5,195 matches
-
nu era aruncat la întâmplare, dosit sau rătăcit sub sofa, sub pat sau în spatele scrinului. Nimic. Și nimic fi legat de Clio Aames. Șocul provocat de toate astea laolaltă, nivelul de luciditate și control pe care-l implicau, m-au izbit destul de tare. Eram speriat și jignit. Ceea ce începuse ca o căutare atentă, curioasă, ca o încercare de cunoaștere, o luase la un moment dat pe un drum greșit, scăpând de sub control și preschimbându-se în ceva agresiv și febril: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de lumină avea să-mi fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam să văd și să zăresc ușa, aveam să fiu în stare să-mi silesc picioarele să iasă din amorțeala lor adâncă și să fug. Ceva violent se izbi de celălalt capăt al sofalei, iar zdruncinătura puternică ce urmă mută totul din loc. M-am lăsat pe partea dreaptă, afundându-mi degetele în brațul de pânză moale, încercând să mă opun impulsului care m-ar fi aruncat la podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
icnind, deposedat din cauza șocului de orice urmă de gândire sau logică. Am strigat și am lovit apa cu picioarele, încercând să apuc întunericul cu mâinile. — Albastru, negru, cenușiu și galben. Albastru... Ceva se năpusti din adâncuri spre suprafață și se izbi de șoldul și coastele mele, aruncându-mă din apă, în sus și pe spate, într-o jerbă de picături, gura mea s-a deschis ca pentru a țipa, dar căile mele respiratorii erau zdrobite și înfundate și din gât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de dezgust și să plece numaidecât, cu coada roșcovană în aer, arătându-mi gaura fundului în semn de sfidare. — Îi e foame, zâmbi Randle, uitându-se la cățelușul ciufulit. Dacă nu-i dau ceva de mâncare, o să înceapă iar să izbească în ușa frigiderului. M-am întins și l-am scărpinat pe Rusty după ureche. Cățelul se trânti pe spate, cu burta în sus. — Mă duc, am spus, frecând câinele pe burtă. Ne vedem vineri. Câinele se uită la mine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pâlnia conceptuală de dinți și lame țâșni din podea și se închise cu un pocnet hotărâtor acolo unde, cu o jumătate de secundă în urmă, se aflau brațul și umărul și capul meu. — Ludovician! am strigat cu o spaimă viscerală, izbindu-mă zdravăn de podea chiar în clipa în care masiva idee de rechin ieșită la suprafață ateriză înapoi pe și sub podeaua din spatele meu, forța loviturii trimițând în aer o undă de impact alcătuită din sensuri și idei care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-mă zdravăn de podea chiar în clipa în care masiva idee de rechin ieșită la suprafață ateriză înapoi pe și sub podeaua din spatele meu, forța loviturii trimițând în aer o undă de impact alcătuită din sensuri și idei care mă izbi și mă aruncă înainte, pe ciment. Am sărit din nou în picioare, m-am întors și, apucând mânerul cuștii lui Ian, am alergat spre Scout. Eu și Scout alergând de-a lungul pasajului. — Prin zid, strigă ea, prin gaura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
e de mare. Uriaș și neted, de-un cenușiu vărgat, ludovicianul părea să planeze, imponderabil, în apa transparentă, însorită chiar sub valul pe care-l isca el. Picioarele mă traseră în spate, până lângă peretele cabinei. — Rahat, Iisuse, o să ne izbească din nou. — Nu, nu, zise Fidorous și ridică arma la nivelul ochiului. Ne dă târcoale și-o să ne dea cea mai perfectă... Scout? — Liber. Dă-i! Ceva între un bubuit și-un pfff de depresurizare erupse din umărul lui Fidorous
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ménînce niciodaté. 12 Din autobuz se vedea stradă, alte autobuze, blocuri, case, oameni care treceau și copaci. PÎné a ieși din oraș, se vedeau mașini mici, care mergeau cu vitezé mare și, cînd veneau din fațé, pérea cé se vor izbi În autobuz și vor intra sub el, și vor merge pe jos acasé. Erau mașini roșii și albe, si mergeau cu vitezé mare, nu că autobuzul. Și aveau scaunele moi, si miroseau frumos, nu puteau a benziné și nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Parascovia Fomovna, céreia copiii Îi spuneau Babușca, strigau din clase: mai Încetișor! mai Încetișor! toaté lumea de mînuțé! mai Încetișor, boilor! Noi eram de acum În curte și ne trégeam palme În cap și șuturi În fund, si ne fugéream, izbindu-ne În fetele cu fundé, care-și aranjau dupé aceea sorturile și strigau: debilule! debilule! Apéreau Nadejda Petrovna, Maria Ivanovna și Babușca, si ne luau de ureche și de pér, și spuneau: treci În rînd! treci În rînd!, si ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
noapte de noapte, Îl va urméri. De dimineațé, pe Alexandr Timofeevici Îl trezi o sete népraznicé și el o strigé pe Marusea Ivanovna sé-i aducé o cané cu apé. Dupé ce béu apă, Alexandr Timofeevici deschise ochii și soarele Îl izbi prin perdeaua trasé ca si cum aceeași apé i-ar fi fost aruncaté În fațé de o mîné nevîzuté. De odaté Alexandr Timofeevici Își aminti cé el nu mai este șef de gospodérie și asta Îl fécu sé-și lase capul pe perné
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
naționale (subminând legitimitatea drepturilor dobândite de România în acea vreme); din fericire, aceste aberații sunt spulberate de fapte: statul român a continuat să existe ca membru și ca actor al societății internaționale, mergând treptat pe drumul cel bun. Dovada care izbește chiar și pe răuvoitori o constituie prezența României pe arena internațională, pozițiile promovate de ea în diverse organizații internaționale (prin inițiative și propuneri prezentate), numeroasele tratate încheiate cu alte state și chiar poziția și aprecierile unor state (care în acea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
lui Goga. La Iași, Piața Unirii devenise Piața Malinovski, iar bulevardul Carol I, 23 August. "N-or ține ele mult vremile astea", și-o fi dat curaj tata. Greșea. C'est le provisoire qui dure", ar fi spus tant' Liselle. Izbesc înciudată, cu vîrful pantofului, într-un vraf de frunze moarte. Evanghelia toamnei, după Nichita Stănescu, așa sună: "Toamna nu cad frunzele, toamna cade numai Toamnă". Ni se uscau rădăcinile, dar cultul personalității înflorea. Puiu Perahim picta triumviratul Pauker-Luca-Teohari. Teohari, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
spre ulița unde locuia Zmeul Zmeilor. Da, foarte tare, îi răspund prea concentrat la gândurile mele ca să pot trișa. Întotdeauna am iubit sinceritatea ta. De aceea, de asta am rămas atât de buni prieteni. Pe măsură ce te-am cunoscut, m-a izbit tot mai mult asemănarea ta cu mine. Încă de la început, te-am simțit foarte apropiat, la fel ca pe un frate, relația noastră a fost aproape incestuoasă. Era ca și cum făceam dragoste cu mine însămi. Într-una din zile, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asemănare fizică. Spunea că se simțea adesea la fel în prezența mea sau a ta, sau aproape la fel. În sfârșit... de la un moment dat, de când a început să se gândească la asta. Satul avea o topografie bizară, ce te izbea încă de la intrare; în bună măsură foarte dezordonată, nicio uliță nu era perpendiculară sau paralelă cu alta. Arhitectural, reunea toate stilurile posibile, de la cele mai umile cocioabe, colibe sau grajduri până la cele mai sofisticate locuințe și vile construite din materiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o victimă... Pe scurt, sunt acuzată de trigamie. (Sinele Mare mirat face un pas înainte.) Sinele Mare: Îmi pare tare rău, Dora... că lucrurile au ieșit așa. Dar mie îmi este și mai greu decât ție. Gândește-te că mă izbesc întruna de oglinzi, casa asta e plină de oglinzi. Și nu mă pot recunoaște în nici una din cele trei reprezentări distorsionate ale mele. Doar la o privire mai atentă și îndelungată..., prin juxtapunere și sinteză, încep să-mi aduc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se apropie de ea, tiptil, pe la spate, și deodată se năpustește asupra ei cu bastonul ridicat amenințător în aer, gata s-o trosnească. Păi așa de urât mă vezi, cucoană? Ia ține niște complimente din partea comitetului de plajă! Dar în loc să izbească, spre uimirea și spaima prietenelor, își lasă senzual bastonul asupra trupului mlădios al mamei și începe s-o pipăie sau mângâie cu capătul lui falic și brusc domesticit. Mama, înmărmurită și ea pentru o clipă, se desprinde subtil de sub mângâierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de tăcere... Nimic... Gnomul îmi vorbește surd, iar eu mă întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot mai mult întuneric, apăsător ca vidul, își face loc prin fereastra deschisă; deodată, un fulger străbate camera, se izbește de oglindă, apoi se întoarce ca un bumerang și străpunge capul gnomului, el se revelează a fi doar un balon scofâlcit ce a pierdut prea mult neon în luptă cu gravitația. Totuși și aceasta poate constitui un semn, îmi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
După cum vezi nu am fost nesincer întru totul, în lumea asta totul e o problemă de "timing". Îngerii își rulează meticulos pergamentele și pleacă ordonat, unul câte unul, într-o liniște deplină. Numai foșnetul de aripi se aude periodic, când izbesc marginile ferestrei înainte să decoleze. În urma lor, camera goală... nici măcar o pană, doar un aer înmiresmat, călduț, liniștitor, ca după ploaie. Au ieșit cu toții. Mă uit la ceas. Au mai rămas doar câteva ore. De la fereastră urmăresc înaltul cerului, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aia vorbesc scurt ca să nu răcească. Se auzea bocănitul cizmelor rusești în foișoarele acoperite cu zăpadă din trecut, în timp ce noi ne strecuram în șir indian prin noaptea de vară a grânelor noastre frumos foșnitoare. Dar nu vântul vălurea grâul și izbea știuleții, era Căpcăunu, zburând pe deasupra imensei câmpii, urmărind cu ochii de vultur pe repetenții lui dragi ce trebuiau să fie la școală, fix la miezul nopții, ultimele două ore, între orele 3 și 5 dimineața urmând a fi de matematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se înșurubă pe trupul damnaților inspirați de ultimele zvâcniri ale toamnei, când vântoasele reginei albe începuseră să dea târcoale, creând acea fâșie neutră, cu duty free-uri pline de kitsch-uri, către hotarul iernii. Tornadele cu fragilele ființe în mijlocul lor se izbeau de ziduri, se încâlceau printre copaci și semnele de circulație, furioase nu atât pe apropiatul lor sfârșit de stagiune, cât pe neciopliții aceia înnebuniți de iureșul spiralat al frunzelor, de plesnetul sec-uscat, castanele cădeau crăpându-și coaja verde, capetele damnaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
limba mea căuta informații pe palat, căci spuse: -Gura îți este uscată. Ți-e mai degrabă sete decât foame. -Așa e. -Mai cu seamă nu apă: ai nevoie de o băutură care să aibă gust. Nu un gust care să izbească, precum cafeaua, nici unul care să obosească, precum sucul de fructe. Un whisky te-ar termina, căci numai ce te-ai trezit. -Diagnostic imparabil. -Există o soluție perfectă: o licoare ce-ți va alina setea și-ți va da bucurie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
note care, în Întâlnire de gradul trei, servesc la comunicarea cu extratereștrii, și pe care toți locuitorii planetei încep să le cânte cu frenezie ca să-i cheme pe marțieni. Dar eu, pe cine chemam? La un moment dat, acordul îmi izbi sistemul încât mă făcu să scot un țipăt. În clipa următoare, m-am întrebat dacă Sigrid mă auzise. În secunda de după, am sperat să mă fi auzit și să dea fuga în camera mea, îmbrăcată într-un neglijeu de satin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
viața înainte, încercă să-l liniștească. Ăștia erau de fapt marii rebeli, țiganii, zice Dendé, parcă intrase dracu’ în ei, simțeau că-i rost de ciordeală și au dat buzna în sediul CC ului ca posedați, iar noi după ei, izbind tot ce ne ieșea în cale, paștele mă-sii Gulie, tapiserii, covoare, balustrade, tablouri, candelabre, tot huzurul. Nu v-a fost frică? întreabă Roja. Ba da, răspunde Tîrnăcop, e tot cu ce ne-am ales, aruncam priviri în stînga și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
îl consolează vocea lui Tîrnăcop, dacă vreodată cineva o să vă întrebe cine a cucerit Comitetul Central, să știți că cioroii și hahalerele străzii au făcut-o, chiar dacă n-au avut nici o organizare, eram prins în rîndurile lor. Începem noi să izbim ca niște berbeci în ușile alea înalte, care nici vorbă să se clintească, dar nu renunțăm așa ușor, și bum, bum, continuăm ciocăneala, închipuindu-ne că pînă la urmă o să cedeze, că o să pîrîie balamalele, dar tot degeaba, pînă cînd
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
reprezentație, haideți să nu mai pierdem timpul, focuri, vîlvătăi, unde sînt, unde le vedeți? mai apucă să le strige Roja cu sclipiri de piroman în priviri, dar Tîrnăcop nu-l mai ia în seamă, iese și el valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]