46,957 matches
-
orizontul de așteptare al celor care deschid Memoriile sale. S-a vorbit, în ceea ce-l privește, despre accesele de megalomanie și recunosc că mi-am creat o anume așteptare și din această perpectivă, cu atât mai mult cu cât formula memoriilor are, spre deosebire de jurnal, avantajul (deși adesea e vorba de un handicap) că scriu trecutul prin prisma prezentului. Cu alte cuvinte, există în cazul memoriilor tentația de a-ți "lucra" discursul și Nicolae Breban nu i-a rezistat, convenția potrivindu-i
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
am creat o anume așteptare și din această perpectivă, cu atât mai mult cu cât formula memoriilor are, spre deosebire de jurnal, avantajul (deși adesea e vorba de un handicap) că scriu trecutul prin prisma prezentului. Cu alte cuvinte, există în cazul memoriilor tentația de a-ți "lucra" discursul și Nicolae Breban nu i-a rezistat, convenția potrivindu-i-se ca o mănușă. Nu e vorba - Doamne ferește! - despre o modificare a faptelor trecutului, dar de o distribuție anume a accentelor astfel încât rememorarea să
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
accentelor astfel încât rememorarea să sugereze clar destinul unui Ales (ca să folosesc titlul unui roman de Th. Mann, unul dintre "preoții nobleței și rolului prometeic al individului în istoria faptică" cum pompos îl descrie Breban). Mai întâi aspectul așa-zis ideologic. Memoriile se vor o radiografie mai lejeră a anilor '60-'70, cu foarte multe digresiuni ajungând deseori în prezent, și a propriei cariere (volumul se deschide cu mărturisirea intenției de a reabilita acest cuvânt) ca expresie a vocației și luptei intelectualului
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
prezent, și a propriei cariere (volumul se deschide cu mărturisirea intenției de a reabilita acest cuvânt) ca expresie a vocației și luptei intelectualului ambițios cu vicisitudinile istoriei. Din cauza acestei permanente relaționări - subiectul pare de fiecare dată celălalt -, ambele nivele ale Memoriilor sunt ratate. Radiografia epocii, deopotrivă literare și politice, este plină de truisme, se face opțional, fără nerv și fără talentul de a reconstitui istoric, o paradă de lucruri știute spuse pe tonul unui didacticism enervant, în timp ce partea autobiografică nu trece
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
zacă aici și trec să discut latura biografică ce determină, de fapt, eșecul unei relatări mai tensionate a comunismului. Nicolae Breban este victima propriei imagini. Scriitorul nu rememorează etapele carierei sale, ci le dă ca exemplu. Pentru Nicolae Breban, autorul Memoriilor, Nicolae Breban, subiectul rememorării, este un personaj peste puterile lui. Un simbol, un erou popular, fără intimitate, frumos, înzestrat, tenace, fără slăbiciuni sau, dacă le are, ele nu sunt tocmai slăbiciuni, ci calități brute. Un mit. "Vigoarea omului, a speciei
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
despre sine, o face cu deferență, oprindu-se la suprafața lucrurilor parcă pentru a nu se deranja. Portrete, considerații asupra moralității sau valorii literaturii prietenilor scriitori (ce dă cu o mână se asigură că ia cu cealaltă), evocări (lamentabile, apropo)... Memoria e strict supravegheată, funcționează igienic, nu ne vorbește despre Breban decât indirect. Nicolae Breban se simte bine numai în ficțiune, acolo unde controlul îi aparține total. Scriitorul mitoman nu e interesat de adevăr, deși vorbește în numele lui. Confesiunea l-ar
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
vorbește despre Breban decât indirect. Nicolae Breban se simte bine numai în ficțiune, acolo unde controlul îi aparține total. Scriitorul mitoman nu e interesat de adevăr, deși vorbește în numele lui. Confesiunea l-ar expune subiectiv, nerelevant. De aceea, în aceste memorii există doar ca persoană publică, memoria nu e retrospectivă ci defensivă și preventivă, nu lucrează atât pentru contemporani - deși, în primul rând, lor li se adresează - cât pentru postumitate. Teama ca nu cumva vreun reproș să rămână nerespins, iar generațiile
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
Breban se simte bine numai în ficțiune, acolo unde controlul îi aparține total. Scriitorul mitoman nu e interesat de adevăr, deși vorbește în numele lui. Confesiunea l-ar expune subiectiv, nerelevant. De aceea, în aceste memorii există doar ca persoană publică, memoria nu e retrospectivă ci defensivă și preventivă, nu lucrează atât pentru contemporani - deși, în primul rând, lor li se adresează - cât pentru postumitate. Teama ca nu cumva vreun reproș să rămână nerespins, iar generațiile ce vin să-i uite contribuția
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
nu e retrospectivă ci defensivă și preventivă, nu lucrează atât pentru contemporani - deși, în primul rând, lor li se adresează - cât pentru postumitate. Teama ca nu cumva vreun reproș să rămână nerespins, iar generațiile ce vin să-i uite contribuția. Memoriile devin, astfel, un memoriu de activitate de un didacticism ticăit. Un "pretext biografic", cum îi scapă la un moment dat: "Eu exist nu atât prin istoria vieții și a carierei mele, cât mai ales prin cărțile mele." Fanii săi nu
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
o fantoșă care nu există decât pe scena artei. Căci acesta este sensul vieții lui Nicolae Breban: Opera, Creația monumentală. Nu viața, ci "construcția magistrală a Vieții și a Ființei". De aceea opera lui Breban ia fața comunismului în aceste memorii în care umanismul creatorului ar fi trebuit să-i învingă pe fiecare pagină vanitatea. Abia acela ar fi fost semnul unui scriitor cu adevărat mare. Sensul vieții este cea mai slabă carte a lui Nicolae Breban și nicidecum un op
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
militari, dar nu au tras deloc în direcția autorităților nou constituite, nici un lider al FSN nefiind măcar rănit? Pe măsură ce timpul se scurge șansele de a afla răspunsuri la aceste întrebări devin utopice. Martorii dispar, detalii, poate relevante, se șterg din memorie, amintirile devin tot mai vagi. Și uite așa începem să vedem cu alți ochi cinic-înțeleapta povață iliesciană: Nu s-a aflat încă nici măcar tot adevărul despre asasinarea lui Kennedy și voi vreți să știți..." Alergăm bezmetic într-o tranziție fără
Revoluție și/sau conspirație? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12062_a_13387]
-
a-l informa "cine suntem și ce dorim", iar Nicolae Militaru propunea definirea FSN drept "organ de partid și de stat" (fapt ce a atras o replică devenită celebră a lui Petre Roman: Asta sună ca dracu'!"). Mai avem în memorie fobia noilor autorități față de anemica opoziție de la începutul anilor '90 și spaima de eventuala revenire în țară a Regelui Mihai, periodicele campanii de cumințire a intelectualității prin intermediul muncitorilor de la IMGB și al minerilor, sub părinteasca oblăduire a președintelui ales ("emanație
Revoluție și/sau conspirație? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12062_a_13387]
-
raporturile se inversează; expoziția se transformă în spațiu, iar Cetatea în obiect. Altfel spus, artiștii și lucrările lor au, în această ecuație, rolul fundamental de a redimensiona prezența Cetății, de a debloca retina și de a transfera un sit din memorie în actualitate. Atît pentru comunitatea locală, cît și pentru vizitatorii întîmplători sau avizați, Cetatea medievală Cîlnic , datînd din sec. XIII, s-a resocializat și a dobîndit spontan o nouă dinamică. Prin animație, zidurile au devenit transparente, spațiile vide s-au
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
relația exponatului cu spațiul reprezintă un abuz al spațiului și o răbufnire, din adîncul conștiinței ideologilor care au conceput întregul discurs, a cine știe ce frustrări legate de trista lor istorie personală. În loc să denunțe și să exorcizeze depozitele, inerțiile și reflexele unei memorii legate traumatizant de experiențele noastre colective și individuale, proaspătul Muzeu Național de Artă Contemporană nu face decît să resemantizeze orizontul și simbolistica totalitară, să se transforme subtil în elogiu și să reconvertească semnalele disparate într-un amplu sistem mitologic. În
De ce este un eșec Muzeul Național de Artă Contemporană? (o întrebare cu zece variante de răspuns) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12078_a_13403]
-
uriașe, din America de Sud pînă în Nordul înghețat, iar unele dintre personajele care iau parte la ea au trăit în epoci diferite. Astfel privite lucrurile, Relatare despre Harap Alb devine un soi de carte a cărților în care este condensată întreaga memorie culturală a lumii, din antichitate pînă în zilele noastre. Fiecare personaj al cărții are trăsături, gesturi sau replici care fac cu ochiul spre alte personaje din istorie sau literatură. Nu este însă vorba, cum s-ar putea înțelege, despre un
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
valul excitării. - "Perversiunea nu este forma bestială a erotismului, ci partea sa civilizată: copulația este demnă de animal, numai devianța este umană, impunând o măsură barbariei organelor, și construiește o artă complexă altoită pe o natură simplistă", cită exact din memorie diavolul bibliotecar juisând cu ochii închiși de plăcere. Câtă inteligență persuasivă! - Alo!? Lăsați devianța sexuală. Ascultați continuarea! După arderea pe rug a lui Gilles de Rais, toscanul Prelati a fost condamnat la închisoare pe viață. A reușit însă să evadeze
Orori între copertele Bibliotecii Iad (II) by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12082_a_13407]
-
antrenează preferințe muzicale, circumstanțe istorice, adnotări de cititor profesionist se schițează o "pledoarie" pentru "latina gintă", nu ca mumie venerabilă de colecție, ci, dacă prinzi puțină bunăvoință, ca proces viu, care se diversifică tot timpul. Sînt, fără sofisticare inutilă, niște memorii "sport", ca un schimb rapid de mingi care-și păstrează, în orice clipă, eleganța. O poezie a faptului divers, foarte bine "prinsă", chiar și în notații lapidare, dă viață unei cărți scrise cu rigoarea unui jurnal de bord. E o
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
plutește același, cunoscut de-acum, echivoc: "zîmbete incerte, aceleași: între haz de necaz și don't give up" ș...ț Amintiri vagi, dar bine ritmate, ale unor versuri de pustiu, ceva Appolinaire (??? nu verific, Salomon?), din faza aproape Aragon, în memoria mea virusată: "notre coeur, crapuleuse démence, / A pleuré sur tous les faubourgs..."." E un sfîrșit ușor trist, de-o melancolie atent presărată pe fiecare cuvînt, cîntărită cu multă grijă pentru efectul final, de ecou. Jurnalul, între coperți frumos ilustrate, al
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
Barbu Cioculescu Ideea de a-și scrie memoriile prin prisma întâlnirilor avute cu acei dintre semenii scriitori ce i-au trezit sentimente de adeziune spirituală, ajutându-l într-un fel să se cunoască mai bine, dacă nu să se împlinească, marchează egalitatea de scor între modestie și orgoliu
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
de scor între modestie și orgoliu, la caracter care se respectă. Când cei în cauză aparțin ca, de altminteri însuși memorialistul, unei caste reputate pentru iritabilitatea ei și, prin urmare, prin dese și puternice schimbări de umoare, riscul ca aceste memorii să se transforme într-un carusel de anecdote nu este mic. Henri Zalis l-a ocolit sistematic, cu toate că arcul de jumătate de veac, 1950-2000, în care evoluează personajele sale, și mai cu seamă cumplita perioadă a numitului prolecult, stăruitor abordată
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
de jumătate de veac, 1950-2000, în care evoluează personajele sale, și mai cu seamă cumplita perioadă a numitului prolecult, stăruitor abordată, căci a fost tocmai aceea a primelor lui contacte cu lumea literelor, îi oferea un copios material - vezi, comparativ memoriile Ninei Cassian. în fapt, și cu spusele sale, Henri Zalis recheamă în memorie și cazuri de forță majoră când are prioritate absolută confidența, atrăgătoare sau pur și simplu angajantă", povestește, de asemenea, întâmplări de viu specific, dar preferă portretul etic
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
seamă cumplita perioadă a numitului prolecult, stăruitor abordată, căci a fost tocmai aceea a primelor lui contacte cu lumea literelor, îi oferea un copios material - vezi, comparativ memoriile Ninei Cassian. în fapt, și cu spusele sale, Henri Zalis recheamă în memorie și cazuri de forță majoră când are prioritate absolută confidența, atrăgătoare sau pur și simplu angajantă", povestește, de asemenea, întâmplări de viu specific, dar preferă portretul etic, trasat cu o anumită grijă de a nu ultragia amintirea unor contemporani din
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
tornadele hibride în cascadele cărora se aruncă inginerii de poduri de pe podurile pe care nicicând nu le vor înălța. Ultimul s-a sinucis plutonul de execuție. Notă de subsol încrederea entuziastă în posibile izbânzi nu e decât parte componentă a memoriei unui on de peste cinci- zeci de ani - adică exact inversul încrederii - ceva greu de imaginat dacă nu ai foarte dezvoltat simțul măsurii și pasiunea pentru notele de sub- sol din tratatele de filosofie și de semidicteu zeiesc delfic ceea ce nu
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/12102_a_13427]
-
suferințe, către alte ipostaze ale răului, care altfel ar fi percepute mai greu. Drumul meu către Shoah, scrie Gabriel Liiceanu, trece prin trauma comunismului, și, tocmai de aceea, pot să-l privesc pe orice evreu - în spaimele, urile și în memoria lui pentru suferințele alor lui - ca pe un frate al meu. E oare atît de mult să pretind un tratament simetric"? Am avut impresia, citind aceste ultime rînduri, că Liiceanu, profund lezat de modul tranșant și exclusivist în care a
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
piele și nu a căutat să afle despre ele din cărți. Nu pot uita remarca unui prieten, distins intelectual de altfel, în timp ce mă punea să-i cercetez rafturile bibliotecii: "uite cîte volume vorbesc aici despre istoria antisemitismului. în schimb, în afară de memoriile lui Belu Zilber, nu am nimic despre Gulag. Nu m-a interesat". De ce? Lipsă de curiozitate afectivă și intelectuală, de imaginație? Povestea cu cămașa? Cîte ceva din toate? A izbi fără preget în zidul ignoranței reciproce încercînd a te pune
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]