12,206 matches
-
oglinda. O scapă jos.) - ’Tu-i... Ana: - Ai spart geamu’?!... (Mai tare.) Ai spart geamu’?!... Rareș: - Cioburile aduc noroc. (Le strânge.) Stai liniștită. Ana: - Cioburile aduc noroc... la tine acasă!... Auzi la el!... Mă plouă în casă și să stau liniștită!... Ce fac acuma? Rareș: - N-am spart nicio fereastră... Ce tot... Ana: - Da ce-ai spart? Rareș: - Un... ci... hârb... de oglindă... Ana: - (Se ridică în capul oaselor.) Oglinda! Oglinda lu’ Ionel!... (Plânge.) Când își tăia mustața! Era...o icoană
Ion Corlan: Profesorul de geografie - Piesă într-un act () [Corola-journal/Journalistic/4335_a_5660]
-
trimite glonțul prost țintit al unei colege care va alege din acest motiv o viață de birou îl transformă pentru scurt timp într-un individ cu vicii, preocupat să se dea în stambă față cu un public de gură-cască. Viața liniștită de virtual alcoolic îi este tulburată de atacul împotriva agenției, ceea ce provoacă „resurecția” lui Bond. Așa își prezintă hobby-ul Bond, iar gluma răsună emblematic, principala calitate a agentului britanic nefiind nemurirea, ci resurecția, reloadarea, reinventarea. Este și ocupația fiecărui
Resurecția lui Bond by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4212_a_5537]
-
o pierde; intervenția Scribului e salutară, el e detectivul care completează piesele întregului, căutând cufărul cu documentele Hanului din Hanovra. Esența vieții Celui Umil e că se ferea de orice emoție și de orice eveniment care i-ar tulbura traiul liniștit. După o aventură în tinerețe cu trei falși nobili englezi, el se angajează la o firmă de pompe funebre, „Poarta raiului”, și ajunge în relații intime cu patroana, văduva Roza, căreia îi face un copil. Sfârșitul vieții îl găsește printre
Gheorghe Schwartz: martor rătăcitor prin Istorie by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Journalistic/4484_a_5809]
-
se luminează. Oare păpușa mea ce visează acum? Pe mine cred, săraca... dar ce să-i faci, o dată și o dată tot mai trebuie să rămână și singură mititica... „Păpușa”, soția tovarășului secretar, mai exact, Ilona, de câteva luni Tălparu, dormea liniștită, într-un pat imens. Ca un prunc scos din baie. Complet goală, transpirată din pricina căldurii înăbușitoare din dormitor. Visa frumos, cu gura puțin deschisă, într-un zâmbet fericit. Mititica nu dormea singură. Gheorghe era îngrijorat fără rost. Dormea între doi
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
încălzesc sub plapumă. Am mers toată noaptea, sunt frântă, mă întreb cum de mai rezistă Ghiță. Elena adormi imediat. Nu simți când mama soacră făcu focul și nu auzi când strigă la un vecin să-i taie o găină. Dormea liniștită, cu o mulțumire copilărească pe chip. Poate visa ceva frumos sau poate chiar era fericită că se întorsese în acel cătun, chiar așa ciopârțit, de ani și de oameni. Capitolul 2 În tot cursul nopții de 22 spre 23 decembrie
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
în picioare, fără să spună nimic, lipită de soba de teracotă. Du-te după el că se împușcă, fato! Nu ai văzut cum se uita, cum a oftat?! Elena îi zâmbi ușor, cu o nepăsare cumva tristă sau resemnată. Fii liniștită, mamă, nu se împușcă Gheorghe, îl cunosc bine. Nu ai văzut că acum câteva minute a aruncat ceva în foc? Legitimația și carnetul de partid, asta a ars, mamă... Nu mai putu continua. Gheorghe intră în cameră, se apropie de
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
vedeți, așa cum nu văd nici americanii, unde, mă rog, este sufletul democrației, cu toate că eu nu cred în vorbele astea. Dar de ce nu credeți, domnule colonel ? îl întrerupse, autoritar acum, deputatul. Anghel îl privi pe Gheorghe, îi zâmbi discret, apoi continuă liniștit: Domnule deputat, așa cum comunismul a fost o utopie, acceptată de mulți dintre noi, indiferent dacă am avut sau nu carnet roșu, așa este și democrația, tot o prostie... Poporul nu și-a creat niciodată singur destinul sau istoria, ci prin
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
cap la cap, învelite cu o cuvertură croșetată din ață, era așezată o bătrână slăbuță, răpusă de o boală nemiloasă, doar în douătrei luni. Nu s-a plâns la nimeni că-i bolnavă, că-i pe moarte; a așteptat sfârșitul liniștită și, doar înainte de a muri, a făcut semn norei sale să vină lângă ea. Știu că te-a lăsat, s-a luat după frate-său... să nu faci ca Elena ... ea a greșit... dar tu să-l ierți, e tatăl
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
bani în joc, a venit timpul să dovedești că nu am investit în tine zadarnic, că nu te-am făcut deputat doar pentru că-mi ești frate... Petrache înlemni. Se apropie de Gheorghe, care se trezise ca prin minune și fuma liniștit, așezat în singurul fotoliu din cameră, și, cu o voce calmă, care nu prevestea nimic bun, îi replică: Domnule secretar, pardon, fost secretar cu probleme speciale, cred că supărarea pricinuită de moartea mamei sau alcoolul consumat v-a tulburat gândirea
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
afle și poporul... pe cine a ales. Ori stai jos, ori ieși afară! Multe defecte avea Petrache, dar prost nu era. Se așeză pe scaunul liber de lângă Anghel și, ca și cum nu ar fi fost nici o discuție contradictorie până atunci, întrebă liniștit: Care-i problema, am auzit de bani mulți... eu ce pot face? Nimic important, doar, acolo, o ordonanță de urgență, de scutire de taxe vamale pentru un lot de mărfuri. Pe care lam cumpărat deja și așteaptă la doi pași
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
vomă. Nici o remușcare. Doar gloriosul meu răget peste toată jungla. Privesc în zare. Stelele clipocesc în înaltul cerului. Vecinii trag înapoi obloanele. Macii își curăță ultimele semințe. Și iubita îmi linge stropii de transpirație de pe gât. Se anunță o toamnă liniștită. Așteaptă să adorm ca să-mi poată șopti la ureche: Tu ești Alpha Male. Pleoapele mi se deschid și pupilele mi se dilată ca într-un film prost cu vârcolaci. Te-ai împerecheat cu femela lor Alfa. Asta te face masculul
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sunt nebuni de-a binelea? am întrebat șovăind. — Sunt internați de bunăvoie sau cu consimțământul familiei. Nu sunt periculoși, nu mai periculoși decât noi doi, mi-a răspuns zâmbind cu complicitate și a continuat: Ia pastilele astea două, o să dormi liniștit. Și mi-a întins două pastile mici, una roșie și una albastră. Le-am înghițit fără să mă opun. M-a condus în salon, mi-a făcut cunoștință pe scurt cu fiecare pacient în parte și mi-a urat noapte
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai departe... S-au mai dat și alte exemple, și nu e cazul să repet ce s-a mai spus. Armata săracii, nici nu mai știu bieții câți și unde vor mai rămâne „armată” și câți altceva. Armata, baza vieții liniștite și civilizate a românului. Ne lăudăm Însă că am trimis o parte din copii, floarea țării, În Afganistan, Serbia sau mai știu eu pe unde... ca să moară mai repede „vitejește” se spune, dar eu spun fără nici un rost. Cu ce-
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
motive bine Întemeiate : unii-s prea spurcați la gură și prea strigă adevărurile În gura mare, iar ceilalți sunt prea ponderați și plini de bun simț, dar are neamțul o vorbă deosebită și pentru asta „Stille Wasser sind tief” ( apele liniștite sunt adânci ) spune el și cine Înțelege bine ce Înseamnă asta, se teme de ei și are și de ce, pentru că nu numai din cei de sus sunt așa ci și majoritatea simplilor cetățeni. Dacă nu mă credeți, Întrebați-l pe
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
Ieși pe poartă, în drum, și-ntorcând spatele orașului și casei, începu să adulmece ca o vietate slobodă, scăpată din țarc, apoi porni înainte spre foșnetele grele ale colinei ce urca sub apăsarea metalică a cerului către pădurea din deal. Mergea liniștită, atentă, cu pas egal, mai domoală-n mișcări ca vântul care-o cuprindea înfășurându-i genunchii, o împingea din spate și-ncerca, în unele momente, punându-și toată puterea, s-o oprească sau s-o dea peste cap, lăsând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
băiete! Dacă nu era moș Țurcanu, la revedere și n-am cuvinte! Nu te mai vedeam niciodată. De asta te-au căutat pe-acasă! Au speriat-o pe mama... Ne-au speriat pe toți. Aide undeva să stăm de vorbă liniștiți. Aide-n baie. Numai terminați repede cu secretele, că acu pică, știi tu cine, bufni în râs scorpia mică. Cine să... Ce vorbește asta? Prostii, prostii, n-o băga-n seamă, îl liniști Irina. Vrea să te necăjească. Hai. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu apă rece, să-i treacă vânătaia. Și tu? Vrei să mai dormi? Mai dormi! Odihnește-te! Nu, nu, șopti Cerboaica, zvâcnind din tot trupul, și-și dădu capul pe spate, s-o privească mai bine. Nu mai dorm, fii liniștită. Sunt gata să-mi iau robia-n primire. Robie, dacă ai munci forțat pentru alții, cum muncește bietul Alexandru! o dojeni bătrâna blajin, fără asprime, vorbindu-i ca unui copil. Cu trupul ei micuț, uscat, numai cu mâinile și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
auzea și-i simțea în ea dureros de vii pe toți trei și pe bărbată-su, pe fiecare în parte, ca o întregire a lumii, ca și cum lumea, sălbăticită și-nnebunită de propria sa neputință și furie, coborâse în matca ei liniștită de pace și ordine, și ea, mama întregii lumi, putea surâde împăcată cu ea însăși și cu viitorul care o aștepta. Mâinile ei lucrau, și genunchii se târau pe podele, și fața aspră, slăbită, se încorda de efort, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu nasturi de sidef, decoltată, cu brațele și genunchii goi." Zăpăcită și speriată, cum era, bătrâna nici n-o recunoscu în prima clipă. Ce faci? Ce-i cu tine? Mi-a dat Invalidu să-i pregătesc o omletă, spuse Cerboaica, liniștită, și-i arătă farfuria pe care-o ținea în mână. Aha! Bine, bine, o aprobă bătrâna, și-i făcu un semn șiret cu ochiul. Au venit jandarmii! Și ce dac-au venit? Nimic. Ziceam și eu așa. Nora miji ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
exaltare, ca o-mpotrivire. Se mișcă așa svârcolit, zburdând și zburând cu brațele prin aer până se opri moale, obosită și puțin încurcată-n fața ei: Nu te supăra. Cum era să scap? Hai, du-te! șopti bătrâna, fixând-o liniștită, cu ochii ei sfredelitori: Ziceam să mergem să-l căutăm împreună. Vrei? De ce să nu vreau! Aide! CAPITOLUL 6 Cum adormise din nou, după plecarea cumnatei, suflând greu, cu pieptul plin de sudoare, Miluță sări buimac la prima zgâlțâială a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
place ție la câmp și nu te pricepi. De ce să te mai târâi după mine degeaba. Ia traista și du-te acasă. Mă descurc singură. Vorbea încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l văzu. Uite-l! Doamne, fată, aista... nu-i el? Bătrâna își dezdoi șalele, răsuflă puternic, toată numai o apă, parcă se îneca, apoi tot mai lung și mai liniștit, ca prin somn, se uită la umbra care se clătina locului. Parcă vedea ceva la care se gândise neîncetat, de mult, și ce vedea era chiar dorința sau gândul ei împlinit. De aici nu mai poți scăpa, scria Alexandru, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ochii strălucitori, învăpăiați de fugă, de oboseală și de neliniște. Ce bine c-ai venit! se bucură el. Nu eram sigur că vii. Mă faci să râd! se minună ea. Lasă-mă să-mi trag răsuflarea. Așa! Acum sunt mai liniștită. Mult mai liniștită. Îmi pare bine. Dă-mi mâna să mergem. N-o să rămânem aici. A, da! se scutură ea, amintindu-și povara misiunii sale. Trebuie să mă ajuți! Mă ajuți pe mine, o ajuți pe soacră-mea care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de fugă, de oboseală și de neliniște. Ce bine c-ai venit! se bucură el. Nu eram sigur că vii. Mă faci să râd! se minună ea. Lasă-mă să-mi trag răsuflarea. Așa! Acum sunt mai liniștită. Mult mai liniștită. Îmi pare bine. Dă-mi mâna să mergem. N-o să rămânem aici. A, da! se scutură ea, amintindu-și povara misiunii sale. Trebuie să mă ajuți! Mă ajuți pe mine, o ajuți pe soacră-mea care a rămas pe câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că i-am scăpat pe oameni! Bine c-ai scăpat cum ai scăpat. Ferească Dumnezeu de mai rău. Vreau să ies de aici. Unde-i moș Țurcanu? Se repeziră amândouă speriate și-l apăsară cu mâinile peste pat să stea liniștit. Fața Irinei era din nou atât de-aproape c-ar fi vrut s-o muște de buze. Simțea nevoia să se agațe de ea poate și pentru că, pentru prima dată, prezența mamei îl stânjenea. Ar fi vrut să rămână singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]