1,836 matches
-
nu pot să spun că eram nerăbdătoare. Sebastian a fost mult prea ocupat ca să ne întâlnim cu o seară înainte, așa că m-am culcat la o oră rezonabilă, trezindu-mă la zece și urcând pe acoperișul atelierului ca să curăț geamurile mansardei. Nu mai făcusem asta de vreo șase luni și erau pline de găinaț și de toate reziduurile Londrei. Era o vreme superbă încât era păcat să nu o văd și prin geamul de deasupra capului. Am cărat sus o găleată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
O să ne gîndim noi la ceva. Însă, data viitoare cînd se Înfiripă o negociere de natura asta, lasă-mă pe mine să vorbesc. — Se acceptă. Întocmai cum Îmi indicase bătrînul cel șmecher, pe Jacinta Coronado am găsit-o Într-o mansardă la care nu se putea ajunge decît pe o scară de la etajul al treilea. Potrivit moșneguțului desfrînat, ultimul cat era refugiul puținilor interni cărora Parcele nu avuseseră cumsecădenia să le ia mințile, stare, pe de altă parte, nu tocmai longevivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
M-am apropiat de acel necunoscut și l-am privit În ochi. — Julián? Străinul mi-a zîmbit și a Încuviințat. Julián Carax avea cel mai frumos zîmbet din lume. Era singurul lucru care mai rămăsese din el. Julián ocupa o mansardă În cartierul St. Germain. Locuința lui se reducea la două Încăperi: un hol cu o bucătărie micuță ce dădea spre un balconaș de unde se zăreau turnurile de la Notre Dame ridicîndu-se dintr-o junglă de acoperișuri și de ceață, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
inima otrăvită și că numai de asta putea scrie istoriile acelea cu spaime și cu cețuri. În ciuda reținerilor ei, Irene fusese cea care făcuse ca Julián să găsească un editor pentru primele lui romane, cea care Îi oferise camera de la mansardă unde se ascundea de lume, cea care Îl Îmbrăca și Îl scotea din casă la soare și la aer, cea care Îi cumpăra cărți și Îl punea să o Însoțească la slujba de duminică, iar apoi să se plimbe prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iar apoi să se plimbe prin grădinile Tuilleries. Irene Marceau Îl menținea În viață fără să-i ceară În schimb nimic altceva decît prietenia și promisiunea că va continua să scrie. Cu timpul, Irene Îi dădu voie să aducă În mansardă pe cîte una din fetele ei, fie și numai ca să doarmă Îmbrățișați. Irene glumea că ele erau aproape la fel de singure ca el și că singurul lucru pe care Îl doreau era un pic de afecțiune. — Vecinul meu, monsieur Dardieu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să dea din cap și m-a sărutat pe obraz. Am văzut-o Îndepărtîndu-se În josul străzii și am știut atunci că Julián n-avea să fie niciodată al meu, că Îl pierdusem Încă Înainte de a Începe. M-am Întors la mansardă cu penarul ascuns În geantă. Julián mă aștepta, treaz. M-a dezbrăcat În tăcere și am făcut dragoste pentru ultima oară. CÎnd m-a Întrebat de ce plîngeam, i-am spus că erau lacrimi de fericire. Mai tîrziu, cînd Julián a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu cineva. La Început am crezut să era cineva de la ziar, Însă mi s-a părut că aud pomenindu-se numele lui Julián. Am auzit pași care se apropiau de ușă și am dat fuga să mă ascund pe palierul mansardei. De acolo l-am putut zări pe vizitator. Un om Îmbrăcat În negru, cu trăsături ce sugerau indiferență și buze subțiri ca o cicatrice deschisă. Avea ochii negri și lipsiți de expresie, niște ochi de pește. Înainte să dispară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fizionomia acelei case În mii de Întruchipări și de unghiuri, În paginile lui Julián. În Casa roșie, micul palat apărea asemenea unei vile, mai mare pe dinăuntru decît pe dinafară, care Își schimba Încet forma, creștea În coridoare, galerii și mansarde imposibile, scări nesfîrșite ce nu duceau nicăieri și scotea la lumină Încăperi obscure ce apăreau și dispăreau de noaptea pînă dimineața, Înghițindu-i pe imprudenții ce pătrundeau În ele, pentru ca nimeni să nu-i mai vadă vreodată. Ne-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
povestesc acum. Prostii! Pe tine nici nu te interesează. O. Dragoste, surioară, maștihă! „Dar, dacă ne concentrăm exclusiv asupra fiecărei clipe prezente imediat conștiinței (luată ca dată), nu putem avea nici o impresie internă despre sinele nostru!“ Prin fereastra mică a mansardei se vedea acum cerul Înnourat și Înroșit de lumina soarelui care cobora la apus. Rămăseră amândoi Întinși pe pat și cu ochii ațintiți pe fereastră. De fapt, nu erau mai mulți nori pe cer, ci unul singur, mare și zdrențuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să facă pe conciliatorul Între Ana și Gelu și se trezi vorbind despre partea neclară a genealogiei lui: branșa dinspre mamă. Ea, absentă, Îl Întrebase dacă aude greierii. Era trecut de miezul nopții și, de la Înălțimea ferestrei dinspre curte a mansardei ar fi fost de presupus că nu pot fi auziți. Își Încordă auzul și se lăsă surprins: aici, În centrul orașului? Poate că acela a fost momentul În care s-a decis să-i mărturisească intenția de a pleca În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
acest scenariu care se conturează așa de complicat. Problema e să aflu acum de ce ea, de pe la Începutul lui iunie, refuză să-l mai vadă pe Gelu, se ascunde de el, nu-i deschide când el vine și bate la ușa mansardei, preferă să stea la Burlești, la bătrânul care-o ține În gazdă, deși e vacanță și la școală n-are nimic de făcut. Dar, cu toate că vrea să afle, Grințu se trezește că vorbește mai mult despre el. Nu pune Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
s-a spus că în trecut ai fost indian, o singură dată egiptean și odată te-ai născut pe Mercur. Te rog să ai grijă să vii să mă iei la opt. — Da, Ambaji. Chandra-Robert dispare în camera sa, o mansardă mică, aproape în întregime acoperită cu portrete decupate din reviste. Actrițe americane de film, politicieni, soldați, jochei, scriitori și artiști renumiți, actrițe de cabaret, doamne din înalta societate, jucători de crichet, se află în același loc cu portretele religioase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se pare că acesta se concentrează cu aviditate asupra învățăturii. Oarecum agresiv. Din instinct, parcă îi vine să se acopere. De parcă i s-ar scurge măduva din oase. Amândurora li se par, de fapt, sinistre momentele în care stau în mansarda lui Macfarlane, făcând cercetări. O fi ca într-un joc de-a privitul, crede Bobby. Cine clipește primul? Nici el nu înțelege de ce insistă, care este sursa fascinației ciudate pe care o găsește în lecțiile cu Macfarlane. Și simte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Dumnezeu?“ Cineva din fața mulțimii, flutură un steag roșu, făcut de mână. Mirosul de benzină i-a invadat gura și nasul. Ce va spune doamna Macfarlane? După toată munca, toată dragostea ei? Și preotul? Ca răspuns la întrebările lui, obloanele de la mansarda de deasupra bisericii se deschid larg. Mulțimea clocotește, se înghesuie și cei din față, încearcă să se protejeze împotriva flăcărilor deschise în timp ce sunt împinși din spate. El își face loc cu coatele, simțindu-și fața, fața lui Bobby, arsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
venele albăstrui proeminente, căptușindu-se cu straturi de păr de cal și mahon, lăcrămioară asiatică, milieuri, istorie, tradiție, certificate de acțiuni. A fi englez, decide el, este în primul rând o chestiune de izolare. Domnul Spavin i-a închiriat o mansardă în Bayswater cu o fereastră mică, ce se deschide peste multe acoperișuri și coșuri. Este închiriată doar pe termen scurt, pentru că în septembrie va pleca la școală, să se pregătească pentru universitate. Se vorbește despre asta, ca și cum ai pune un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gesturi ascunse în cutie când cutezam detalii și osândeam prin ape hulpavul echilibru e-n linii de trolee cu amintiri de coapse trecând pe bulevarde și-n spate de obloane trecutul cu o cheie închide sus pe ziduri prea galbene mansarde iar dintr-o veșnicie mă mustră un supliciu magia locuiește în ceasuri nictalope dar pentru mine toamna rămâne un capriciu un înger care zboară în pas de antilope zadarnic îmi îngădui trândavele victorii nu am avut iubită nu mi-au
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
venite la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu” ațîțat, și se lăsau urmărite de bandele elevilor cu muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte, lanțurile omenești se căutau din nou. Deodată îmi apăru o scenă pe care, fără să-mi dau seama în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
adăpost atât locul de muncă cât și cel de relaxare, un lucru obișnuit însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea să ajungă sus, întrunirea nu începuse. Urcușul către mansardă deveni după numai câteva trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
de vie. Mănăstirea a intrat în posesia a 30 de ha de pădure. Și cu celelalte parcele de teren de pe dealul Cetățuia putem spune, că astăzi avem aceeași suprafață pe care a cumpărat-o Gheorghe Duca. În vechea stăreție la mansardă s-au amenajat 8 camere de locuit pentru invitații și pelerinii mănăstirii, în sala gotică se pot organiza simpozioane și conferințe sau expoziții de icoane cu ocazia unor sărbători, și tot în clădirea cu sala gotică este amenajată o cameră
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
zis eu, în speranța că discuția se va încheia rapid. — Ei, da, în noaptea asta Simon e cu inseminatorul numărul doi, mi-a răspuns ea cu o voce plictisită. Așa că nu m-am grăbit să fug la un apartament din mansardă gol. Eram surprinsă s-o aud pe Vivian insinuând că s-ar simți singură - sau că ar resimți orice fel de sentiment uman. M-am uitat la ea. Arăta teribil de mică în costumul ei de femeie puternică, costum care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului care își încheiase de mult stagiatura erotică. Apoi, fuga, Parisul, mansarda, nebuniile, sărăcia, biblioteca, doctoratul la Sorbona, întoarcerea, primul copil, momentul când ilustrul cărturar a decis să devină proprietarul unui depozit de vinuri. Auzi, dom’le, îndeletnicire pentru filozoful Marcu Vancea! Bărbatul grav, elegant, seducător, dintr-odată clătinat în toate certitudinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe podea, o acoperise cu ceașca goală. Atinse cotul femeii, îl cuprinse în palmă: hai sus. Nu, nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
instinct matern excesiv sau deviat. Nu era Însă cazul Christei, care, doar Într-o cămașă a lui, Încheiată strâmb pe sânii mici, ușor muiați (doar alăptase deja de două ori), deschisese larg ferestrele, nepăsătoare la cei care o zăreau din mansarda de vizavi, și, În timp ce aduna scrumierele pline, farfuriile murdare, ceștile ciobite, turuia planuri despre viitoarea lor casă, despre viitoarea lor viață comună. Iar el asculta, flatat, ca de vestea unei avansări: confundase atunci perseverența Christei cu devotamentul și dragostea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu i-ar fi fost adresată Obersturmführer-ului Ralf Döring, rătăcit În nămeții de la Stalingrad, de unde armata noastră trimitea comunicate victorioase, ci avocatului Ralf Döring, plecat cu procesul doctorului Geiger la Frankfurt, tot nu i-ai fi povestit cât ai scormonit mansarda după jurnalul lui Walter! N-o să Îi spui nici lui Traian că mureai de curiozitate să vezi de ce se trezește Walter cu o oră Înaintea ta și se urcă tiptil În mansardă și nici peste ce ai dat acolo, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu i-ai fi povestit cât ai scormonit mansarda după jurnalul lui Walter! N-o să Îi spui nici lui Traian că mureai de curiozitate să vezi de ce se trezește Walter cu o oră Înaintea ta și se urcă tiptil În mansardă și nici peste ce ai dat acolo, sub colecția de tratate de drept penal ale tatei: insigne și broșuri despre Hitlerjugend, portrete ale Führerului și jurnalul cu coperți de piele, primit de Walter când a Împlinit cincisprezec ani și erați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]