2,415 matches
-
strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe care ereticul pretinde să o desființeze. Pentru aceasta, el se oprește asupra temei centrale a schemei, și anume Cristos însuși. În concepția polemistului, Cristos închipuit de Marcion, Cristos care nu s‑a născut dintr‑o femeie reală, ci a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
relațiile sociale, până la minunile sale. Cristosul‑fantomă al lui Marcion nu există pentru Tertulian. El nu este decât o abstracțiune imposibil de identificat istoric și material, o teorie lipsită de eficacitate soteriologică. În consecință, cristologia eretică se întâlnește cu cea iudaică, și ea în afara planului mântuitor al lui Dumnezeu. Schema dublului Cristos se reduce astfel la simpla prezență a lui Dumnezeu și a omului, unul în fața celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit și Ieronim și este condamnată cea a lui Theodor de Mopsuestia, considerată mult prea iudaizantă. Comentariul cărții acestui profet, „rău‑înțeles” de rabini, în opinia lui Theodoret, este realizat în chiar contextul polemicii antiiudaice și deci antiiudaizante. În canonul iudaic, Cartea lui Daniel este integrată grupului Hagiografe (Ketubiim) și nu celui al Profețiilor (Nebiim), așa cum este pentru creștini. Două motive principale pun în mișcare proiectul lui Theodoret: demonstrarea faptului că „fericitul Daniel” este pe deplin îndreptățit să se numere printre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
coarne. El spune că acesta a smuls trei coarne din cele care se aflau în fața lui, arătând astfel că el va distruge deodată trei din cei zece regi. Îl numește „corn mic”, pentru că acesta se va naște dintr‑un trib iudaic mic. „Vizibil”, pentru că va ajunge renumit după aceasta. „Ochii” simbolizează viclenia și perfidia [Anticristului] de care el se va folosi pentru a rătăci mulțimea. „Gura” însă, adaugă el, „spune enormități”, care nu sunt altceva decât cuvinte deșarte și vanitoase. Fericitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua descrie confruntarea dintre regele Nelegiuirii (Marcus Antonius) și regele păcii (Augustus), iar cea de‑a treia dezvoltă tema regatului Anticristului. Apocrifa a fost probabil redactată în Egipt, în cea de‑a doua jumătate a secolului al III‑lea. Materialul iudaic de bază a suferit o revizuire semnificativă din partea autorilor creștini. Trebuie să spunem că ne aflăm în fața unuia dintre cele mai interesante texte, din perspectiva subiectului nostru, în care sunt tratate, uneori în manieră inedită, numeroase teme legate de mitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la ceasul înserării”. Va învia însă a doua zi dimineața și își va continua misiunea. Personajul amintește de femeia bogată din Iope, înviată de apostolul Petru (FA 9,36‑41). Rosenstiehl scrie într‑una dintre notele traducerii sale: „În legendele iudaice păstrate în Egipt, aflăm că, în afară de Enoh și de Ilie, două personaje feminine sunt păstrate pentru a interveni în vremurile din urmă: Sibila și Tavita; de altfel, se știe că, în afară de Enoh, alte două personaje au fost ridicate cu trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor distruge pe Anticrist. Adevăratul Mesia va veni după această luptă finală și își va instaura împărăția de o mie de ani. Apocalipsa lui Ilie prezintă un scenariu compus din mai multe elemente inedite, un scenariu care îmbină viziunea mesianică iudaică și eshatologia creștină. Fiul Nelegiuirii constituie o aluzie clară la un mesia iudeu, războinic, care va dobândi puterea, va încerca să se instaleze în templu și va persecuta drepții. Autorul insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia, care va coborî
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Occident, temă prezentă deja în Oracolele sibiline și care face din mitul nostru o modalitate de recuperare și evidențiere a figurii legendare a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mitului nostru, al cărui scenariu se schimbă în funcție de contextul și geniul celui care îl abordează. C’est fini pour aujourd’hui, monsieur l’Antéchrist. Albert Camus, L’Étranger Anexa 1 „Poporul cel sfânt ascuns” din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece triburi pierdute În versurile 941‑978 din Carmen apologeticum și în Instructiones I, 42, Commodian se oprește asupra legendei „poporului ascuns” care se va întoarce în Ierusalim la sfârșitul veacurilor. Potrivit spuselor sale, autorul s‑a inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
călăuzește spre cetatea Ierusalimului, iar îngerii luptă pentru ei. Sfârșitul lumii este deci marcat de trei evenimente: venirea Anticristului; întoarcerea poporului ascuns la Ierusalim; victoria lui Cristos urmată de Judecata de Apoi. În mod evident, Commodian face aluzie la tradiția iudaică a triburilor pierdute, tradiție ai cărei germeni se află în episodul deportării iudeilor din Regatul de Nord, în 722 sau 721 î.Cr., de către regele asirian Salmanasar (2Rg. 1‑7). 1Cr. 5,26 precizează că aceste triburi „vor fi până în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Avraam, Isaac și Iacob, Osea și Amos, și Miheia, și Ioil, și Avdia, și Iona, și Naum, și Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi, care se mai chemă și îngerul Domnului”. Pe scurt, Commodian recurge la o veche tradiție iudaică, ai cărei martori cei mai importanți sunt 4 Ezdra și Apocalipsa lui Baruh. Această tradiție a cunoscut cel puțin trei metamorfoze de‑a lungul vremii. În Biblie (2Rg. 1‑7), cele zece triburi din Regatul de Nord au fost deportate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
conotație negativă. 2 Baruh și 4 Ezdra fac din acești paria veritabile modele pentru toți iudeii, eroi spirituali care au știut să păstreze, nealterată, Legea lui Dumnezeu. În fine, autorii creștini realizează o a treia transformare a mitului, vechile triburi iudaice devenind, pentru Commodian, de pildă, noul „popor ales”, poporul creștin prin excelență. Anexa 2 Inventarul principalelor referințe la Anticrist în literatura creștină a primelor secole (de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului)* Ambroziaster, Commentarius in Pauli epistulas ad Galatas, ad
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Toc125451339" Anticristul în apocrife: teme noi și portrete simbolice PAGEREF Toc125451339 \ h 337 HYPERLINK \l " Toc125451340" Concluzie generală PAGEREF Toc125451340 \h 345 HYPERLINK \l " Toc125451341" Anexa 1. HYPERLINK \l " Toc125451342" „Poporul cel sfânt ascuns” din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece triburi pierdute PAGEREF Toc125451341 \h 351 HYPERLINK \l " Toc125451343" Anexa 2. HYPERLINK \l " Toc125451344" Inventarul principalelor referințe la Anticrist în literatura creștină a primelor secole (de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului) PAGEREF Toc125451344 \h 355 HYPERLINK
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ilarie de Poitiers, De Trinitate 2, 23; 6, 42.43.46; 7, 38; 9, 22; Pseudo‑Ieronim, Exposit. in Cant., hom. 12; Ambrozie, De fide 2, 15. . „Eshatologia creștină primară era o adaptare cristocentrică și o îmbinare a diferitelor tradiții iudaice. De asemenea, ea a adaptat și s‑a folosit și de tradiții religioase elenistice. În contextul creștin, aceste tradiții referitoare la adversarul eshatologic au suferit transformări inedite, devenind tradiții despre un personaj care aspiră la poziția atribuită, în gândirea creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mesianice) și Goliat (1Rg. 17,49). . Pentru o mai bună înțelegere a trimiterilor istorice și politice cuprinse în această a doua parte, trebuie avute în vedere atât cărțile 1 și 2 Macabei, cât și relatarea lui Flavius Iosephus din Antichități iudaice XII, 240-XIII, 229. . Dan. 9,27; 11,31; 12,11; 1Mac. 1,44‑59. . C. Saulnier și Ch. Perrot, Histoire d’Israël, vol. 3, Paris, 1985, p. 116. . Cf. de asemenea Zah. 2,6; 6,5; Dan. 8,8; 11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Witness, Cambridge, 1977. . Iez. 40,3-42,20. . Există două interpretări principale ale primelor versete din acest capitol. Potrivit primei interpretări (literale), Ioan s‑ar referi la convertirea iudeilor; potrivit celeilalte (alegorice), ar fi vorba mai curând de diferitele comunități religioase (iudaice, păgâne, creștine) reprezentate de templu, ca simbol al „totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p. 123. . Cf., de exemplu, Ier. 5,14 și 2Rg. 22,9. . În Mt. 11, Isus vorbește de Ioan Botezătorul ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În VT, „Mesia” eshatologic nu este o ființă supranaturală; este un muritor, descendent din neamul davidic, restaurator al regatului davidic. El va stăpâni cu dreptate și va nimici dușmanii lui Israel. Concepția mesianică creștină a fost influențată decisiv de curentele iudaice apocaliptice, care se radicalizseră începând cu a doua jumătate a secolului al II‑lea î.Cr. Către această perioadă a fost alcătuită Cartea lui Daniel; capitolul 7 al acesteia vorbește de un Mesia supranatural, numit „Fiul Omului” (7,13‑14). Referitor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
du judaïsme, Paris, 1992; P. Grelot, L’espérance juive à l’heure de Jésus, Paris, 1995. . Aceștia din urmă insistă mai ales asupra dimensiunii militare și politice a mișcării declanșate de Bar Kokhba. Dar, așa cum arată Bauckham, din perspectiva tradiției iudaice, mesianismul implică acțiunea politică și militară. . Cf. M. Mor, The Bar‑Kochba Revolution, Its Extent and Effect, Ierusalim, 1991; G. Firpo, Le rivolte giudaiche, Roma‑Bari, 1999, pp. 75‑87, în special capitolul „Simone bar Kochba principe messianico”, pp. 80
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mea. Acum însă, ce mai pot face pentru voi? Căci văduvă sunt și părăsită”. Abordarea de la 5 Ezdra diferă radical de cea de la 4 Ezdra. În acest caz, este vorba despre o scriere în întregime creștină, care convertește toate simbolurile iudaice în simboluri ale noii religii, inclusiv cel al cetății sfinte. În plus, ea este, probabil, ulterioară lui Irineu. . S. Heid, Chiliasmus..., pp.188‑197. . Cei zece regi nu sunt deloc asemănători. Unii se arată plini de energie și de viclenie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 18‑40. . Adu. haer. V, 30, 2. Irineu citează numai Ier. 8,16 și face aluzie la lipsa numelui lui Dan din lista neamurilor prezentată în Apoc. 7,5‑8. . Omite „zvârcolindu‑se pe cărare”. . Amintim că în tradiția iudaică, precum și în scrierile lui Philon de altfel, „șarpele” de care vorbește acest fragment avea o conotație pozitivă. El nu reprezenta femeia care îl ispitise pe Adam, ci „toiagul” lui Moise („stăpânirea de sine”) care biruie „patima” (Agr. 94‑110; Leg
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la XIV. Această numerotare urmează tradiția familiei codexurilor care împarte în trei cartea a VIII‑a (VIII, IX și X). Ele sunt redactate în hexametrii grecești și conțin profeții cu caracter antiroman. Cărțile III, IV și V sunt de origine iudaică. Restul constituie „Sibila creștină”. Vezi textul grec în J. Geffcken, Die Oracula Sibyllina [Die griechischen christlichen Schriftsteller 8, Leipzig, 1902], pp. 1‑226; Écrits intertestamentaires, t. I, Paris, 1987, pp. 1037‑1143, intr., trad. și note de V. Nikiprowetzky. De
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ezdra 2,19, alături de Isaia, de această dată. 4 Ezdra datează de la sfârșitul secolului al II‑lea; este deci foarte posibil ca Victorin să o fi cunoscut. . Carmen apologeticum, vs. 850 sq. Tradiția unui singur profet eshatologic este de origine iudaică (Mal. 3, 23‑24). Iustin face trimitere la aceasta în două rânduri, în Dialogul său (8, 4; 39, 1‑2). Trifon susține că Cristosul creștinilor nu se va arăta (dacă s‑a născut deja), câtă vreme profetul Ilie nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de asemenea, Or. sib. 3, v. 52; 3, vv. 356‑359; imprecația împotriva Romei, cf. Or. sib. 5, vv. 228‑256. . Episodul nu apare în traducerea noastră, deoarece rolul pe care îl joacă aici Anticrist este foarte redus. În legătură cu tradiția iudaică a celor zece (sau nouă și jumătate) triburi pierdute, cf. 2Rg. 17,1‑6; 2Bar. 77‑87; 4Ezr. 13,40‑50; Martiriul lui Isaia 3, 2; Testamentul lui Neftali 6, 6‑7. Commodian revine asupra temei „poporului ascuns” în Instructions
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Neftali 6, 6‑7. Commodian revine asupra temei „poporului ascuns” în Instructions I, 42: De populo absconso sancto omnipotentis Christi dei uiui. Pentru mai multe detalii, cf. Anexa 1, „«Poporul cel sfânt ascuns» din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece triburi dispărute”. . Este scenariul absolut al credinței milenariste: instaurarea raiului pământesc pentru o perioadă de o mie de ani, înaintea sfârșitului definitiv al istoriei. . Salvatore reliefează mai multe puncte comune, foarte semnificative, între Carm. apol. și Regula
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va „trece prin foc templul Solymes”, „va masacra mulțime de oameni și va preface în ruine ținutul iudeilor” (IV, vv. 125‑127). . Is. 41,2‑4.25; 44,28; 45,1. El este menționat cu discreție în anumite scrieri apocaliptice iudaice, cum ar fi, Or. sib. (III, vv. 286‑287). . Un singur martor eshatologic apare, de asemenea, la Victorin, Com. Ap., cap. 7. Cf. cele spuse mai sus. . Eusebiu al Cezareii, H.E., text grec, trad. fr. și note de G. Bardy
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]