1,127 matches
-
descoperă înșelătoria însă pretinde că nu și-a dat seama de nimic, avem de-a face cu un acord tacit. Acordul tacit este o minciună în sens invers; păcălitul, care nu mai poate fi indus în eroare, îl înșeală pe mincinos lăsîndu-l să creadă că a avut succes. În acest caz este vorba de acord tacit într-o singură direcție. Cînd o a treia persoană se alătură păcălitului, ei vor împărtăși același acord tacit. Dacă mincinosul își dă seama că păcălitul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în eroare, îl înșeală pe mincinos lăsîndu-l să creadă că a avut succes. În acest caz este vorba de acord tacit într-o singură direcție. Cînd o a treia persoană se alătură păcălitului, ei vor împărtăși același acord tacit. Dacă mincinosul își dă seama că păcălitul a depistat înșelătoria și se alătură acestuia prefăcîndu-se că nesinceritatea sa nu a fost descoperită, avem de-a face cu un acord tacit în sens reciproc; ambele persoane închid ochii și pretind că minciuna are
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prefăcătoria autentică, avem de-a face cu autoiluzionarea. Deși acesta ar putea fi considerat un exemplu de colaborare, o formă mai evidentă și poate mai bine definită se întîlnește în situația în care nu este vorba de o alianță între mincinos și păcălit, ci de o înțelegere între mai mulți mincinoși. Minciunile primare și cele care implică o complicitate, conform termenilor lui Bailey, sînt spuse de mai mulți mincinoși, care se pot auto-amăgi sau auto-iluziona cu ușurință. În sfîrșit, complicitatea apare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ar putea fi considerat un exemplu de colaborare, o formă mai evidentă și poate mai bine definită se întîlnește în situația în care nu este vorba de o alianță între mincinos și păcălit, ci de o înțelegere între mai mulți mincinoși. Minciunile primare și cele care implică o complicitate, conform termenilor lui Bailey, sînt spuse de mai mulți mincinoși, care se pot auto-amăgi sau auto-iluziona cu ușurință. În sfîrșit, complicitatea apare atunci cînd numeroase persoane cu interese divergente cooperează pentru a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
întîlnește în situația în care nu este vorba de o alianță între mincinos și păcălit, ci de o înțelegere între mai mulți mincinoși. Minciunile primare și cele care implică o complicitate, conform termenilor lui Bailey, sînt spuse de mai mulți mincinoși, care se pot auto-amăgi sau auto-iluziona cu ușurință. În sfîrșit, complicitatea apare atunci cînd numeroase persoane cu interese divergente cooperează pentru a înșela pe cineva. Se spune uneori că prietenia este caracterizată de sinceritate; prietenia însă poate implica și disponibilitatea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Chiar și așa, în ciuda faptului că declarația prezintă doar un punct de vedere, este îndeajuns de ilustrativă pentru a ne da seama cît de inadecvată ar fi o analiză a minciunii care n-ar ține cont de relația dialectică dintre mincinos și păcălit și care ar presupune că în toate situațiile oamenii au intenții bine definite de a înșela sau convingeri ferme că sînt înșelați. Poate că minciunile spuse publicului au de cele mai multe ori scopuri bine definite, fără a implica riscul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
încearcă să-i mintă sau ale căror minciuni le acceptă. În general, acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită că a reușit să înșele. Cu toate acestea, mincinosului poate să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
acordul tacit prin care păcălitul pretinde că nu a fost înșelat și se poartă ca și cum minciuna ar fi ceva adevărat, este un act de inducere în eroare, deoarece mincinosul are impresia greșită că a reușit să înșele. Cu toate acestea, mincinosului poate să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să-i convină această purtare a păcălitului, din moment ce este lăsat să creadă că minciuna sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc, iar mincinosul doar pretinde că a reușit să înșele. Colaborarea deschisă poate fi binevenită cînd mincinosul și păcălitul au o relație de egalitate, însă nu același lucru este valabil și în cazul unei inegalități, cum ar fi de exemplu relația dintre părinți
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sa a avut succes. Acordul tacit uni-direcționat poate provoca sentimente de frustrare celui păcălit și e posibil ca acestea să persiste chiar dacă acordul devine reciproc, iar mincinosul doar pretinde că a reușit să înșele. Colaborarea deschisă poate fi binevenită cînd mincinosul și păcălitul au o relație de egalitate, însă nu același lucru este valabil și în cazul unei inegalități, cum ar fi de exemplu relația dintre părinți și copii. Aici se întîlnește mai des acordul tacit decît colaborarea deschisă, deși copiii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi complicii părinților pentru a păcăli pe altcineva. Părinții pot considera nereușite minciunile pe care le spun copiilor lor, dacă aceștia își dau seama de înșelăciune și pretind doar că nu știu nimic; atunci părinții sînt tentați să considere că mincinoșii sînt copiii și nu ei, deoarece primii încearcă să-i convingă pe aceștia din urmă că minciuna lor a avut succes. Eck (1970:71) relatează ce a trăit unul dintre pacienții săi care fusese adoptat în copilărie. Părinții adoptivi l-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spunîndu-i că era fiul lor natural. Într-un tîrziu, el a descoperit adevărul însă nu le-a adus la cunoștință acest lucru. Cînd, în prezența lui Eck, copilul le-a mărturisit totuși părinților că aflase, aceștia au exclamat furioși: "Cum! Mincinos mic! Știai că nu-ți spunem adevărul și ai tăcut din gură!" Discutînd despre auto-amăgire și autoiluzionare ne-am concentrat atenția asupra a două cazuri diferite de înșelătorie, cel al membrilor Pentagonului și cel al unor femei americane aflate în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cel al membrilor Pentagonului și cel al unor femei americane aflate în criză sentimentală. Aceste fenomene complexe nu apar numai în cele două contexte separate, iar datele înregistrate ar trebui să ne pună în gardă în privința posibilelor relații similare între mincinos și păcălit, ce ar apărea în multe alte situații. Comentariul lui John Locke, menționat în capitolul 1, că "oamenilor le place să fie păcăliți" se aplică nu numai minciunilor spuse altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
menționat în capitolul 1, că "oamenilor le place să fie păcăliți" se aplică nu numai minciunilor spuse altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul de a accentua posibilitatea ca o minciună să nu fie depistată este pentru mincinos să creadă el însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
altora, ci și celor spuse propriei persoane. În plus, modul de a accentua posibilitatea ca o minciună să nu fie depistată este pentru mincinos să creadă el însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte mult atît pe mincinoși, cît și pe cei păcăliți. 8 A spune și a depista minciunile SOCIALIZAREA
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
însuși în ceea ce spune. Acestea sînt motive întemeiate care justifică faptul că mulți mincinoși reușesc să-i păcălească nu numai pe ceilalți, ci și pe ei înșiși. Exemplele noastre arată că această consecință îi poate costa foarte mult atît pe mincinoși, cît și pe cei păcăliți. 8 A spune și a depista minciunile SOCIALIZAREA ȘI PERSONALITATEA Capacitatea de a spune minciuni și capacitatea complementară de a le depista, pe care pînă acum am considerat-o subînțeleasă în discuția noastră, nu apar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-i învăța să-și dea seama cînd trebuie să fie sinceri. În unele comunități, stresul moral și fizic este accentuat de amenințarea pedepselor supranaturale în caz de minciună, cum ar fi moartea subită prin trăsnetul unui fulger sau posibilitatea ca mincinosului să-i crească un copac pe limbă (Vincenzi 1977:40) sau lungirea nasului, ca la Pinocchio. Se pune mai puțin accent cultural pe necesitatea sincerității părinților față de copii și mulți cercetători consideră că unele minciuni spuse de adulți celor mici
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevărului gol-goluț, ca de exemplu a spune "Mătușa Martha e grasă" sau "Unchiul John are chelie", după cum observă Alexander (1987:198). Dacă se referă numai la adulți, Ekman (1985:279) ar putea avea dreptate cînd afirmă că "o școală pentru mincinoși ar fi inutilă", însă copiii trebuie să învețe cum să mintă în mod acceptabil, dacă vor să se maturizeze pe deplin. După cum afirmă Lewis și colegii săi (1989:442): "Deși părinții își îndeamnă copiii să nu mintă, ei îi informează
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-și controleze expresia feței pentru a-și ascunde încîntarea sau mulțumirea care l-ar da de gol imediat. Inexpresivitatea facială în cazul jocului de poker, spre exemplu, nu apare în mod natural, ci trebuie dobîndită prin autodisciplină. În limbajul psihologilor, "mincinosul trebuie să fie în stare să mimeze dezamăgirea" (DePaulo și Jordan 1982: 168). În plus, mincinoșii în devenire trebuie să învețe "să sesizeze semnele de scepticism din atitudinea ascultătorului și să-și modifice mesajul în funcție de acestea". De Paulo și Jordan
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
gol imediat. Inexpresivitatea facială în cazul jocului de poker, spre exemplu, nu apare în mod natural, ci trebuie dobîndită prin autodisciplină. În limbajul psihologilor, "mincinosul trebuie să fie în stare să mimeze dezamăgirea" (DePaulo și Jordan 1982: 168). În plus, mincinoșii în devenire trebuie să învețe "să sesizeze semnele de scepticism din atitudinea ascultătorului și să-și modifice mesajul în funcție de acestea". De Paulo și Jordan sugerează în continuare că "probabil copiii încep prin a stăpîni anumite tehnici uzuale și destul de rigide
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a minți. Alte tactici sînt acelea pe care Pascal le-a dezaprobat, fiind practicate de călugări iezuiți din secolul al XVII-lea (Pascal 1967:140). Ele includ eschivarea și "restricția mentală" sau "rezerva mentală" (Kerr 1990:116), prin care mincinosul afirmă ceva cu subînțeles sau folosește o exprimare ambiguă, care face un neadevăr să pară adevăr. Ruskin (1905:352) numește afirmațiile de acest gen "minciuni false" și atrage atenția asupra repulsiei pe care grecii antici o aveau față de preferința lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un exercițiu pentru minciuna din viața reală. DePaulo și Jordan sînt în favoarea acestui punct de vedere, și identifică în principiu locul pe care l-ar ocupa jocurile într-un program ipotetic pentru deprinderea capacității de a minți. Modul prin care mincinosul poate încerca să reducă șansele de a fi demascat și sentimentele proprii de culpabilitate este de a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a spune ceea ce Max Black (1983:133-134) numește "minciuna virtuală". Aceasta e o afirmație care, privită superficial, poate fi adevărată. Însă este înșelătoare prin latura sa subînțeleasă pe care o implică, în termenii lui Grice (1989:24-26), și despre care mincinosul presupune că va fi sesizată de interlocutorii săi. De exemplu, pe timpul celui de-al doilea război mondial, Marina britanică a spus într-un comunicat că în urma unui atac, nava germană de luptă Tirpitz a părăsit locul acțiunii "într-un nor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
evreiești tradiționale, prezentată de Freud (1960:115) ca paradigmă a ceea ce el numea subclasa sceptică a glumelor tendențioase. În relatarea lui Freud: Doi evrei se întîlnesc într-o gară din Galiția. Unde mergi? întreabă primul. La Cracovia, răspunde celălalt. Ce mincinos ești! exclamă primul. Spunîndu-mi că mergi la Cracovia, vrei să mă faci să cred că te duci la Lemberg. Însă eu știu că de fapt te duci la Cracovia. Așa că, de ce minți? Max Black (1983:133) numește exemplul de mai
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
într-adevăr numeroase și diverse. Pînă acum am examinat cîteva variații în tactici și tehnici și cîteva restricții impuse de context și cultură. În cadrul acestor parametri există desigur diferențe însemnate de la o persoană la alta. Totuși, în afara cazului particular al mincinoșilor patologici, nu s-au făcut prea multe încercări de a descoperi de ce unii oameni spun mai multe minciuni și au mai mult succes în a păcăli decît semenii lor. Rămîne de verificat eficiența diverselor rețete pedagogice cu privire la sinceritate. De exemplu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]