845 matches
-
suluri, benzi, fâșii, batistuțe și micul arsenal de tortură la purtătoare: pile, forfecuțe, pensete, ceară de epilat. Ele, nicăieri. Să se fi Întors la locul lor, ca niște duhuri ieșite din sticluțele de parfum? Să se fi dizolvat În lichidul mătăsos al șampoanelor? Să se fi pitit oare printre dunele lăsate de buricele degetelor În cutiuțele de cremă? Un timp, am căutat cu disperare răspunsuri, apoi, pe măsură ce aburul ne-a Înmuiat respirația, am adormit. vasul cu fructe de ceară E curent
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a venit de la serviciu (era poștașul cartierului) cu vestea cea mare: primise o ofertă ca pilot de crash-test la Marele Accelerator de Particule CERN din Elveția. Ce frumos suna: Elveția! Îmi imaginam că acolo fermionii curgeau În șuvoaie albe și mătăsoase, că nici una dintre horele și Încrengăturile În care erau prinși nu putea constitui o amenințare În acea țară pașnică și Îmbelșugată. De fapt, propunerea era pentru toți trei, având În vedere că Împreună constituiam protonul care câștigase o sumedenie de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
grea, lipsită de bucurii și de Împliniri profesionale. În câteva secunde, hainele mele și-au luat și ele zborul spre țările calde, iar trei perechi de buze rujate au Început să mă Îmbrace din cap până-n picioare Într-o pijama mătăsoasă din cerculețe roșii. Nu era rău. A urmat un scurt ritual de invocare a ploii, desfășurat În jurul subsemnatului, și În scurt timp alcătuiam un grup statuar de genul zeu plus nimfe deloc odihnindu-se. L-am informat mai devreme pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
are nici un picior, dar înoată și se scufundă cu grație. De aceea fotografiez eu perfect. Iar acum desfă picioarele! Constat cu ochiul meu de artist amator că iar nu te‑ai spălat, așa cum ți‑am ordonat. Părul trebuie să arate mătăsos, nu ca o tufă zburlită de ciulini. Mereu te pui în calea realizării mele personale, care este fotografia nud. Îmi vine să‑ți crăp capul ori de câte ori te împotrivești astfel incursiunilor mele în lumea fotografiei. Otti, dar nu mă împotrivesc deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Viena. Hans ține discursuri despre tenul Sophiei, care are întotdeauna un bronz sănătos, se vede că face mișcare în aer liber. Vântul și soarele au avut acest efect. E un ten curat, iar părul ei blond e tot curat și mătăsos, pe când tu ai de obicei niște lațe unsuroase care atârnă pe ceva ce cu greu s‑ar putea numi umeri, mai degrabă schelet descărnat. Sau umeraș îmbrăcat. Dar care tot are ceva frumos. E exact ce‑i trebuie unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al puloverului alb și mătăsos învelește, fără să ascundă, gușa stratificată. — După ce a terminat Belle Arte, a fost trimisă profesoară de desen într-un sat sau într-un târg. A plecat după câteva zile, ca dintr-o pușcărie. — Pentru a nimeri într-alta... vociferează, somnolentă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura de broscoi care clămpăne ritmic cuvinte : deschisă, închisă, deschisă. — Leonardo, și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
uleiul din palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
albastră. Desprinse încet cotul, zâmbea. — Vrei să ne vadă cineva ? Nu înțeleg, nici nu vreau să înțeleg. Și- apoi, ți-am spus, vine peste o oră să mă ia. Îl usturau cumplit tălpile. Gâtul uscat, ars. Îi apucase iar brațul mătăsos, mai sus de cot. Plimba palma încet, încet. Văzu nasul, gura, bărbia de burete, dinții sănătoși, tineri, flămânzi. Umerii netezi, bronzați, sânii plini. Picioarele lungi și goale, degetele micuțe cu unghii lăcuite, în espadrile. Nu meritase surpriza, șocul, izbitura ?... nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se și repeziră spre noi, dar ea le făcu semn să stea pe loc. Îmi apucă părul și Începu să-l frece Între degete și, de data asta, am făcut la fel cu părul ei. Tată din Cer, cât de mătăsos era! Ea și-a dat seama imediat ce-mi trecuse prin cap pentru că zâmbi din colțul gurii. Îmi trase În față urechea și se uită Îndelung Îndărătul ei, de parcă ar fi căutat ceva. Apoi, deodată se ridică și spuse: - Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
greu al celui care mă atacase. Abia atunci i-am văzut fața. Ar fi fost om frumos dacă nu ne Întâlneam În luptă de sânge. Avea ochi albaștri și mari, iar pielea Îi era albă precum laptele. Părul negru și mătăsos Îi era prins În cozi groase și avea dinții albi, mari și neciobiți. Era atât de voinic Încât nu mă lăsa să mă mișc nicicum și se pregătea să-mi spulbere fața cu un topor scurt. - Piei, mutule! Câine puturos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sale dese. Purta un pardesiu negru elegant, cu guler de catifea, o eșarfă albă și fină de mătase și o gambetă pe care și-o scoase cu grijă și o puse lîngă el după ce Îngenunchease. Părul său foarte negru și mătăsos Începuse să se rărească În creștet. Îngenunchease iute lîngă mortul de pe brancardă, Își ridicase mîna albă și păroasă și, văzîndu-i gestul, polițiștii luară poziția de drepți, Își scoaseră caschetele cu un gest milităros și rămaseră nemișcați o clipă, cu caschetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
asemenea lucruri, dar nimic nu părea să meargă. Făceam numai mișcări greșite, cădeam în fața fiecărui obstacol, mă împotmoleam și nu comunicam altceva decât lipsa mea de experiență. Își puse de încercare, cu sfială, mâna pe sânii ei moi, lăptoși, calzi, mătăsoși, care se supuneau, tresăreau, se ridicau, coborau, se umflau, ieșeau în afară mari, săltăreți cărnoși, dolofani, grei, masivi, robuști, imenși, ampli, enormi, monstruoși, prodigioși, colosali, gigantici, cât un munte, gargantuești, titanici, herculieni sânii ei mici și obraznici sânii ei perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
popas, am rămas cu tristețea somnului greu, respirând odată cu trupul și sufletul ei și al meu. Simțurile nu mă înșeală, mireasma lor mă învăluie protector ele îmi spun dacă trăiesc sau o să mor, dacă sunt mințită frumos, ca firul ierbii mătăsos, ruginit de vreme ca în albastrele poeme chemat de condeierii bătrâni în pagini de suflet stăpâni. Marea iubire nici nu cred că ar greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Generălesei! Așeza lucrurile într-o ladă așa cum alții, altădată, zideau mânăstiri sau ridicau piramide. Ia privește ce frumusețe de cearceaf, alb și bine întins, parcă l-ar fi așternut ieri, alaltăieri, și, uite, pune mâna și vezi cât e de mătăsos, parcă ar fi un giulgiu... Cu grijă, aproape cu emoție, Ieronim trase încet cearșaful, înfășurîndu-l și strîngîndu-l într-un colț. Vladimir apropiase mai mult lanterna și-i plimba conul da lumină de la un capăt la altul al lăzii. Ieronim nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ei, simțindu-le pline fărĂ să le deschidă, simțind-o cum tremură În timp ce o ținea În brațe. O strînse tare și ea-și lăsĂ capul pe spate, ascultă marea și simți răcoarea vîntului care intra pe fereastră. Îi simți părul mătĂsos desfăcut pe brațul său și trupurile lor erau puternice și Încordate, și-și lăsĂ mîna pe sînii ei, simțind cum i se-ntăresc sfîrcurile, Înmugurite rapid sub degetele sale. — O, Roger, spuse ea. Te rog. Hai, te rog. — Taci. — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ca un cavaler. Nu pot să nu-i răsplătesc pe cei care îmi fac un bine. Cine îmi pregătește mâncarea, mă mângâie, îmi schimbă nisipul, merită, cred eu, măcar un mieunat de mulțumire, sau câțiva pași de defilare, un gudurat mătăsos și un tors plin de recunoștință... Altfel obosește și nu mai face nimic. E periculos, copii, să nu le mulțumiți celor care fac lucruri bune pentru voi... Știți de ce? Pentru că se pot descuraja și nu le mai fac. Pe coada
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pernă, o eșarfă de mătase, le trec mai întâi peste fața ei, ea râde, țesăturile sunt ușoare și colorate și călduțe. Închide ochii și râde. Lumea e galbenă, apoi roz, albastră și verde, albă și albă și albă, violet, bariolată, mătăsoasă. Și asta se cheamă fericire. Feeericire. Dănduța era atât de nostimă, un cozonăcel pufos, ne topeam după ea, era - incredibil! - o bucurie fără sfârșit, zilnică. A fost, pur și simplu, o altă viață. Viața cu Copilul care aducea pentru mine
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând; are o mână deasupra capului, arcuită, cu degetele lungi rășchirate ca niște gheare, cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie. Cobor din mașină. O iau pe Iorga către Biblioteca Academiei. (luni) Un vis. O mână mătăsoasă Îmi Înconjoară mijlocul Într-o Îmbrățișare ușoară; mă ține strâns și prin rochia subțire Îi simt toate protuberanțele corpului. Mă conduce fără să pot să mă opun unde știe numai ea; trecem printre grădini fastuoase, ne oprim În acele chioșcuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din iernile vechi, când coborâseră lupii. Se bucură, văzându-l, și nici măcar nu se întrebă de ce, pe măsură ce înaintau, motanul se făcea tot mai mare, cât o pisică sălbatică, apoi căpăta ochi sfredelitori de linx și, în cele din urmă, mers mătăsos de ghepard. Nu se temu nicio clipă, animalul emana o tandrețe care îi dădea putere, așa cum pășea alături de el, atât de aproape, încât îl putea mângâia cu degetele între urechi. Era împăcat cu sine. Simțea cu bucurie lumea din jur
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a celeilalte. Vântul are puterea să ia pe sus vaci și căruțe și să le azvârle înapoi la pământ. Însă centrul tornadei este liniștit... Se oprește și ochii lui măsoară lungimea părului meu. Minunat păr, doamnă. E de un negru mătăsos, ceea ce promite o sănătate deplină. Aceasta înseamnă speranță în cel mai profund sens. — Ce e cu tornada? — A, tornada... da... centrul liniștit. Este relativ calm. Acesta e locul în care ar trebui să fiți, doamnă. Trebuie să evitați anumite cărări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ar fi să merg în mormânt mâine, voi lua cu mine această noapte. Lumina lunii se mută și strălucește acum prin cadrul sculptat al ferestrei. Umbrele par o broderie care se revarsă pe podea. Îmi lipesc obrazul de cearșaful moale, mătăsos al patului imperial și îmi ating pielea de trupul Fiului Cerului. Vreau să-i mulțumesc că ne-a dezbrăcat de titlurile noastre și a permis să ne atingem așa cum o fac sufletele obișnuite. Mă relaxează acest gând, deși teama încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
iau rămas-bun atât de la viața de fraieră, cât și de la economii. Nu erau tocmai haine couture, dar eram foarte Încântată de noua mea imagine: jeanși Paige care costau mai mult decât toate facturile mele lunare la un loc; un maiou mătăsos, cu margini dantelate, de un verde intens; o jachetă de tweed strâmtă care nu se potrivea cu nimic, dar pe care vânzătorul, Jean-Luc, o declarase: „trăsnet“; și poșeta Chanel clasică pe care mi-o cumpărase Will când Împlinisem douăzeci și unu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Întoarcă la pipa lui cu apă. Mda, ai dreptate, rânji iar Sammy la mine. Chiar mi s-a părut jignit. Îmi Înfășură eșarfa la gât și-mi strânse părul ca să-l ridice, apoi Îl lăsă să cadă peste materialul moale, mătăsos. —Nu trebuia să faci asta! Dar mă bucur așa de mult că ai făcut-o, m-am gândit. —Știu. Așa am vrut, ca să-mi cer scuze că am dat buzna În excursia ta. Chiar n-am știut că o să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]