KorAP: Find »[drukola/base=mană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...79 >

1,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

pe ce-i mai bine de fugit de-acas’, zice bunica. Pe vremea mea cel mai bine de fugit de-acas’ e cu tractorul. - ... venisem la Orhei de la Chiștelnița pe bicicletă, continuă tata.Patruzeci de kilometri, ce mai contau cei zece pân-la Mana: șoseaua bună, pietruită... Ne apropiam de sat, când maică-ta Îmi cere să opresc. Cică să vedem ceva - când te opintești În pedale, cu cineva pe cadru, chiar dacă povara-i dalba-ți soțioară, nu-ți arde de contemplat peisajul... Opresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de trei metri Înălțime acoperi cu privirea o rază de cel puțin un kilometru - dar aici... Zice maică-ta: «Să știi că inspectorul ne-a spus minciuni, cu satul-greu, ai să vezi: ne face cadou de nuntă... ». Zic: «După prepeleacuri, Mana nu poate fi sat-greu». «Prepeleacuri? Dar astea-s turnuri de pază!», face maică-ta. «Turnuri de pază?», fac eu, «opere de artă!» Iau bicicleta de coarne, trec șanțul... Nu apucăm să facem zece pași pe o cărare, că auzim răcnind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ce să mai spun de țintirim, unde crucile erau numai din stejar frumos cioplit... Dar „operele” Mănenilor... Unele erau pe trei stâlpi, altele pe patru, dar erau și pe șase, pe opt! - și numai din stejar bun, de Codru (doar Mana fusese o jariște În inima Codrului Orheiului). Puțini erau stâlpii dintr-o bucată, sfârșind acolo unde se isprăvea lungimea trunchiului -șase, șapte metri - cei mai mulți erau Înnădiți. Și totului-tot: stâlpii de susținere, grinzile de Întărire, scara cu rezemătoare - ce să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de ucraineni: Fântâna Albă, Lunca, masacrele din aprilie 1941... Bietul tata: nădăjduia din toată inima că exagerează atunci când spunea ce spunea despre Rus... Și despre Ucrainean... TRĂIASCĂ GUTENBERG! Stau În calidor. În calidorul casei. Stau În calidorul casei noastre din Mana. Stau În calidor și tremur. Tremur acum, pentru tremuratul de atunci: nu-l mai țin minte, dar mi-l-am-Însușit-ca-la-școală; a devenit al meu, direct. Stau În calidor și tremur - la urma urmei, de ce n-ar avea dreptul să fie considerate memorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
intrauterină; iar dacă nu fac deosebite eforturi de stăpânire (În asta n-ai nevoie de motor; numai de frână), atunci Înaintez-retrăgându-mă și dincolo; În sămânță, În grăuntele de grâu - pentru cine are urechi de auzit. Stau În calidorul casei din Mana și tremur: pe tata l-au ridicat. Ei l-au ridicat, n-am văzut cum anume dar l-au ridicat și l-au dus - așa se vorbește În jur. Mama a coborât În sat, să tocmească o sanie -ei, ridicătorii-pe-sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pârleaz, de la Moș Iacob, a zis Înspre mine, cel din calidor: - Gde ucide-l? Eu am Învățat trei-patru-cinci cuvinte de-ale lor și am știut că Întreabă: unde-i? Am coborât două trepte și am zis că la noi În Mana așa ceva nu se face, că nu se cade, că-i urât - poate-n alte sate. Și-atunci un alt ei a zis și cuvinte din limba mea - a zis așa: - Tu ești băiatul lui ucide-l? Unde-i papka-al tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pistolul lui, Naganul... Îmi tremurau genunchii, În primul rând, fiindcă simțeam: mă putea Împușca acolo, pe loc - cine să-l tragă la răspundere? Tot ai lui, Înșlepcații, Înnaganații? Cei care-l dezvățaseră de tot ce Învățase la școala comunală de la Mana și-l Învățaseră, la școala comunistă de dincolo de Nistru cum să scuipe pe om, pe adevăr, pe orice? Aveam În față, nu un străin - mai rău: un Înstrăinat; Îl cunoșteam, dar nu mai era valabil ce cunoșteam eu... Fusese un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
mai era valabil ce cunoșteam eu... Fusese un băiat dezghețat, cam bătrânicios, dar așa-i când ai o mulțime de frați și de surori și familia ta o duce greu, vânzând gaz și chibrite și cuie Într-un sat ca Mana... Dar era copil, apoi un băietan normal - și uite-l acum, nu pe băietanul devenit bărbat, dar altceva! Mai târziu, când Îmi aduceam aminte de Întâlnirea cu Sapșa - Îmi ziceam: «Ăsta-i omul-nou! Așa arată omul-sovietic - așa o să arăt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-l știe, sau doar Îi venise și lui rândul la abator: fusese Împușcat, ori numai trimis În Siberia... De unde să știu eu istoria-partidului lor? Și de unde să știe bietul Sapșa rămas cu cultura generală la cele patru clase primare din Mana - că Gutenberg fusese cu totul altceva decât comisar la ei, la Tiraspol’... Va fi crezut că de-al naibii strig să trăiască un... nume asemănător cu al lui Goldenberg... - Dar de ce spui că tu ai ars cărțile? Să zicem: eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ocupam doar de copii, să-i Învățăm abecedarul și tabla-nmulțirii, ci și de părinți; și de oamenii fără copii la școală. Și, bagă de seamă: Îi Învățam ceea ce ei știau că știu din moși-strămoși: agricultură! Bun, să zicem că Mana era un sat special - greu - alcătuit din slugi, nu din țărani; din suflete, nu din răzeșime de totdeauna liberă, Însă chiar și În satele adevărate cei care i-au Învățat pe... agricultori agricultură, pe crescători de vite zootehnie și medicină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
oraș, care, În nici zece ani se jucau la hore, la nunți, la baluri... - Valsul, tangoul? Cadrilul? - Nu numai astea, dar șaerul, dans evreesc...Basarabenii ajunseseră să-l joace, fără să știe al cui este, de unde vine... - La noi, la Mana nu se juca, nici n-am auzit de el... - ...când părinții tăi sunt semianalfabeți, tu faci șase ani de Normală (atât se făcea atunci) și te-ntorci printre ai tăi și-i Înveți tu, Mucea-al-lui-Cutare, cum să-și facă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
nu era carte, era... - Deci, pentru tine, cartea lui Sapșa nu era carte; după cum, pentru Sapșa, cărțile tale, cu... litere antisemite, românești, nu erau bune, adevărate - deci, să strigăm cu toții: Trăiască Gutenberg! VIN ROMÂNII! Stau În calidorul casei noastre din Mana. Duminică dimineața. Așa, bine: și dimineață și duminică - sau poate numai o sărbătoare? - oricum, de acolo, de atunci Încep amintirile numai ale mele; curgătoare ca Răutul la Orhei, nu aici una, dincolo alta, ca iazurile de la noi, de la Mana. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
din Mana. Duminică dimineața. Așa, bine: și dimineață și duminică - sau poate numai o sărbătoare? - oricum, de acolo, de atunci Încep amintirile numai ale mele; curgătoare ca Răutul la Orhei, nu aici una, dincolo alta, ca iazurile de la noi, de la Mana. Nu am calendar pe anul 1941, ca să aflu când a căzut prima duminică după 22 iunie. Și, de-aș avea, la ce mi-ar sluji? Mai mult m-ar Încurca - am eu calendarul meu. Iar acela zice că poate; poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
prememoria - că, «de vreo săptămână, se auzeau tunurile, la Prut»; că noaptea «nu se vedeau stelele, de roșu ce era ceriul (la Prut)»; deci:«VIN ROMÂNII - de la Prut». Așadar: În această dimineață de sărbătoare, stau În calidor. La noi, la Mana. Din calidor, văd peste și printre acoperișurile caselor din față, coborând În pantă ușoară Încolo, spre șosea. Din calidor, văd totul; văd, sub șirul de sălcii bătrâne, scorburoase, din marginea imașului - văd, deci, mașâni-și-soldați. Știu că nu sunt de-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
poți fi sigur de nimica pe lumea asta: chiar așa: dacă nu mă miram?) Oricum, văd: fumuri țâșnind de sub sălcii; ai zice: puf-puf-urile de fum-fum din liulèaua moșului cutare, din cutare poveste povestită de careva din jurul meu - la noi, În Mana, bărbații fumează numai țăhărci di titiun, dar voi fi auzit eu de la cineva, ceva cu pip-pip, fiindcă din liulè nu poți face: liul-liul’: nu s-aude. Așadar, văd fumuri ’zbucnind. Apoi aud: ele sunt bubuiturile, cele care fac: bu’-bu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Moș Andrei. Simion Cristea aleargă de colo-colo, prin ogradă, mai Împiedecându-se de un copil (are, are!), mai poticnindu-se În vreo unealtă uitată - și tot Împunge cerul cu o butelcă de vin. Răcnește ca la crâșmă (n-avem așa ceva În Mana, dar dacă am avea, așa ar; am auzit eu): - Da viniț’ s’ cinstim, măi!! Mai repede, mai repede - să cinstim venirea. A ieșit la vedere, la ei și Moș Andrei. În izmene. Cu mâna streașină la ochi, Își sucește, răsucește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-n gheare... Zic și eu. De fapt, Îmi pune-n cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo, În altă parte. Într-o râpă. Ai zice că s-a mutat Mana În râpă - fără bărbați, numai femei și copii, În văgăuna lutoasă, umedă, Întunecoasă, mirosind a lemn putred, a frunze putrede, a urzici. Mai miroase a fum de verde. Și Încă, a ierburi grase, mustoase, pipăroase - verzi. Dar mai ales a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
mai sus, În stejarul acela? ; ea zice că fetele nu se-ntrec la urcat În copaci. - De ce?, Întreb eu. - Ca să nu le vadă băieții păsărica. Eu știu ce-i o păsărică de fată, am văzut o mulțime, la noi, la Mana. Îi spun că a ei nu se vede, că are chiloți - am văzut eu că are. - Da, dar dacă sui În copac, mi-o vezi!, zice ea. - Nu ți-o văd!, zic. Facem o-ncercare: suie, ai să vezi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
știi ce doare? Dar coițele? Știți voi, fetițele, ce ne dor pe noi coițele? - Nu.Eram mică de tot când mi le-a tăiat. Când mi-a tăiat-o. Auzisem și eu ceva de tăiat. Am auzit la noi, la Mana, dar Mănenii ziceau de alții, din alte sate, că fac asta. Ca să aibă fete. La noi, la Mana nu-i nevoie să taie băieții, vin fetele gata-fetate. De asta or fi atât de frumoase, mănencele noastre. Nora s-a aplecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
tot când mi le-a tăiat. Când mi-a tăiat-o. Auzisem și eu ceva de tăiat. Am auzit la noi, la Mana, dar Mănenii ziceau de alții, din alte sate, că fac asta. Ca să aibă fete. La noi, la Mana nu-i nevoie să taie băieții, vin fetele gata-fetate. De asta or fi atât de frumoase, mănencele noastre. Nora s-a aplecat mult; privește, caută, mutând chiloții de pe dreapta pe stânga; și-napoi. Zice: - Ce-ți spuneam: nu-i! La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de unde spune ea că nu-i. N-am văzut ce mi-a arătat, că nu m-a lăsat să cercetez. Dumnezeu să știe ce-oi fi având tu, pe-acolo, că la fetele-mari pe care le-am stricat eu, la Mana, e-he-he! Uite-așa era! - și arăt cât. - Așa de multă? Și ce fac ele cu-atâta? Mai dau și la alții? - Fac tot felul de copii cu ea, dar numai după ce se face și mai mare, cam atâta... Când e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În uliță: drapelul. Nici În copilărie, cu atât mai puțin În adolescență (ca să nu mai vorbesc de maturitate) nu m-am Împăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
măsură, altfel te strică ea pe tine. Uite-o și pe Doamna. Cu fetele... A venit pregătită, Doamna; ca la școală; ca la activități: Își pune dinainte șorț alb, pe cap bonetă albă. Dac-am fi acasă la noi, la Mana și nu În refugiu, pe la casele altora, așa s-ar Îmbrăca și mama. Dar uite că nu suntem. O să fim noi cândva, dar pân-atunci... Mama poate să penească găini și așa, fără șorț alb și bonetă albă. Scârba cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fii niciodată veșnic-viu! - Ba o să!, zic. Dar mai Întâi mă dau cu parfum de la mama. Ne-am oprit pe un deal, cu soarele În spate. Aici, sus, parc-am fi În calidor: de aici satul se vede ca În palmă - Mana noastră cea dragă... Nu știu cât timp vom fi rămas În refugiu, oricum, acuma ne-ntoarcem la casele cui ne are. Zic arătând: - Uite, mamă, câte fumuri au crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de prin grădini. Îmi plac, fumurile. Și la arătare și la miros. Am auzit pe cineva, poate că chiar pe Moș Iacob zicând că un sat fără fumuri e un sat mort; că fumul e sufle-, răsufletul satului. Uite că Mana noastră e nu-moartă! Suflă, răsuflă... - Uite, mamă, cum s-au culcat gardurile! Mama râde. Râd și ceilalți măneni care se Întorc acasă Împreună cu noi. Careva dă cu pălăria de pământ, de face: Bum!, mai ceva ca tunul: - Așă-i bre! S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]