1,553 matches
-
deasupra, de „cerul” pe care alunecă și pier corăbii; metropola, în perspectivă răsturnată, e o mare deasupra căreia gândul se avântă ca o luntre. O Barcarolă îngână o litanie amară, cu dor de neîntoarcere: „ barca somnului înceată/ Pe tăria depărtată/ Luneca-va printre nori.” (Somnul). Corespondentul terestru devine drumul de fier, cântecul obsedant al roților inspirând o adevărată beție a simțurilor. Pe drum traduce stingerea tuturor elanurilor, înecate într-o oboseală de viață, de rătăcire, de ultime și definitive deziluzii: „dar
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
titlurile ce dovedesc și exprimă descătușarea eului liric. Poemele sunt mai puțin cizelate, dar în tumultul interior și aglomerarea de imagini ce le caracterizează se vede mai limpede nota lor de originalitate. SCRIERI: Tapiserii cu lună, Iași, 1977; Deasupra lumii lunecând, București, 1980; Poartă în cer, București, 1982; Vânătoarea de foc, București, 1986; Portret după natură, București, 1989; Cartea cu anotimpuri, Galați, 1998; Împărăteasa norilor, București, 1998; Portret după natură - Portrait d’après nature, ed. bilingvă, tr. Sabina Russo, București, 1998
CARIANOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
1999; Charles Perrault, Pantofiorul Cenășeresei, Galați, 1997; Maurice Leblanc, Edith cu gâtul de lebădă, București, 1999. Repere bibliografice: Mihai Duțescu, O voce distinctă, R, 1978, 3; Alina Iacobitz, Virginia Carianopol, „Tapiserii cu lună”, CL, 1978, 6; Grigore Mureșan, „Deasupra lumii lunecând”, CNT, 1981, 6; Sultana Craia, „Vânătoarea de foc”, CNT, 1986, 22; Popa, Ist. lit., II, 575. D.C.-E.
CARIANOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
III Un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținîndu-și căpătîiu mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! {EminescuOpI 202} VENEȚIA S-a stins vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
care zăcea lungit bărbatul era așezat la umbra unei bonsai, și cum se uita peste marginea umbrei În lumina orbitoare a câmpiei, zări cele trei păsări mari, ghemuite obscen, În timp ce alte douăsprezece zburau În văzduh, aruncând În trecere umbre care lunecau rapid. — Au tot dat târcoale din ziua În care s-a stricat camionul, spuse el. Dar azi e prima zi În care au coborât pe pământ. La Început le observam atent zborul, asta În caz că aș fi vrut să folosesc imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
găseam viermi În buștenii putreziți. Găseam niște viermi albi, cu capete maronii, pe care nu puteai să-i Înfigi În cârlig și care se făceau nevăzuți În apa rece; mai găseam căpușe de copac sub bușteni, și uneori râme care lunecau În pământ de Îndată ce ridicam bușteanul. O dată am folosit o salamandră pe care o găsisem sub un buștean bătrân. Salamandra era foarte mică și drăguță, era agilă și avea o culoare superbă. Avea niște piciorușe mici, cu care tot Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ancoră; l-am tăiat și m-am lăsat tras de el. M-a dus direct În jos și am trecut de hublou, de care m-am apucat, dar nu m-am putut ține, și cârligul mă trăgea tot mai jos, lunecând de-a lungul marginii vaporului. A trebuit să-i dau drumu’ din mână. L-am auzit izbindu-se o dată și până să ies Înapoi la suprafață parcă a trecut un an. Schiful fusese dus de apă și am Înotat până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și răcoros. Aici, la noi, nu cred că le-ar plăcea. Și acum, din nou la culcare! Somn ușor! La grădiniță După ce au fost afară, în curte și au jucat tot felul de jocuri, s-au dat în scrânciob, au lunecat pe spinarea albă a toboganului, au încins un meci de fotbal ori s-au întrecut la șotron, copiii sunt, acum în clasă. E ora de cunoștințe despre natură. Aici învață o sumedenie de lucruri în legătură cu ceea ce este pe pământ. Nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ca și cea de la Vatra Dornei, dar cu mult mai semeață. Satul Crucea, răsfirat sus pe creasta muntelui, îți aduce aminte de priveliștile elvețiene ori tiroleze. Și-apoi, cale de o zi purtat pe undele verzui ale Bistriței, plutașul vede lunecându-i pe dinaintea ochilor priveliștile cele mai neașteptate, atât la răsărit, spre culmea Stânișoarei, cât și spre apus, pe sub piscurile Pietrosului și ale Ceahlăului.” (Simion Mehedinți ) Cerințe: 1. Subliniați expresiile frumoase. 2. Explicați sensul cuvintelor și expresiilor scrise cursiv în text
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
de pădure, ce se ridică deasupra câmpiei, ca o insulă abia răsărită la orizont. Cu atât mai mare e mirarea când, aproape de Brăila, vezi ivindu-se în depărtare un lanț de munți, având profilul culmilor carpatice. Privind peste vapoarele ce lunecă pe Dunăre și peste ostroavele pline de sălcii, “munții” de la Măcin ademenesc asemeni ca și culisele unui teatru. S-ar putea ca aspectul deșertic al Pricopanului să fie sporit de când romanii necruțători de copaci s-au așezat în apropiere. Oricum
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
se mai vede nimic. Cerul s-a apropiat de mare, scoica uriașă s-a închis, cuprinzîndu-mă. Și dacă ar pune cineva urechea, ar auzi desigur accente elegiace însă prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nopții, eu singur a trebuit să organizez ceremonia. L-am găsit pe Hacik și apoi, împreună, am trezit, pe Cadîr. Într-un șervet am luat pe Ahmed și ne-am urcat în barcă, eu, Ioana, Hacik și Cadîr. Barca a lunecat ușurel pe ape, iar lumina lunii se revărsase pe toate ținuturile. Hacik a început un cântec de jale și era așa de transfigurat, că ai fi crezut că este în legătură directă cu tainele cerului și ale mării. L-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sterp... Și totuși Irina moare, căzând de pe vârful unui munte, foarte probabil intenționat. Eroul se consolează cu ideea că femeia n-ar fi putut fi chiar așa de profundă și că a fost la mijloc un simplu accident: "Poate a lunecat..." Totuși această îndoială e prețioasă și scrierea începe să capete interesul analizei unei conștiințe încărcate de vina de a fi judecat prea ușor o femeie. Nedîndu-și sea-ma că aici ar putea fi punctul serios al romanului, autorul, menținîndu-se la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a lucrului. La portretul Irinei sinuciderea nu mai adaugă decât ultima notă ("Ea care se îndoia sub hotărârile tuturora, a fost în stare de un gest așa de mare"), fixînd-o într-un ultim gest măreț. Gest totuși nesigur, "poate a lunecat...", astfel încît imaginea Irinei rămâne nu neclară, ci nedesăvârșită. Făcând abstracție de ambiguitatea morții în sine, situația este simbolică pentru lipsa de progres și de limită a staticului: cartea poate continua la infinit. Dacă nu este creată o altă Irina
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dulce Românie”, ce tristă ai ajuns, Pe cerul tău de stele doar neguri au pătruns. Și vântul suflă aspru, destinu-i sub belciug, Speranța rătăcită, elanul e-n coșciug. Dar de vinul bun de este Îmi permit doar un pahar - Mintea lunecă-n poveste, Care-mi dă un farmec, har. 11 ianuarie 2005 Vestea rea, tot rea rămâne Când speranța-i pe butuc, Cum e astăzi, măi române! Cu destinul vălătuc. * Unii-s buni doară de gură; Alții numai treabă fac; Eu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
nu are structura misticului tragic, dionisiac, care se zbate între contrarii, care respinge întreg Universul formelor în setea lui de absolut. Totul în el este ponderat, echilibrat, sănătos, firesc. Unul dintre colegii săi de seminar își amintește: Niciodată nu-i luneca de pe buze o frază inutilă sau un sens nesigur. Și își ascundea marea sa valoare intelectuală sub o modestie atât de profundă, încît se confunda câteodată cu timiditatea". Cu o asemenea vocație, nu i-a fost greu să-și alcătuiască
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și naturalul, lipsa de ceremonie cu care mă împovăra cu obiectele ei erau dovezi scumpe că-mi face darul de a-și lua drepturi asupra mea. Cu un pas mai jos decât ea, o țineam strâns de braț să nu lunece cu tocurile ei înalte. Cu mâna cealaltă, cu o grijă atentă, își ținea rochia adunată în jurul picioarelor. Gestul ei feminin și brațul ei cald în mâna mea erau delaolaltă paradis și infern. Spinii ne zgâriau; îi prindeau și-i sfâșiau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
standul de cravate, dar știai bine (dacă erai atât de nesăbuit încât să rămâi lângă el urmărindu-l în asemenea momente) că, din momentul în care o alegea, asupra cravatei plana un blestem. Fie că viitorul nod se încăpățâna să lunece într-un V confortabil față de gulerul cămășii -de obicei poposea cam la jumătate de centimetru mai jos de nasturele de la gât -sau, dacă nodul potențial își ocupa locul potrivit, atunci o mică bandă de mătase era hărăzită să iasă de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se făcea una cu pământul. „Nici nu apucă omul să se așeze bine pe scaun și tu sari cu Anticristul. Liniștește-te, femeie, se mustră Mașa, pe lumea asta sunt și ființe bune, nu numai Anticriști...“ De la Anticrist, gândul Mașei lunecă din nou la babulea și povestea ei cu televizorul... La strania asemănare dintre Stan și Tihon și dintre Bran și preceptor. „Cine știe, poate că o fi și un pic de adevăr În toată povestea asta... Poate că babulea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
trebuiau să se odihnească la fiecare verstă, iar roțile căruței se Înfundau până la osii În pământ, astfel că drumul de la târg până la Brodina dură aproape o săptămână. Odată ajunși la destinație, sipetul se puse În mișcare ca de la sine putere, lunecând singur din căruță și ridicându-se pe scări În pod. Increatul se afla și acum În stăpânirea lor. Avea Înălțimea de un cot, era Îmbrăcat În haine vișinii, purta pinteni și vipușcă și, pe creștet, o creastă de cocoș. Umbla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu vine chiar așa, din senin. Ci trebuie să obții o dispensă pentru asta. Înțelegi!? Mașa clătină din cap că Înțelege. Dar, de fapt, nu Înțelegea nimic. În capul său era un adevărat haos. Tot ce-i spune oaspetele Îi luneca printre degete. Frazele păreau bine Închegate, dar cuvintele parcă nu aveau consistență. Sau dacă aveau, atunci această consistență ar fi trebui căutată Într-o altă lume, ce se călăuzea, probabil, după alte legi, necunoscute Mașei.. - Nu prea Înțelegi, nu? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iar izul lui neplăcut s-ar fi atenuat de la sine. În prezența musafirului venit din altă galaxie, Mașa n-ar fi dorit să apară ca o femeie neglijentă și murdară. - Cum la nimic? făcu ea, cu farfuria gata-gata să-i lunece din mână. - Chiar la nimic, spuse vizitatorul. - Dacă nu vă folosește la nimic, atunci pentru ce mai aveți nevoie de el? - Aici ai atins punctul sensibil, Mașenca, spuse Extraterestrul. Chestiunea nu e chiar așa de simplă cum pare a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]