5,605 matches
-
recipientele pentru culori. Era o foaie mare de hârtie Împăturită. Pe fața la vedere recunoscu albastrul cursurilor de apă și ocrul lanțurilor muntoase. Se apropie și o luă ca să o vadă mai bine, surprinzând la interlocutorul său un gest de mânie. Ba chiar i se păru că ar fi vrut să i-o smulgă din mână, dar mai apoi se reținuse. — Recunosc cetatea Parisului, cu insula sa cu turnuri. Îți slujește și ea la lucru? Întrebă poetul pe un ton indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Oricum, chiar În condițiile În care corpurile cerești nu ar fi zei, așa cum a crezut Înțelepciunea antică, ele au cu adevărat o putere de o virtute nemăsurată, așa cum, prin evidența lucrurilor, aflăm zi de zi din Învolburatele contingențe ale vieții. Mânia lui Marte, triumful lui Jupiter și mai cu seamă energia de neoprit a lui Venus, steaua pentagonală, care năruiește porțile cetăților, ultima dintre zeitățile care nu au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta Înseamnă că aici are prieteni de nădejde și, poate, puternici. Dacă dăm greș, ne-am putea pomeni implicați Într-un proces public. Iar dacă totul ar fi adevărat, iar dânsa ar vorbi... Glasul Înaltului prelat se frânsese acum de mânie. — Cum a fost posibil să scape de sub supraveghere, de Îndată de a debarcat În Italia? Nimeni să nu Îi fi urmărit mișcările, nimeni să nu o fi Împiedicat să treacă granița? Cum a putut străbate teritoriile Bisericii ca să ajungă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de ieșire, Își zise el alarmat. Traversă rapid rândurile de țesături, examinând lungile și Îngustele coridoare dintre ele. Tocmai se gândea, cu mânie, că asasinul probabil fugise deja, când i se păru că aude ceva mișcându-se În fața lui. Acum, ochii i se obișnuiseră cu penumbra. I se păru că, printre pânze, distinge o umflătură care se deplasa spre partea opusă a construcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Roma. Padova și Bologna sunt prea apropiate și poate că atracția lor asupra tinerilor voștri e prea mare. Nu, mă tem că Cerul al Treilea s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl va părăsi, zise Augustino, ca și când n-ar fi auzit cuvintele priorului. Nu ai aflat că divina Antilia pleacă de la Florența? Dante țâșni În picioare. — Dansatoarea? Sunteți siguri? Întrebă cu un glas curmat de emoție. Apoi Își mușcă buzele de mânie că le confirmase celorlalți opinia privitoare la sentimentele sale. — Nimeni nu trebuie să părăsească orașul fără permisiunea Comunei! Până când nu-l voi arunca pe făptaș la Stinche! mai exclamă el, Încercând să confere cuvintelor un ton oficial. — Femeia e gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cineva a răspândit zvonul că s-a proclamat surghiunul Împotriva șefilor de facțiuni. Cei din familiile Cerchi și Donati au coborât Înarmați, fiecare pentru a-i apăra pe ai lor și pentru a lovi În adversari. Poetul strânse pumnii de mânie. Unul dintre priori vorbise. Iar cuvintele lui nesăbuite fuseseră sâmburele revoltei. Aruncă o privire spre gărzile care Îl urmau, Îngrijorat. Dacă familiile Cerchi și Donati coborâseră În piață cu efectivele complete, trupa aflată la ordinele lui Bargello nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală. Garda lui personală dădea fuga. Pericolul cel mai imediat Îl reprezentau trei bărbați Înarmați cu platoșe greoaie, care alergau cu brațele Întinse ca să pună mâna pe el. Recunoscu plin de mânie tunicile gărzii mercenare a lui Acquasparta. Era și omul care Îl insultase pe treptele legației pontificale. Bastarzii aceia Începuseră deja să Îi ajute pe Negri, așa cum el bănuise dintotdeauna. Iar acum erau gata să Îl Înlăture, dacă nu pentru alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să putreziți, bastarzilor! Doi dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
toate direcțiile, de ghinionistul preot, până la a-i deveni o excelentă și grozav de utilă colaboratoare În momentele când sfinția sa cam Încurcă borcanele cu niscai slujbe plătite - ocupație În care dezvoltă un exces de zel ce atrage atenția și dreapta mânie a mai-marilor săi pe linie profesională. Vreau să spun ecleziastică... Devenind, cam din senin, peste măsură de bogat, abatele Saunière trebuie, la un moment dat, să-și justifice veniturile și proprietățile - o casă parohială În formă de conac aristocrat, grădini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sunt. — Ce-s ăia tapiri? - întrebă bătrânelul numai pielea și osu, din colțul lui. Mustăciosul îi aruncă o privire ucigătoare, că adică acuma avea el chef de explicație? — Unde s-a mai văzut una ca asta? - continuă el în culmea mâniei. Unde? — întrebarea dumitale, căpitane Tresoro, e pur retorică - spuse deodată un domn destul de slab care până atunci stătuse liniștit în stânga femeilor și în care Metodiu și Iovănuț recunoscură imediat pe doctorul Peleto, cel cu câinii. De văzut, căpitane, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iarnă? „Arză-te-ar focul veșnic pe tine și pe cine te-a adus în Europa”, gândi Sima-Vodă scotocindu-se în sân. „Mi-au mai rămas cinci”. Ii dădu doi galbeni turcului și-apoi coborî în curte. Sui cătrănit de mânie în caleașcă, unde-l așteptau Ruxăndrița și Ximachi. Surugiul dădu bici cailor. Rămas în mijlocul curții, cu plosca în mână, Vasâle se simți brusc înduioșat și strigă gâtuit în urma caleștii ce ieșea prin poarta din dos: — Băria-Ta, dacă e cumva, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și continuau să se umple. Câțiva s-au adunat la biserică și au pus la punct o organizație menită să conserve puritatea și creștinătatea sângelui din vale, să-l ferească de buruienile care-l pot strica și care pot aduce mânia lui Dumnezeu în vale. Nu toată lumea s-a înscris în organizație, dar avea totuși destul de mulți membri. O vreme, s-au reunit o dată pe săptămână, până când toți soldații care nu fuseseră uciși s-au întors acasă, după care nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Tu ești fratele lui Clifford, nu-i așa?“. M-a luat prin surprindere și i-am răspuns „Da“, fără să-mi dau seama. Avea privirea undeva departe. — Probabil i-a zis Catherine, a spus, cu vocea plină de durere și mânie. Nu știam nici că ea știe. Nenorocitul de Cliff nu cred că i-a spus. Mă gândeam la poza pe care mi-o trimisese Walter și la ce mi-a spus el despre orientările sexuale ale lui Clifford Hammond. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un copil înspăimântat de furia mamei sale. - Acum trebuie să alegi între mine și Dumnezeul tău! îi strigase Judit hotărâtă. Era o femeie puternică, cu păr drept și lins de culoarea șoarecilor, cu ochi albaștri spălăciți. Se aprindea repede la mânie și în plus era o zgârie, brânză. Tonul vocii ei era aspru, dar în realitate mult mai inofensiv decât părea. Din acea zi, Judit n-a mai vorbit cu soțul ei. Noah își petrecea după-amiezile vorbind la telefon cu vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
prăbuși la rândul său în scaunul unde până nu demult lucra soția lui. Ochii i se împăienjeniră, dar nu-și putea da seama dacă era din pricina tristeții, a durerii pricinuite de cuvintele cuprinse în bilet sau pur și simplu a mâniei din ce în ce mai aprinse care îi tulbura sufletul. - Domnule, sunteți o.k.? îl întrebă una dintre colegele soției lui, cu o îngrijorare prefăcută. Nu, era departe de a fi o.k., niciodată nu fusese mai puțin o.k., dacă era să judece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și vulgar, nimic mai mult! - Hiii! se auzi din sală, din nenumărate locuri, auzi ce nesimțire... să vorbească așa despre domnul Giordano... incredibil... Un murmur de nemulțumire străbătu întreaga sală. Euripide îl potoli însă rapid, printr-un simplu gest al mânii, înfruntându-l pe Maro cu cea mai aspră privire de care era capabil. - Un moment. Un moment! spuse Euripide, încercând să-l domine pe vecinul meu cu vocea sa puternică. Cu tot respectul pentru însemnata dumneavoastră operă, domnule Maro, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trebuie să respiri doar pe nas, îmi spuse Mik. Într-adevăr respiram foarte ușor; părea că nările mi s-au dilatat infinit și că brusc aerul a devenit năvalnic și proaspăt. E-te-te-te, mă opri Mik cu o mișcare panicată a mânii, văzând că scot batista. Nu face asta, nu-i voie, spuse el cu asprime. - Dar trebuie să-mi suflu nasul! insistai eu. - Ce tot spui? replică el, ridicându-și capul și ducându-și pumnul la frunte. Care-i prostul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
turcii sunt învinși și siliți să se retragă pierzând mai multe bătălii și teritorii - Ungaria și Transilvania - prin pacea de la Karlovitz din 1699. Manolache Roset a fost un om sprinten, bun călăreț și mânuitor de arme, neastâmpărat, îndrăzneț, iute la mânie și fudul. A acumulat o mare avere constând din moșiile Bohotin (Iași), Bogdănești (Bacău), Borzești (Bacău), Costuleni Costești (Cârligătura), Docolina, Drăgușani, Făurești și Filipeni (Bacău - Tecuci), Argoești, Petricani, Ungurașii, Frătinești, Săvești, Hortănești etc., vie la Ruginești și case la Iași
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din valoarea creanței. La 10 februarie 1919 ne-am prezentat din nou la tribunal. Nu mai era nici Zaharescu, nici Orienstein, dar acum era un altul, mai periculos - era Spiridon Herțan. Acu-i, acu! Inima bătea în pieptul nostru cu mânie. Ora se apropia. Avocatul nostru umbla sfătuindu-se cu celălalt avocat, iar nouă ne spunea că să nu avem nicio grijă. La un moment dat, nu l-am mai văzut în sală pe Spiridon Herțan. Îl luase de vorbă alt
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care se destrăma, care se evaporase treptat Începînd cu zorii acelei dimineți cînd tata mă dusese să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Într-o zi, tata a descoperit că Îi dăruisem Clarei cartea lui Carax și a avut un acces de mînie. — M-ai dezamăgit, Daniel, Îmi spuse. CÎnd te-am dus În locul secret, ți-am spus că acea carte pe care o vei alege era ceva deosebit, că urma să o adopți și că trebuia să-ți asumi răspunderea pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu vin alb și s-a pus pe așteptat. Invitația spunea că cina era la ora opt și jumătate. La nouă și jumătate Încă mai așteptam. Tata mă privea cu tristețe, fără să spună nimic. Mie Îmi ardea sufletul de mînie. Poate că ești mulțumit, zisei. Asta voiai? — Nu. Bernarda s-a prezentat o jumătate de oră mai tîrziu. Avea o față de Înmormîntare și un comision de la domnișoara Clara. Îmi dorea multă fericire, Însă Îi părea rău că nu putea lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am Încuviințat În tăcere, ridicînd din umeri. — N-ai de gînd să-ți deschizi cadoul? Întrebă. Singurul meu răspuns fu ușa pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse fără să Înțeleagă, frecîndu-și trupul de al lui și lingîndu-i gîtul. — Ce s-a Întîmplat? gemu ea. De ce te oprești? Ochii lui Adrián Neri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o marionetă frîntă, fără răsuflare, bălăbănindu-mă pe lîngă perete. Neri mă Înșfăcă dintr-o dată de chică și Îmi scotoci prin buzunare pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]