1,902 matches
-
a n a l i z a d i s c u r s u l u i din două puncte de vedere: pe de o parte, în această tradiție retorică, emfaza este un procedeu de argumentare care influențează credibitatea locutorului, iar, pe de altă parte, reprezintă o serie de operații sintactice care au ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă unui termen o importanță pe care acesta nu o are
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu reprezintă și sursa. Dacă în analiza conversației se constată alternanța rolurilor, cei doi parteneri ai comunicării îndeplinind pe rînd rolurile de emițător și de receptor, discursul scris nu beneficiază de această reversibilitate. În comunicarea orală, termenul este sinonim cu locutor, care desemnează subiectul vorbitor. Condiția esențială pentru reușita procesului comunicării este ca după decodificare mesajul să aibă o formă cît mai apropiată de cea dinaintea codificării, ceea ce presupune că emițătorul și receptorul cunosc și folosesc același sistem de coduri sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de un dezechilibru favorabil emițătorului. Printre termenii cu sens asemănător se numără: vorbitor, în opoziție cu ascultător; expeditor, în opoziție cu destinatar; autor, în opoziție cu cititor; cel care codifică un mesaj, în opoziție cu cel care decodifică un mesaj ; locutor, în opoziție cu interlocutor. V. locutor, destinatar, interlocutor. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. OV EMOȚIE. Situată în paradigma stărilor afective (alături de trăiri, sentimente, afecte, dispoziții ș.a.), emoția este o manifestare afectivă involuntară și ilogică de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
termenii cu sens asemănător se numără: vorbitor, în opoziție cu ascultător; expeditor, în opoziție cu destinatar; autor, în opoziție cu cititor; cel care codifică un mesaj, în opoziție cu cel care decodifică un mesaj ; locutor, în opoziție cu interlocutor. V. locutor, destinatar, interlocutor. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. OV EMOȚIE. Situată în paradigma stărilor afective (alături de trăiri, sentimente, afecte, dispoziții ș.a.), emoția este o manifestare afectivă involuntară și ilogică de durată scurtă și intensitate medie, care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
culturile europene față de cele africane). În pragmatica argumentării, tipologia actelor ilocuționare guvernate de condițiile de reușită a actelor de vorbire cuprinde o serie de stări psihologice care ajută la concretizarea notelor distinctive ale acestora: actele reprezentative - credința; actele directive - dorința locutorului; actele comisive - intenția locutorului; actele expresive - variază în funcție de act, iar scopul ilocuționar este acela de a transmite o stare psihologică: plăcere/neplăcere, acceptare/respingere. În mod particular, în alcătuirea discursului publicitar, cerințele afective (care mizează pe valențe conotative euforice prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
africane). În pragmatica argumentării, tipologia actelor ilocuționare guvernate de condițiile de reușită a actelor de vorbire cuprinde o serie de stări psihologice care ajută la concretizarea notelor distinctive ale acestora: actele reprezentative - credința; actele directive - dorința locutorului; actele comisive - intenția locutorului; actele expresive - variază în funcție de act, iar scopul ilocuționar este acela de a transmite o stare psihologică: plăcere/neplăcere, acceptare/respingere. În mod particular, în alcătuirea discursului publicitar, cerințele afective (care mizează pe valențe conotative euforice prin idealizarea obiectului publicitat) ocupă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în care fiecare poate să se înscrie, dar sensul pe care fiecare limbă îl dă acestei scheme de experiență este specific. În schimb, ecoul rămîne în elementele mesajului, care se detașează de textul lor original ca fiind cuvintele proprii unui locutor. De aici, se produce o departajare a punctelor de vedere practice și a experienței într-o simbioză în care domină cînd angajarea practică (empatia), cînd efectul (ecoul). V. actualizare, dialogism, etos. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN ENTIMEMĂ. În
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1974; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ABLALI - DUCARD 2009. RN ENUNȚĂTOR. Persoana care emite enunțul, responsabilă pentru maniera de organizare a acestuia și pentru conținutul cognitiv vehiculat. Numit și emițător, enunțătorul este protagonist al scenei de enunțare, V. locutor, discurs, enunț, enunțare. BALLY 1932; DUBOIS 1973; BENVENISTE 1974; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ABLALI - DUCARD 2009. RN EPISTEMOLOGIE. Prin epistemologie se înțelege o ramură a filozofiei care se ocupă cu teoria cunoașterii, adică natura și izvoarele cunoașterii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propriei atitudini în legătură cu respectiva cunoaștere, atitudine care devine vizibilă prin modul de enunțare, prin ton. În consecință, fiecare gen de discurs presupune un ansamblu de mijloace, antrenate în mod conștient sau automat, prin care se redă imaginea de sine a locutorului. În mod necesar, această imagine discursivă a sinelui este marcată de stereotipii cunoscute atît locutorului, care le actualizează, cît și auditoriului, care le receptează și le interpretează. Potrivit lui D. Maingueneau, etosul discursiv este în relație nemijlocită cu o imagine prealabilă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În consecință, fiecare gen de discurs presupune un ansamblu de mijloace, antrenate în mod conștient sau automat, prin care se redă imaginea de sine a locutorului. În mod necesar, această imagine discursivă a sinelui este marcată de stereotipii cunoscute atît locutorului, care le actualizează, cît și auditoriului, care le receptează și le interpretează. Potrivit lui D. Maingueneau, etosul discursiv este în relație nemijlocită cu o imagine prealabilă pe care auditoriul o poate avea despre locutor, căci, de obicei, există o reprezentare a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sinelui este marcată de stereotipii cunoscute atît locutorului, care le actualizează, cît și auditoriului, care le receptează și le interpretează. Potrivit lui D. Maingueneau, etosul discursiv este în relație nemijlocită cu o imagine prealabilă pe care auditoriul o poate avea despre locutor, căci, de obicei, există o reprezentare a persoanei locutorului anterioară actelor de vorbire și, deseori, această reprezentare stă la baza imaginii pe care locutorul și-o construiește prin discurs. Acest etos prediscursiv, de care locutorul este conștient, va fi consolidat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
le actualizează, cît și auditoriului, care le receptează și le interpretează. Potrivit lui D. Maingueneau, etosul discursiv este în relație nemijlocită cu o imagine prealabilă pe care auditoriul o poate avea despre locutor, căci, de obicei, există o reprezentare a persoanei locutorului anterioară actelor de vorbire și, deseori, această reprezentare stă la baza imaginii pe care locutorul și-o construiește prin discurs. Acest etos prediscursiv, de care locutorul este conștient, va fi consolidat, rectificat și refăcut prin activitatea discursivă. Prin aceasta, etosul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursiv este în relație nemijlocită cu o imagine prealabilă pe care auditoriul o poate avea despre locutor, căci, de obicei, există o reprezentare a persoanei locutorului anterioară actelor de vorbire și, deseori, această reprezentare stă la baza imaginii pe care locutorul și-o construiește prin discurs. Acest etos prediscursiv, de care locutorul este conștient, va fi consolidat, rectificat și refăcut prin activitatea discursivă. Prin aceasta, etosul este îndepărtat de aspectele care țin strict de enunțare sau de manifestare a subiectivității prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
auditoriul o poate avea despre locutor, căci, de obicei, există o reprezentare a persoanei locutorului anterioară actelor de vorbire și, deseori, această reprezentare stă la baza imaginii pe care locutorul și-o construiește prin discurs. Acest etos prediscursiv, de care locutorul este conștient, va fi consolidat, rectificat și refăcut prin activitatea discursivă. Prin aceasta, etosul este îndepărtat de aspectele care țin strict de enunțare sau de manifestare a subiectivității prin limbă, deoarece se raportează la normele de interacțiune care sînt proprii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru gramatica generativă, în formula stabilită de Noam Chomsky, această opțiune fiind realizată prin ierarhizarea gramaticilor potrivit capacității lor generative, descriptive și explicative. O semnificație specială a primit termenul evaluare la M. Bahtin și la adepții săi, de activitate a locutorului în vederea perceperii contextului extraverbal în care ia cuvîntul. S-a stabilit în această interpretare că acest context este o parte integrantă a enunțului și nu o latură exterioară a lui. Contextul extraverbal al enunțului a fost conceput ca avînd trei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ia cuvîntul. S-a stabilit în această interpretare că acest context este o parte integrantă a enunțului și nu o latură exterioară a lui. Contextul extraverbal al enunțului a fost conceput ca avînd trei aspecte: 1) orizontul spațial comun al locutorilor, 2) cunoașterea și înțelegerea situației și 3) evaluarea acestei situații, încît discursul nu reflectă situația ca în oglindă, ci printr-un bilanț evaluativ. Evidențiat sau nu la nivelul expresiei, contextul extraverbal poate determina, uneori în mod hotărîtor, structura și conținutul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu corelatul său pentru că, cu care se află în raport cauzal sau logic (justificativ): A recurs la acest gest pentru că nu mai putea continua astfel, respectiv, 8 este un număr par pentru că este divizibil cu 2. Fie auto-declanșată (atunci cînd locutorul o inițiază de la sine pentru a se face mai bine înțeles), fie hetero-declanșată (atunci cînd interlocutorul o solicită), de cele mai multe ori explicația recurge la procedeul de reformulare. V. didacticitate, enunțare, refolmulare. MORTUREUX 1982; MARTIN 1983; GRIZE 1990; MOESCHLER - REBOUL 1994
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
face-work). Teritoriul va constitui domeniul personal, intim, al persoanei. Conceptul "față" devine motorul modelului interacțional propus, în 1978, de P. Brown și S. Levinson care introduc dihotomia față negativă / față pozitivă, utilă în diferențierea imaginii personale de cea socială a locutorului (eu pentru mine /vs./ eu pentru ceilalți). Este vorba de concepte complementare, care funcționează atît pentru vorbitor, cît și pentru interlocutor. Dacă fața negativă definește spațiul rezervat subiectului (este vorba despre teritoriul lui E. Goffman), fața pozitivă este corespondentul său
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rezervat subiectului (este vorba despre teritoriul lui E. Goffman), fața pozitivă este corespondentul său social (regăsim aici noțiunea de față a lui E. Goffman), o "fațadă" construită special pentru ceilalți, care se poate afișa în cadrul interacțiunii verbale. În cursul comunicării, locutorul tinde să-și apere teritoriul personal și să-și construiască o imagine cît mai favorabilă față de interlocutor (de aici înțelesul special al opoziției negativ / pozitiv). Interacțiunea verbală se poate defini din această perspectivă ca o "negociere" al cărei rezultat este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care conștiința sau inconștientul lor nu și le asumă ca atare. Rezultă de aici că, în mod necesar, ficțiunea ar trebui abordată din perspectiva componentelor ei pragmatice. Primul aspect de acest tip ar fi faptul că, în ficțiune, autorul sau locutorul comunică un enunț sau un șir de enunțuri care reprezintă de cele mai multe ori propoziții false, iar el știe acest lucru și astfel apare problema motivului pentru care se produc și se interpretează enunțuri al căror conținut informativ este redus sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
comunică informații despre realitate, iar cealaltă are în vedere faptul că utilizarea limbii determină adoptarea unui anumit comportament. Karl Bühler distingea, în anul 1934, trei funcții ale limbii (expresivă, apelativă și reprezentativă), simbolizate printr-un triunghi care are în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Mai tîrziu, în 1963 (cînd a fost publicat textul unei conferințe ținute în 1960), Roman Jakobson a adăugat încă trei funcții, pornind de la elementele necesare unei comunicări lingvistice: existența
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l u i privilegiază folosirea sintagmei gen de discurs pentru dispozitivele de comunicare definite socio-istoric, cum ar fi faptul divers, editorialul, consultația medicală, interogatoriul, mica publicitate, conferința universitară, instrucțiunile de montaj, rețeta etc. Genurile discursive nu sînt matrițe alese de locutor pentru a-și "turna" enunțul, ceea ce diferențiază tipologiile discursive de cele comunicaționale este variabilitatea istorică. Genurile discursive au la bază scenarii culturale care reprezintă tipuri familiare de interacțiune lingvistică sau simbolică. Recunoaștrea unui gen discursiv presupune extragerea unui set de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de interacțiune lingvistică sau simbolică. Recunoaștrea unui gen discursiv presupune extragerea unui set de scheme compus din elemente comune recursive: organizarea globală a discursului, proprietăți locale structurale, conținut tipic, expresii specifice folosite. Caracteristicile definitorii pentru un gen discursiv vizează: statutul locutorilor, circumstanțele temporale și spațiale ale comunicării, suportul și modul de difuzare a mesajului, arealul tematic abordat, modul de organizare și de structurare a discursului, lungimea discursului. În a n a l i z a d i s c u r
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și 3) ca principiu de obținere a unor opinii despre discurs. V. argumentare, inducție. DUBOIS 1973 ; D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO GESTICĂ. Conceptul "gestică" desemnează totalitatea gesturilor și mișcărilor, voluntare sau involuntare pe care un locutor le folosește în actul de comunicare. Alături de mimică, privire și diferitele posturi corporale, gestica este integrată comunicării non-verbale ca formă de exprimare prin folosirea unui limbaj aparte a cărui decodare mobilizează o largă varietate de tipuri de interpretare (in)variabilă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
-se de semnele lingvistice prin anumite caracteristici semiotice. Ea nu aparține vreunei gramatici, dată fiind lipsa existenței unor reguli stricte de organizare sintagmatică. Prin excelență, polisemia gestuală este interpretabilă în context și este motivată de implicitul din intenționalitatea comunicativă a locutorilor. Astfel, activitatea verbală și gestuală a locutorilor poate să denote o anumită emotivitate, reală sau disimulată, poate să ilustreze și/sau să completeze o anumită informație oferită, poate chiar să contrazică, total sau parțial, conținutul informațional vehiculat, atunci cînd interlocutorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]