1,235 matches
-
și sunt creativi. Mitingul ține cinci ore. Se încheie cu ridiculizarea bărbaților, după care sunt bătuți măr. Încăpățânatul de Luo se alege cu ambele picioare rupte. Nu vă opriți până când nu-i facem pe dușmani să cedeze! strigă Doamna Mao isteric în camera verde. Este foarte bucuroasă și, în același timp, înspăimântată. Kang Sheng i-a spus că umblă zvonuri serioase cum că dușmanii ei o vor „termina pe femeia lui Mao chiar în patul ei”. Kang Sheng a descoperit sursa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să stea, iar el insistă să plece. Facem ceea ce eu numesc „mișcarea de ferăstrău” de câteva ori pe zi. Uneori, în public. Lumea e nedumerită când îmi ridic glasul la Yu. Nu mă asculți niciodată, Yu Hui-yong! țipă ea, aproape isteric. O să vină o zi în care o să ne despărțim. Și mie nu-mi va fi teamă! El se duce zorit spre ușă și pleacă. Nu spune niciodată vreun cuvânt atunci când ea e mânioasă. Mai târziu, lumea îi spune Doamnei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de operă să poarte uniforme. Le spune că fiecare reprezentație ar trebui să fie luată la fel de în serios ca o bătălie. Pentru ea, asta e mai mult decât adevărat. Simte că trebuie să lupte pentru dreptul de a respira. Devine isterică și nervoasă. Nimic nu durează veșnic, comentează ea din senin. Când doarme bine noaptea, se trezește gândindu-se la trecutul ei. Într-o zi, îi dezvăluie un secret cântăreței ei de operă preferate. Știi, asta este exact aceeași scenă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
zâmbet înghețat pe față. Când Doamna Mao pune testamentul la îndoială, el scoate din buzunarul de la piept un sul de hârtie și arată scrisul familiar, care spune Pentru tovarășul Hua Guo-feng. Cu tine la conducere, mor în pace. Ea râde isteric, se răsucește și se îndreaptă spre ușă, strigând: Eu am versiunea adevărată a testamentului lui Mao. Mao mi l-a pus el însuși în ureche. Dă nas în nas cu mareșalul Ye Jian-ying, în vârstă de șaptezeci și nouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe scări zbierând Sărbători fericite pe dracu’ și spărsese cu pumnul panourile din lemn de arțar ale ușii dormitorului, ajungând până la urmă la urgență, cu trei oase rupte la mână. Și mai fusese și ziua aceea când o Joan Schluter isterică încercase să-i reteze buclele fiului ei, după ce Mark și Cappy se certaseră din cauza bretonului lui. Băiatul de șaptesprezece ani explodase, dând cu piciorul în aragaz și amenințându-și ambii părinți că-i va da în judecată pentru că-l maltratau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din prerie imaginea tipică a unei pustietăți uitate de Dumnezeu o elibera pe Karin. Rețeaua verticală, ca dintr-un joc de Lego, din Chicago o apăsase. Munții Stâncoși o neliniștiseră. Vălul sclipicios al Los Angelesului îi dăduse senzația de orbire isterică. Măcar locul ăsta îi era cunoscut. Doar locul ăsta era suficient de deschis și de gol ca să te pierzi în el. Farmer’s Daughter se afla pe locul unei vechi prăvălii din anii 1880, cu lambriuri din lemn de cireș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tomberoanele oamenilor din North Platte și apoi peste tot, din Ogallala în Litchfield, și care s-a dovedit a fi ursul malaez al unui electrician, scăpat de sub supraveghere: un animal foarte dezorientat, alergat până la epuizare de câteva sute de oameni isterici, cu halucinații. Dar „Mistere descifrate“ e ultima lui șansă. Trece printr-un interviu telefonic cu „căutătorul de subiecte“, zis și student care face practică neplătită. Sunt interesați și o trimit pe celebra Tracey Barr în persoană, însoțită de un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o vijelie albă. Rupp tremura, ceea ce nu făcu decât să-l convingă pe Mark că era o capacană. Pe Rupp nu-l îngheța nimic, niciodată. Avem de lămurit niște treburi, moșule. Lasă-mă să intru și discutăm. Câinele era deja isteric, arătându-și colții ca un lup și sărind peste un metru în aer, gata să se repeadă afară pe fereastră și să atace orice, ca să-și protejeze stăpânul. Mark nu-și auzea propriile gânduri. Ce treburi? Cum ar fi chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dâmbovița alunecând murdară În noapte, Baia Dâmbovița și chiar depozitul de blănuri de pe strada Oițelor. Femeia asta, Vera, avea mania să-i sfâșie cineva ciorapii Înainte, și fremătând, aștepta să faci operațiunea asta sub poruncă, era deja nervoasă, nerăbdătoare, aproape isterică. E, cum să nu-l iubești până la moarte și până În miez de noapte pe Popescu? Despre el se va ști așa: „Ce lungă este strada Eminescu / Pe Strada Macedonski stă Popescu”. De ce nu l-oi fi luat și pe Popescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
adepta primenitului și îngrijitului excesiv. Nu pentru că nu mă iubesc, ci pur și simplu pentru că nu le-am dat de gust. Dacă încercam vreodată să mă aranjez, Mark se alarma, iar pe Maria și pe Lisa le făcea să râdă isteric. Respect standardele minime. Mă epilez vara când port pantaloni scurți. Sunt meticuloasă când vine vorba de talc și deodorant și cheltuiesc o avere pe mașinării de curățat dinții - în primul rând pentru că am fobie de dentiști. Am zis să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
colț“ par să țină foarte tare la terminologie. Am insecte care mi se cațără prin păr și e posibil să le am de câteva zile. —Vreau să scap de ei ACUM. Trebuia să mă concentrez asupra respirației ca să nu devin isterică. Andrew alese o serie întreagă de produse. A început cu o sticlă frumoasă verde, decorată cu frunze. Bun, aceasta este varianta naturistă. Conține ulei de arbore de ceai... L-am prins de mână ca să-l opresc să ducă gestul până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o trăiesc în miezul unui banc cu evrei. Eu sunt fiul din acest banc cu evrei - numai că ăsta nu-i banc! Cine ne-a ciuntit în halul ăsta, rogu-te frumos? Cine ne-a făcut așa de morbizi și isterici și slabi? De ce, de ce-o țin tot pe-a lor cu țipetele astea gen „Ai grijă! Nu face asta! Alex - nu!“ și de ce, singur-cuc în patul meu din New York, mi-o iau mereu la labă ca disperatul? Doctore, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Și iată că în scenă își face intrarea tatăl: după o zi agreabilă, în care a încercat să vândă polițe de asigurare pe viață unor negri ce nici măcar nu-s siguri că sunt vii, se întoarce acasă la o soție isterică și la un copil metamorfozat - pentru că ce-oi fi făcut eu, întruchiparea bunătății pe pământ? Incredibil, de necrezut, dar fie i-am tras una la țurloaie, fie am mușcat-o. Nu vreau să aducă a lăudăroșenie, dar cred c-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de exercițiu, aidoma celei care tocmai se petrecuse puțin mai înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pentru ziua următoare. * Dispozitivul se lovi de pupitru și, din cauza gravitației mici, căzu încet pe podea. Samuel continua să bombăne nemulțumit. Margareta e o femeie împlinită, matură. Bătrânețea e pentru ea încă departe. Și totuși se comportă de parcă ar fi isterică sau bolnavă. De ce? Se simți dintr-o dată foarte singur și oftă. Cel mai bun lucru ar fi să ceară ajutorul bazei. Nu e cazul să-și facă griji, problema se va rezolva imediat. Ultimele contacte cu Pământul sugerau faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dusesem la Roman de vacanță (acum era acolo mătușă-mea). În Roman m-am legat cu unul Mușoiu (fost funcționar, și devenit propagandist socialist; azi e în București, scoate o revistă anarhistă) și cu un altul, Vaian (un tânăr nervos, isteric, nu lipsit de talent - care începuse a fi publicist de la 17 ani; a murit de mult: s-a sinucis). Întâiul meu articol publicat a fost o critică a unei poezii tipărită într-un ziar din Roman de o domnișoară. Critica
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iubi, care deghizează poate o lașitate, - m-am comportat, mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă! Am căzut ca o femeie isterică, m-am dat pradă mâinii ei mici, care se dăduse și ea pradă supusă și pe care o simt și acum pe buze și în inimă... Dar orice a simțit, atunci, orice simte acum, raportul dintre ea și mine s-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
urmă posedat de obiect, mărturisirea cu atâta grijă și atâta chin tăinuită, refulată, îi este smulsă, spre regretul tardiv al celui care a depășit momentul exploziei erotice: "m-am dat pradă mâinii ei mici", spune "am căzut ca o femeie isterică", mărturisește el inversiunea finală, dovedindu-se, după cum enunțase criticul în dizertațiile lui asupra raportului dintre autor și personaje, "iresponsabil" față de propria-i creație, dominat de aceasta. Deznodământul era previzibil și din mai vechea teorie a "supunerii față de realitate" și fusese
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care domină (65). Dacă omul ar avea perspectiva morții, dacă ar fi mai filozof, precizăm noi, conflictele, insultele ar dispărea (117). Pentru a susține inutilitatea demersurilor ameliorative, Ibrăileanu avansează o idee materialistă. Originea noastră e privativă, deoarece ne tragem din "isterica și libidinoasa maimuță" și nu din "generosul și obiectivul elefant" (118). Și la Chamfort gasim un gând asemănător: Omul e nefericit, fiindcă nu are instinctul ori mândria elefantului, care nu se reproduce în servitute. (în Maximes et pensées, cap. VII
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
el se revoltă în accente depreciative la adresa josniciei făptuite. Să nu ne lăsăm înșelați de text. Și de astă dată se exagerează proporțiile unui gest altfel normal, pentru a se dezvălui, fără intenție explicită, anormalitatea: Am căzut ca o femeie isterică, m-am dat pradă mânii ei mici, care se dăduse și ea pradă supusă și pe care o simt și acum pe buze și în inimă..." (p. 158). Dacă am citi cu precauție istoria afecțiunii celor doi, - relatată la începutul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lagăr nu exista milă, compasiune, era lipsită totalmente de calități umane, viața de război o transformase într-o fiară și ura față de „bandiții de români și germani” era așa de mare încât când vedea sângele șiroind din muribunzii împușcați devenea isterică și comanda alte condamnări la moarte. Împușca cu mâna ei și santinela în post dacă nu-i plăcea cum ține arma sau i se părea poziția de drepți incorectă. Făcuse parte dintr-un batalion de femei la Stalingrad care a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
simțit măseaua zvâcnind dureros. De când venisem în București nu reușisem niciodată să adun suficienți bani ca să mă duc la un dentist. Urma probabil să-mi pierd și măseaua. Curând. În autobuz, în drum spre casă, m-a apucat un râs isteric la acest gând. Râdeam fără să mă pot opri, ținându-mă cu mâna de falca dureroasă. Cu cât durerea zvâcnea mai tare, cu atât mai tare râdeam. Era chiar mai ceva ca în liceu, când, în troleibuz, prietena mea cea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
generală, ca să nu am timp să mă gândesc la nimic. Dar când s-a lăsat liniștea serii am început să mă simt rău. Ceva imperceptibil în destinul meu sau în altă structură, greu de identificat, luase o turnură diferită, aproape isterică, iar eu nu aveam nici o putere să schimb ceva. Încercam să-mi clintesc cu mintea destinul, să-l vindec, mi-l închipuiam pe Ștefan ieșind din învelișul lui de marasmă precum un vierme de mătase, neperturbat de trecerea timpului, anulându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
gândit că era ciudat că începusem să menstruez chiar atunci. Dar pipi din eprubetă era și el roșu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că, chiar când au început să-mi vâjâie urechile, cineva a început să strige isteric : „Am câștigat ! Fraților, i-am bătut pe engleji cu doi la unu !“. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. Tavanul alb. Așternutul alb. Pe peretele din față, o icoană a Fecioarei maria. Deasupra patului meu, două chipuri străine, aplecate asupra
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]