despre mâhnirea poetului atunci ziarist la București și despre eforturile acestuia de a împrumuta bani și de a recupera moșia. Eminescu scria la un moment dat: mi-ar părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unde zace ce-am avut mai scump pe lume ar încăpea în mâini străine 53. Și totuși, a încăput, inevitabil, pe mâini străine, în ciuda faptului că poetul ajunsese să proiecteze chiar o posibilă căsătorie prin care spera să poată răscumpăra Ipoteștii. Poetul (dar și copilul din el) își mai făcea și alte planuri: poate să găsesc bani la rudele lui [Maiorescu, n.n.], pentru Ipotești. Să-i spun să-l facă tovarăș la arendă pe Cristache 54. Slavici scrie și el că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în ciuda faptului că poetul ajunsese să proiecteze chiar o posibilă căsătorie prin care spera să poată răscumpăra Ipoteștii. Poetul (dar și copilul din el) își mai făcea și alte planuri: poate să găsesc bani la rudele lui [Maiorescu, n.n.], pentru Ipotești. Să-i spun să-l facă tovarăș la arendă pe Cristache 54. Slavici scrie și el că Eminescu a început să caute bani de cheltuială și s-a împrumutat fără știrea mea [...]. Mai de la unul, mai de la altul, a adunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
eu despre cele comunicate. Trimiți-ne din banii împrumutați cât vei pute. După Paști contează pe persoana și caracterul meu, măcar că oamenii mă numea "Nec cel prost"56. Lucrurile au stat însă altfel: deși cumpărătorul Cristea Marinovici a devenit proprietarul Ipoteștilor chiar din momentul semnării acestui act, Gheorghe Eminovici a fost tolerat a se bucura, în continuare, de toate veniturile moșiei, afară de pădure, până la data de 23 aprilie 1879, însă pentru aceasta, Marinovici îi va scădea, din ultima rată, suma de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
îi va scădea, din ultima rată, suma de 450 galbeni austrieci, iar Gh. Eminovici va plăti, până la acea dată, toate impozitele și dările către stat, județ și cotună. [...] După cele scrise în actul de vânzare, Gh. Eminovici trebuia să părăsească Ipoteștii în mod definitiv la data de 23 aprilie 1879. Însă, după o înțelegere avută cu Marinovici, el a rămas pe loc, ca tovarăș în exploatarea moșiei pe lângă noul proprietar. Eminovici plătea pe an 10.000 de lei, apoi, din toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astea, iată ce se scrie în Registrul stărei civile pentru morți, din 1884, ianuarie, 9: act de moarte al D-lui Gheorghe Eminovici în etate de 72 ani văduv mort eri la unsprezece din noapte în casa sa din cotuna Ipotești, comuna Cucorăni, religia ortodoxă, profesia arendași de moșie din cotuna și comuna menționată mai sus59. Și pe actul de deces al lui Nicu stă scris tot arendaș de moșie 60. Să fi fost oare vorba de o arendare în toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
demult, fie pentru că se ascund prin cine știe ce arhivă obscură. Cert este însă că întreg acest spațiu, al cărui labirintică istorie a fost creionată cât mai fidel cu putință, e astăzi reînvestit cu o aură metafizică de către destinul lui Eminescu. Țărâna Ipoteștilor a rodit adânc în creația sa, risipind polenul trăirii omului Eminescu în viața atemporală a operei. Acest raport complex dintre viață și creație este semnalat pertinent de către Amado Alonso atunci când scrie: relațiile dintre experiența trăită și experiența poetică, dintre fluxul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu cât el rezonează mai mult și în alt chip decât ceilalți la toate acestea, cu atât noua lume, cea a creației, sau, mai exact, a recreației, este iluminată de soarele lăuntric al geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
noua lume, cea a creației, sau, mai exact, a recreației, este iluminată de soarele lăuntric al geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum a arătat Mircea Eliade în dialogul său cu Claude-Henri Rocquet, n'est pas un stade dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum a arătat Mircea Eliade în dialogul său cu Claude-Henri Rocquet, n'est pas un stade dans l'histoire de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
De aici a pornit și Eminescu. A tânjit la copilărie până la finalul scurtului său timp al trecerii prin lume; înaintea morții ar fi vrut să audă, cu gândul curat al poetului-copil, cântându-se Lumină lină, ca la Agafton, schitul din apropierea Ipoteștilor, unde, la o șezătoare, poetul a auzit povestea lui Călin. Eminescu n-a uitat niciodată Ipoteștii, cum n-a uitat nici întâia iubire trăită aici. Mai mult, aceasta va constitui un subiect privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]