5,243 matches
-
Marica Brâncoveanu a reușit să aducă în țară osemintele voievodului, înmormântându-le în una din ctitoriile soțului ei, biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București. De teamă să nu fie profanat de turci, mormântul a fost acoperit cu o lespede de marmură albă, fără însemnele domnești. Doar inscripția discretă cu stema Țării Românești și candela de argint de deasupra mormântului au fost singurele indicii, pe care 200 de ani mai târziu le-a descifrat Nicolae Iorga, că acolo odihnea Sfântul Martir Constantin
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
discreție Olimpia, mai întremată după ce inspirase aer proaspăt, mare minune, Sașa s-a înduplecat să ne facă cinste!... Din pricina vremii posomorâte, gelateria lui Beliov era aproape goală. Ne așezaserăm într-un colț la o masă rotundă, având tăblia dintr-o marmură albă cu vinișoare roz. Scaunele din jurul ei erau de metal, niște perinițe pufoase protejau însă posteriorul clienților de răceala acestuia. O chelneriță nurlie, cu bonețică și șorțuleț alb, se prezentase cu promptitudine să ne ia comanda. Pe Beliov îl cunoștea
VLASIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383119_a_384448]
-
Ipostaze > NEVER Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1147 din 20 februarie 2014 Toate Articolele Autorului Nevermore Nu mai era sigur pe nimic, numai creierul îi lucra febril. Mai febril ca niciodată. Îi trimitea ghirlande de metafore, fragmente de marmură, diamant, iar ea tăcea ca un sfinx. „Un sfinx trebuie spart, să vedem ce este înăuntru”. Se gândea el. Dar distanța ca și timpul ca și indiferența ucid sentimentele cum mor păsările în zborul lor spre sud, prinse de un
NEVER de BORIS MEHR în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383243_a_384572]
-
Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe marele banc central, acoperit de o placă din marmură, zăceau câteva mojare de diferite dimensiuni, din piatră, din bronz și din lemn, și apoi o serie de plite pe care fierbeau ulcele și retorte din cupru, emanând un subțirel abur aromatic. Un cuptor dintr-un material refractar emitea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la curent cu cele ce se petreceau la Cei Patruzeci de Martiri și că Bruno era pierdut. Și poate că și el, acum, se gândi el lipindu-se și mai tare de coloană. Și-ar fi dorit să dispară În marmură. Nu știa dacă Noffo era deja prezent atunci când el intrase. Dacă așa era, de acum era prea târziu pentru orice. Nemernicul acela l-ar fi putut acuza de complicitate cu nebunia aceea. Nu putea lăsa o asemenea armă În mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
petrecuse pe acele semne, cu conștiința și cu simțurile orbite de lascivitate? Cerul Paradisului... Dar exista cu adevărat un Paradis pe undeva, În afară de acea obscenă parodie de piatră, unde șteoarfele dormeau cu amanții lor ocazionali? Ici și colo, piesele de marmură dispăruseră, Însă traseul astrelor era Încă vizibil, și chiar dinaintea lui se contura orbita arcuită a Venerei. Zeița Își străbătea cerul despuiată, călare pe o stea. Trecu de cercul lui Marte și de al lui Jupiter. Apoi Saturn și pulberea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se opri. Sau... nu cumva femeia cunoaște secretul transmutării aurului? Asta v-a sustras? Călugărul nu răspunse. Pentru o clipă, păru pe punctul de a dezvălui altceva, dar apoi, cu un gest brusc, Își Îndreptă umerii firavi. O expresie de marmură Îi coborâse din nou peste chip. — Asta voiam să Îți spun, declară el ridicându-se. Suntem Încredințați că cererea noastră va fi primită cu solicitudine. E ultima ocazie de care dispui de a Îndrepta opinia pe care ne-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
boierești se lăsară asupra blidelor de Lipsca și începură a gusta cu mișcări stăpânite obișnuitul borș grecesc. Un sunet plăcut, un zvon ușor de linguri căutând bucățile de carne se înălța spre uriașul tavan boltit sprijinindu-se pe pilaștri de marmură construiți cu sudoarea poporului. Cu glas scăzut, cuviincios, invitații schimbau între ei impresii, informații, solnițe, ardei iuți. Lângă bi-vel-vornicul Drăguțescu, mărunțica sa nevastă mânca grijuliu, abia deschizându-și gurița spre a primi lichidul călduț, delicios, din lingură. înghiți cu gingășie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise fără să vrea cărarea și că e pe cale s-ațipească. Se-așeză pe o bancă de marmură și-și frecă încet cu podul palmei ochii obosiți, căprui. Dintr-un Fraxinus excelsior pogorî în zbor frânt un sticlete și i se așeză pe un genunche, ciripind. Papa îl mângâie pe cap și pe spate, își țuguie buzele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai puteai să suferi, să te emoționezi. Ei stăteau acolo grupați militărește ca un batalion pe loc repaus și nu aveau nici o șansă de eliberare pentru că erau Încorporați În eternitate. Ceva mai jos aceeași ordine perfectă, morminte identice, lespezi de marmură neagră sau albă cu inscripții aurite - o sobrietate austeră care nu se distingea de cea dinainte decît prin numele maghiare gravate pe cruci. Doar Înspre vale, unde povîrnișul devenea mai abrupt, mormintele, străjuite la fel de pietre funerare cu litere de bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără pereche, doamna albă cu umbrela. Nici un nume, nici o dată, intrată În unica, eterna identitate a frumuseții ei. Nimic care să ateste urmele vreunei vremelnicii pămîntene, doar jos, parcă strivit sub botinele mici de marmură, numele unui artist florentin din secolul trecut. Oare mă veți iubi voi umbre ale viitorului, ale căror ochi, ale căror mîini sînt pentru mine mai abstracte decît ecoul unei explozii solare? Voi nevăzîndu-mă niciodată, neștiindu-mi discreția pasului și politețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu voi simți pic de violență în educația care mi se va da. M-au trimis afară și a trebuit să aștept în fața ușii. Când a venit să mă ia, era fericită. M-a condus zâmbind pe treptele lungi de marmură ce duceau la etaj. Dincolo de ferestrele coridorului se ridica o pădure și se însera. S-a oprit la etaj. M-am uitat pe geamul pe care am văzut copacii și totodată oglindirea chipului ei. — Minunat - am spus eu, dar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
trei coloane. Provincie romană. Fără măcar un templu, doar un pridvor de casă patriciană. Mai multe mii dintre acestea se odihneau acolo sub pământ, nu trebuia decât să sapi. Astea erau datele pe care le cunoșteam. Și că era din marmură, pe care mușchiul crește repede la miazănoapte. Dar Amália s-a angajat să o curețe. După cum îți spun, i-am priponit-o la cap. O coloană de un stânjen înfiptă în noroi. De unu patruzeci deasupra, iar dedesubt până pe lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pui. Niciodată nu am înțeles cum puteau să vândă mâncarea atât de ieftin, nimic nu depășea cincizeci de cenți. Probabil că nu plăteau chirie pentru clădirile pe care le foloseau. Barul era tot pe strada asta. Avea fațada acoperită cu marmură falsă și firme luminoase din neon în jurul ușii și al geamurilor. Niciodată n-am văzut cum arată pe dinăuntru fiindcă era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
firme luminoase din neon în jurul ușii și al geamurilor. Niciodată n-am văzut cum arată pe dinăuntru fiindcă era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de primul etaj. Marmura și neonul se opreau acolo, iar restul până la acoperiș era acoperit cu placaj și cartoane, maro și gri. Sus acolo erau trei ferestre mari și lungi, care dădeau într-un balcon de lemn, ca la toate clădirile vechi din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de jur-împrejurul camerei. Nimeni nu părea doritor să îmi întâlnească privirea. —Tom? am spus. Tu vorbeai cu ea aseară. Și-a ridicat pentru o secundă capul. Mi-aș fi dorit să nu facă asta. Arăta ca propria mască mortuară, făcută din marmură cerată de origini antice. Poate i s-ar fi potrivit unei persoane cu o structură osoasă impecabilă, dar fața lui mare și îndesată de irlandez nu era demnă să o poarte. Ochii lui, care de obicei erau de un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai cum să le greșești. Ochii lui Lee priveau goi înspre cerul alb ca hainele ei, alb ca și pielea. Jacheta pufoasă în care era înfășurată, confortabil și protector, nu-i mai ținea de cald. Era vânătă și înghețată ca marmura, pielea și corpul ei erau țepene; inflexibile, reci, toate păreau să fie la locul lor, la prima vedere, dar ea nu mai era deloc. Și dacă doar atât a mai rămas, corpul ei, setul de cercei mici și albi, dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dacă m-aș fi gândit. Nu ar fi fost evident pentru cineva care nu o cunoștea pe Lee, dar eu o cunoșteam și, deci, știam cât de ordonată îi plăcea să-și țină bucătăria. Cabineții din inox cu blat de marmură erau la fel de strălucitori ca întotdeauna, podeaua cu gresie albă fusese măturată și spălată de curând. Cu toate astea, pe unul din blaturi, erau teancuri de cutii de cereale, de zahăr, de făină, de orez și de biscuiți, cartonul lor lucios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
care am sunat iar, urmând un nou set de bușituri în ușă. Nimic încă. Fir’ar. Am strigat: — Domnișoară Jackson? Sunteți acasă? Mi-am auzit vocea, șocant de puternică în liniștea de acolo, cu ecou de-a lungul coridorului de marmură, până la ușile de mahon de la intrare. Nici un răspuns. Eram gata să renunț când, de după ușa apartamentului vecin se iuvi un cap. Era capul unei femei, curioasă ca o maimuță. Restul corpului ieșise puțin încovoiat și cu sfială, ca și cum în orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
negre elegante pe care le pusesem acolo cu grijă, pentru nevoi de genul ăsta, mi-am scos cagula și am demarat. Clădirea McCott Shaw, situată chiar lângă Great Portland Street, era fără îndoială o companie corporatistă. Fațada impunătoare era din marmură rozalie, care la parter era sculptată în coloane dând impresia unor gardieni aliniați în tăcere în fața clădirii. Ferestrele erau fumurii; la fel și ușa imensă. Era o adevărată pată neagră înrămată de un arc masiv, în stil gotic, din marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
marmură rozalie, care la parter era sculptată în coloane dând impresia unor gardieni aliniați în tăcere în fața clădirii. Ferestrele erau fumurii; la fel și ușa imensă. Era o adevărată pată neagră înrămată de un arc masiv, în stil gotic, din marmură roz. Nici un mâner, nici o sonerie. Per ansamblu efectul era cel al unui palat de zahăr creat de Charles Addams într-una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție de ușă. S-a despicat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
într-una din zilele lui proaste. Am traversat strada și m-am apropiat cu precauție de ușă. S-a despicat de la mijloc, deschizându-se. Impresionant. Recepția avea dimensiunile unui teren de fotbal, pavat cu și mai mulți metri pătrați de marmură roz. Un birou enorm în formă de semicerc lua curba în mijlocul camerei, ca un val roz imens care s-a spart de perete și s-a întărit acolo. în spatele lui stătea o femeie cu părul prins într-o perfectă coafură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Archer. * * * Nu mi-a oferit nimic de băut. Mi s-a părut destul de nepoliticos. Dar poate nu avea bar. Biroul părea atât de nou de parcă l-ar fi ținut de bun și ea de fapt lucra altundeva. Nici urmă de marmură roz la etajul trei. Aici pereții erau gri deschis și mobila neagră din module. Foarte liniștitor. Pe pereți atârnau tablouri înrămate ale lui Monet, fără îndoială aduse la grămadă de către decorator, în timp ce pe birou se afla numai o presă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
s-ar fi putut întâmpla? 14tc "14" Bănuisem că Laura Archer va pleca dis-dedimineață de acasă și avusesem dreptate. La șapte și jumătate ieșise din căsuța ei curată, urcase în taxiul care o aștepta și fusese dusă la castelul de marmură roz unde lucra. Laurei Archer îi plăceau taxiurile. Din fericire mă oprisem înainte să-mi cumpăr un pateu cu brânză și un espresso, așa că eram bine înarmată ca să o aștept în fața castelului roz să iasă din nou. Mă hotărâsem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]