822 matches
-
ca manechin Într-o vitrină de haine second-hand. La proces, sistemul a făcut tot ceea ce era posibil pentru a-l distruge. Atitudinea sa demnă a fost prezentată În ziare ca pasivitate, privirea-i fixă a fost filmată astfel Încât să ofere luciri de aroganță, iar umerii căzuți, o dovadă de certă culpabilitate. Pe măsură Însă ce timpul trecea, acuzațiile se prăbușeau la picioarele sale ca niște ciocănitori care avuseseră neinspirata idee de-a găuri un stâlp de beton, iar Împricinatul a Început
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o ghilotină. Regreta... încercase imediat să tulbure, cumva, mișcarea. Ca și cum ar fi căutat sticla cu băutură. O și ridică, de data asta, fără nici o intenție de a se feri, spre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rațiunea de a fi persuasiv, cu atât mai mult cu cât temele pe care le dezvoltă sunt cele eterne ale artei. Astfel, elegiac de multe ori - sau măcar nostalgic -, conștient dureros de precaritatea ființei, de când e lumea (Năluci de fum, lucire de secundă...), în sonete, poetul face din substantivele clipă și secundă laitmotive: lucire de secundă, tăcerea clipei, buza clipei etc., prin care sentimentul acut și, totodată, dureros, al trecerii timpului nu poate fi eludat: Din viața noastră, muza mea de-
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
care le dezvoltă sunt cele eterne ale artei. Astfel, elegiac de multe ori - sau măcar nostalgic -, conștient dureros de precaritatea ființei, de când e lumea (Năluci de fum, lucire de secundă...), în sonete, poetul face din substantivele clipă și secundă laitmotive: lucire de secundă, tăcerea clipei, buza clipei etc., prin care sentimentul acut și, totodată, dureros, al trecerii timpului nu poate fi eludat: Din viața noastră, muza mea de-o zi, / Rămân doar cu un fulg ce se așază / Pe trunchi uscat
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
-ntindea câmpia acoperită de pini. Ținutul ars se termina aici, la stânga, odată cu dealurile. În față vedea pădurile de pini, ca niște insule Întunecate apărute din câmpia Întinsă. Departe, În stânga, se vedea linia râului. Nick o urmări cu privirea și surprinse luciri de apă În soare. În față nu se vedea nimic altceva decât câmpia, Întinzându-se până la dealurile albastre din depărtare, unde Începea Lake Superior. Abia putea să le vadă În lumina fierbinte a câmpiei, erau palide și Îndepărtate. Dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Mereu am fost prea al dracu’ de deștept. În est, cel puțin, chiar c-am fost prea al dracu’ de deștept. Să nu te duci pe-acolo, Horace. Nu manifești tu o tendință aparte, dar uneori parcă-ți văd o lucire-n ochi. Dar, oricum, ce diagnostic exact - și fără carte. — Du-te dracu’. — Totul la timpul său, doctore. Totul la timpul său. Dacă locul ăla există, e sigur c-o să fac o vizită pe-acolo. Am apucat chiar să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
1946, cînd Îmi fusese vecină necunoscută de călătorie În compartimentul de tren, cu revista franceză de modă pe care-o răsfoia, de curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se Îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aici unde ești nu se Înțelege. CÎnd va veni timpul tău vei pricepe totul. Nici spațiul, nici timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mîinii cu care mă Înlănțui, nasturele, singurul de la gît, se deschise, lăsînd vederii lucirea albă a pielii către sîni. Te iubesc!, Îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, În fundal, soarele cădea În asfințit, ea mă Îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spuse și-i sclipiră o clipă ochii. ― La urma urmelor, ce importanță ar fi avut? ― Pentru mama... Ar fi vrut să spună ceva, dar se opri. Eram și eu stingherit de această întrerupere și nu știam ce să cred despre lucirea aceea mânioasă a ochilor. "Poate că am supărat-o", îmi spusei în gând. ― Te rog să mă ierți dacă am greșit cu ceva, vorbii eu blând. Nu știu cum să mă port cu indienii.... Când i-am vorbit, ea deja se pregătea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nopții printre ramuri umezite. Împletite în buchete, stelele din policandru intonează noi sonete, luna mă privește tandru. Norii, fug mâncând pământul și se-ascund în noaptea vie, cerul dă mâna cu vântul prins în vraja aurie. Plânge noaptea, luminată cu luciri de stele mute, prin grădina afânată , florile stau să asculte. Îmi ridic cu dor privirea, înspre mantia tăcută și ating nemărginirea într-o lume nevăzută
Dup? ploaie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83281_a_84606]
-
nu mai existau dușmani, parcă toți erau alungați de puterea pasiunii mele. Acum, pe gheață vor patina alții, vor râde de mine, mă vor compătimi. Nu-mi pasă de ei, mi-au fost și Îmi vor fi dușmani, dar acea lucire de sticlă nu mă va face să Înnebunesc, mai ales că nu mai am pe nimeni, nu mai am pe Petre? Iubindu-l pe el, uitam de gheață. Acum, rațiunea mi-a alungat iubirea, mai bine, dar a intervenit gheața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
renunțat. Școala Îmi dă, adevărat, satisfacții, dar ce mică sunt de când mă gândesc că lumea mea dragă, aceea a gheții și a tribunelor pustii, mă va ocoli cu teamă, mă va disprețui. Unde să fug? Unde să mă ascund când lucirea Întrebătoare a gheții mă va răscoli adânc, unde să-mi Întorc privirea când tribunele, singurele mele prietene de atunci, Îmi vor arăta imaginea publicului care mă aplauda frenetic? Unde să fug, unde să mă ascund? Și apoi, pe planul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu se poate rezolva fără sacrificii din partea celor ce stăpânesc pământul. Asta-i lege! Toate celelalte, toate considerațiile secundare sunt paliative. Țăranul vrea pământ. Scurt. El atâta știe și asta îl doare. ― Iartă-mă, Alexandre, răspunse Iuga, calm, cu o lucire în ochi, care arăta că discuția îi frământa sufletul, dar așa cum o pui tu, problema devine un simplu pretext de propagandă electorală sau de demagogie ieftină și primejdioasă. A stârni pofte e foarte ușor. Mai greu e să le și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Costel Petrescu, care a fost coleg cu bărbatul ei la școala militară. ― Uite ce îngeraș s-a abătut pe la noi, domnule Titu! suspină doamna Alexandrescu, topindu-se de duioșie. Tanța roși. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. Tânărul se zăpăci puțin. Doamna Alexandrescu observă mulțumită, și, după câteva minute, interveni diplomatic: ― Ei, acum noi plecăm, că suntem, vezi, și îmbrăcați. Am vrut numai să o vezi și s-o admiri. Dar lasă, nu fi mîhnit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ea la ei. ― Dă-mi voie să-ți spun, dragă Nadina, că e o nebunie, pur și simplu nebunie! strigă în cele din urmă Gogu Ionescu, exasperat de îndărătnicia ei. ― Tocmai fiindcă e nebunie mă ispitește! zise Nadina cu o lucire mai vie în ochi. Într-adevăr Nadina se înverșuna mai ales pentru că toată lumea o sfătuia să renunțe. Avocatul Olimp Stavrat, care-i susținea divorțul, un bătrâior cochet, cu o bărbuță îngrijită, a fost cel dintâi. Îi făcea puțină curte, uneori
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e gata? Fiindcă trebuie negreșit să plec... Când apoi se dumeri, fu cuprinsă de o groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
smulgă mâneca din mâna lui. Deodată simți brațul lui vânjos cuprinzîndu-i mijlocul. Cu o lunecare de șopârlă se smulse din haină, lăsînd-o în mâinile lui, iar ea, goală, alergă în colțul dinspre sufragerie și se piti după speteaza unui fotoliu. Lucirea mată a trupului ei stârni mai aprig pornirea bărbatului. Zvârli haina ce-o ținuse în mâini parcă i-ar fi oferit-o să se îmbrace și se apropie de fotoliu cu brațele deschise ca la un joc de-a ascunselea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al unui cântăreț extraordinar acompaniat de un uriaș cor barbar. În fața gloatelor gălăgioase soldații, de o parte și alta a șoselei, stăteau neclintiți, negri și reci ca niște mașini în formă de oameni. Numai ochii pe fețele negricioase clipeau cu luciri arzătoare. Pe șosea, între cele două ziduri de soldați, ca într-o poartă deschisă spre altă lume, se agitau într-o zăpăceală galbenă prefectul Baloleanu, primul-procuror și maiorul Tănăsescu, având în spate trăsura cu doi cai cu trupul nemișcat al
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se întoarse înapoi, cuprinzând în fuga ei și pe puținii care nu-și pierduseră îndrăzneala. Spaima își înfigea tentaculele nenumărate în cetele zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-o goană zvăpăiată spre sat... Maiorul Tănăsescu își ținea strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care nu mai este fondat? pe erudi?ie, ci pe cercetare. O idee nou? pe care Fran?a nu pare prea bine plasat? pentru a o promova, fiindc? ea dispune de un sistem de formare care ?i-a pierdut str?lucirea dup? ce ?i-a consacrat for?ele, restr�nse, acord?rîi gradelor (precum bacalaureatul). Universitatea a devenit o institu?ie f?r? o func?ie adev?raț?, oferind, �n cel mai bun caz, o cultur? perimat?. Or, �n fă?a
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
strâns ghemuită, în ciuda celor trei etaje așezate unul peste altul, aruncate în spațiul înfiorat dintre pământ și cer, ca o grămadă incertă. Să fi fost mâna arhitectului măcinată ca o bucată de carne, înainte de a prinde creionul? Întrebări pălind în lucirea deșertului, în timp ce vila se înalță, inertă și grea, crescută din sine însăși. Razele roșii ale înserării pârjolesc fațada masivă în loc s-o mângâie, iar cele două turnuri rotunde, având ferestre cu menouri, primesc, ca-n fiecare zi, încruntarea mânioasă de
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sub ochii tăi/ Când sunt spălați de-o lacrimă amară.” Dar „pofta de-a pătrunde taina firii” îl duce adesea la o jubilare naturistă, la frenezia bucuriilor estivale, la un soi de panteism naiv. Conștient în ultimă instanță și de „lucirile străine” ale poeziei sale, lucid și față de „gloria fără nădejde”, poetul-actor crede în cuvânt chiar cu riscul ignorării rostirii sale sau cu prețul pedepsei. SCRIERI: Versuri, I-II, București, 1969-1972. Repere bibliografice: Bogdan Ulmu, „Versuri”, RL, 1973, 26; Lit. rom
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
compoziției ca întreg. Efectele reciproce ale celor cinci obiecte depind de greutățile lor vizuale relative și aceste greutăți sunt determinate de diferiți factori, cum ar fi mărimea, lățimea sau volumul, conformitatea lor cu trama verticalității și orizontalității, culoarea și stră lucirea ș.a.m.d. Această varietate de factori ponderali determină totodată distanța dintre obiecte. Ei sunt aleși de pictor cu o subtilă intuiție. Înțelegem, de exemplu, că, din cauza greutății lor, cele două forme de jos trebuie să stea la o mai
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de-a lungul primelor două decenii ale secolului XX, nu i s a spus (sau, mai exact, n-a fost scris) așa, ci ca în poemul lui Bacovia (și pronunțat „princésă”, după modelul rusesc). Iată cîteva exemple: „Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă/ Pe care lunecară mîini albe de princese” (Ștefan Petică) 4); „Tînăra princesă își dădea bine sama de asta” (Pompiliu Păltănea) 5) „Crezi că în tot momentul și pe toate cărările rătăcesc princese amorezate?” (Ion Gorun)6); „Princesa
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
volume ale pictorului Traian Mocanu La marginea nimicului (Editura Junimea, Iași, 1997) și Iluzia ontică (Editura Gramma, Iași, 2002) tematizează în genere fie îndoiala existențială, fie travaliul artistic, când nu combină ambele forme de reflecție într-un discurs în care lucirile autoironice capătă un relief nou, de tușă suprarealistă: "Vioara începu să cânte singură,/ un cal păștea cu sexul atârnând pân' la pământ,/ din șevalet vreo zece mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]