2,167 matches
-
uciderea unui rosinante.“, scrise criticul de la El Heraldo. „A bătut fierul cât e cald și a arătat că În mod cert nu este un iubitor de cai. Veteranul Zurito a scos de la naftalină unele din trucurile sale mai vechi cu lancea, din care notabil a fost acel suerte...“ — Olé, olé! strigă un bărbat așezat lângă el. Strigătul se pierdu În răgetul mulțimii și criticul Îl simți ca o palmă peste ceafă. Criticul Își ridică privirea și-l văzu pe Zurito, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
făcând unghiul ascuțit sub braț, ținută de el aproape de vârf; Zurito se lăsa cu toată greutatea pe ea, ținându-l astfel pe taurul care se-mpingea spre cal la distanță. Zurito Îl ținu aplecat deasupra lui și, folosindu-se de lance ca de o pârghie, Întoarse Încet calul, până Îl scoase din zona coarnelor. Simțind momentul În care calul era În siguranță și taurul putea trece, Își relaxă mușchii care opuneau o rezistență metalică și vârful de oțel al lancei sfâșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Drumul avea să fie umbrit, după ce trecea canalul. Și-n plus, pe ambele părți erau copaci În care nu se trăsese deloc. Pe drumul ăla trecuseră odată, În timp ce mărșăluiau, pe lângă regimentul de cavalerie Terza Savoia, trecând călare prin zăpadă, cu lăncile-n mână. Caii scoteau aburi când respirau. Nu, asta se-ntâmpla În altă parte. Unde? — Mai bine m-aș duce mai repede la nenorocita aia de bicicletă, Își spuse Nick. Nu vreau să uit drumul spre Fornaci. Mama unei dive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Adresare politicoasă față de soțiile coloniștilor albi din India. . Dialect african. . Stăpîne (În swahili). . Afacere, termen de origine arabă folosit În estul Africii. . William Shakespeare, Henric al IV-lea, partea a II-a, actul III. . Jandarmeria spaniolă . Călăreț Înarmat cu o lance al cărui rol este acela de a Întărîta taurul. . Luptător care Înjunchie taurul cu un pumnal numit banderilla . Mai bine să-mi lipsească asta decît altceva. (În spaniolă În orig.) . Atunci, am plecat. (În spaniolă, În orig) . Un englez (În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
castel, trăgându-și de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și o transcendență), diversele tradiții religioase au folosit din plin simbolismul Punții primejdioase sau cel al Porții strâmte. În mitologia iraniană, Puntea Cinvat este trecută de răposați în călătoria lor post-mortem: pentru cei drepți este lată de nouă lungimi de lance, dar pentru nelegiuiți este îngustă "precum tăișul unui cuțit" (Dînkard, IX, XX, 3). Sub Puntea Cinvat se află prăpastia fără fund a Infernului (Vidîvdat, III, 7). Tot pe Puntea aceasta trec misticii în călătoria lor extatică spre Cer; pe aici
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau adevărate desișuri de lănci. Chiar și de la distanța aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lanțului și un bufnet tunător din afară, urmate de strigăte puternice de triumf, anunțară că puntea mobilă era de-acum lăsată. Imediat după aceea, prin poarta deschisă aproape cu totul înaintea lui Sebastianus se profilă masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la maximum, aplecați înainte cu armele strânse în mână, fremătaum, privind cu ochii strânși dușmanul ce le venea împotrivă îmbătat de măcel. Unii dintre ei, nemaisuportând tensiunea, dădeau semne că ar fi vrut să se repeadă înainte și își aplecaseră lăncile în poziție orizontală. Era momentul de descărcare al oricărei bătălii, pe care Metronius îl trăise în multe rânduri: câteva secunde în plus și tensiunea oamenilor s-ar fi eliberat nu în luptă, ci în panică și fugă. Nu ezită. — Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
castel, trăgându-și de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela târziu vegheat de draperiile celor două ferestre, cea dinspre bulevard și cea dinspre curte; adus atenției pentru o clipă, fixai cu privirea mișcarea pliurilor verticale ale lungilor draperii ca niște lănci cu vârfurile pierdute în cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cât o viață, dar ea se lăsă în voia sfârșitului, căci peste noi începu o adiere ca de pe alte tărâmuri, nebănuite lumi exotice cerându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
s-a lăsat așteptată. S-au înălțat bariere în calea dușmanilor, au fost masacrați soldați, funcționari, călugări. A fost o adevărată răzmeriță. Desigur, orășenii nu erau în măsură să țină piept armatei de ocupație Cu câteva arbalete, câteva săbii, ceva lănci și câteva bâte, ei interziseră trupelor castiliene accesul în Albaicin și începură să se organizeze într-o mică armată spre a duce războiul sfânt. Însă, după două zile de lupte, au fost striviți. Și a început masacrul. Autoritățile proclamară că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vârî la loc în teacă, înfățișându-mi-se cu o jovialitate excesivă: — Eu sunt brațul înarmat al Bisericii! Avea părul scurt, o mustață brună și deasă, ajustată la vârfuri, și o privire care m-a străpuns mai iute decât o lance. Pe moment, omul mi s-a păru foarte neplăcut. Dar mi-am schimbat curând părerea, sedus, ca atâția alții, de uluitoarea sa capacitate de a-și părăsi sufletul de gladiator pentru a redeveni, o dată ce trecuse pragul unui salon, un florentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era amintirea teribilă a satelor devastate și incendiate de-a lungul anilor de invincibilele legiuni ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance înfiptă în pântece. Ura ce-i însuflețea pe războinicii celți - a căror memorie nu mai păstra amintirea atrocităților comise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance înfiptă în pântece. Ura ce-i însuflețea pe războinicii celți - a căror memorie nu mai păstra amintirea atrocităților comise de gali în Italia sau împotriva orașelor romane - izvora din violența folosită în toate provinciile Galliei și Germaniei de soldații romani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zări ceva; copacul parcă însuflețise și acum întindea un braț să-l apuce de gât, un spectru infernal înainta spre el. Închise ochii. După o clipă care i se păru nesfârșită, reuși să-i deschidă din nou. Privi în sus. Lancea era înfiptă chiar deasupra capului său, vibrând ușor. Celții. Nu erau spirite - erau celți. Valerius îi puse din nou mâna pe cap lui Lurr, îndemnându-l să nu reacționeze, să nu atace. — Tarosh! tună un glas. Valerius văzu în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius se lăsă să alunece în zăpadă. Cuprins de spaimă, se rezemă cu spatele de trunchiul stejarului, cu mâna pe capul lui Lurr. Cu un gest rapid, războinicul apucă lancea, o smulse din trunchiul copacului și o înfipse în pământ, ținând-o strâns, în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce albă, în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și că îi salvase viața, însă nu și ochiul stâng, zdrobit de o lovitură de pumnal... mai știa și despre cicatricele de pe spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui balaur, pe care Julius îl străpunsese cu lancea și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă altceva. Celtul râse - râseră și ceilalți împreună cu el și veniră în jurul său, bătându-l cu putere pe spate. Arătară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă altceva. Celtul râse - râseră și ceilalți împreună cu el și veniră în jurul său, bătându-l cu putere pe spate. Arătară cu lăncile înspre apus și, într-o învălmășeală de glasuri, îi explicară că acum Julius Civilis se afla dincolo de pădurile acelea, mai aproape de Rhenus, la multe zile și nopți de mers. La puțin timp după ce se întorsese liber de la Roma, fusese acuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
multe zile și nopți de mers. La puțin timp după ce se întorsese liber de la Roma, fusese acuzat că participase la uciderea guvernatorului Germaniei Inferior, dar reușise să-și dovedească nevinovăția și se întorsese la ai lui. Deodată, Tarosh dădu drumul lăncii și îl apucă pe Valerius de braț. Îl examină lung, din cap până-n picioare. Îi observă silueta zveltă sub veșmântul scurt de blană, umerii lați, puternici. Îi privi atent chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că mă aflu în fața unor oameni gata de luptă. Dar acesta e doar un marș de aprovizionare, nu-i așa? Așa-i. Antonius râse. Cine, dacă nu Errius, ordonase să se încarce în care, pe lângă castrapila, și cele opt sute de lănci scurte pe care tribunul le ceruse înainte de plecarea din castru? Erau arme de război, chiar dacă oamenii nu purtau echipamentul corespunzător. Mulți purtau lorica, o armură din bucăți de piele, ușoară și elastică, ce apăra spatele în orice tip de acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Iar acum, fii atent... Șaizeci de oameni vor avea scuturile obișnuite, dreptunghiulare, care le vor îngădui să oprească dușmanul asemenea zidurilor unei fortificații. Mai mult, formând din scuturi o testudo, genierii vor putea să înainteze, apărându-se de darde și lănci, și să atace inamicii de aproape. — Dar scuturile ovale? Am încărcat optzeci în care, după cum mi-ai ordonat. — Păi, câți soldați au rămas, nu optzeci? - Antonius îi arătă pe soldații din fața lui. Fiecare dintre ei va avea un scut oval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă capul în jos și rămase așa, sprijinit în lance, susținându-și scutul. Îi invocă pe zei și pe Velunda, entitatea spirituală care avea să-l apere. În cele din urmă, își înălță capul și privi spre pulvinar-ul unde stătea Vitellius. Fu surprins să-l vadă pe Listarius lângă împărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]