1,032 matches
-
blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân’ în umeri se 'ntinseră spre dânsul și el le inundă cu sărutări” Nuanța de tristețe fermecătoare, de dulce chin pe care o presupune ipostaza terestră a feminității se pierde însă odată cu sublimarea iubirii
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
este cea care „caută plăcerea, cu o pregătire deplină a simțurilor”. Când îl vede pe Ieronim în cabinetul lui Francesco, Cezara încearcă să-și ascundă pasiunea tulburătoare care o cuprinde: „Cezara era să răcnească ... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet ... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche ... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într atâta de bătăile inimei încât sărise un bumb de la
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
omăt fără să le fie frică de sălbăticiuni. Mai puneau În trăistuță și câte două-trei lemne pentru foc, cu grijă Însă ca să nu se spargă tăblița, să nu se fărâme boțul cu brânză și să nu se rupă țăruzele. Cu mânuțele roșii de frig, Împreunându-și mai Întâi degețelele pentru rugăciune, rosteau un Tatăl Nostru, apoi Încet-Încet Învățau să deslușească buchiile și să scrie, adunând literele În cuvinte. Mai târziu, peste ani, când flăcăii mergeau la oaste și fetele rămâneau acasă
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
-i dăduse laptele în foc și era cam cătrănită, nu mai stătu pe gânduri și strigă aspru la fată: - Ce-ai făcut, nenoroceasca cui te are!?! Fetița, care s-a speriat de glasul furios al mamei, scăpă marginea rochiței din mânuțe și toate ouăle, căzând, s-au spart în bună parte. Atunci mama, dându-și seama că a greșit, a luat fetița în brațe și a sărutat-o, îmbunând-o. Unde ești tu, beată mamă acum? Poate nu știi că fetița
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
care presăra sare și ceapă tocată mărunt. Puneam hrana aceasta la inimă și nu mai aveam foame până când venea tata de la depoul C.F.R., unde lucra. Atunci mâncam cu toții. Ne așezam cu toții în jurul mesei, nu înainte ca mama să ne spele mânuțele și fața de praful adunat la joacă. Adulmecam aroma brânzii cu smântână și aburii mămăligii galbene. Ne frigeam cu borșul și atunci mama, știind cât de flămânzi eram, mai aducea un rând de farfurii adânci și ne punea câte puțin
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Ne „vindea” tot felul de semințe, muguri, chiar flori. Pietricelele erau banii. Odată, „am cumpărat” mai multe semnițe de mătrăgună. Erau mici, lunguiețe și fiind dulci, le-am mâncat pe toate, nu știu, or fi fost cât încape într-o mânuță bună. După câteva ore cântam „cucurigu” și urlam ca locomotiva. Mama m-a luat în casă și m-a cercetat: - Ce-ai mâncat, drace? - Semințe de la o buruiană. Mama s-a dus afară, l-a chemat pe „negustor” și după ce
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
îmbia mereu. Eu nu dorem decât acel ceva din galantar. La plecare i-am spus mamei: - Mamă, vreau aceea!Ce? - Aceea. Coana Paulina, foarte atentă tot timpul, m-a întrebat și ea: - Ce dorești, puiule? - Vreau aceea! și arătai cu mânuța spre galantar. Și ce credeți că era? Un spălător de sârmă! Mie mi se păruse că era o prăjitură deosebită, pe care nu vor să mi-o dea. Mama a luat spălătorul acela, mi l-a pus în mânuță și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu mânuța spre galantar. Și ce credeți că era? Un spălător de sârmă! Mie mi se păruse că era o prăjitură deosebită, pe care nu vor să mi-o dea. Mama a luat spălătorul acela, mi l-a pus în mânuță și atunci, probabil, și-au dat seama că sunt miop. Dar n-au luat măsuri nici atunci și nici mai târziu să mă ducă la oftalmolog, să-mi dea ochelari de corectat vederea. În vremurile acelea erau alte necazuri mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
spre casă pe o străduță lăturalnică șoselei cu linia de tramvai. Deodată, tata s-a oprit în loc. Auzise ceva. I-a șoptit mamei să intre pe o portiță într-o curte cu pomi și flori, mama m-a luat de mânuță și am intrat acolo. Dar printre ostrețele gardului, urmăream să văd ce face tata în stradă. Întâi a stat nemișcat un timp, cu urechile atente la zgomotele nopții care, de fapt, erau ca și inexistente. Doar lângă mine se auzeau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
treabă. - V-ați văzut astăzi cu prietenul? am întrebat-o din nou. - Da, acum o oră, dar sunt nedumerită. Ce întrebare este aceasta? Chiar că nu înțeleg.S-ar putea să înțelegeți mai târziu, peste câteva săptămâni sau luni. Sărut mânuța! M-am ridicat de pe bancă, am făcut o mică plecăciune în fața ei și am plecat, lăsând-o cu privirea lungă după mine. Am ajuns, în fine, acasă. Cine își închipuie că eu mă descurajez atât de repede, se înșeală. Nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ăștia. De fiecare dată când sunt aleși, imediat după alegere, primul lucru care-l fac este acela că-și măresc lor lefurile. Halal, corb la corb nu-și scoate ochii. - Cică, începu altul, la începutul lumii, Dumnezeu, pupa-i-aș mânuța ceea sfântă, a adunat câte un reprezentant al tuturor popoarelor, ca să dea fiecăruia câte ceva. Și a venit și rândul spaniolului. Acesta îi spuse Atotputernicului: "Doamne, ai dat fiecăruia cum se cuvine, dar românului i-ai dat cele mai multe și mai frumoase
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
era acea apă rece și limpede care curgea, cum am spus mai sus, în vale, la poalele dealurilor Ciricului și Șorogarilor. Era înspre seară iar sălbăticia locurilor înfiorau cele două mici ființe, cărora le băteau inimioarele tare. Mergeau așa, de mânuță, apoi cea mare a luat-o la vale, spre râpă, iar cea mică, tanti Aneta în miniatură, o urma îndeaproape. Soarele trecuse de deal și deodată se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vreme pentru asta și nici nu se cădea: în urma ei înaintau șovăielnice cele două țigănci tinere, primite, după obiceiul boierilor români, ca zestre de la mama sa Ilinca, fata lui Radu Vodă Basarab. Cea dintâi, Tudora, râzând inconștient, îi ducea de mânuță pe Barbu și pe Matei, care abia împleticea primii pași. A doua, Zamfira, purta pe fiecare braț câte un prunc, unul oacheș, băiatul ei, altul mai slăbuț, mai delicat, abia ținându-i-se de cămașă, Constantin, căutând pieptul blând unde
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
numai ce vine un frate pirpiriu cu câteva fire roșietice drept barbă și cu ochii albaștri, albaștri ca peruzeaua. Ancuța, mititică, pe lângă noi smiorcăia și se agăța când de mine când de Constantin: „Neică, dar aci ce-i?” și ridica mânuțele spre chipurile din smoala gheenei. Cum noi abia buchiseam pentru noi, fratele cel tinerel începe să-i lămurească el zugrăveala. „Aci sunt cei ce dau bani cu camătă, uite leneșii care dorm în loc să meargă la sfânta liturghie, uite-i pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Iisus din toată inima mea, nădăjduind în marea Sa îndurare”. Doamne, câtă lumină mi s-a părut atunci a fi în biserică! Ancuța, obosită, sta cuminte într-o strană. Monahul cel tinerel a îngenunchiat în fața ei, i-a luat o mânuță și sărutându-i-o îi mulțumea în slavonește că, spunea el bolborosit, copila l-ar fi ajutat să deslușească tainele mântuirii. Ștefan luă din chesea cu lingurița de argint puțin șerbet din cireșele amare ale anului trecut, îi admiră culoarea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
patru prichindei care se bucurau la sosirea lui, acasă, de la muncă. Ne Îmbrățișa iar brațele lui vânjoase ne Înconjurau pe toți, nu lăsa pe dinafară pe niciunul dintre noi și niciodată nu Îl vedeam obosit. Apoi, când ne lua de mânuțe și mergea cu noi cu Moș Ajunul, când făcea cărare prin zăpada ambundentă, iarna, iar noi ne construiam oameni de zăpadă ajutat de el, când ne Învăța să călărim pe caii pe care Îi avea și de care era mândru
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
crinii de argint. Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Și din curtea argintie zorile rîzînde ies; Haine verzi și transparente coprind membrele rozalbe Și în lac ele aruncă roze cu mânuțe albe, Netezind a lor sprâncene, dând din frunte părul des. Într-o dulce și umbroasă, viorie atmosferă, Se ridică dintre lunce, cu-a ei cupole de ceară Închegate ca din umbră verde și argint topit, Transparănd prin diamantoasă fină de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
văd de-a-doua oară Și glasul tău l-ascult - Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei - Înveninat necaz - E numai o părere Pe lângă cel de azi. {EminescuOpIV 278} SĂ ȚIN ÎNCĂ ODATĂ Să țin încă odată Mânuța ta la piept Și-n ochii tăi să caut Întrebător și drept. O strîns-îmbrățișare - Vis dureros de foc - Ș-apoi să plec în lume Copil făr-de noroc. Să nu se mai aleagă De viața mea nimic, Să mor uitat de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ascunde fața Dulce, jună, fericită, - Oh, ar vrea să râdă de bucurie Fără ca s-o văd și eu. Luna-n patul ei de nouri Albi, s-ascunde să se culce, - Păru-n cap eu i-l încaier Și-i sărut mânuța dulce. Stele curg încet la vale, Aurul moale scânteiază Și ea ochii plini de lacrimi Și-i închide și visează. De-umăr alb îmi razim fruntea, Zic puțin și mult privesc, Inima în mine crește [De un dor supra-ceresc. ] Tremură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca să găsesc O singură imagine, tu dulce, Nemărginit de dulce-a mea iubită, - Ca s-o compar cu tine? nu - dar numai C-o privire-a ta, cu o mișcare Ce se reflectă, -n ochii tăi cei dulci, Cu tremurul mânuței tale albe Și cu mișcarea piciorușului - Nimic, nimic ție nu-ți seamănă. Nu știu ce să mai fac - doar te iubesc: Deși aceasta nu e un omagiu. 38. BISMARQUEURI DE FALSĂ MARCĂ (cca 1875) Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi pare cumcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a sila Când ochii tăi albaștri voiam ca să-i sărut. Tu, suflet îndărătnic, cu ochii mari sălbateci, Cu glas așa de dulce, cu graiu atât de drept, Mai ții tu minte, oare, de noi cei singurateci, Când eu țineam ferice mânuța ta la piept? O tu! a tinereții icoană fericită, Cu ochii dulci ca cerul, adânci și mângâioși, Te-ai dus - și nici o urmă în lume nu-i iubită - Ah, unde sunt anume, ah, anii cei frumoși? A vieții mele carte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O superi pe mămica! Dar ,,bebe,, nu ascultă și scâncește întruna. Profitând de neatenția celor mari ia hotărâtă un lemn subțire de la sobă și îl ridică să lovească copilul. Din fericire o vede mătușa care, din doi pași îi prinde mânuța și-o întreabă, - Mioara, ce făceai cu lemnul ăsta? - Eu dădeam na-na lui bebe că nu mănâncă ! De ce o supără pe mama ? Părinții nici nu mai au putere să râdă sau să se sperie, sunt din ce în ce mai îngrijorați, dar ce pot
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
încăpătoare, culoarea vineție se schimbă încet în paloare și doarme adânc, nimic nu-l deranjează în timp ce, femeile stau răbdătoare în cameră, sporovăind încetișor. După un timp se trezește și nu scoate nici un sunet; simte instinctiv trupul cunoscut al mamei, întinde mânuțele, apucă strâns sânul plin cu lapte și lacom, începe să-l sugă; șoaptele bucuroase ale femeilor s-au transmis bărbaților, - Mănâncă... Laur mănâncă! Agitația tăcută a urbei și vifornița se potoliseră. Pe stradă felinarele luminau simptomatic casele și salcâmii nemișcați
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bunul tău plac. Mă liniștea doar insistența cu care suna telefonul, intra automat pe fax și se deconecta din cauza lipsei de hârtie, semn că totuși exista dorința comunicării cu mine. Credeam că ea personal, sărăcuța, fugită de acasă, insista cu mânuța ei, apăsând de fiecare dată pe butonul SEND. Ce nu știam eu e că ea se ducea la un fax automat căruia îi punea foile de cu seară și îl lăsa să încerce până când prindea o linie liberă cu România
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Totul desfigurat de emoție, de la panică la extaz... O lumină verzuie, cadaverică, înfășură odăile imposibil de înalte. Ușile erau toate ca niște răni stacojii, din care mustea uneori sângele. Aerul era fumuriu, de amurg. Umblam prin decorul ăsta gigantic, puneam mânuța pe tapete cu floricele, mă opream terifiat în fața țigăncii care apărea în ușă, zîmbindu-mi și întinzîndu-mi o bucată de rahat gălbui, tăvălit prin zahăr pudră... Intram la baie și, în locul closetului, chiuvetei și căzii, deslușeam o vastă sală de 23
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]