1,368 matches
-
adevărat. Poate că suferința calmă era adevărata maturitate, lucrul de care avea nevoie sănătatea mentală. Dar abia acum realiză Weber cât de mult îl iritase întotdeauna detașarea ei vagă față de suferință. Criza pe care siguranța lor tare ca piatra o ironizase întotdeauna - toate gesturile lor binevoitoare și jocurile stupide, care-i legau, Bărbat și Femeie -, înstrăinarea pe care niciodată n-o înțeleseseră la alții era acum a lor. Iar ea plângea, fără zgomot. — Atunci de ce dracu’ îmi spui mie chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fel. — Lanark, nu-i așa? întrebă el. Excelent. Eu sînt Ritchie-Smollet. Dădură mîna. Clericul își aruncă privirea în jos, la Rima, care stătea ghemuită pe călcîie și cu brațele odihnindu-i-se pe stomac. Dînsa este, deci, doamna ta? — Doamna, ironiză Rima cu dispreț. — E obosită, zise Lanark, și nu se simte bine. De fapt, o să nască în curînd. Clericul zîmbi entuziast. — Splendid. E formidabil. Trebuie s-o ducem la spital. — Nu! zise Rima cu violență. — Nu vrea să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atent cu o pătură moale. Sludden se ridică și își destinse mîinile, spunînd: — Minunat! E absolut minunat. Am venit aici din mai multe motive, bineînțeles, dar unul dintre ele este acela de a te felicita pentru performanța ta. Nu-l ironiza, Rima, este un membru bun al comitetului, atunci cînd acceptă disciplina. S-a bătut cu Gow, și asta ne-a permis să acționăm. Comitetul acum se află în sesiune permanentă. Nu vreau să spun că toți stăm în sala canonicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
În privința lui pot întreprinde verificările necesare. Acum însă, dumneata, admiratorul Arsenalelor, dispari de aici până nu iau o măsură drastică. - Doamnă, protestă fără prea multă convingere Doocar, sunt supus loial al Casei Isher. - Îmi pare bine că o spui, îl ironiza Innelda. Cu un aer maiestuos, trecu pe lângă el fără a mai întoarce capul. CAPITOLUL XXIII CÂND ÎMPĂRĂTEASA INTRĂ în sală, îi auzi pe cei adunați deja acolo oftând ușurați. Le zâmbi fără prea multă strălucire. Oamenii care voiau să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de merit națională. Josh, dimpotrivă, fusese un papagal. Era dolofan, scund, neîndemânatic. Mergea cu o legănare ciudată. Nu reușea să se corecteze. Iar pantofii ortopedici pe care mama lui insista să-i poarte nu-i erau de ajutor. Fetele îl ironizau. Le auzea chicotind, când trecea pe lângă ele pe holuri. Liceul fusese o tortură pentru Josh. Nu se descurcase bine deloc. Adam mersese la Yale. Josh abia intrase la Emerson State. Cum se schimbaseră toate astea. Cu un an în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
asta? — Nu vreau să mă cert cu tine, zise el candid. — Păcat, ar fi fost distractiv. — Vreau să fiu partenerul tău de amor, nu de omor. E Sf. Valentin. — Încă mai vrei să fii iubitul meu? După atâta timp? Îl ironiză. — Cu o femeie atât de frumoasă, de sexy și de inteligentă ca tine... și, desigur, care sărută atât de bine..., Încercă el marea cu degetul. — Sam, mă flatezi fără pic de jenă... — Exact! — Asta e ceva nou... — Vreau să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
perpetuu să le fixeze În expresie. Atunci Belbo nu mai e autoironic, ci foarte Încordat, plin de o gravitate extremă, ceea ce face din actul narării orale o Îndeletnicire complexă, cea mai solemnă În ordinea existenței imediate. În mai multe contexte, ironizându-i pe purtătorii de manuscrise, personajul Își afirmă incapacitatea de a scrie; aceasta ar fi complexul lacanian cel mai profund introdus În roman cu bună știință de autor. E vorba de incapacitatea și imposibilitatea actantului-scriitor de a-și afla instrumentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Zamyatin. Ca la un semn, cele două turiste Își dau paharele peste cap și se ridică să plece. — Cum rămîne cu turul de oraș? se roagă rusul. — Poate altădată. Dinții le strălucesc. — Pa, asigurați-vă că vedeți totul, le ironizează Mitch, fluturîndu-și capătul codiței Împletite. — Mitchka, spune Zamyatin, nu fi geloasă. O să-ți spun o poveste despre bărbații ruși. Cam cu zece ani Înainte de căderea comunismului, bărbații ruși au Început să devină impotenți. Prietenul meu de la Institutul Psihologic din Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
considerat că ar fi o idee bună să le vorbești despre artă, poate și despre filantropie. Ia uite! Săraca Monica! Guvernul cheltuiește șase milioane de dolari pentru a o forța să descrie o muie! — Nu e chiar așa de simplu, ironizează Wakefield. Simte ceva născut de excitanta expresie „muie“. E murdară, e nerușinată, bravo ție, Maggie. — Voiau un conferențiar care să le ridice moralul. Ne-a fost greu să găsim unul care să nu facă tot felul de numere cu cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între paranteze. În numărul 3, la rubrica de note, e prezentată „lucrarea despre cubism scrisă de Metzinger și Gleizes, doi dintre cei mai de seamă reprezentanți ai noului curent”, iar în numărul 2, o „poezioară” a lui Cincinat Pavelescu e ironizată astfel: „magistratul se afirmă dacă nu simbolist, cel puțin futurist à outrance”. Sînt anunțate numeroase volume ale colaboratorilor sau afinilor. Susținător financiar și principal responsabil cu partea grafică a revistei este elevul lui Iser, Marcel Iancu (n. 1895); tînărul grafician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul volum Digresiuni asupra conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt numai cîteva dintre episoadele unui „divorț” rămas definitiv. Toate eforturile lui Ion Vinea de a-i reapropia (vezi și corespondența citată Vinea-Tzara, restituită de exegetul fenomenului Dada, Henri Béhar) vor rămîne zadarnice. Iancu și Tzara se vor ignora (sau ironiza) reciproc toată viața: ultimul va elimina toate dedicațiile către cel dintîi în poemele sale și, în vizitele întreprinse la București, va face abstracție de existența fostului amic. Nici Iancu nu se va lăsa mai prejos, atît în România, cît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „plutocrația mercantilă”, fără ca „trista aventură a generalului Averescu să fi avut ceva din strălucirea surprinzătoare a guvernării lui Mussolini”. Antibrătienist intratabil, Vinea se pronunță și împotriva politicii lui Constantin Argetoianu, a conservator-democratului Take Ionescu, combate Constituția liberală din 1923, ironizează acid „mecenatul” regal și literatura Reginei Maria („cea mai propagandistă dintre regine”, v. „Coroana și literatura“, nr. 39-40) și ia în mod consecvent apărarea intelectualilor și politicienilor acuzați de colaboraționism cu ocupantul german în timpul Primului Război Mondial, sub guvernarea liberalilor. O făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și de plecare specific național”. Ideea va fi reluată și dezvoltată în articolul programatic „Modernism și tradiție“, unde acuzele naționaliștilor cu privire la dispariția din arta nouă a subiectului și a peisajului, purtătoare de mesaj identitar, „specific românesc” și valorificabil propagandistic, sînt ironizate corespunzător: „...peisajul în care stejarii sînt verzi ca românul și viceversa”; „florile lui Luchian cari, precum se știe, erau aduse, iarna-vara, din Italia în atelierul artistului. Iată cum, în atingere cu izma creață a poetului Goga, violetele de Parma capătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Roma și Atena. Există, știm, argumentul Rusiei, triumfătoare în literatură. Dar Rusia e o mare putere politică, și știm repercusiunea rangului unui stat asupra literaturei sale”. Om de stînga, adept al „democratismului” în politică, Vinea - artist cu complexe aristocratice - ironizează subțire „democratismul” cultural: „Concluzia împotriva nobleței intelectuale este de un integru democratism intelectual: scriți, totuși, și îngîmfați-vă, fie și numai de necaz!”. Sîntem, totuși, departe de îndemnul heliadesc pașoptist „Scrieți, băieți, numai scrieți!”... Adevărata soluție de afirmare externă prin depășirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la ea, căci haite de păcătoși abia așteaptă să te prindă-n gheare. Am crezut că mă ironiza. La mănăstirea în care trăia am fost primit cu prietenie. Am putut să-mi fac nevoile și mi s-a oferit o băutură dulce și tare mirosind a trandafiri. După ce i-am promis lui Garibaldo că aveam să vin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un cal nărăvaș. A reușit totuși să spună și el ceva potolit: - Să nu-mi îngreunezi prea tare serviciul în slujba poporului meu, Gundeperga. I-am dat drumul la brațe. - Îți slujești poporul slujindu-ți propriile ambiții. Recunoști? l-a ironizat ea. Am încercat să-l rog din priviri pe Rotari să părăsească atunci camera și, odată cu ea, tronul. În schimb, el a spus: - Douăsprezece luni, femeia mea. După care, naști sau nu naști, Gaila se va întoarce la mine. Gundeperga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ridică din nou, o Împinse Înainte, În sus - apoi, dezumflându-se, coborî și dispăru sub roțile furgonetei, iar acum apărea din nou pe neașteptate, absorbită de un vârtej de aer, care se deschide În dreptul portbagajului, și apoi plutește - balonaș diform, ironizat de lumina farurilor. Un rând de blocuri le apăru În față, tremurând, iar lampioanele sure Începură o cursă rapidă, un rând de pini se Înclină dintr-o dată, aplecându-se peste parbriz, făcându-l să se cutremure de spaimă și forțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Republicii Italiene cu inel În nas, ca un sălbatic? Îl Întrebă. — De ce nu? răspunse Zero, conștient că examenul deja fusese pierdut. La urma urmelor, un tribunal este tot o junglă În care domnește legea celui mai puternic. — Purtați perucă? Îl ironiză Ferrante, privindu-i codițele lungi. Poate că Îl invidia: el era aproape chel. Șuvițe aspre Îi ajungeau până pe gulerul cămășii. Câteva fire de păr rare, patetice. — Nu, răspunse Zero, e părul meu. Părul: singurul lucru pe care-l moștenise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și reducă orice consum la limita subzistenței - să cheltuiască bani Într-un centru comercial sau Într-un multiplex, să creadă În nebuloasa unui viitor mai bun, recurse la repertoriul său de glume și povestiri, pentru care fusese deja foarte apreciat, ironizând temele atavice și slăbiciunile ființei umane. Povesti Întâmplarea cu vaca Înfuriată pe tăun, metafora cetățeanului sâcâit de tot soiul de taxe și povestea cu rusul cel bețiv care se trezește Într-o dimineață din beția lui convins că visase cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
murmură ea. - Sau nu era fiica lui, preciză Marie. Tatăl meu mi-a spus că, la vremea aceea, brusca dumitale căsătorie a surprins multă lume. Frumoasa brutăreasă care ia de bărbat un Întîrziat mintal... - Așadar, nu crezi În basme, căpitane, ironiză Fersen. Nici eu. Cine e adevăratul tată al fiicei dumitale, doamnă Le Bihan? Poate tocmai pentru că Pierric descoperise lucrul ăsta ai Încercat să-l omori? Nici un răspuns. - Chiar dacă există prescripție pentru bebeluși, lucrul ăsta va atîrna greu În momentul verdictului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
l-ai asasinat pe fratele meu Gildas, apoi... - Nu, Marie. M-am mulțumit să-i trimit o copie a articolului despre necunoscuta din Molène... Iar asta a aprins pulberea... El a fost ucis, apoi Yves, apoi... - Responsabil, dar nu vinovat? ironiză ea cu amărăciune. O privi, sincer mîhnit. - SÎnt convins că unul din jefuitorii de la vremea aceea a profitat de prezența mea ca să se descotorosească de ceilalți, ca să-i Împiedice să vorbească. - Iar pe dumneata ce te-a Împiedicat să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ideea era nespus de nostimă. - Hotărît lucru, nu pricepeți nimic! Arthus e cel care mi-a dat bani ca să nu dezvălui lumii că Gwen e fiica lui... - Ai fi putut obține mai mult de la castelan, Yvonne, mult mai mult, o ironiză Fersen. Brutăreasa se chirci pe scaun. * * * Jandarmii aflați de pază o văzuseră pe tînăra de Kersaint sosind nebunește pe bicicletă și intrînd pe furiș În camera lui Ronan. Se Întrebaseră o clipă dacă trebuia să intervină și pînă la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]