1,101 matches
-
la Versailles la vârsta de șaisprezece ani, se lasă cucerită de plăcerile și extravaganțele vieții de la curtea regală. Cu marchizul de Guébriant și cu mareșalul de Richelieu are primele aventuri amoroase. Pe 12 iunie 1725 este căsătorită cu Florent Claude, marchiz du Châtelet (sau du Chastellet, în ortografia epocii), guvernator regal al localității Semur-en-Auxois. Aici îl întâlnește pe matematicianul de Mézières, care îi trezește pasiunea pentru matematică. În anul 1730 se întoarce la Paris. Marchizul du Châtelet, prins în ocupațiile carierei
Émilie du Châtelet () [Corola-website/Science/311010_a_312339]
-
1725 este căsătorită cu Florent Claude, marchiz du Châtelet (sau du Chastellet, în ortografia epocii), guvernator regal al localității Semur-en-Auxois. Aici îl întâlnește pe matematicianul de Mézières, care îi trezește pasiunea pentru matematică. În anul 1730 se întoarce la Paris. Marchizul du Châtelet, prins în ocupațiile carierei militare, îi acordă multă libertate, de alfel obișnuită în căsniciile familiilor nobiliare din timpul ""Regenței"" (1715-1723, în timpul minorității lui Ludovic al XV-lea), caracterizat prin libertinaj al moravurilor. Émilie are câteva aventuri de scurtă
Émilie du Châtelet () [Corola-website/Science/311010_a_312339]
-
îl aseamănă cu Pirgu descris de Mateiu Caragiale: ""Maurice îmi mânca o mare parte din timp. Metisul ăsta se lipise de mine ca un scaiete. Oricât îl zgâlțiam tot mai rămânea ceva. Ziua mă acompania la "Golden Tortoise" sau la "Marchizul de Cornouailles", seara juca șah. Când aveam rendez-vous-uri cu femei îmi dădea târcoale. Știam că-l voi găsi prim împrejurimi și că mă va pisălogi cu întrebări: cum a fost? cine a fost? în ce fel? etc. Cu fragmentele astea
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
operă în care se spune că Bellini s-a dovedit un brav discipol al lui Fabriano, din păcate, nu s-a păstrat până în zilele noastre. În anul 1441, Bellini câștigă concursul local organizat pentru obținerea dreptului de a face portretul marchizului Leonello d'Este, în detrimentul principalului contracandidat, marele maestru al epocii sale Pisanello. La revenirea sa în Veneția, Bellini pune bazele unui nou stil renanscentist în arta venețiană. Își deschide un atelier de pictură unde lucrează cu fii săi după anul
Jacopo Bellini () [Corola-website/Science/311887_a_313216]
-
pe lucrarea sa intitulată „"Madona și Leonello d'Este"”, care este recunoscută a fi una dintre cele mai bune creații ale stilului gotic italian de curte. Pictura a fost realizată, undeva, în jurul anului 1440, atunci când Bellini se afla la Ferrara. Marchizul de Ferrara, Leonello D'Este, duce de Modena și Reggio Emilia, considerat clientul tabloului (ca și donatorului acestuia), este reprezentat în genunchi în fața frumoasei, izolatei și tristei madone. Leonello D'Este este al doilea dintre cei trei copii nelegitimi ai
Jacopo Bellini () [Corola-website/Science/311887_a_313216]
-
(în ) este un atractiv parc turistic, amenajat în secolul al XVIII-lea, din comuna Wonsees, Bavaria, Germania. Deziluzionată și profund lezată de afacerea amoroasă a soțului ei (marchizul Friedrich) cu contesa Burghaus, la 13 ani după căsătorie, marchiza Wilhelmine (1709-1758), fermecată de peisajul sălbatec-bizar de stânci dolomitice erodate de lângă Burgul Zwernitz , hotărăște să amenajeze terenul stâncos ca parc de distracții. Întreaga zonă carstică i s-a părut marchizei
Sanspareil () [Corola-website/Science/311918_a_313247]
-
pe alb și pe nuanțele de albastru de Delft din Olanda. Atelierele lui Jan van Oort și Willem van der Kloet din Amsterdam au creat numeroase paneluri pentru clienții portughezi mai înstăriți, cum au fost, spre exemplu, panelurile pentru Palatul Marchizilor de Fronteira din Benfica (Lisabona). Dar cand regele Pedro al II-lea a oprit toate importurile de azulejo între anii 1687 și 1698, atelierul lui Gabriel del Barco a preluat toată producția. Ultima producție majoră din Olanda a fost livrată
Azulejo () [Corola-website/Science/311909_a_313238]
-
stilul Rococo. Exemple ce prezintă această tendință sunt reprezentate de fațadele și grădinile Palatului Ducilor de Mesquitela în Carnide (Lisabona) și de "Corredor das Mangas" în Palatul Național Queluz. În timpul reconstrucției Lisabonei după Marele Cutremur din 1755, proiect dirijat de Marchizul de Pombal, au apărut pe clădirile de curand construite paneluri de azulejo religios pentru a ocroti respectivele edificii de dezastrele viitoare. Secolul al XIX-lea În prima jumătate a secolului al XIX-lea producția de azulejo a stagnat și asta
Azulejo () [Corola-website/Science/311909_a_313238]
-
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet, (n. 17 septembrie 1743, la Ribemont - d. 29 martie 1794 la Bourg-la-Reine), a fost un filosof, pedagog, matematician, politolog, economist și om politic francez. "Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat", marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet, (n. 17 septembrie 1743, la Ribemont - d. 29 martie 1794 la Bourg-la-Reine), a fost un filosof, pedagog, matematician, politolog, economist și om politic francez. "Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat", marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei "Caritat". Familia Caritat era originară din localitatea Condorcet din "Dauphiné" Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet s-a născut la 17 septembrie 1743, la Ribemont, în Picardie. Tatăl său a
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
un filosof, pedagog, matematician, politolog, economist și om politic francez. "Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat", marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei "Caritat". Familia Caritat era originară din localitatea Condorcet din "Dauphiné" Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet s-a născut la 17 septembrie 1743, la Ribemont, în Picardie. Tatăl său a murit pe când era foarte tânăr. Mama sa, o femeie foarte credincioasă, l-a încredințat, pentru a fi educat, colegiului iezuit din Reims, apoi colegiului
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
Condorcet" - care dovedește imposibilitatea, în sistemul său, de a degaja cu certitudine o voință generală pornind de la suma voințelor individuale. Kenneth Arrow va dovedi, drept urmare, că această imposibilitate este inerentă oricărui sistem de vot: "Teorema imposibilității lui Arrow." În 1786, Marchizul de Condorcet a lucrat din nou în domeniul matematicilor (calcul integral și ecuații diferențiale), arătând un nou mod de tratarea calculelor infinitezimale. Aceste lucrări nu au fost, însă, niciodată publicate. În 1789, a publicat "Viața lui Voltaire", în care s-
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
a fost găsit mort, în celula sa. Circumstanțele morții sale au rămas enigmatice ("sinucidere, crimă, boală"). Cu prilejul sărbătorilor bicentenarului Revoluției Franceze, în prezența lui François Mitterrand, președintele Republicii Franceze, rămășițele pământești ale lui "Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet" au fost transferate, "în mod simbolic", la Panteonul din Paris, odată cu cele ale abatelui Grégoire și cele ale lui Gaspard Monge, la 12 decembrie 1989. În fapt, sicriul care ar fi trebuit să conțină rămășițele pământești ale lui
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
Bourbonilor, după prima abdicare a lui Napoleon I. În timpul „celor 100 de zile”, se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de marchiz de Valmy, după care îl numește duce și "Pair". Susține apoi revoluționarii liberali în cadrul Revoluției de la 1830, când votează pentru pedeapsa cu moartea în cadrul procesului miniștrilor lui Carol al X-lea.
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
chiar strategia impusă de Napoleon. Grouchy este însă hotărât să își urmeze ordinele "ad literam", adică "să mărșăluiască cu sabia în spatele prusacilor". Acest ordin presupunea totuși existența unui contact vizual cu inamicul sau măcar informații clare despre localizarea acesuia iar marchizul de Grouchy nu se găsea în niciuna din aceste situații. Exelmans ar fi spus: „Împăratul e angajat corp la corp cu armata engleză, nu încape îndoială. Domnule Mareșal, trebuie să mărșăluim spre foc. Sunt un vechi soldat al armatei din
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
s-a reunit cu Wellington, îl vom regăsi pe câmpul de luptă, iar din acel moment ordinul dumneavoastră va fi executat punct cu punct. Dacă nu e acolo, sosirea dumneavoastră va decide soarta bătăliei". Dornic să îndeplinească ordinele Împăratului, Mareșalul marchiz nu vrea să audă și ordonă ordonă înaintarea și apoi atacul spre sfârșitul după-amiezii, la Wavre. Totuși, mareșalul nu știe că nu are în față decât 20 000 de oameni, adică Corpul generalului prusac Johann von Thielmann, ariegarda armatei prusace
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
1505, la Reggio, naște un fiu botezat Alessandro, care de constituție slabă moare după o lună. Lucreția suferă mult, e a doua oară când nu reușește să dea un moștenitor familiei d'Este. Cumnatul său,Francesco al II-lea Gonzaga, marchiz de Mantua încearcă s-o consoleze spunându-i că va intervenii pentru ca Cesare să fie eliberat. Între cei doi cumnați naște o prietenie puternică. Francesco o invită la Borgoforte, iar ea acceptă bucuroasă. Apoi se duc la Mantova, la Isabella
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
-lea și se însănătoșește repede după naștere. Deja din vara lui 1507 relația dintre Lucreția și cumnat devine din ce în ce mai pasională și secretă și probabil cei doi s-au întâlnit în secret. A mării riscurile acestei relații, era și rivalitatea dintre marchiz și ducele Alonso. În săptămânile care au urmat nașterii, e interceptată o scrisoare a Lucreției, în care ea-și exprimă speranța într-o împăcare între cei doi, astfel Gonzaga putea s-o viziteze fără să se ascundă. Un anume Masino
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
profano". După patru ani de războaie, Lucreția e schimbată: poartă mereu sub haine un ciliciu, nu mai poartă rochii decoltate, merge des la biserică, ascultă slujbe religioase în timpul meselor. Într-un final aderează celui de-al treilea ordin franciscan împreună cu marchizul de Mantua. Toate acestea nu o împiedică să rămână de mai multe ori însărcinată: în 1515 dă naștere unei fetițe, botezată Eleonora, iar în 1516 unui fiu, Francesco. Numeroasele sarcini alternate cu avorturi nu-i alterează frumusețea, dar îi slăbesc
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
mai scurt. Laurent de La Vallière a murit în 1651 lăsând familia plină de datorii, iar mama ei o trimite la o mănăstire la Tours, unde trăiau două mătuși călugărițe. În 1655, văduva lui s-a căsătorit cu Jacques de Courtarvel, marchiz de Saint-Rémy, care avea funcția de prim majordom al lui Gaston, Duce de Orléans, fratele mai mic al regelui Ludovic al XIII-lea. Noua familie s-a mutat la Blois, la curtea lui Gaston. Între 1655 și 1661 Louise împreună cu
Louise de la Vallière () [Corola-website/Science/312839_a_314168]
-
chemat și i-a dat Sfântul Maslu. La 2 dimineața în 30 iunie 1670, după o lungă agonie, Henrietta a murit . S-a spus că Chevalier de Lorraine (marea dragoste a lui Filip), intrigant notoriu și lipsit de scrupule și marchizul d'Effiat ar fi fost complici și ar fi otrăvit-o pe Henrietta. Unii martori au spus că "Madame" a fost cuprinsă de dureri teribile imediat după ce a băut ceașca cu cicoare. Ipoteze recente sugerează posibilitate unei porfirii acute intermitente
Anne Henrietta a Angliei () [Corola-website/Science/312838_a_314167]
-
Zvonurile de la Curte spuneau că de fapt Filip avea ca metresă pe Laura Mancini, nepoata lui Mazarin și mama ducelui de Vendôme, mai târziu un soldat cu succes notabil și homosexual. Un alt iubit al lui Filip era Antoine Coiffier, marchiz d'Effiat. Acesta a intrat în viața lui Filip ca "capitaine des chasses" și a locuit în casa lui până la moartea lui Filip. Scandalul în care a fost implicat Filip a pălit în fața atenției acordată căsătoriei regelui. Mazarin a început
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]
-
dezamăgire, a fost botezat Anne Marie la 8 aprilie 1670 de episcopul de Vabres. Când regina Henriette Marie a murit, Prințesa Anne a Angliei a venit să locuiască cu Filip și Minette până la decesul Minettei. Ulterior, Cavalerul de Lorena și marchizul d'Effiat au fost acuzați că au otrăvit-o pe Minette, deși autopsia a arătat că Minette a murit de peritonită, cauzată de un ulcer perforat.. După moartea soției sale la 26 de ani, prințesa palatină Anna Gonzaga, aranjează cea
Filip al Franței, duce de Orléans () [Corola-website/Science/312841_a_314170]
-
de Blois", titlu deținut anterior de sora să vitregă, Mărie Anne de Bourbon, fiica recunoscută a lui Ludovic și a Louisei de La Vallière. În actul de recunoaștere, numele mamei n-a fost menționat deoarece Madam de Montespan era căsătorită cu marchizul de Montespan care ar fi putut cere paternitatea copilului. În timpul nașterii sale, relația dintre părinții ei era pe sfârșite din cauza posibilei implicări a Doamnei de Montespan în "Afacerea otrăvurilor". Frații ei mai mari Louis Auguste și Louise Françoise au fost
Françoise-Marie de Bourbon () [Corola-website/Science/312846_a_314175]
-
bine mă căsătoresc cu el decât să ajung în mănăstire". Se căsătoresc în 4 aprilie 1652, iar căsătoria durează opt ani. Cultivat, prieten cu numeroși artiști, salonul său era frecventat de cele mai prestigioase nume ale Parisului: mareșalul d'Albret, marchizul de Villarceaux, abatele de Choisy. Ea îi va cunoaște pe Jean Racine, Madame de Sévigné și pe Madame de Montespan, viitoarea favorită a lui Ludovic al XIV-lea, din 1667-1679,dându-i șapte fii. În 1660, la decesului lui Scarron
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]