1,105 matches
-
și vodă Constantin îi înmână mitropolitului documentul. — Nu mă prea ajută vederea, așa că mă rog măriei tale s-o citească. Brâncoveanu luă înapoi pergamentul și începu să citească. Pe măsură ce înainta în text, vocea creștea în intensitate: — „Fiind Șerban Vodă om mânios și silnic, pohtea să fie toate după părerea lui. Pentru care a cerut de la mitropolit și i-a și dat scrisoarea diatei și a luat-o precum i-a fost voia.” Brâncoveanu ridică privirea spre Theodosie, trase aer în piept
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu gurile căscate: nici bani de aur, nici pietre scumpe, cum își închipuiau, ci doar un caiet gros, scris frumos. Atât. Ce să facă ei, niște hoți nemernici, cu asemenea lucru? N-aveau ce face. L-au aruncat în iarbă, mânioși. Și au plecat după alte tâlhării: doi călări, patru pe jos. O fetiță, care păzea mieii prin preajmă, s-a apropiat de izvor. A văzut caietul. L-a luat. L-a cercetat. I-a netezit foile cu palma și s-
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
mult decât mine despre el. Ai nevoie de mine la fel de mult cât am și eu de tine. Nu înțelegi? \ NU ÎNȚELEG DECÂT UN SINGUR LUCRU: DACĂ ÎȚI REDAU LIBERTATEA, MĂ VEI TRĂDA. \ Dar cum? Tonul savantului era în același timp mânios și rugător. Pentru numele Domnului, David, am nevoie disperată de tine. Nu îmi pot permite să te trădez. Ascultă... Și îi indică măsurile de precauție pe care le putea lua și care erau exact aceleași la care se gândise Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de sare, despărțit de întreaga fire, de florile puține și trecătoare ale deșertului, de întâmplările lui neașteptate sau de mângâierile lui, de un nor ciudat, de o ploaie mânioasă și scurtă, de care până și soarele și nisipurile au parte, în acel oraș al ordinii, unghiuri drepte, camere pătrate, oameni țepeni, m-am socotit de bună voie cetățeanul lui chinuit și plin de ură și m-am lepădat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de grevă, le spusese patronul. Când atelierul e închis, fac economii. Mințea, dar cu o vorbă ca asta nu îmbunătățise lucrurile, de vreme ce le spunea în față că, dându-le să muncească, își face cu ei o pomană. Esposito, foc de mânios, îi spusese că nu se poartă ca un om de omenie. Patronul se înfuria repede și trebuiră să-i despartă. Dar muncitorii fuseseră astfel intimidați. Făceau grevă de douăzeci de zile, acasă femeile îi așteptau amărâte, câțiva dintre ei își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și cine va fi spînzurat? ― Noi nu putem ști, domnule căpitan, zise caporalul cam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce fel de vină? stărui ofițerul, privindu-l cercetător, aproape mânios. Caporalul se zăpăci de tot și răspunse șovăind cu un zâmbet de milă amară: ― De, domnule căpitan... noi de unde să știm? în război viața omului e ca floarea, se scutură te miri de ce... Păcatele-s multe de la Dumnezeu, și oamenii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răspuns aspru, care să pună capăt convorbirii. Atunci însă sosi gâfâind caporalul, cu scăunelul fără spetează. ― Un moment, domnule căpitan, rosti Bologa triumfător, întorcîndu-se spre caporalul asudat, parcă i-ar fi adus mântuirea. E prea înalt, nu vezi? strigă apoi mânios. Cum să se cațăre condamnatul pe asemenea... In sfârșit, ce-mi fac eu sânge rău, când nici nu e în atribuțiile mele execuția?!... Să vedeți voi ce va zice domnul general, să țineți minte!... Acuma ce mai stai? Aide, potrivește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și rămase câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș execuția unui trădător!" Apoi se așeză mânios pe laviță, trase lampa mai aproape, rupse plicul și citi pe nerăsuflate: " Dragul mamei mult dorit. Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și bucurîndu-se că a făcut-o. Stătu buimăcit un răstimp, având conștiința că ar trebui să mai facă ceva și neputîndu-și aminti ce anume. Apoi deodată, speriat, simți receptorul telefonului și strigă: ― Rachetele!... Rachetele!... Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor. Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă n-ai decât să te ții de capul meu? 6 Apostol socotise să intre în cancelarie, să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai mai arătat de aseară? ― Mi-e frică de d-ta, murmură fata plecând ochii și ocolindu-l. ― Șireato, șireato! făcu Apostol, fericit de răspunsul ei. Dar eu tot te-am văzut adineaori, din cancelarie... Veneai de undeva și erai mânioasă, și-ți ședea bine... Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcîndu-se pe loc, o urmărea cu ochii aprinși. Apoi, de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe aici spioni, iar spionii nu pot fi decât tocmai țăranii care, în ciuda poruncilor strașnice, se vâră mereu prin zona frontului. Așa au pus mâna azi-noapte pe trei și i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să-i judece Curtea Marțială, și dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamă că o să-i și spânzure... ― Cumnată-mea, săraca, a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Se trânti iar pe pat, căutând să alunge gândurile, care totuși veneau să-l chinuiască, întocmai ca niște vrăjmași fără îndurare. În răstimpuri îi soseau în ajutor zgomote de afară, schimbarea santinelei, câte un huruit de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul... Și iar gândurile, mereu gândurile... Spre seară auzi pașii plutonierului: poate că-l cheamă pretorul... Se bucură. Barem va mai scăpa de tirania gândurilor. Plutonierul împinse ușa de perete și rămase în coridor. În prag însă, cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbă-ți trebui numa Ca toată firea mea în lanț s-o legi - Dar vorba aceea serie-ori de glumă Cu care pasiunea-mi s-o diregi Vei spune tu? - O taci - o taci, n-o spune - Ai spus-o? -S mânios, tu-nțelepciune! În van vorba ta blând povățuește - La seriositatea ta surâd; Spre sărutare gura-ți se-ncrețește, Spre sărutare ochii tăi se-nchid; Șireată ești! sub geana ce umbrește Ochi-ți sclipesc și-mi pare că ei râd; Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
voință Din acea zi când cearta făcu desbinare amară Intre mult divinul Achil și fiul lui Atreu, Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege. Care din zei ațâță al desbinului foc între dînșii? Fiul Latonei și al lui Zeus, mânios pe rege, El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate, Pentru că Atreidul mustrase pe preotul Chrise Când acesta veni la Achaici mândre corăbii Ca să-și răscumpere fiic-aducînd prețioasele daruri Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon Incunjură toiagul de aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urît?.. Pentru? Știu eu care-i cauza? Pentru că în lumea toată Numai una-i este dragă. Vezi așa, așa o fată. Ș-acea una? Acea una Stă naintea mea și coase Și de-i spun că este astfel Se preface mânioasă. Frumuseți să spariu lumea Precum însăși vezi nu am, Deci în cumpănă pun toate. Și le măsor dram cu dram. Ș-am văzut că-i mult mai bine C-un moșneag să mă cunun, Decât iar să-mi risc eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
biet copil de zece ani și m-a cuprins spaima, mai ales când am văzut-o pe femeia aceea. Avea cam la patruzeci de ani. Purta o fustă lungă și demodată iar buzele i se făcuseră subțiri ca ața, de mânioasă ce era. În mână avea un băț. În timp ce eu abia mă ridicam, încă nesigur pe picioare, ea începu să vorbească: - Joe Maynard, de câte ori ți-am spus să nu te apropii de ceasul ăsta? Când am auzit-o că-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
în continuare nici o mișcare... înlemnise, nici nu mai respira ca nu cumva să ne incomodeze și să supere gazda, dar mai ales, că nu mergea nici un troleu pe care putea face blatul până la cămin. Într-o pauză, Giulia își aminti mânioasă: - Edy, de ce te miști atâta!? Și iar ajutam patul să ajungă în ritm de mambo! Edy, exasperat de atâtea îndemnuri își despleti cârlionții din tunica Ilenei, se ridică greoi, amorțit sau amețit din pat, trecu peste noi, se îmbrăcă pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
om din lume, numit Love. Viața lor era bună și fericită. Dar odată s-au certat și s-au luat la bătaie. Din greșeală, l-au ucis pe fiul lui Love. Stăpânul și părintele neamului află. Și atunci îi alungă mânios din peștera în care au trăit așa de bine. Oamenii ieșiră din peșteră și se împrăștiară pe pământ. Soarele era sus. Razele lui cădeau drept în jos și erau arzătoare. Ele arseră pielea oamenilor, a unora mai tare, a altora
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
eu nu știu, dar bănuiesc. - Ce poți bănui! se repezi Tela. - Asta bănuiesc: străinul nu ne este dușman! spuse Mai-Baka. - Ce caută aici? De ce umblă mereu prin țarc? întrebă iarăși Tatrakpo. Mai-Baka înălță din umeri. - Eu știu ce caută! strigă mânios Tela. Ei ne duc în țara lor ca să muncim pentru ei, să le paștem vitele, să le lucrăm pământul. Pe cei care nu sunt buni de muncă îi vor ucide. Nu nădăjduiți în zadar: voi n-o să aveți norocul pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavă neagră de la miazăzi? - Au adus mai multe sclave negre, stăpâne. Și mai ales sclavi. Stăpânul meu întreabă poate de sclava cea frumoasă, Ntombi? - E chiar așa de frumoasă? - Stăpânul poruncește să i-o aduc aici? Tefnaht își strânse buzele, mânios. - Nu. Am întrebat numai așa. Poți să te duci. Și Tefnaht învîrti stilul în mâna plină de inele, uitîndu-se cu plăcere la apele sau flăcările revărsate de oricalcul încrustat. Glasurile din țarc ajungeau până la el nelămurite. Nu mai privi într-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Strălucitorul Puarem s-a mâniat grozav când i-am spus că nu știu unde să te mai caut. Du-te repede la el! Tocmai acum Auta ar fi avut nevoie mai mult ca oricând să rămână singur cu sine. Dar Puarem era mânios. Trebuia să se ducă la el, în loc să se sfătuiască... Dar cu cine să se sfătuiască sau cine i-ar putea da răspuns la asemenea întrebări chinuitoare și noi? Dacă ar fi acum în Atlantida, poate că numai Marele Preot ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel, vei fi ucis tu! Apoi lovi iarăși cu nuiaua pe unul dintre purtătorii scaunului. Cei patru robi galbeni porniră spre poartă. Soldatul se frământă câteva clipe, neștiind ce să facă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o corabie. Cine altul ar fi îndrăznit să ia în mână niște ulcioare căzute din cer? Iată cum căutăm noi să cunoaștem adevărurile firii! Dar înțeleptului Tefnaht îi plac mai mult cântărețele răsăritene, pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile lui Auta. Dacă sclavul n-ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]