954 matches
-
se va întoarce mai târziu. Între timp, noi o să facem pâine. — Super ! zic. O urmez în bucătărie și-mi pun șorțul cu dungi, ca data trecută. — M-am apucat deja, ca să nu pierdem timpul, spune Iris, ducându-se la un lighean uriaș și demodat de pe masă. Drojdie, apă călduță, unt topit și făină. Le amesteci pe toate și ai făcut coca. Tu o s-o frămânți. — Aha, spun, uitându-mă fără expresie la cocă. Mă privește curioasă. — Te simți bine, Samantha ? Pari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mă privește curioasă. — Te simți bine, Samantha ? Pari cam... întoarsă pe dos. — Mă simt bine. Încerc să zâmbesc. Scuze. Are dreptate. Am mintea în altă parte. Haide. Concentrează-te. — Cunosc oameni care au aparate pentru asta, spune, ridicând coca din lighean și punând-o pe masă. Dar ăsta e modul tradițional de a face pâine. Cea mai bună pâine. O frământă cu mișcări iuți de mai multe ori. — Vezi ? O împletești, după care o răsucești puțin. E nevoie de ceva forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Cred că ai frământat destul, spune, luându-mi coca din mână și aranjând-o în formă rotundă. — Și acum ? zic, încercând să-mi iau un ton cât mai firesc. O punem în cuptor ? — Încă nu. Iris pune aluatul înapoi în lighean, pe care îl pune pe aragaz. Acum așteptăm. — Așteptăm ? Mă holbez la ea. Cum adică așteptăm ? — Așteptăm. Acoperă ligheanul cu un șervet. O jumătate de oră, e destul. Îți fac un ceai. Dar... ce așteptăm ? — Să se dospească drojdia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zic, încercând să-mi iau un ton cât mai firesc. O punem în cuptor ? — Încă nu. Iris pune aluatul înapoi în lighean, pe care îl pune pe aragaz. Acum așteptăm. — Așteptăm ? Mă holbez la ea. Cum adică așteptăm ? — Așteptăm. Acoperă ligheanul cu un șervet. O jumătate de oră, e destul. Îți fac un ceai. Dar... ce așteptăm ? — Să se dospească drojdia și să-l facă să crească. Îmi surâde. Sub ștergarul ăsta se întâmplă o mică minune. Mă uit la lighean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ligheanul cu un șervet. O jumătate de oră, e destul. Îți fac un ceai. Dar... ce așteptăm ? — Să se dospească drojdia și să-l facă să crească. Îmi surâde. Sub ștergarul ăsta se întâmplă o mică minune. Mă uit la lighean, încercând să-mi închipui un miracol. Dar nu pot. Nu sunt câtuși de puțin calmă și senină. Sunt mult prea încordată ; am nervii întinși la maximum, în tot corpul. Odinioară îmi controlam perfect fiecare minut. Până la secundă. Și acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu s-ar fi frământat destul, Cipriano Algor se mai întreba, gândindu-se la vechiul cuptor al olăriei, câte farfurii, căni, ulcele și glastre or fi ejectând blestematele de mașini pe minut, câte obiecte care mint că sunt urcioare ori lighene. Aceste întrebări și altele care n-au fost înregistrate au întunecat din nou chipul olarului și, mai departe, tot restul drumului a cugetat la viitorul dificil destinat familiei Algor în cazul în care Centrul își va menține noua evaluare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
privire rapidă nu dezvălui decât niște flacoane, toate puse în ordine. Dacă , aveau de gând să captureze creatura aveau nevoie de niște obiecte solide. Cu mâinile goale nu vor izbândi. Dallas luă primul obiect care-i fu la îndemână ― un lighean de oțel. Reluându-și căutările, își zise că nu-i era greu creaturii să treacă prin arma asta improvizată. Dar contactul cu oțelul rece în mâini era totuși reconfortant. Ash inspectă extremitatea opusă a infirmeriei. Iar Ripley începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ea înghiți cu greu. ― Nu. Nu mi-a făcut nimic. Cred că era moartă înainte de a cădea pe mine. Se duse în camera mică pe care o inspectase Dallas și reveni cu un forceps. Prinse degetele și puse vietatea în ligheanul pe care-l ținea Dallas. Merseră la o masă pe care o așezară. Ash îndreptă o lumină crudă asupra vietății. ― Priviți ventuzele, zise el indicând cu o sondă o serie de găuri mici și adânci împrejmuind "palma" creaturii. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Dacă Don Quijote este un nebun frumos și eroic, Sancho Panza este capabil să-și asume lucid o iluzie. Don Quijote vede monștri malefici În locul morilor de vînt și se avîntă Împotriva acestor monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un pic de apă, dar pe mine toată ziua m-a torturat, când cu apă rece, când cu apă fiartă, ba chiar și cu ardei iute, că și acum mai iese din mine foc și fierbințeală vorbi tare înfocat un lighean din plastic, roșu de mânie. Dar eu ce să mai spun, toată ziua m-a perpelit pe foc! se jelui tuciul negru de supărare. Și pe noi la fel! strigară într-un cor câteva oale. Pe noi ne-a opărit
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie femeiești, de bonă sau precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva crătiți, un lighean roșu de plastic și o pătură albastră, soldățească. Parcurgea atunci, în înserat, Strada Mare (încă Republicii în acele zile epopeice ale Revoluției de la Județeană, ulterior denumită Calea Regală). Ieșea de pe Afinului, traversa Scorțarului, colț cu Caporal Târtănel Laurențiu, o cotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
derâdere! E prilejul de a ne vedea urâțenia. Mi-au murdărit mitul cu alte mituri, mi-au distrus esența cu aceeași aversiune. * * * S e zvonise în oraș că va veni toamna. Desigur, oamenii și-au pregătit butoaie, bidoane, căzi, hârdaie, lighene, albii, ploști, urcioare, cratițe, oale, căni de lut, de tablă, de porțelan, din sticle de Jena, de Murano, tigve de om, de elefant, de vampir, de crocodil, bureți de baie, de mare, din piatră Ponce, bolți din scânduri, din sârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mîini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, 4. S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el. 5. Apoi a turnat apă într-un lighean, și a început să spele picioarele ucenicilor, și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. 6. A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" 7. Drept răspuns, Isus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
încet, am lăsat-o pe ea să mă caute în pantaloni, să nu vadă că puța mea creștea din când în când, dar ea a aflat secretul, eu mă feream de toți, mai ales de maica-mare, atunci când mă spăla în lighean, vroiam să nu mă vadă bătrâna, căpățânos cum eram, începusem să mă spăl singur, Romanița a înțeles din prima că sunt copt, uite c-a mea e altfel, și mi-a arătat de sub fustă o pizdă cu câteva fire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
naiv.. Prezența ei Încălzea sufletul bătătorit de mizerie al lui Antoniu. Primul gest pe care l-a făcut Plăcințica intrând În viața lui Antoniu, a fost să spele toate cârpele care acopereau priciul ce ținea loc de pat. A umplut ligheanul de aluminiu cu apă, ce curgea la cișmea gata Încălzită de soarele care Înfierbântase totul, a cumpărat apoi o punguță de detergent, și, a Început să spele. O scenă casnică pe care Antoniu n-o mai trăise În anii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Johanson actrița pe care-o văzuse pe un afiș la cinematograf, la ghetou, la povestirile pe care le-ar vrea Însfârșit publicate, și iarăși la frigul din cocioabă și la surcelele pe care le-a strâns ca să facă focul În ligheanul de tablă.... Toate se Învălmășesc În mintea lui, apoi se ordonează ca la un joc de puzzle, dând o imagine pe care Antoniu o definește prin cuvinte patetice. A ajuns În stația de autobuz obosit și confuz, pipăindu-și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge pe pereți, pare un monstru ce-și hăcuiește victima. Foamea i-a dispărut, nu mai are nici măcar puterea să aprindă surcele În ligheanul de tablă. Cu un ultim efort se descalță, Își scoate scurta și se vâră pe sub mormanul de cârpe reci cu dorința de-a adormi cât mai repede. Întinde mâna dreaptă spre taburetul pe care pâlpâie lumânarea și prinde cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
zboare deasupra patului, acolo unde bătrânul cerșetor pare că-și trăiește sfârșitul. Apucă apoi ibricul de ciotul metalic care-a mai rămas din coadă și toarnă apă În el, după care cu mișcări de gospodar exersat, aprinde câteva surcele În ligheanul de tablă și așează micul recipient pe limbile de foc care au Început să Înflorească. Când apa clocotește, stinge micile flăcări, suflând cu putere În ele. Plicul de ceai plutește În apa fierbinte ca o bărcuță de jucărie. -Ceaiul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
este decis să nu se ducă la gura metroului și să-i citească lui Kawabata, ce a scris cât a fost el plecat. Aseară, a Încălzit apă și l-a ajutat pe bătrânul tovarăș de sărăcie, să se spele În ligheanul hârbiut, ia aruncat la gunoi hainele de pe el și l-a Îmbrăcat cu haine curate, primite de pomană de la o asociație de binefacere, care a venit zilele trecute În ghetou, cu Îmbrăcăminte, ouă roșii, cozonaci, portocale și carne. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
viață: aceea a soției.. Lui Antoniu i-au amorțit picioarele și spatele. Se ridică de pe pat, Își schimbă tricoul care e Îmbibat de transpirație, cu o cămașă mai subțire de pânză, cu mâneci scurte. Își stropește fața cu apă, deasupra ligheanului hârbuit. Se gândește la Kawabata, la mașina care a purtat trupul inert prin tot orașul, spre locul În care oasele lui bătrâne vor odihni pentru totdeauna. N-a apucat azi noapte să-i termine muribundului povestea, acum o scrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de nemernicie, violență și ură. Până la abominabila crimă, fusese angajatul unui depou de tramvaie. Cu siguranță, creierul lui defect cocea acum o nouă crimă. Pentru asta, făcea antrenamente dure, ca un sportiv de performanță. Își făcea nevoile În Încăpere, În lighean, și-l obliga pe Antoniu să le deșerte, biciuindu-i auzul cu un limbaj Îngrozitor. Era duminică, ultima zi a celei de-a doua săptămâni, de când criminalul năvălise În magerniță , o zi mohorâtă, umedă, tristă. Antoniu dormise ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trupurilor lor era înlăuntru. 5. Grosimea ei era de un lat de mînă, și marginea, ca marginea unui pahar, era făcută în felul unei flori de crin. Puteau să încapă în ea trei mii de bați. 6. A făcut zece lighene, și a pus cinci la dreapta și cinci la stînga, ca să slujească la curățiri: în ele se spălau feluritele părți ale arderilor de tot. Marea era pentru spălarea preoților. 7. A mai făcut zece sfeșnice de aur, după porunca privitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
capetelor de pe vîrful stîlpilor; 13. cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, cîte două șiruri de rodii pentru fiecare rețea, pentru acoperirea celor două coperișuri cu cununi ale capetelor de pe vîrful stîlpilor; 14. cele zece temelii, și cele zece lighene de pe temelii; 15. marea, și cei doisprezece boi de sub ea; 16. cenușarele, lopețile și furculițele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Huram-Abi să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită. 17. Împăratul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
nici un chichirez, cum zice tata, dar l-am molfăit, oricum trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că Buni a a plecat și a luat cu ea secretul cozonacilor. Coca dulce, lipicioasă care dă pe de lături, scurgându-se peste marginea ligheanului, muiată În căldura aromată a bucătăriei Încinse, hai, Daniel, vrei și tu un pic de cocă? Și ghemotoacele de vată vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
jos, și la Întoarcerea acasă nu mai puteam pune piciorul În pământ de durere. Fiecare pas făcut era ca o arsură, ca o rană deschisă. Trebuia să fiu În formă bună pentru a doua zi. Am ținut picioarele Într-un lighean cu apă rece apoi am folosit o cremă de levănțică pentru masaj. După câteva ore de odihnă, eram pregătită s-o iau de la capăt. „Cu ce mă Îmbrac?” Mereu a fost o problemă găsirea celor mai adecvate ținute. Am răscolit
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]