820 matches
-
celor două dimensiuni ale afectivității acestei lumi este inautenticitatea trăirilor. Ambele sunt "mofturi", pentru că, așa cum observa Mircea Tomuș, jocul iluziei și al realității golește de conținut atât "familia cea mare" patria, cât și "patria cea mică", adică familia. Tragicomedia existenței mimetice reiese din decalajul izbitor între afectare și afectivitate, între agitația și vacarmul stârnite de prezumția trădării și vacuitatea sufletească. Mahalagii sau din elita socială, "moftologii" din comedii și schițe sunt preocupați exclusiv de menținerea aparenței de onorabilitate și respectabilitate. Această
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comportament social: atât femeile, cât și bărbații se simt datori să trișeze. De fapt, afișarea unei conduite deliberat libertine în cuplu, ca și acumulările de Luchieni, fixarea unei zile de primire sau achiziționarea câinilor de buzunar sunt preocupările unei lumi mimetice, intenția de parodiere a high-life-ului burghez reieșind din subtext. Însă în acest joc cu absurdul situațional și tipologic, demascarea are un vizibil efect de bumerang. În romanele realiste ale lui Mircea Eliade, raportul intertextual este sesizabil și în legătură cu tipul "intelectualului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
străvezie a admirației proprie veșnicului aspirant, grupul intelectualilor din celebra schiță caragialiană își păstrează peste decenii notele definitorii: desconsiderarea oricărei ocupații de utilitate imediată, încrederea nezdruncinată în prețiosul rol social, în slujba căruia își închină zestrea lor "divină: gândirea", existența mimetică, redusă la dimensiunea locutorie. Lectura romanelor Întoarcerea din Rai și Huliganii oferă cu generozitate astfel de mostre de viață elitistă, facilitând o radiografiere obiectivă a acestei caste de "caraghioși, vorbăreți și pierde-vară".62 Interesantă este, de această dată, luciditatea cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
domestice, un motiv caragialian recurent este cel legat de "partidele de plăcere", prezent cu alte semnificații în literatura postcaragialiană. De pildă, în piesa lui Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța, vilegiatura încetează să mai reprezinte o goană haotică după relaxare mimetică, o simplă schimbare de decor pentru aceleași deprinderi mondene. Stratagema lui Valeriu Cristea, de completă izolare spațio-temporală și renunțare la orice habitudini înrobitoare, urmărește veritabila deconectare și marcheză regulile unui joc de-a fericirea, prin reconstituirea unui cadru paradisiac, efemer
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
6.1.2. De la verosimil la neverosimil caricatural S-ar putea crede că deosebirea majoră între creația caragialiană și cea urmuziană constă în diferitele lor opțiuni estetice. În cazul lui Caragiale, se consideră că aceasta se sprijină pe o atitudine mimetică, prin care se menține omologia dintre universul operei literare și realitate, în timp ce la Urmuz codul estetic dezvăluie o atitudine paramimetică, responsabilă pentru anamorfoza, distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Aceasta explică de ce tema "actualității" lui Caragiale este încă neepuizată, lumea-lume
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau Gri Macedoneanu din romanul Învățături pentru delfin, sunt lipsiți de o cultură elementară, ceea ce nu-i împiedică să țină conferințe pe teme artistice și să se bucure de succes grafomanul plătit să le întocmească o biografie romanțată își însușește mimetic termeni prețioși clișeizați în contexte exegetice, iar Galina este o "crudelă" Grațielă care percepe drept "țal" pentru favorurile amoroase, elogii privind "savantele" studii literare. În manieră caragialescă, succint și cu o ironie aproape insesizabilă, este schițat tipul intelectualului vanitos și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care i-au urmat exemplul, modelându-și creațiile, în proporții diferite, în funcție de matricea artistică a acestuia. În plus, am remarcat că termenul denotă la fel de adecvat și atitudinea scriitorilor care se opun acestui val de replieri mai mult sau mai puțin mimetice în care văd un fel de fatalism al nației, motiv pentru care încearcă, atunci când pășesc într-un teritoriu clar jalonat de spiritul caragialian, să-i submineze autoritatea, printr-o tratare inedită, rebelă, a tipurilor sau a temelor debitoare îndeobște celebrului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
misogin; cu fobie la vegetal și infantil, dar meloman pătimaș, impresionabil până la lacrimi; sumbru, nevricos, nestatornic, histrionic, dar și ursuz, ultrajovial, placid și ferm în principii; causeur și farseur genial, stăpân agresiv și poruncitor, dar și melodramatic; maestru al travestiului mimetic, acid pâna la perversitate sau cumplit de sadic în demolarea interlocutorului, dar și înțelegător, altruist și atoateîncăpător întru cele umane; dogmatic și antidogmatic, adorând petrecerile și colocvialitatea, însă trădând și batjocorind totul; iubindu-și sau urându-și personajele etc." 24
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mocnit din câteva bucăți de lemn, Învelit grijuliu În nori, ca dimineața să se poată aprinde repede focul cel nou”272. Păsările și șopârlele par să joace un rol important În legendele aborigenilor, Însoțite În cadrul ceremoniilor de muzică și dansuri mimetice, altele povestite În lumina focului de tabără de naratori Înzestrați, Însoțite de desene rupestre cu ocru roșu. Charles P.Mounford ne relatează o frumoasă legendă despre păsări și șopârle, culeasă la un anume Jabiaba, talentat narator și desenator. Șopârla Moloch
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
distinct; istoria unei literaturi. În capitolul Problema definiției literaturii din volumul VI al Biografiei ideii de literatură, Adrian Marino face un inventar al diverselor tipuri de definiții ale literaturii: funcționale și structurale (T. Todorov), filologice, teoretice, istorico-literare (Gherhard Jäger), programatice, mimetice, expresive, obiective (Roger Fowler). Aceste definiții au în vedere fie sensul larg/ îngust al literaturii, extensiv/ intensiv, explicit/ implicit, extrinsec/ intrinsec etc. Multiplicarea interpretărilor este caracteristică mai ales celei de a doua jumătăți a secolului XX. Se observă cu ușurință
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Doina Nicoleta MITROIU INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cuprins Cuvânt înainte / 9 Capitolul I Antichitatea / 11 1. Arta mimesisului / 11 1.1.Conceptul de mimesis / 11 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare / 13 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice / 17 2. Condamnarea platoniciană / 19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului / 20 2.2. Punctul de vedere al moralistului / 21 2.3. Urmașii lui Platon / 24 3. Dramaturgia aristotelică / 27 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru, fie ea fenomenologică sau semiologică. Tocmai în funcție de puritatea mimesisului a fost clasat teatrul de către teoreticieni față de celelalte genuri, romanul și poezia. 1.1. Conceptul de mimesis Prin mimesis se înțelege imitarea realității sau, mai exact, reprezentarea ei1. Orice artă mimetică presupune existența a două obiecte, modelul și obiectul creat, ce întrețin o relație complexă de similitudine și de neasemănare. Obiectul de artă nu este niciodată duplicatul celui real, ci îl transfigurează într-o formă ideală, proces care îi conferă un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este poietic, adică creator, fiindcă, substituindu-se naturii, duce până la capăt procesul de creație. Arta oscilează, în toate epocile, între aceste două moduri ale mimesisului, realism și stilizare. Activitatea mimetică, naturală, dacă-l credem pe Aristotel, este sursă de plăcere. "Încă din copilărie, oamenii au, înscrise în natura lor, în același timp o tendință de a reprezenta (...) și o tendință de a găsi plăcere în reprezentări" (Poetica, cap. 4). O
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oamenii au, înscrise în natura lor, în același timp o tendință de a reprezenta (...) și o tendință de a găsi plăcere în reprezentări" (Poetica, cap. 4). O componentă intelectuală intră în natura acestei plăceri, ce are un suport sensibil. Activitatea mimetică necesită o muncă de abstractizare care constă în a discerne trăsăturile pertinente ale unui obiect real, pentru a trece la cazul general, reproducându-l. Ea oferă deci, totodată, plăcerea de a afla ca și pe aceea de a recunoaște. Într-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să vedem imagini, asta se întâmplă pentru că privindu-le învățăm să cunoaștem și înțelegem ce înseamnă fiecare lucru ca atunci când spunem: ăsta este el" (Poetica, cap. 4). Jocul dramatic, apropiat de jocurile copiilor, este forma cea mai naturală a activității mimetice, după cum sugerează Dostoievski în Frații Karamazov. Unuia dintre tovarășii săi, care n-ar fi vrut să se creadă despre el că s-a "jucat de-a hoții" în timpul recreației cu "cei mici din clasa pregătitoare", pentru plăcerea lui, ci numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fost aplicat în scurt timp atât artelor spațiului, ca dansul, pictura, sculptura (astăzi cinematografia), cât și artelor timpului, precum literatura narativă și uneori muzica. 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare În sânul literaturii, teatrul este genul literar mimetic prin excelență pentru că el pune în scenă ficțiunea ca și cum ar fi realitate. Jean-Pierre Vernant și Pierre Vidal-Naquet arată că datorită unui asemenea tratament al ficțiunii, această artă nu se putea naște decât "în cadrul cultului lui Dionysos, zeul iluziilor, confuziei și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct. Povestirea pură, strict diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
diegetică, nu este niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia și comedia; apoi o a doua, care constă în povestirea chiar de către poet; o vei găsi mai ales în ditirambi; și în sfârșit, o a treia, formată din amestecul celorlalte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă trebuie să ne luăm după Platon. Epopeea, ca mai târziu romanul și nuvela, integrează fără dificultate elemente mimetice. Nu există, în ansamblul literaturii universale, epopee sau roman lipsite de pasaje dialogate 4. Numai câteva nuvele foarte scurte fac excepție. De aceea, opoziției platoniciene ternare, dramatic/mixt/ narativ, Aristotel îi substituie opoziția binară dramatic/narativ. Ceea ce Platon considera drept
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și dacă îl primește, trebuie să-l apere, trebuie să-l predea lui Cezar viu sau mort?" (Eléments de littérature, in Oeuvres complètes, Slatkine, 1968). Explicația faptului că poezia lirică nu intră în tipologia antică este că ea nu este mimetică. Ea nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1968). Explicația faptului că poezia lirică nu intră în tipologia antică este că ea nu este mimetică. Ea nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic, dramatic pe care o adoptăm astăzi cel mai des. Criteriul de diferențiere ce le opune nu se mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și operă, cea a narațiunii. În genul dramatic distanța este maximă. Artistul nu se exprimă decât prin discursul personajelor sale, el însuși mediatizat de vocea actorului. Această dublă mediatizare a discursului caracterizează teatrul. 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice Cu ce se reprezintă? Ce anume se reprezintă? Cum se reprezintă ? Aceste trei întrebări, referindu-se, respectiv, la mijloacele, obiectele, modul de reprezentare, constituie, după Aristotel, cele trei criterii care permit diferențierea artelor mimetice. Mai atent cu precizările decât Platon
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice Cu ce se reprezintă? Ce anume se reprezintă? Cum se reprezintă ? Aceste trei întrebări, referindu-se, respectiv, la mijloacele, obiectele, modul de reprezentare, constituie, după Aristotel, cele trei criterii care permit diferențierea artelor mimetice. Mai atent cu precizările decât Platon, el introduce, cu mijloacele și modul de reprezentare, două criterii la care predecesorul său nu recurgea. Prin "mijloc", Aristotel înțelege forma utilizată de artist, materialele cu care lucrează. Este un asamblaj ritmic special de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atenieni discută pentru a defini justiția în sânul cetății ideale. Teatrul, care este un fenomen de societate, își are în mod obligatoriu locul într-o asemenea dezbatere. 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului Platon denunță facticitatea teatrului. Toate artele mimetice nu sunt pentru el decât o palidă reflectare a realului. Nici pictura nu scapă de suspiciunea lui. Iată cum își chestionează Socrate interlocutorul cu privire la acesr lucru: "Fii atent aici. Ce scop își propune pictura relativ la fiecare obiect? Să reprezinte ceea ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sigur pentru a reuși în această privință." 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru Aristotel definește piesa de teatru prin suma trăsăturilor sale distinctive. Pentru a le determina, el utilizează cele trei criterii de diferențiere a artelor mimetice pe care le-a enunțat. Dacă tratează, în Poetica, mai ales despre tragedie, care este, în Antichitate, genul dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]