1,489 matches
-
o interpretare extrem de rafinată a termenului c£ragma. El vede în numărul 666 expresia simbolică a teoriei recapitulării (recapitulatio) tuturor apostaziilor pe care le‑a schițat la începutul monografiei sale anticristologice. În același timp, înscrie demonstrația sa în scenariul „săptămânii milenare”, realizând încă o dată o faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam și până la Isus numără șase mii de ani (V, 28, 3): Quotquot enim diebus hic factus est mundus, tot et millenis annis consummatur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
s‑au săvârșit toate câte există, e limpede că săvârșirea acestora se va petrece în anul șase mii (după facerea lumii). Într‑adevăr, Irineu interpretează cifra fiarei utilizând simultan credința potrivit căreia cifra șase simbolizează lipsa perfecțiunii și tradiția „săptămânii milenare”, prezentă deja în scrierile iudaice și creștine anterioare. 1) În privința credinței amintite, ereticul Marcu (Adu. haer. I 15, 2) vedea în Isus încarnarea ogdoadei, întrucât suma valorilor numelui său (IHΣOΥΣ) - I (10), h (8), s (200), o (70), u (400
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lungul a șase mii de ani” scurși de la crearea lumii. El va fi deci întruparea însăși, simbolul viu al imperfecțiunii creaturale. 2) Paragrafele 3 și 4 ale capitolului 28 necesită o analiză unitară. Irineu face apel la tradiția „săptămânii milenare”, pe care o folosește în manieră originală, conferindu‑i, pentru prima dată, o expresie cu totul coerentă. La baza acesteia se află două credințe: a) credința milenaristă, potrivit căreia a doua venire a lui Cristos va inaugura, pe pământ, o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însumează o mie de ani. Irineu se înscrie pe linia hermeneutică reprezentată de Iustin, dar deschisă de textele iudaice intertestamentare (Jub. 4, 30). În afară de tradiția „zilei Domnului”, el asimilează o altă tradiție, cea care stabilește durata lumii la o „săptămână milenară”, adică la șase mii de ani și care apare în capitolul 15 al Scrisorii lui Pseudo‑Barnaba. Acest text, după cum am văzut, recuperează multe din datele teologice ale Vechiului Testament prin intermediul exegezei alegorice. Autorul echivalează aici cele șase zile ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sabatul reprezintă cea de‑a șaptea zi a „săptămânii cosmice”, ziua în care drepții se vor odihni împreună cu Cristos. Ultima zi, a opta, inaugurează împărăția cea veșnică. Auguste Luneau presupune, pe urmele lui Franz Cumont, că această tradiție a săptămânii milenare a fost împrumutată de Pseudo‑Barnaba dintr‑un curent rabinic influențat de teoriile magilor elenizați. Cele două motive de care tocmai am vorbit - cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împrumutată de Pseudo‑Barnaba dintr‑un curent rabinic influențat de teoriile magilor elenizați. Cele două motive de care tocmai am vorbit - cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel al „săptămânii milenare”, propriu mediilor iudeo‑siriace - fuzionează pentru prima dată în fragmentul din Aduersus haereses având drept element catalizator teoria irineică a recapitulării: totul se va relua în Cristosul slavei; cei o mie de ani de fericire petrecuți de Adam în rai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se pronunțe asupra autenticității lor. 6) Domnia Anticristului va dura trei ani și șase luni, la capătul cărora va fi aruncat de Cristos în „iezerul de foc și de pucioasă”. Apoi va începe „cea de‑a șaptea zi a săptămânii milenare”. O dezvoltare a acestei prezentări schematice se impune. Unul dintre punctele majore de interes, în ceea ce privește datele „biografice” ale Anticristului, este identificarea numelui său. După cum știm, atât grecii, cât și romanii foloseau literele pentru a calcula, fapt care permitea diferiților interpreți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului nostru, este indiscutabil faptul că Anticristul nu se află încă pe pământ. În demonstrația sa, Hipolit se sprijină pe credința deja consacrată a săptămânii milenare. Prima parusie „a avut loc în a opta zi din calendele lui ianuarie, într‑o miercuri, în anul patruzeci și doi al domniei lui Augustus, anul cinci mii cinci sute după Adam” (IV, 23, 3). De aici decurge faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
necredincioșii vor fi șterși din istoria omenirii, ne vom întoarce la condiția paradisiacă (7, 2). Acest cerc temporal este limitat, așadar, de două „vârste atemporale”, simbolizate prin cifrele 0 și 7. Lactanțiu este, și el, unul dintre adepții teoriei „săptămânii milenare”, teorie care desființează erorile caldeene și platoniciene. Cele șase milenii se află sub semnul răului, în cel de‑al șaptelea mileniu se va reinstaura binele. Familiarizat cu scrierile ezoterice grupate sub numele lui Hermes Trismegistul, apologetul propune o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Apocalipsă 20,1‑6 (remarcăm, în trecere, că aproape jumătate din cartea a XX‑a din CD este ocupată de un minuțios comentariu al viziunii ioanice). După cum am văzut, Augustin respinsese deja, cu argumente solide, credința tradițională în „săptămâna milenară”. În opinia sa, millenium nu înseamnă nicidecum o perioadă de timp concretă, de o mie de ani, ci unul din următoarele lucruri (identice, în cele din urmă): fie „ultima parte a zilei de o mie de ani rămase până la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărui întindere este nedeterminată, vor avea loc două evenimente: instaurarea împărăției sfinților pe pământ și înlănțuirea diavolului în adânc. În această privință, Augustin se întreabă mai întâi cine sunt acești sfinți și, apoi, cum anume trebuie să înțelegem ideea „șomajului” milenar al diavolului. Fidel vechii sale metode a triplei interpretări aplicate discursului rostit de Isus în evangheliile sinoptice (epistola 199), exegetul identifică simplu împărăția „de o mie de ani” a sfinților cu „împărăția spirituală” a Bisericii. Sfinții împărățesc deja pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos și instituție umană) reprezintă primul pas către constituirea unei „ecleziocrații” întemeiate pe o teologie triumfalistă. Altfel spus, din momentul în care întreaga „lume”, ca entitate metafizică și politică, se află sub autoritatea Bisericii (de vreme ce ne aflăm deja în „împărăția milenară”), orice exigență impusă de Biserică este a priori legitimă. Proiectul revoluționar al lui Augustin prezintă, așadar, un anumit risc, iar proba cea mai evidentă este aceea că posteritatea a ales acest tip de interpretare cu consecințele politice care decurg de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ortodox” are sensul de „conform cu doctrina Bisericii universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are rădăcinile într‑un mediu asiatic, „în care creștinismul a fost foarte influențat de iudaism și a îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
milenaristă. Cel mai semnificativ aspect, după părerea noastră, confirmând faptul că sensul prim al pasajului era alegoric, este absența imaginii templului din Ierusalimul ceresc. Dacă lucrurile sunt în felul acesta, autorul Apocalipsei „prin prezentarea sa sobră și simbolică a domniei milenare ar fi reacționat împotriva reprezentării realiste și materialiste a millenium‑ului” (M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26, 1989, p. 340). Cât despre Irineu, acesta dă o interpretare tipic milenaristă capitolelor Apocalipsei, urmând îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
du monde selon les mages occidentaux”, în Revue de l’histoire des religions, 103, 1931, pp. 29‑96, și J. Daniélou, „La typologie millénariste de la semaine dans le christianisme primitif”, în Vigiliae christianae, 2, 1948, pp. 1‑16. Motivul „săptămânii milenare” este de origine iraniană; apare, de asemenea, și în Oracolele lui Hystaspe (sec. al II‑lea d.Cr.). Conform acestei tradiții, de‑a lungul primelor șase mii de ani, Răul domină lumea, dar la sfârșitul acestei perioade Dumnezeu îl trimite pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mijloacele stilistice duc la o manieră stângace și la o nevindecabilă naivitate artistică. Simpatizând, prin obârșie, dar și dintr-o convingere „luministă”, cu omul simplu, muncitor al ogorului, S. proiectează o lumină idilică și difuz-sacramentală asupra vieții de la țară, gestul milenar al semănătorului, de pildă, fiind încărcat de semnificații alegorice. Dar iradierea poetică se stinge în formularea convențională, uzată, diminutivele, determinanții banali, detaliul șters, nesemnificativ („Afară-i cald și liniștit”) imprimând lirismului un aspect mediocru, atenuat, „decorativ”. Ecouri diminuate vin dinspre
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
e justă, momentul și forma sunt nepotrivite. 1. Mustrarea nu se face la nivel spiritual, dacă nu conține adevăr. Ideal ar fi ca mustrarea să fie spirituală. Dar cum accedem la spiritual și adevăr absolut? La îndemână ne stă înțelepciunea milenară tradițională, cristalizată în proverbe, basme, snoave, legende, mituri, povești cu tâlc. Exemplu: Leneșul mai mult aleargă. Nu mor câinii, când vor caii. Mai moare măgarul, mai cade samarul. Un alt mijloc este Biblia: . Al treilea mijloc este cunoașterea oferită de
CE ÎNSEAMNĂ A FI PĂRINTE. In: Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
sunt părinții înțelepciunii și călăuzele umanității”)8. Se referea, bineînțeles, la vechii aezi, precum Homer, sau la primii sophoi, precum Thales. În ciuda legendei despre izgonirea poeților din Polisul ideal închipuit de el în Politeia, Platon nu putea ignora o cutumă milenară. Peste veacuri, un Heraclit (Retorul) observa: Începând de la vârsta cea mai fragedă, se dă ca hrană sufletului naiv al copilului pe Homer ș...ț Creștem - și el este mereu lângă noi. Nu putem să-l părăsim pe Homer fără ca imediat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dacă Pitagora însuși este autorul acestui text uimitor, căci regula pitagoreică a anonimatului interzicea divulgarea paternității. Nici chiar titlul acestei capodopere pedagogice nu este sigur 39. Dar Hieros Logos îngemăna armonios o tradiție paideutică fabuloasă, susținută de cutume și datini milenare, cu o kosmopoieză 40 originală care se armoniza perfect cu o teorie a destinului metempsihotic - aceasta din urmă împrumutată, probabil, din îndepărtate influențe indo-ariene. Credința în metempsihoză - postulată ca realitate cosmică - avea darul de a anula caracterul tragic al destinului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
confirmă că știa, dar tot nu pricepe. Socrate îl mai năucește cu o întrebare: „Dar că mă îndeletnicesc și eu cu aceeași meserie ai auzit?”. Platon nu subliniază paradoxul, pentru că, în vremea sa, lucrul era de la sine înțeles. O cutumă milenară stabilea că băieții trebuie să urmeze meseria taților, iar fetele pe cea a mamelor. Așadar un bărbat „mamoș” era de neînchipuit. În plus, Socrate era un cetățean liber, și nu un metec obligat să-și câștige existența muncind. Munca era
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
trebuie să se modifice semnificativ, cel puțin în ceea ce privește învățământul primar și secundar. În România este posibil ca această tendință să se manifeste odată cu schimbul de generații, în primele decenii ale secolului XXI; - impactul valoric asupra curriculumului este o realitate pedagogică milenară, așa cum am arătat deja. Metamorfozele axiologice care au însoțit marile mutații social-istorice au antrenat întotdeauna schimbări profunde, adesea totale ale curriculumului educațional. Societatea contemporană pare să se afle în vâltoarea unei transformări de amploare, cea mai profundă din câte a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Gândire liberă” (free thinking, holist thinking), de tip postmodern, necantonată în dogme a manifestat și celălalt mare erou al omenirii secolului XX: papa Ioan Paul al II-lea. Nu a reușit să creeze o nouă realitate religioasă în locul celei instituite milenar. Totuși, a deschis larg calea pentru o nouă spiritualitate mondială, gândea holist și a depășit barierele mentalității catolice. Papa Ioan Paul al II-lea a reînnodat dialogul catolicilor cu creștinii ortodocși și chiar cu mozaicii și islamicii. Putem spera, datorită
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
armonia cosmică, a fost ascunsă și lumea nu a aflat vreme de trei secole în ce impas odios trăia. Dar, astăzi, atare secrete nu mai pot fi tăinuite... În urmă cu patru veacuri, știința s-a semețit să uzurpe rolul milenar jucat de religie. De atunci și până de curând, ideile lui Francis Bacon și René Descartes ne-au lecuit nedumerirea originară și rănile spirituale. Adevărul cercetat a învins în bătălia cu adevărul revelat. Cel din urmă mai agonizează doar la
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ochii strigoiului (I-III, 1942) ș.a. Fatalitatea este însă justificarea „planetară” a crizei. Pentru a o face mai plauzibilă, prozatorul îi găsește și o justificare specific autohtonă. El vede iradiind și lucrând în insul carpato-pontic, sub forma unui conflict temperamental, milenarul dualism geografic Occident - Orient. Cu cel de-al treilea volum de nuvele și povestiri, Omul din vis (1925), P. surprinde din nou prin schimbarea registrului narativ; de la schițe și povestiri elegiac sămănătoriste și nuvele în directă tradiție maupassantiană trece brusc
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
a unor poeți - mai ales a unora dintre cei tineri - este vizibilă totuși o anumită atitudine care trădeză mentalitatea proletcultistă. Asemenea poeți disprețuiesc studiul, nu-s exigenți față de lucrările lor, ignoră nepăsători culmile atinse de arta omenirii în dezvoltarea ei milenară, crezând că-și pot rezolva sarcinile versificând lozinci.” Printre cei acuzați de asemenea erori se numărau Dan Deșliu, Ion Brad, Aurel Rău, care s-ar fi situat pe „linia minimei rezistențe” în materie de „măiestrie”; existau și exemple pozitive: Nina
PROLETCULTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]