4,645 matches
-
cuvânt...”, versul său... Și s-ar putea s-auzim... în învăluiri de mare taină: „Și am visat odată să fiu poet... / ... Și ce-am mai vrut să fiu? / Voit-am a mea limbă să fie ca un râu / D-eternă mângâiere... și blând să fie cântu-i...” (Icoană și privaz) 15 iunie 2014. O zi de cumințenie și de smerenie în fața strălucirii versului tău, Emin al nemuririi, Emin al înstelării, Luceafăr viu și tainic, „vultur de aur, cu-aripile de foc...” Povestea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93511_a_94803]
-
unei speranțe draga mea dragul meu Te voi căuta mereu cu speranța că pe undeva trebuie sa fie icoana ta imaginată de sufletul meu dorul meu căutând va umbla ca un nebun scormonind comorile lumii să ți găsească urma privirii Mângâierea din palme rodul atingerii care absoarbe chemarea din inimii desfătarea din carne dragul meu draga mea dacă știi tu pe cineva îmbie l să vină când e lumină să l văd de aproape s o simt de departe să cred
EXTRAS DIN VEŞNICIA UNEI SPERANŢE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383163_a_384492]
-
lacrimi Și zâmbet pălmuit de nori... Purta iubirea-n mii de inimi S-aducă pacea tuturor. Raze de soare printre vânturi Se împleteau în ochi de dor, Având iubirea-n mii de gânduri, S-arate cerul tuturor. Cu palma zilei mângâierea, Azi tandru luminează iar... S-aducă-n gând nemărginirea S-arate viața ca un dar. Surâs brăzdat de-o stea pe cer Sfeșnic luminând durerea Un glas suav de Dumnezeu Șoptește-n lacrimi mângâierea. Un colț de cer jos pe pâmânt Prin
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
gânduri, S-arate cerul tuturor. Cu palma zilei mângâierea, Azi tandru luminează iar... S-aducă-n gând nemărginirea S-arate viața ca un dar. Surâs brăzdat de-o stea pe cer Sfeșnic luminând durerea Un glas suav de Dumnezeu Șoptește-n lacrimi mângâierea. Un colț de cer jos pe pâmânt Prin har s-a înălțat prin Duhul În inimă de om și-n gând Cuprinde-n brațe infinitul. Cluj Napoca 26 februarie 2016 Veniți români Veniți, români, de pretutuindeni, Să ne unim sub falnic
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
Căci Dumnezeu din înălțime, Îmi spune tandru: Te iubesc! Ziua întreagă inima-mi cântă Ca o orchestră, cu îngerii-n cor. Pentru slăvirea Celui ce mă ajută Să-nving ispita, biruitor. Ochii-mi surâd de bucurie... Lumina mă îmbracă în mângâieri Duhul Sfânt în necaz mi-e tărie Și mă îndreaptă spre sfântul țel. Când înserarea tăcut mă ajunge Și pleoapele-mi grele se odihnesc Cu lacrimi în gene se împreună Și cu adorare spun: Mulțumesc! Cluj Napoca 23 februarie 2016 Referință
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noștri Evanghelia, pentru că ne-au învățat creștinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniți, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristați, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalți. Încerc și mă străduiesc să cred și să am convingerea sau nădejdea că vom ști cu toții pe mai departe, să ne cinstim înaintașii, potrivit meritelor și vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste
TOŢI ACEŞTI MARI PĂRINŢI AI ORTODOXIEI NOASTRE SUNT, PENTRU MINE CEL PUŢIN, (CA) NIŞTE SFINŢI AI BISERICII, POPORULUI ŞI NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2232 din 09 februarie [Corola-blog/BlogPost/383125_a_384454]
-
bine de cap pe fiecare! Și „mămica”, hămesită de atâta nefolosire, a bășicat fundul fiecărui rău-făptaș cu câte patru lovituri. Țipam cât ne ținea gura, pentru că uitasem „antrenamentul” cu „mămica” din clasa întâia. Dar, mai mult sufereau cei care așteptau „mângâierile” mămicăi cea uitată când vedeau cum se zbate și cum urlă cel „alintat”. De aceea se îmbrânceau să ajungă mai repede la banca supliciilor. După ce și-au încasat toți cuvenitele porții de lovituri, gâfâind, domnul Arsu ne-a șoptit calm
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
încântat de răspunsul candid al turmei sale. - Vă mulțumesc copii și să știți că vă iubesc mult! - Daa! Am behăit noi în continuare, tot atât de candid. Se vedea clar că și noi o iubeam mult pe coana preoteasă, pentru că îi simțeam mângâierea aripilor iubirii sale, ceea ce o încuraja mult pe ea, făcându-ne să ne imaginăm cum îi cresc aripile. Poate că aceste aripi ne-au adus în suflete cumințenia și tot fâlfâirea lor a dăruit coanei preotese acel minunat har al
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
din sacoșă ghemele și andrelele, îi spuse: - Hai, vino și povestește basmul cu Neghiniță cel șugubăț! Dică s-a dus la catedră și a început să povestească despre alt Neghiniță, deosebit de băiețelul cuminte, isteț și vrednic, trimis de Dumnezeu spre mângâierea bătrânilor.Acest Neghiniță, prezentat de Dică drept un șugubăț, era de fapt un răutăcios obraznic, superficial și șmecher. În loc să-i ajute pe bă-trâni la treburile gospodăriei, umbla teleleu pe uliță toată ziua. Întărâta câinii, rupea crengile pomilor, se urca în spatele
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
pustiu / El a iubit cum doar un geniu poate / Iar ce-a iubit, de-acuma toți o știu...” Tristetea poetului este accentuată de revolta pe care o duce în memoria poetului său de suflet, căci nu-și găsește alinarea și mângâierea când vorbește de Astrul cel Sfânt. “ Ah, oameni cruzi ce întinați iubirea / Voi l-ați ucis pe-al Țării Astru Sfânt! / Nu v-a păsat că poartă nemurirea! Și-acum veniți să-i plângeți la mormânt?..” Iată cât de frumos
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
articol->accesari / cititor->voturi / articol->cititori / articol I. CANA CU FLUTURI ROTUNZI, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2348 din 05 iunie 2017. În cana mea cu fluturi rotunzi se lasă seara, un ceainic gol răsuflă a cald și mîngîiere, sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea, vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala, au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde, brumată cu noroaie și flegme lungi, sfiala pare
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
trup brocarturi de umezeli trecute, și-ntors înspre perete, pășesc în somn șăgalnic cînd Dumnezeu luceferi, cu tîlc, prin horn, mi-asmute. Citește mai mult În cana mea cu fluturi rotunzi se lasă seara,un ceainic gol răsuflă a cald și mîngîiere,sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea,vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala,au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde,brumată cu noroaie și flegme lungi, sfialapare-un ogar
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian, care s-a mărturisit la Preacuvioșia să în urmă cu șapte zile. Cu timp și fără timp, în plină zi și în miez de noapte a fost la dispoziția credincioșilor, tuturor dându-le cuvânt de mângâiere și întărire în credința, exemplu al minuni lui Dumnezeu fiind însuși Preacuvioșia să prin modul cum Dumnezeu l-a vindecat și la ținut mărturie timp de 30 de ani de cumplită boală de care a suferit. A publicat următoarele cărți: Mănăstirea
ÎMPLINIREA A PATRU ANI DE LA SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOSULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT SERAFIM MAN DE LA MĂNĂSTIREA ROHIA – MARAMUREŞ (1935 – 2013)… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2236 din 13 [Corola-blog/BlogPost/383268_a_384597]
-
De-aceea, eu m-am pregătit / Cum am putut și am gătit Un praznic, după-a mea putere / Și-acum te rog să-mi faci plăcere, Ca să poftești și dumneata, / Să mai vorbim, să pot uita, Să îmi aduci o mângâiere!” / „Da vin cumătră, cu plăcere! Deși mai bucuros eram, / Dacă la nuntă eu veneam!” „Te cred cumetre, da’ apoi, / Nu e așa precum vrem noi, Ci după cum bine s-a spus: / „E cum voiește Cel de Sus”. Capra pornește-apoi plângând
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Și nici să bandajeze rănile supușilor, nepregătiți pentru o luptă prea aspră pentru ei. Să-i victimizeze încă o dată, prin milă; e stupid să golești vistieria cetății oblojind ceea ce numai din întâmplare nu a pierit. Nu de vorbe și de mângâieri au trebuință locuitorii Stațiunii. Le-am dat lucruri durabile, funcționale. Cazinoul, Spitalul, Școala de fete, Banca, Hipodromul, Legi - fiindcă Ordonanțele, aici, sunt deasupra edictelor venite din Capitală - Siguranță: în urbea asta, unde toată lumea fură, nu există nici un hoț de buzunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
lui Bonifaciu. Unul din cei care ar fi trebuit izgoniți din Florența, dar nu există dovezi pentru crimele lui. Nu Încă. — Fratele Noffo a cerut să vadă cadavrul. Glasul medicului șef din spatele lui răzbătea atenuat de mască. — Spre a aduce mângâierile creștinei milostenii. Dominicanul rupsese tăcerea. Stătea drept În fața lui Dante, cu capul afundat În glugă și cu mâinile Încrucișate În golul mânecilor. — Și eu te cunosc, messer Alighieri, și mă plec dinaintea funcției dumitale, a Învățăturii și a tăriei credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
are și tot ce a fost se păstrează minunat de bine în foile unei cărți. Ele, cărțile, alcătuiesc comorile cele mai prețioase ale omenirii, tainele cele mai ascunse și frumusețile cele mai încântătoare ale naturii. Cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn pentru copilul care nu știe, dar vrea să afle... Este un obiect valoros, care ne dă posibilitatea să ne îmbogățim cunoștințele, cultura și ne învață să fim oameni adevărați. Ne ajută atunci când nu știm, ne răspunde la orice
Cartea, un dar pentru toţi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adriana Bârlogeanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_658]
-
înăspririi relațiilor de producție și apariției la nivelul marilor imperii a unui rafinament greșit înțeles, gesturile de acest tip și-au pierdut conținutul lor gnoseologic, devenind artificiale, studiate, gratuite. Nu e de mirare astfel că dacă pentru proaspătul om primitiv mângâierea cu cinci degete din care unul opozabil, reprezenta, la sfârșitul unei zile extenuate de muncă singura poartă deschisă spre orizontul cunoașterii semenului și deci al cunoașterii de sine, pentru faraonul de mai târziu, pentru împăratul aztec sau chiar pentru soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cinci degete din care unul opozabil, reprezenta, la sfârșitul unei zile extenuate de muncă singura poartă deschisă spre orizontul cunoașterii semenului și deci al cunoașterii de sine, pentru faraonul de mai târziu, pentru împăratul aztec sau chiar pentru soldatul roman mângâierea și, în genere, tandrețea nu reprezentau mare lucru în sisteme socio-economice care nu se mai bazau pe cunoașterea aproapelui, ci pe exploatarea lui. Nu alta era situația la începutul secolului al XVII-lea, pe vremea povestirii noastre, așa încât, cu profunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să pășiți în curte, apoi a vă ruga să socotiți că din minuta aceasta sunteți oaspeții mei, cât veți crede că veți putea răbda urâta-mi înfățișare. — Mărite boier! - luă vorba spătarul Vulture. în adevăr, nu este o prea mare mângâiere ochilor noștri a te privi, căci mai pocit chip precum al dumitale n-am văzut de când mama m-a făcut. Dar un chip azi este, mâine nu mai este, fiind în cele din urmă acoperit de pământ. Rămâne sufletul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și de ursul din episodul 30. Ospățul a decurs într-o atmosferă de caldă voie bună. Episodul 201 ROMA Roma! Simpla rostire a acestui nume, ce începe cu rostirea amenințătoare a „r”-ului și se sfârșește domol, dulce-senzual, ca o mângâiere, provoacă fiori oricărui povestitor de bună credință. Căci dacă e adevărat - și este - că toate drumurile duc la Roma, atunci cu necesitate și firele epice ale unei povestiri tradiționale (care nu e decât o oglindă purtată de-a lungul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a așezat pe jos sprijinită de bibliotecă, toată În negru, nefardată, cu paharul de vodcă alături. Dar cel mai rău Îl chinuiește pe domnul D. apăsarea din creștetul capului ca o călcătură de gheață pe care i-a lăsat-o mîngîierea lui Niki Bârsan. Domnul Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al urechii scăpat ca prin minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sînt, nu cum am Învățat că trebuie să fiu. Este curios că aceste gesturi În loc să mă elibereze mă fac să-mi fie scîrbă de mine. Atunci apare reflexul dublu pe care Îl am de fiecare dată În actul dragostei - sub mîngîiere trupul nu cunoaște numai plăcerea atingerii de alt corp, el Își descoperă totodată forma trăind concomitent fiorul de a fi mîngîiat și senzația mîinii care mîngîie. țAh, masochismul de a te citi cu ochii cititorului!) De aceea, ori de cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mare și netăgăduită, totdeauna nesocotită, față de samavolnicia sau de trecerea celui mare, el deveni bănuitor, neîncrezător și prefăcut. Iar când evreii veniți din Polonia învățară pe boieri să clădească velnițe și să facă horincă, rănimea începu să caute întru-însul o mângâiere la durerile ei.” Deschiderea pieței externe după pacea de la Adrianopol din 1829, Turcia fiind silită să renunțe la monopolul comerțului asupra șărilor Române, a însemnat o creștere a suprafețelor însămânțate cu grâu care era transportat cu căruțele pân la portul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Sophiei de cu zori și, fără o vorbă, Își bătea vechea soție cu Înverșunare și cu prea puțin discernămînt. Protifînd de aceste rare și beligerante momente de intimitate, Sophie Încerca să se Împace cu el susurînd vorbe de dragoste, dăruind mîngîieri iscusite. Pălărierul nu era amator de fleacuri, iar talazul dorinței i se evapora În cîteva minute, dacă nu În cîteva secunde. Din aceste asalturi În cămașa de noapte suflecată n-a rezultat nici un copil. După cîțiva ani, Antoni Fortuny s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]