2,054 matches
-
uimire și duse mâna la inimă zicând: - Oh, Dumnezeule! Cât de frumoasă este! Era ca și când ar fi văzut pentru prima oară o zeitate. Închise câteva secunde pleoapele, suspinând ușor. Prezența ei era ca o stea strălucitoare în inima sa care lucea din ce în ce mai tare. La rândul ei, Nicole îl observă și ca un făcut murmură și ea zicând: - Dumnezeule! N-am mai văzut un bărbat atât de chipeș. Îi părea atât de frumos, că dacă ar fi putut l-ar fi sorbit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dă aripile unei melodii cuceritoare. Cântarea invită întregul univers să i se alăture în a-l lăuda pe „mi’ Signore”, „Domnul meu”: fratele soare, fratele vânt, fratele foc, frumos și vesel și puternic, sora lună și stelele ce-n noapte lucesc ca nestematele, sora apă, cea utilă, umilă, prețioasă și castă, maica noastră pământul, cei care iartă din dragoste, cei care suferă boli și încercări și în sfârșit sora noastră moarte. Simțind că se apropie sfârșitul, Francisc roagă să fie dus
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
fără să scoată un sunet. „Doamne, iartă-mă! Acum n-am timp de pocăință.“ Smulse din mâinile mortului sabia și se năpusti spre locul Încăierării. Ceilalți trei ucigași nu avură timp să vadă ce se petrecuse sub brad. Cu săbiile lucind, se năpus tiră asupra călărețului. Acesta se opri surprins și abia avu timp să scoată la rândul său din teacă sabia lui ușoară și Înco voiată, după moda arabă, atât de ageră Încât putea tăia un fulg În două, când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noi, văzând dreapta și credincioasa lui slujbă, către noi, lam miluit cu deosebita noastră milă și i-am întărit dreptcredincioasa lui vislujenie, cinci sate pe Racova, anume: Pungești, unde este casa lui, alt sat mai sus, Gârcinești, al treilea sat Lucești, al patrulea sat unde este Cursec, al cincilea sat unde a fost varaticul lor vechi, din veac. Toate acestea să-i fie lui uric, cu tot venitul, lui, și copiilor lui, și nepoților lui și strănepoților și răstrănepoților și întregului
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
una din cele două capitale ale Moldovei, ștefan și Ilie fiind domnitori amândoi, cu reședințele la Vaslui și respectiv Suceava. Acesta este un veritabil act de naștere (la data actuală) pentru cele cinci localități de pe Valea Racovei: Pungești, Gârceni, Armășoaia (Lucești), Cursești (Cursec) și Dumbrăveni (unde a fost varaticul lor vechi). Constatăm că reședința stăpânitorului pan ștefan Tofan era la Pungești, localitate care s-a menținut timp de secole ca reședință pentru Valea Racovei, aici funcționând un ocol (formă de organizare
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
iaz , aleile străjuite de copaci bine îngrijiți, ce-i completează farmecul deosebit. În toată această splendoare, m-a fascinat contrastul splendid dintre auriul templului, albul pur al zăpezii și verdele lucios al pinilor și cedrilor. Pasărea Phoenix, de pe acoperișul templului, lucea în bătaia soarelui, luându-ne ochii. După ce ne-am astâmpărat inima și ochii cu frumusețea peisajului, am pornit pe o alee ce șerpuia pe lângă o cascadă mică și cochetă. Ea a fost construită de mâna unui artist care a creat
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
numai Luceafărul, dar și Cătălina, și Cătălin, și chiar și Demiurgul (la Demiurg era mai greu de susținut, dar mergea). Trecem peste observația că discuția despre personaje într-o poezie nu-și prea are locul - dar dacă tot se identifica Lucea fărul, de ce să nu se procedeze și la identificarea celorlalți inculpați ? Pe de altă parte, este o naivitate să zici că personajul cutare este autorul însuși. Tot în școală, încă de la clasele mici, profesoara ne repeta de nu știu cîte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
La marginea vieții clocotitoare-a mării / Stă nefiresc de țeapăn, trufaș însă răpus. Privește încă parcă talazurile zării / Cu gâtul galeș îndoit în sus. // Murdare și sărate-s aripile-i deschise / Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod, / Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise / Al căror miez căldurile îl rod.” În finalul cărții, adolescența, vârstă a schimbărilor, este asociată unui timp istoric nou, „primele iubiri” fiind „închinate Partidului”. Bineînțeles, confesiunea e afectată de retorica așa-numitei lirici angajate, însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
albastru spălăcit de aquarelă. Totul e mut și trist, melancolic, de o adâncă melancolie neagră; triste câmpii, triste dealuri sterpe și lacuri negre, și luna singură pe cer fără stele, singură, neclintită, spăimântată deasupra morții de jos. Așa trebue să lucească luna în singurătăți polare... 2 Septembre LOCOTENENTUL RACOVEANU Un zdrahon vesel, cu vorba răspicată, de țăran șugubăț. Pârlit de soare, cu mustața ridicată în sus coada rățoiului, ori unde-ar fi, cu oricine, fie cu soldații, fie cu ofițerii, numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
suspin șoptit La mormântul tinereții ce-a murit! (în 2 minute, punând rămășag că e mai frumoasă decât orice poezie a lui Minulescu) 29 Decembre 1907 [PĂDUREA RÂȘCA ISPRĂVI VÂNĂTOREȘTI Ș.A.] Mergem noaptea prin pădure printre munți. Luna-n jumătate lucește deasupra amezii. Luceafărul arde deasupra asfințitului. Din când în când se deschid poene. Zăpadă pretutindeni. La canton nu-i foc. Soba faimoasă care fumegă... Moșneagul cu caii care arată că a îmbătrânit "au mai crescut munții" și nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în bătaia soarelui lucește ca o linie de argint, un păstrăv. Umblând la drum cu o călăuză, se burzuluiește vremea, începe să tune și să trăsnească pe codri; pâraiele vin, cu zgomot cărând bolovani și sfărămături de stânci. Bistrița vine deodată tulbure și rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
prea am văzut rochii prea scurte. Ora 7 îndeosebi rămâne ca o viziune de viermăt uriaș. Sorii luminii strălucesc pretutindeni. Inscripții și firme luminoase de baruri, varieteuri, baluri la fiecare pas în centru. În două zile eri și azi a lucit în după amiaza asta soarele două ceasuri. Cam răcoare; trebuie să port pardesiu. La berărie, o bătrână tristă vine să-mi întindă o cutie de chibrituri, pe care o plătesc fără s-o iau. Cerșește mascat. Asară, la cafenea, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
e adevărat că inteligența și sufletul sunt cel mai minunat lucru pe care-l simțește omul în el ca ultimul pe scara dezvoltării zoologice, apoi desigur această inteligență ș-acest suflet au existat și-n prima monadă în care a lucit fulgerul vieții. Acest lucru minunat și dumnezeesc există deci în tot ce ne înconjoară, de aceia am privit viața totdeauna cu atenție și religiozitate. Privit lucrul așa, fenomenul care se numește poporul român îmi apare într-un punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Caucaz cu fruntea albă, zice poetul, Pământ liber al munților. Sălbatic ești, însă mândru. Piscurile-ți prăpăstioase sunt altare și când nourii serii învăluie culmile, când par aripi fâlfâind în înalt, când par umbre și fantome de vis; pe când luna lucește singuratică în spațiile albastre ale cerului. Cât îmi sunt de dragi, o Caucaz, și copilele tale sălbatice, și vrednicia războinicilor fiii tăi, și, deasupra piscurilor tale, adâncimile străvezii ale azurului, și glasul pururi înoit al furtunii, fie că mugește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dovleacul De s-a dus de-a berbeleacul! Toți se miră, toți se strâmbă Când m-aud cântând din drâmbă. 17 aug. "Geografia foamei" Josué de Castro Edit. de Stat p. literatură politică 1955. BĂLCESCU Soare nou al libertății, Ai lucit pentru popor Cât o clipă-a dimineții, Cât un vis amăgitor. Eu te las, țară iubită, De-al tău țărm mă depărtez, Dar cu inima cernită Plâng amar, amar oftez. Tirania va fi frântă Într-un veac mai luminat Cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
până la 6.I.1957. până la 15 ianuarie cald restul lunii ianuarie, ninsoare și viscole. 1-15 fevruarie frig și viscole: 2, 5, 6, 10, 13, 14 și 18. A doua parte a lui fevruarie cald. Se va topi zăpada, și va luci soarele primăverii. În țară, în Noemvrie, început de iarnă, geroasă sub -210. 30 Novembre. Prevederile meteorologice ale domnului Topor, apărute în formă de povestire fantastică în Flacăra de la 15. XI.956 "Vorbește iarna 56-57". fragment. "În luna lui Decemvrie, început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aglomerările așezărilor din împrejurimi deveneau din ce în ce mai mici, unele semănând cu pânze de păianjen. Am ajuns atât de sus încât lacul mâlos pe lângă care trecuserăm cu o jumătate de ora înainte, părea un ciob de oglindă lucind în soare, munții de jos păstrau urmele valurilor, totul părea că se află sub o apa limpede, în mișcare lentă, apă care-ți putea permite să vezi și-n cel mai adânc ungher amănunte fascinante. Soarele era aproape în înaltul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Mărtinuș, Bogos, Pătrășcanu, Gherman și alții. Unul dintre cei care sufereau alături de el în cameră își aduce aminte: Privea spre mine fără a îndrăzni să întrebe ceva. Avea fața umflată, vânătă de lovituri. Sângera în mai multe locuri. Ochii mici luceau inexpresivi, goliți de viață. Mișca buzele ritmic. Se ruga. Se ruga, așa cum făcuse la Blaj, așa cum făcuse viața întreagă. Se ruga la cerul care nu-l auzea. După ce a fost torturat în ianuarie-februarie 1950, a fost forțat să treacă de
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
1962; Livada din traistă, Chișinău, 1963; Gazda pițigoiului, Chișinău, 1964; Casa, Chișinău, 1966; Adresa primăverii, Chișinău, 1969; Vârtejul, Chișinău, 1970; Nu ne uitați, oameni, Chișinău, 1973; Balada cocostârcului, Chișinău, 1974; Fântâna comisarului, Chișinău, 1975; Dansul focului, Chișinău, 1977; Luci, soare, luci, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1978; Scrânciobul, Chișinău, 1979; Unul dintre noi, Chișinău, 1979; Isprava toboșarului, Chișinău, 1980; Ultima rugăminte a lui Ștefan Gligor, Chișinău, 1981; Țărmul copilăriei, Chișinău, 1983; Erau odată trei prieteni, Chișinău, 1984; Cosașii, Chișinău, 1986; Clipa, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288177_a_289506]
-
mai era deșertul contemplat de Chateaubriand. Vedeai aici gospodării prospere înconjurate de eucalipți, dar din punct de vedere administrativ Roma se afla tot în zona "malarică": imediat ce ajungeai pe dealurile Sermoneta și Piperno spre Terracino, apa stătută a mlaștinilor Pontice luceau în stufărișul cîmpiei; iar cazurile de paludism se întindeau, prin mlaștinile de la Maccarese populate cu turme de bivoli negri, pînă dincolo de Pisa; vestitele "castelli romani" Frascati, Albano, Castelgandolfo nu erau, nici ele, scutite. Se poate măsura progresul înregistrat de atunci
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
LA STEAUA La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmărește încă. ION
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
Gebeleizis rezultă din compararea zeităților formate din două componente: Semele și Žemyna (zeitatea lituaniană a pământului) cu cele care au un al treilea component în continuarea primelor două: lit. Žameluks, Žiameluks, Žemeluks, în care ultimul component amintește de rom. a luci: lat. lux „lumină”, irl. lόche „fulger”, vgr. leykos „luminos, strălucitor”, vprus. luckis „bucată de lemn pentru foc”, sl. luč „rază, așchie, surcea”; lit. laũkas „animal cu pată albă în frunte; câmp, arătură, chelie”; vind. rōkás, avest. răočah „lumină” etc. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în solar: „Jumătate l-o mâncat,/ Jumătate nu-l mai poate,/ De curăle țântălate,/ De cuțâte ascuțâte.” (GârdaniMaramureș), „Șarpele-mi se repezea,/ Jumătate-l înghițea,/ De-acolo nu mai putea/ De arme și de pistoale,/ Șapte pline, șapte goale/ Ce lucesc ca sfântul soare” (Tulnici - Vrancea). Moartea simbolică prin care trece feciorul pentru a-și schimba statutul ontologic urmărește „identificarea inițiatului cu eroul solar, fiu al Ființei supreme cerești. Prin inițiere, omul devine deci, într-un anume fel, fiu al Ființei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai corect să spunem în noroiul din fața blocului...), continuarea este o foarte inspirată schimbare de macaz care demonstrează de ce Mungiu este a doua veste bună a cinematografului autohton după Nae Caranfil (prima a fost Cristi Puiu). Din cimitirul în care Luci (Alexandru Papadopol, la fel de bun ca-n Marfa și banii) primește o sticlă în cap, filmul se bifurcă în trei povești spuse alternativ, fiecare dintre ele aducând informații (și surprize) suplimentare. Este un tur de forță scenaristic ce ar putea părea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că le puteai pipăi gândul, era atât de limpede ce le trecea prin minte, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]