1,480 matches
-
anului 1951 va fi consacrat de reeducatori ca anti-Paște hulitor: deținuții sunt siliți să confecționeze cruci din instrumentele de tortură, colindele abjecte de Crăciun (așa cum fuseseră ele pervertite la Pitești) sunt Înlocuite cu un Prohod scabros, deținuții considerați a fi mistici trebuie să parcurgă camera În genunchi Întreaga Săptămână a Patimilor, fiecare purtând o cruce; este ales chiar și un „Hristos” căruia i se confecționează o coroană de spini: ceilalți deținuți sunt siliți să Îngenuncheze În fața lui, să Îi sărute dosul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
deal; deasupra; dificil; dureros; epicentru; fundătură; gînd; greu; groapa Marianelor; groasă; iadul; iaz; iazul; infern; inteligență; intens; interior; a introduce; iute; încet; îndelete; îndelung; îndepărtat; înece; îngropat; îngust; înmormîntare; întins; întipărit; întunecos; lăuntric; liniștit; luminos; mal; marin; melancolie; metru; mic; mistic; mult; neant; nevăzut; nimic; oceanul; în pămînt; pătruns; penetrant; percepție; prăpastii; prăpăstios; privire; în profunzime; pur; putere; rănit; răsuflare; rău; ridicat; sapă; scafandru; scurt; fără sfîrșit; somn; stabil; stea; sticlă; străfund; strîmt; subțire; suferință; la suflet; tăietură; trecut; uimire; undeva
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
înstelat; cer, noapte; clar; clară; corp; cosmos; crater; cu; curată; curiozitate; de miere; de pe cer; distanță; ea; emoții; existență; facultate; farmec; fericire; fierbinte; galaxie; geam; gri; iarnă; impresionant; inamic; insomnie; interval; iubire; jumătate; luceafăr; lumina; luminoasă; macrocosmos; melancolie; minunat; minunată; mistic; mistică; moarte; mor; muncă; natură; neliniște; noapte de vară; norocoasă; nostalgie; oaie; odihnă; opus; plîns; poezie; privat; protecție; pustiu; rachetă; reflectare; romantică; romanță; sacou; săptămîni; scară; scăpare; scundă; Selene; seninătate; singurătate; somn; stelar; strălucită; sus; trece timpul; urlet; veghează; viață
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
depresie; doliu; mi-i dragă; dragoste; drăguț; drăguță; eleganță; energie; eșarfă; eu; fată; filă; flăcări; fluture; frig; fundă; galben; genunchiul meu; haine; halucinație; halucinații; iris; încărcare; încredere; întristare; întuneric; lac; lalea; liliachiu; lovitură; luminițe; magie; maiou; make-up; măr; meditație; merge; mistic; Moldcelle; must; nașpa; nebunie; neliniște; nouț; obsesie cromatică; ochi; om rău; om; orange; orhidee; panseluță; parașută; partid; păr; perfect; pix; ploaie; portocaliu; pozitiv; problemă; provocare; pumn; purple; raze UV; reacție; repulsie; Rogvaiv; scurta; sintetică; smarald; somn; stacojiu; steag; stele; stînjenei
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
pot media între experiența uman-senzorială și lumea virtuală în direcții care valorifică trupul uman. Realitatea fizic-materială și rezistența umană nu pot fi confundate cu imaginația, ficțiunea, sau spiritualitatea, în ciuda pretențiilor anumitor futurologi de a face preziceri cu statut gnostic sau mistic. Propunând teoria postumanismului moderat, mizăm în primul rând pe contingența spațiului virtual, așa cum se conturează în dimensiunile de corporealitate și de identitate, ca o conlucrare între conștiință și trup: precum identitatea nu se poate reduce la corpul material, aceasta nu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ci realitatea, în sensul în care o poate căuta un sihastru Ă care a părăsit totul pentru ea. / Vreau să știu ce este real și de ce nu putem să-l posedăm”. Astfel, visează la sinteza dintre „un stoic și un mistic” (II, 38), la India antică, acolo unde “înțelepciunea și sfințenia se confundă”. Acestei neputințe privind țelul izbăvirii i se alătură, complementar, alta, articulată de umbrele ipocriziei. În vreme ce el își face un țel din a căuta adevărul, fie adevărul chiar întruchipat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
zid, a trebuit să dau înapoi, nefiindu-mi sortit să-l străpung ori să-l arunc în aer. Tot ce am scris este un comentariu asupra retragerii și a înfrângerii mele” (III, 358). Mai mult, îi spune aceluiași G. că „misticii n-ar trebui să scrie”, căci atunci „când i te adresezi lui Dumnezeu, nu scrii, spui rugăciuni, nu le scrii. Dumnezeu nu citește” (ibidem). Iată așadar adevărul ca absolut, mai exact, ca Dumnezeu, ca realitate originară la care numai misticii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
misticii n-ar trebui să scrie”, căci atunci „când i te adresezi lui Dumnezeu, nu scrii, spui rugăciuni, nu le scrii. Dumnezeu nu citește” (ibidem). Iată așadar adevărul ca absolut, mai exact, ca Dumnezeu, ca realitate originară la care numai misticii au acces. Or, Cioran e un mistic ratat. Chiar și așa, în înfrângere el păstrează reminiscențele experienței, resturile căutării, iar scrisul e zgura acestei căutări, o explorare în suferință, un fel de cunoaștere, în negativ, a neputinței, a răului. Dacă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atunci „când i te adresezi lui Dumnezeu, nu scrii, spui rugăciuni, nu le scrii. Dumnezeu nu citește” (ibidem). Iată așadar adevărul ca absolut, mai exact, ca Dumnezeu, ca realitate originară la care numai misticii au acces. Or, Cioran e un mistic ratat. Chiar și așa, în înfrângere el păstrează reminiscențele experienței, resturile căutării, iar scrisul e zgura acestei căutări, o explorare în suferință, un fel de cunoaștere, în negativ, a neputinței, a răului. Dacă nu-și poate asuma cunoașterea, în lumină
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
resturile căutării, iar scrisul e zgura acestei căutări, o explorare în suferință, un fel de cunoaștere, în negativ, a neputinței, a răului. Dacă nu-și poate asuma cunoașterea, în lumină, ci suferința, în întuneric, atunci Cioran face din ea, asemenea misticilor, o cale de acces, fie și ratată, spre adevăr. „Suferința, spune într-un loc, nu are decât un singur țel: acela de a deschide ochii, de a trezi spiritul, de a face să avanseze cunoașterea. «A suferit, deci a înțeles
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca spiritul meu să descopere o lumină ce nu are nume în limbile noastre” (I, 340). Iată, așadar, denegăsitul. Oricum, de văzut dacă nu cumva peregrinările lui Cioran, atât de temerare și cumva contradictorii față de așteptările privind spiritul său de mistic ratat, nu ascund, de fapt, această nevoie de a căută adevărul ultim, Ființa. Cum în interior căutarea are sensul unei fatale rătăciri, cum în exterior ea nu produce nimic, Cioran rătăcește fără sens prin spații primitive proiectând în exterior experiența
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Talleyrand, care „nu credea în nimic și care-a dovedit-o”. Dacă ar fi fost sceptic prin opțiune, Cioran n-ar fi simțit în preajma lui neputință. Într-un loc, după ce mărturisește că „Scepticul din mine îl înăbușă din ce în ce mai mult pe mistic” (I, 122), Cioran o spune la fel de clar: „Sunt sceptic prin fiziologie, ereditate, obișnuință și vocație, și de asemeni prin gust filozofic”. Oricum, cuvintele lui despre scepticism definesc mai degrabă o carență adâncă a ființei, chiar dacă e o carență admirată și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În alt loc, afirmând că „firea lui e a unui sceptic”, Cioran completează: „sau mai degrabă a unui eretic al scepticismului” (II, 330). De ce eretic al scepticismului? Explicațiile care urmează constituie un portret elocvent al devenirii cioraniene: „Scepticul e un mistic ratat. Naufragiază în îndoială fiindcă s-a încrezut prea tare în fervorile sale, iar când acestea l-au părăsit, nu i-a mai rămas decât să se agațe de o doctrină care le denunță, le contestă valoarea și le reduce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
său Ă limită de neiertat și pentru sine Ă se află nu numai refugiul în anonimat din fața istoriei, ci și absența angajării mistice. O spune la un moment dat: „Argumentul zdrobitor împotriva țării mele este că n-a dat nici un mistic. Pe nimeni care să fi făcut o experiență mistică cu adevărat profundă. Să ne înțelegem nu vreau să spun că nimeni n-a atins experiența mistică. Ce vreau să spun e că nimeni n-a creat pornind de la această experiență
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sunt un om fără certitudini și aș putea spune, precum Celălalt, că împărăția mea nu e din lumea aceasta” (III, 7). Așa încât, ce este Dumnezeu pentru Cioran? Poate că este chiar neantul în care el însuși, apropiindu-se de experiența misticilor, tinde să se scufunde. O spune explicit: „În articolul despre Caillois, am scris că neantul e o versiune mai pură a lui Dumnezeu, și că de aceea misticii preferă să se scufunde în el” (III, 163). Poate că este, așa cum
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că este chiar neantul în care el însuși, apropiindu-se de experiența misticilor, tinde să se scufunde. O spune explicit: „În articolul despre Caillois, am scris că neantul e o versiune mai pură a lui Dumnezeu, și că de aceea misticii preferă să se scufunde în el” (III, 163). Poate că este, așa cum îl numește într-un loc, „marele Străin” (III, 203). E deopotrivă un confident (așa îl numise Kierkegaard, iar Cioran comentează: „E singura formă de credință pe care-o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dar simte că se roagă vidului. Pe Dumnezeu îl poartă, virtual, în sine și-abia prin el își împlinește singurătatea, maxima izolare. Oricum, rugăciunea în sine e un remediu, iar nevoia rugăciunii coincide cu nevoia unui Dumnezeu în care, asemenea misticilor, Cioran ar vrea să se topească. Simte că Dumnezeu îl salvează în momentele teribile, în clipele de furie. Spune: „În clipele de extremă furie contra mea și a oamenilor, mă agăț de Dumnezeu. E, încă, lucrul cel mai solid” (II
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
el mărturisește că ar putea eventual să aibă „raporturi adevărate cu Ființa; cu ființele însă niciodată” (I, 15). Or, aceste raporturi înseamnă deopotrivă binecuvântare și blestem. Totuși, sunt momente în care Cioran înțelege că e tot mai departe de experiența misticilor, pe care nu-i va mai citi: „Când ai devenit incapabil să simți, nu zic o transă, dar nici măcar o umbră de transă, la ce bun să alergi după ale altora? Am trecut pe lângă extaz, ba chiar l-am cunoscut
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prezența lui Dumnezeu și trăiește fiorii identificării cu el. Altundeva, generată de Variațiunile Goldberg, aceeași stare: „În Luxembourg, am închis ochii și m-am lăsat în voia ecoului pe care-l trezea în mine această muzică «superesențială» (ca să vorbesc ca misticii). Nu mai exista nimic, afară de acea plenitudine fără conținut care e singurul mod de a-l concepe pe Dumnezeu sau acel ceva care-i ține locul” (III, 272). Și, totuși, în căutarea unor astfel de experiențe, lui Cioran, care face
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și să asculți o liniște la fel de veche ca ființa, chiar și mai veche Ă liniștea de dinainte de timp (II, 156). Aici, evident, Cioran nu mai este un exilat; aici, dimpotrivă, își descoperă patria: „Locul meu, patria mea este, ca pentru mistici, acel nimic care îl precedă pe Dumnezeu” (III, 162). Între mistici și emulii lui Buddha, diferențele nu i se par lui Cioran foarte mari. De aceea, patria e tot una cu pacea originară. De aceea, moartea “încetează să fie un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai veche Ă liniștea de dinainte de timp (II, 156). Aici, evident, Cioran nu mai este un exilat; aici, dimpotrivă, își descoperă patria: „Locul meu, patria mea este, ca pentru mistici, acel nimic care îl precedă pe Dumnezeu” (III, 162). Între mistici și emulii lui Buddha, diferențele nu i se par lui Cioran foarte mari. De aceea, patria e tot una cu pacea originară. De aceea, moartea “încetează să fie un subiect de fascinație sau de teroare îndată ce ne ridicăm la viziunea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
calme, a unui popas în suprem” (III, 131). N-ar fi poate suficient de elocvente aceste cuvinte dacă, anterior, Cioran n-ar fi spus: „Dumnezeu este ceea ce supraviețuiește evidenței că nimic nu merită să fie gândit” (idem). Să revenim, însă. Misticii, emulii lui Buddha, urmașii lui Iisus, toți caută pacea. O pace pe care lui Cioran pare să i-o aducă somnul, plictisul sau ploaia. „Prin somn, spune Cioran, ne reintegrăm în curentul anonim al vieții, regăsim o stare de pre-individuație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ca un stoic veritabil, Cioran urăște trupul. Nu pentru că trupul ar fi închisoarea spiritului, ci pur și simplu pentru că el însuși este, înainte de orice altceva, trup. Pentru că ființa i se reduce la trup. Că uneori se consideră mai degrabă apropiat misticilor? Nu ne va interesa aici faptul că la un moment dat Cioran se declară „ros de concupiscență”, nici că invocă „ispitele”, „chinurile simțurilor” (I, 38). Nu aceste date care l-ar apropia, crede el, de mistici ne preocupă. De altfel
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
consideră mai degrabă apropiat misticilor? Nu ne va interesa aici faptul că la un moment dat Cioran se declară „ros de concupiscență”, nici că invocă „ispitele”, „chinurile simțurilor” (I, 38). Nu aceste date care l-ar apropia, crede el, de mistici ne preocupă. De altfel, există prea puține date în acest sens. Să le fi mascat Cioran atât de bine?! În alt loc, declara că îi plac „senzualii care au oroare de carnalitate” (I, 278). Or, fără să știm dacă nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și dorm în numele lui Dumnezeu/ Noi suntem razele și armele". Pentru Adrian Păunescu, zona misterului este, în unele poeme, atingerea dintre lut și idealul celest, în altele pătrunderea esenței în materialitate. Viziunea lui Adrian Păunescu se apropie de cea a misticilor germani care descriu relația dintre trup și suflet ca relația dintre bărbat și femeie, și ceea ce există la Adrian Păunescu nu este viață, ci spiritul și moartea. Oamenii reprezintă principiul unificator al încleștării permanente dintre cer și pământ. Construită la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]