1,813 matches
-
aceea se arăta plăcută, dar abia începuse Luna a Doua. La căderea serii, când lămpile începeau să licărească rece, pe Hanbei îl apuca, din nou, tusea. În timpul nopții, Oyu trebuia să se ridice de mai multe ori pentru a-i masa spatele. În apropiere erau și alți vasali, dar Hanbei nu voia să-i lase să se ocupe de el în felul acesta. — Cu toții sunt oameni care vor călări alături de mine în luptă. Nu s-ar cădea să le cer să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ocupe de el în felul acesta. — Cu toții sunt oameni care vor călări alături de mine în luptă. Nu s-ar cădea să le cer să frece spinarea unui bolnav, explica el. În noaptea aceea, Oyu se sculă din nou, pentru a masa spatele fratelui ei. Ducându-se în bucătărie pentru a-i pregăti medicamentul, auzi dintr-o dată, un zgomot dincolo de ușă, de parcă cineva ar fi atins vechiul gard de bambus. Oyu ascultă cu atenție. Auzi afară șușoteli. — Văd lumină. Stai o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că într-o noapte, când se plictisea, l-a invitat pe Maimuțoi și i-a dat sake, iar când s-a săturat de băutură, unchiul meu s-a culcat. Apoi, când i-a cerut Maimuțoiului să vină și să-i maseze picioarele, Maimuțoiul nostru plin de tact s-a supus bucuros. Tuturor celor de față le pierise starea de euforie plăcută. Chipurile le păleau, în timp ce în gură simțeau un gust acru. Nu era o situație oarecare. Se prea putea ca, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Cu douăzeci de ani în urmă, maimuțoiul ăsta bătrân avea reputația de a se pricepe la masaj și toți cei din clanul Oda mă puneau să le frec oasele. Picioarele Seniorului Katsuie n-au fost singurele pe care le-am masat. Și apoi, când mi se dădeau ceva dulciuri ca răsplată, ce gustoase erau! Mă apucă nostalgia, nostalgia după gustul acelor dulciuri, râse el din nou. — Ai auzit, Unchiule? întrebă grandios Genba. Dă-i ceva bun lui Hideyoshi. Dacă-i ceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când mi se dădeau ceva dulciuri ca răsplată, ce gustoase erau! Mă apucă nostalgia, nostalgia după gustul acelor dulciuri, râse el din nou. — Ai auzit, Unchiule? întrebă grandios Genba. Dă-i ceva bun lui Hideyoshi. Dacă-i ceri să-ți maseze acum picioarele, s-ar putea chiar s-o facă. — Nu întrece măsura cu jocul ăsta, Nepoate. Ascultă, Senior Hideyoshi, îi arde doar de glumă, atâta. — Nu face nimic. Păi, chiar și acum masez ocazional picioarele unei anumite persoane. — Și cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi. Dacă-i ceri să-ți maseze acum picioarele, s-ar putea chiar s-o facă. — Nu întrece măsura cu jocul ăsta, Nepoate. Ascultă, Senior Hideyoshi, îi arde doar de glumă, atâta. — Nu face nimic. Păi, chiar și acum masez ocazional picioarele unei anumite persoane. — Și cine să fie aia? întrebă Genba, cu un rânjet disprețuitor. — Mama mea. Împlinește șaptezeci de ani, anul ăsta, iar a face asta e o plăcere unică pentru mine. Dar, de vreme ce am fost atâția ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-o lovească damblaua și alte alea, pe ea și coapsele ei suple și bronzate. I-a luat o veșnicie să se demachieze și apoi să-și întindă crema pe față cu vârful degetelor, să-și mângâie și să-și maseze ușor pielea. în rarele ocazii când mă demachiam, nu făceam mai mult decât să-mi trântesc pe față o mână de cremă răcoroasă - cam așa cum face olarul când aruncă boțul de lut pe roată - pe care o întindeam cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mâini? m-a întrebat el agitat. —De ce? Pentru că începe ora de BUCĂTĂRIE, a țipat el cu ochii măriți de mirare văzându-mă atât de toantă. E sâmbătă dimineață, deci e TIMPUL pentru hobby-uri! Mirajul acela în care cineva îmi masa ușor punctele de presiune s-a disipat până s-a evaporat complet. Nu eram deloc încântată. De la cursul de bucătărie nu mai era decât un pas până la cursul de împletit coșuri de nuiele. —E foarte distractiv, mi-a zis cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simplu înlăuntrul meu. Incapabilă să mai suport, am început să scotocesc prin geantă în căutarea Valiumului. Asigurându-mă că taximetristul nu știa ce fac, am ridicat pe furiș capacul și am scos vreo două pastile. în timp ce mă prefăceam că-mi masez fața, mi le-am îndesat în gură. După care am așteptat să-mi treacă frica. La ce număr vrei s-ajungi? l-am auzit pe asasinul meu întrebându-mă. Când m-am uitat pe fereastră, mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și am sunat-o pe Vivian. — Ei, păi era și timpul! a cârâit Vivian, răspunzând după primul apel. Sunt furioasă, Claire, fu-ri-oa-să! Am auzit o voce în fundal. — Nu! Ți-am spus să nu te atingi de labele picioarelor, retardatule! Masează-mă doar pe gambe. De ce e așa de greu de priceput?! Ascultă, Claire, trebuie să vorbim mâine dimineață, fiindcă acum e un moment prost. Eu încerc să trăiesc aici, știi?! Nu pot să las totul baltă numai pentru că atunci ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja aici, palid, tremurând, cu brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pantofii ei cu toculeț. E Îmbrăcată În jeanși roz deschis și un top alb și e, ca Întotdeauna, perfect bronzată și aranjată. Teoretic, lucrează la o galerie de sculptură. Dar, practic, toată ziua are treabă să-și epileze, penseze sau maseze diverse părți ale corpului și e plecată la Întâlniri cu bancheri importanți, despre care știe exact cât câștigă, Înainte să accepte să se vadă cu ei. Mă Înțeleg bine cu Jemima. Mă rog, destul de bine. Singura mea problemă e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la Kafka, Joyce ș.cl.; în oră, proful nu stătea niciodată pe scaunul lui de la catedră, umbla cu pas neauzit în niște pantofi moi pe culoarul dintre bănci și numai ce ne trezeam cu el în spate, aplecat peste trupurile noastre, masând un omoplat, șoptind Ce faci, iepuraș, iar nu iei notițe? Asta o spunea numai băieților, fetele nu păreau să-l atragă. unsprezece Se făcea că locuiam tot cu maman și Anton, în altă casă, mai spre marginea Bucureștilor, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
toți investitorii. Trebuie să fiu pregătit. — Ești pregătit! îi răspund. Nu trebuie decât să fii relaxat. Dacă lucrezi toată noaptea, mâine o să fii obosit, încordat și deprimat. Mă duc la el, îi iau paharul din mână și încep să‑i masez umerii. Haide, Luke. Chiar ai nevoie să‑ți iei liber în seara asta. Pun pariu că Michael ar fi de acord. Nu? — Mereu îmi spune să nu mai fiu așa încrâncenat, recunoaște Luke după o lungă pauză. — Păi atunci, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în mână. Asistenții lui le cheamă pe participante după numere. El le privește cu chipul lipsit de orice expresie. Tinerele fac tot ce le stă în putere ca să-și învingă teama de scenă. O fată respiră adânc, în timp ce celelalte își masează gâtul. Lan Ping așteaptă, cu inima bătându-i cu putere. Nu e la fel de emoționată cum credea că va fi. Reflectează la timpul petrecut în închisoare. Ce poate fi mai înspăimântător de-atât? Zâmbește. Domnul Zhang Min observă diferența. Se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și al tău. L-am rugat să reziste și să profite de ocazie pentru a se constitui într-un exemplu pentru tineretul țării. Acesta este momentul în care Mao se apleacă spre mine și își pune mâna pe umărul meu. Masând ușor, îmi șoptește: Mă simt binecuvântat că te am alături de mine. Ești foarte obosită? Nu vreau să te pun la muncă până mori. Ce-ai zice de-o vacanță? Eu plec mâine. Vrei să vii și tu? Mi-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
toată familia, pentru câteva zile, În orășelul nostru, la vila unui prieten al lui Victor. Nu mi-ai spus de fapt cum ai petrecut acolo. Ai putut să faci puțină mișcare, să respiri aer curat? —Mișcare?! Cu cine? Când? Acolo masa reprezenta momentul central, nucleul zilei, și ea Înghițea de fapt totul! „Momentul” nu e deloc bine spus, pentru că mesele durau ore și ore. Urma refacerea, iar apoi altă masă! Ani de zile, aici, dusesem dorul ospețelor tradiționale de acest gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Era o formă de terapie care dăduse rezultate bune în unele cazuri. Marioritza se opri în ușa laboratorului, apoi se așeză, așa cum obișnuia, cu fundul pe masa lui de lucru. Guibert luă loc în fața ei, pe un trepied, și îi masă ușor tălpile. ― Aici e o altă lume, Guibert, oftă ea. Am început să redescopăr unele stări pe care le credeam cu totul moarte... Vechi senzații din copilărie și adolescență... Se opri. Guibert era medicul, prietenul, confidentul și omul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de acolo. Ce faci înăuntru? Zgâria la ușă. Hai odată, spuse, bufnind. Grăbește-te. Ne trebuie uleiul. Acum că li se uscase părul, fusese trimisă de celelalte unsprezece doamne să ia sticla cu ulei de păr; erau nerăbdătoare să-și maseze capetele cu ulei parfumat înainte de a se apuca de sarcina lungă și dureroasă a pieptănatului și aranjatului în spirale și cocuri. Oh, era oare dragoste? Surorii celei mai mici i se alăturaseră câteva dintre cele mai mari. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
aflat în nevoie e un prieten care trebuie evitat" Întinzând piciorul stâng și ridicându-l puțin în sus, Julia a închis ochii lăsând valurile de relaxare s-o inunde, în vreme ce maseorul își făcea numărul magic. Julia cerea întotdeauna să fie masată de bărbați. Nu suporta efectul de lăptucă al mâinilor de femeie. Ea voia să SIMTĂ presiunea aplicată asupra pielii, presiunea aceea care-o descotorosea, prin masaj, de micile probleme ale vieții. Nimeni nu putea spune însă care erau micile probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
iar eu și tata am primit împreună un pașaport, ca să plecăm în Italia. Nu boala mă durea, ci pantoful. Tata știa asta, mi-a desfăcut cu o mâna șiretul, și-a strecurat degetele în pantof și a început să-mi maseze piciorul. Roma. Privit din spate, tatăl meu arăta ca un actor italian. Unul faimos. Mai demult, văzusem un film cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fântânii. Degetele de la picioarele Annei aveau viață. Degetele mele n-aveau viață, le-o furase boala cu nume de om. Stăteau unul lângă altul, cuminți, ca frumoasa din pădurea adormită sub puterea vrăjii. Când mă dureau picioarele, mama mi le masa cu oțet, pe urmă le înfășura în prosoape calde. Pulpele Annei sfredeleau apa, aproape așteptam ca părul ei brun să se facă blond și sânii să-i crească încă o dată pe-atât. Atunci aș fi lăsat-o să mă strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ea „slavă Domnului” și m-a îmbrățișat strâns. Mi-a luat fața în palme și mi-a privit-o din toată părțile. Rezultatul a părut s-o mulțumească, pesemne că eram imun la cutremure. Și-a scos pantofii, și-a masat picioarele și le-a acoperit cu o pătură. Unchiul a repetat ce ne povestise nouă la început. Pe măsură ce trecea timpul, în subsol se făcea tot mai cald. În aer pluteau doar sunete ieșite din aparatul de radio și aburi. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Mickey Mouse în tovarășul și acela în iepurele din Țara Minunilor și iepurele în Winnetou și Winnetou în tata și tata în mama. De fiecare dată când se va face lumină, unul din ei va sta pe bancheta din față, masându-mi picioarele. Am încercat să prind momentul când mama avea să se preschimbe pe întuneric în Mickey Mouse, dar înainte să reușesc, am adormit. Așa am ajuns în orașul Covasna. De la Covasna am fost luați de mașina clinicii. Șoferul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
simțit vreun miros niciodată. Mă las pe spate și simt cum crește durerea din pantof. Pantoful ortopedic îmi strânge piciorul ca un clește. La Veneția, tata mi-ar fi descheiat șiretul, ar fi băgat mâna înăuntru și mi-ar fi masat piciorul, însă acum eu n-am voie să fac nici o mișcare și mama e mereu ocupată cu hârtiuța aceea. Dacă tata a fost arestat, înseamnă că de câteva minute e deja disident și ceva mai rău nu pot să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]